Filmul 2020 este o pelicula greu de incadrat intr-un gen anume. Teoretic este comedie, dar vireaza foarte mult spre drama. Descrierea de pe site-ul Cinefan mi se pare cea mai buna caracterizare: „la granita dintre comedie neagra si tragicomedie cu accente burlesti si chiar suprarealiste”. Nu am gasit o alta mai potrivita, asa ca raman la cea a colegului Emanuel Lazarescu.
Filmul 2020 ne spune povestea fratilor Max si Gelu, care se intorc din Italia in satul lor natal exact la inceputul pandemiei. Se tem ca vor ramane blocati acolo, dar nu vor sa recunoasca faptul ca le e teama de virus. Le e rusine cu asta. Asa ca hotarasc sa se imunizeze cu orice pret.
Nu va spun ce fac in satul lor natal si de cine dau pe acolo, dar trebuie sa va avertizez ca veti avea „pachetul complet”: pseudo-mafioti italieni, o doctorita vraci cu ale sale tratamente alternative, corona-negationisti, conspiratii de tot felul, fake news-uri luate de bune, vecini binevoitori si multe altele. Continue reading Filmul 2020 este o surpriza placuta!
Sala Luceafarul, pentru cine nu stie, este fostul Cinema Luceafarul, botezat ulterior Cinema Pro, care acum a revenit partial la denumirea initiala. Zic partial pentru ca este acum o sala multifunctionala unde se joaca si teatru. Mult teatru.
Va zic la final de unde toate aceste amintiri. Pana atunci, fiti atenti la ce ma duce cu gandul Sala Luceafarul:
Primul film vazut la Sala Luceafarul (Cinema Luceafarul) a fost Ziua Independentei
Fiind nascut in 86, in 1996, anul aparitiei acestui film, aveam 10 ani. Ma rog, la noi a aparut in 4 octombrie 1996 (conform Cinemagia), insa nu stiu exact cand l-am vazut eu. Poate prin noiembrie, poate prin decembrie.
Oricum, tin minte ca am stat la coada si ca eram fascinat de ce vedeam. Statul la coada a contribuit si el la senzatiile pe care le traiam: cand obtii ceva in urma unui efort, acel ceva ti se pare mult mai bun decat este de fapt. Legea economica a raritatii. Simti ca ai ceva la care nu toata lumea are acce.
Oricum, pe vremea aia, actuala Sala Luceafarul era cam maximum din punct de vedere tehnologic. Deci ma bucuram si de calitatea maxima pe care o puteam vedea in acel moment in capitala. Va reamintesc in acest sens ca primul mall din Bucuresti, cel din Vitan, a fost deschis abia-n 1999. Ce vremuri…
Sala Luceafarul era folosita in festivaluri!
Tin minte ca era una dintre salile participante la Noaptea Alba a Filmului Romanesc, dar era si una dintre salile unde rulau filme la Dakino.
La una dintre editiile Dakino, nu mai stiu exact care, primarul de atunci de la S3, care este si actualul, promitea ca e printre ultimele dati cand festivalul mai are loc acolo, ca apoi urmeaza sa se mute „acasa”, adica la Sala Gloria, pe care primaria a refacut-o.
Tin minte ca la Sala Luceafarul am vazut si Aferim! intr-un festival (sa fi fost Filme de Cannes? posibil!). Cumva, Sala Luceafarul parea locul ideal pentru a vedea acel film: era legatura dintre vechi si nou. O sala veche, comunista, upgradata dupa standardele actuale, care se potriveste perfect in peisaj in ambele lumi. Unde altundeva ai putea vedea mai bine un film alb-negru care se petrece nu in Romania, ci in … TARA ROMANEASCA?
La Sala Luceafarul am vazut mult teatru de calitate!
La un moment dat, nu demult, Teatrul Avangardia a jucat la Cinema Pro (asa se numea atunci). Magnolii de otel este unul dintre spectacolele pe care mi le aduc bine aminte. In ploaie (cu Marius Manole si Istvan Teglas) este un alt spectacol excelent vazut acolo.
De altfel, ultimele evenimente la care am fost acolo au fost teatrale si nu cinematografice. Chiar daca ii ziceam CINEMA Pro (fostul CINEMA Luceafarul), eu mergeam acolo pentru teatru. Si, cumva paradoxal, desi sala fusese initial conceputa pentru film, teatrul mi se parea ceva natural, ceva firesc. Cand am vazut teatru in mall, chiar daca-mi suradea ideea, totul parea cumva fortat. La limita. La Cinema Pro insa, teatrul parea ceva logic. Cu sens. Nimic fortat, nimic gresit.
Insa din 18 octombrie, Happy Cinema revine, urmand a proiecta filme la Sala Luceafarul. Motiv pentru care voi merge mai des sa-i vizitez. Abia astept revenirea lor, abia astept revenirea mea in aceasta frumoasa sala de cinema.
Biletele pentru proiectiile Happy Cinema din Sala Luceafarul vor putea fi achizitionate direct de la cinema sau online atat de pe HappyCinema.ro, cat si de pe SalaLuceafarul.ro.
Acum este randul vostru sa spuneti ce amintiri aveti de la Sala Luceafarul. Ma rog, Cinema Luceafarul ori Cinema Pro. Nu stiu cat de des veti merge pe viitor (desi un cinematograf in centru vechi nu suna deloc rau, ca principiu), nu va pun sa pronosticati, insa va indemn sa ne impartasiti amintiri frumoase de aici.
C de la cenzura – asta ar trebui sa fie afisat pe ecranele televizoarelor atunci cand este difuzat un film aparut, produs, inainte de 1989. Propunerea a venit din partea USR si a fost facuta publica de CNA. Aceasta institutie vrea sa emita o RECOMANDARE in acest sens.
Discutia mi se pare interesanta, chiar daca de la un punct incolo este amuzanta.
Incep cu sfarsitul, cu partea amuzanta, si spun ca in democratie nu functioneaza cenzura in mod direct, filmele nu sunt cenzurate, ci sunt facute de ras, sunt catalogate ca fiind comuniste. Ca si cum unui om nu i s-ar interzice accesul undeva, ci doar ar fi obligat sa isi afiseze la vedere statutul. Ca e nevaccinat, de pilda.
Nu întreba ce poate face țara pentru tine ci întreabă ce poți face tu pentru ea este o vorbă făcută celebra de JFK, însă ea îi aparține, de fapt, unui mare gânditor libanez, Khalil Gibran. Mi se pare o vorbă extrem de înțeleaptă, care poate fi extinsă la orice domeniu și care, paradoxal, poate fi citită și invers.
Nu întreba ce poate face țara pentru tine ci întreabă ce poți face tu pentru ea se referă, în înțelesul ei propriu, la ce faci tu pentru țară, pentru semenii tăi. Nu e musai să donezi bani la săraci și să ajuți o bătrânică să treacă strada, căci tu poți fi efectiv util prin activitatea de zi cu zi. Dacă întreprinzi o activitate aducătoare de profit, cu siguranță plătești taxe și impozite la stat. Statul se bazează și pe contribuția ta. Nefăcând nimic rău, nici penal, nimic ilegal, faci bine. În înțelesul său figurat poate însemna multe lucruri.
Super-Blog 2021 este o competitie intre bloguri care incepe la 1 octombrie si dureaza aproximativ 2 luni. De obicei termenul final de inscriere a articolelor este 30 noiembrie, adica imediat dupa ziua mea, drept urmare aproape de fiecare data ultimul articol este scris mahmur fiind. Pe cale de consecinta, ultimul articol mi-a adus premii in majoritatea ultimelor editii.
Pana sa va vorbesc despre masa de Paste pe care o planuiesc eu, ma rog, este pur si simplu ipotetica, trebuie sa va vorbesc despre Katrina Kaif si pasiunea mea pentru filmele indiene. Va spun apoi si cum sta treaba cu bucataria indiana.
Pe scurt, cand eram mic nu urmaream filmele indiene si nu m-au incantat filmele alea vechi si ultra-siropoase. Mi-a placut, insa, dintotdeauna muzica indiana, m-au fascinat de-a dreptul dansurile indiene. In plus, cultura indiana este una dintre cele mai misto din intreaga lume. Candva in aceasta viata voi ajunge in India, asta e cert.
Revenind la cinematografie, am inceput sa apreciez cinematografia indiana datorita noilor filme indiene. Romanii i-au zis noul val, habar n-am cum ar trebui sa-l vedem in cazul indienilor (la ei noul val incepe pe la inceputul anilor 90), insa este cert ca noile productii sunt mult peste cele vechi. Si, ca de obicei, nu filmele siropoase sunt tinta mea, ci filmele de actiune. Continue reading O masa de Paste impreuna cu Katrina Kaif
Nu stiu ce intelegeti voi prin notiunea de casa ca-n filme, insa multa vreme romanii intelegeau fix 3 lucruri:
Camere multe, fiecare avand o alta utilitate. Serios: romanii sunt fascinati de casele care au biblioteca, birou, camera de gaming (cu console si tot tacamul), dormitoare, living (unul sau mai multe). Cand am fost eu in practica la sociologie, prin 2006 (acum 15 ani, deci), am nimerit la un moment dat intr-o garsoniera unde stateau 4 oameni (sotul, sotia si 2 copii). Tin minte ca tipul mi-a vorbit despre garsoniera lui, spunand: Ce? Noi suntem bogati sa avem camere pentru fiecare activitate? La noi toate se petrec aici, in aceasta camera. In aceeasi practica, o alta persoana spunea ca bogatii sunt singurii care-si permit sa tina camere goale in casa. Mi-au ramas in minte cele 2 lucruri.
Camerele sa fie spatioase, inclusiv in inaltime. Cand un amic a intrat intr-o camera a unei case de genul, a observat intai inaltimea camerei. Cand a intrat ulterior intr-o alta casa, a observat cat de joasa este. A dat instant cu capul in prag si a constientizat diferenta dintre o casa ca-n filme si o casa … de saraci.
Prezenta unei piscine. O casa ca-n filme are musai piscina.
In filme, mutatul aduce belele. Daca este vorba despre un horror, mutatul este aproape intotdeauna o idee proasta. O familie, de preferat cu copii, gaseste o casa izolata la un pret bun, de-a dreptul excelent, locuinta care are o istorie aparte. Sigur s-a intamplat o nenorocire acolo (de cele mai multe ori sinucidere, insa uneori e vorba si de vreun masacru), chestie pe care familia o afla abia dupa ce se muta (agentii imobiliari au ascuns acest detaliu). Toate nenorocirile ulterioare se intampla din cauza mutarii si a istoriei sumbre a acelei case.
In cazul comediilor, mutatul aduce belele in cuplu: se muta intr-o locatie cu vecini dubiosi, copiii nu se adapteaza la scoala (si, bonus, se plictisesc in noua casa, care-i prea izolata si prea lipsita de atractii in jur), iar nevasta ori sotul (ori ambii) incep sa aiba aventuri. Nimic nu iese conform planului.
In cazul filmelor de actiune si/sau spionaj, mutatul aduce belele la fel de mari precum nemutatul. Un fost spion (agent, politist ori, dimpotriva, rau-facator, mafiot, spargator de banci etc) se muta intr-un alt stat, intr-o casa izolata, si se straduieste sa nu iasa in evidenta. Doar ca, in mod evident, cine nu trebuia sa-l gaseasca il gaseste, iar viata lui nu se schimba asa cum si-ar dori. Dimpotriva, e mai rau ca inainte, in special in cazul rau-facatorilor care vor sa se lase de meserie. Din astfel de meserii nu te poti pensiona.Continue reading In filme, mutatul aduce belele!
Schimbarea parchetului este una dintre cele mai grele operatiuni pe care o poti face intr-o casa, intr-un apartament. Exceptand acele apartamente minimaliste, unde nu este absolut nimic in jur (nu zic de covor, ala lipseste din casele celor de sub 35 de ani), unde schimbarea parchetului e simpla, banala, in rest este una dintre cele mai grele operatiuni. Fix din cauza asta ea trebuie facuta atunci cand cumperi un apartament. Si tot din cauza asta trebuie sa te gandesti foarte bine ce parchet pui.
Gluma cu film romanesc premiat la festivaluri a reaparut in peisaj dupa nominalizarea la Oscar a filmului Colectiv si dupa Ursul de Aur obtinut de fimul lui Radu Jude. Pentru cine nu intelege gluma, trebuie sa explic un pic: Cristi Puiu a marturisit, in mai multe interviuri, l-am auzit personal de vreo 3 ori, ca primul film facut de el a fost in facultate, cand a pus camera de filmat la pervaz si a lasat-o acolo cam o ora. Filmul acela, needitat, brut, i s-a parut lui cel mai bun si mai natural film facut vreodata de el. Ma rog, apoi a inceput sa spuna care e diferenta intre perioada de atunci si cea de acum, de ce acum nu s-ar mai putea face un astfel de film.
Inca de cand l-am auzit spunand asta prima oara, prin 2010 – 2011, m-am gandit care actiune de-a mea ar putea ori chiar ar trebui facuta film. As fi zis mancatul unei ciorbe, doar ca, din pacate, la mine mancatul nu este ceva ce se desfasoara intr-un timp foarte lung. Ca sa fiu mai exact, daca face cineva film despre masa mea de pranz, ar iesi un scurtmetraj. Maximum juma’ de ora, daca se misca repede chelnerul.
Daca stau bine sa ma gandesc, nimic din ceea ce fac nu ar putea fi un subiect bun de film. Adica, sa ne intelegem, daca s-ar face film despre mine ar putea avea succes la public, ar putea iesi o comedie buna, dar n-ar fi in niciun caz un film demn de vreun premiu international. Drept urmare, in randurile urmatoare IMI VOI IMAGINA o poveste in care eu schimb parchetul actual cu un parchet pentru incalzire in pardoseala. Adica, din punctul meu de vedere, acesta ar fi singurul motiv pentru care mi-as schimba parchetul. Mai jos va prezint, pe scurt, scenariul unui astfel de film.
Inceputul m-ar arata pe mine vorbind la telefon. Nu s-ar cunoaste CU CINE vorbesc, nici ce zic ceilalti de la telefon, m-as auzi doar eu, care m-as plange de actualul parchet si m-as lauda ca am bani sa il schimb cu unul care sa permita incalzirea in pardoseala. Discutiile telefonice ar dura in jur de 15 minute.
Apoi ar face prim-plan pe mine, spectatorul m-ar vedea extrem de concentrat. Dupa cateva minute in care efectiv nu as face nimic (film de arta, da?), as deschide laptopul (stiti ca-n 80% dintre filmele americane apare brandul Apple pe laptopuri? eh, aici vorbim despre un film romanesc, saracie, alte alea, drept urmare laptopul meu este un Asus luat la oferta; laptopul meu real este unul portocaliu, corai de fapt, extrem de fotogenic/ telegenic, deci s-ar potrivi perfect in peisaj, in film), as deschide browserul de internet si as vizita site-ul celor de la Alma Parchet.
Urmatoarea scena este cu mine vorbind la telefon. De aceasta data, la capatul celalalt al firului (vorba vine, caci vorbesc la mobil) ar fi un reprezentant al acestui magazin online. La fel, tot eu as fi singurul care s-ar auzi, singurele intrebari ale mele ar fi Cat de scump este? Cat de eficient este? Cat de repede puteti veni? As inchide telefonul, convorbirea terminand-o cu un mare zambet pe fata.
Urmatorul telefon ar fi tot catre un prieten (din nou invizibil), convorbire in care m-as lauda cu firma care urmeaza sa vina sa-mi monteze parchetul. Apoi l-as ruga sa vina si el cand baietii de la firma vor veni sa-mi monteze parchetul. Macar la inceput.
Scena urmatoare m-ar arata pe mine, la ora 8 dimineata (am cele 2 ceasuri, ambele cu FC U Craiova, care arata ora in cauza), cum sunt trezit de baietii de la firma Alma Parchet. Dialogul ar urma sa fie ceva de genul:
– Buna dimineata!
– Buna dimineata, baieti. La ora astaa?
– Pai n-am zis ca venim la 8?
– Pai ati zis, dar nu credeam ca veniti la 8 fix. Ziceam ca veniti pe la 9, asa … Sa dorm si eu …
– Haideti, lasati somnul, avem treaba.
Pentru ca filmul sa fie realist, actorii care vor interpreta rolurile muncitorilor vor fi jucate de angajatii firmei. Nu ii punem pe Pavlu si pe Vasluianu sa joace, lumea deja e satula de ei.
Amicul meu ar urma sa vina pe la 10, cand baietii sunt deja in toiul muncii. Ar veni sa inspecteze, ar vedea ca baietii oricum se descurca, apoi mi-ar face cu ochiul sa vin in bucatarie, sa bem ceva, ca nu au nevoie de ajutorul nostru.
Iar la acea bere magnifica (musai una din aia muncitoreasca, un Ciucas sau Neumarkt, din solidaritate cu cei care lucreaza), s-ar dezlega toate itele. El mi-ar spune ce a mai facut, mi-ar povesti despre relatia lui, despre cum nu mai aduce orice Nea Cutare in casa de cand gagica-sa a flirtrat cu Nea Vasile, mi-ar povesti si despre cum a inselat-o el pe nevasta ca sa se razbune, mi-ar povesti si despre cum ea vrea neaparat sa schimbe tot prin casa. Si, bineinteles, mi-ar povesti si despre ultima lui afacere, cum a facut rost de bani pentru toate astea.
Pe la ora 12 baietii ar veni la mine si mi-ar spune ca e timpul pentru o pauza. Deci ne-am aseza cu totii la masa si am discuta despre calitatea lucrarii.
Scena finala a filmului ar fi cu lucrarea gata, cu parchetul pus, si cu mine afland ca daca este incalzire in pardoseala inseamna ca va trebui sa dau mai des cu aspiratorul. Motiv pentru care eu incep sa caut aspiratoare pe internet. Acelasi telefon magnific, sun acelasi prieten si il intreb ce aspirator imi recomanda… Si aceeasi figura, ca la inceput, cu mine ganditor si exasperat.
La modul serios, daca va trece prin cap schimbarea parchetului apelati la Alma Parchet. Ei o sa va lamureasca pentru ce este util fiecare tip de parchet, dublu stratificat, triplu stratificat ori parchet masiv. Toate astea le aflati de la ei, in niciun caz de pe un blog de filme ori, Doamne-Fereste, dintr-un film.
Iar exercitiul cu schimbarea parchetului este o provocare venita prin intermediul Spring Super-Blog 2021. Nu m-am apucat de facut filme, insa dac-as face-o m-as cam abona la premii festivaliere. Tocmai d-aia nu m-am apucat de ele: ii las pe altii sa ia premiile. Iar pe voi va las sa va spuneti parerea despre schita de scenariu de mai sus. Si tot voi va trebui sa va imaginati cam cum ar suna critica nationala si straina vizavi de acest film. Nu, titlu inca n-am, dar dupa cum stiti, un film care se respecta are minimum 3 titluri de cand te apuci de el si pana e lansat in cinematografe.
Vorbind de vremurile normale, nu de ciudatele vremuri in care traim acum, filmele se impart in 2 categorii: filmele comerciale, cele facute pentru public, cele care fac incasari mari in cinematografe, si filmele de festival, pe care nu le poti vedea decat prin festivaluri. Exista exemple fericite de filme comerciale care au succes si in festivaluri. Ce legatura este, totusi, intre un magazin outlet si un festival de film?
Pai, intai si intai, trebuie sa vedem ce este un magazin outlet. In principiu, un magazin outlet este un magazin unde puteti intalni colectiile vechi ale marilor branduri. Asa cum la un festival te duci sa vezi filme din 2005, chiar daca festivalul are loc in 2021.Continue reading Un magazin outlet este asemanator unui festival de film
Particip la Spring Super-Blog 2021 – iata prima stire, primul lucru pe care trebuie sa-l stiti. Nu e nimic spectaculos, dintotdeauna m-a tentat competitia, dintotdeauna mi-a placut adrenalina si, chiar daca par dubios, imi place mai mult postura de elev/student decat cea de profesor. Am fost acum 1 an jurat intr-un concurs literar si, sincer va spun, mi-a displacut. Nu ii mai invidiez pe jurati si pe profesori de atunci (sincer va zic).
Imi place sa fiu jurizat, imi place sa mi se confirme ca-s bun pe ceea ce fac. Ma rog, eu stiu ca-s bun, dar din cand in cand imi place sa aud asta si din gura altora.
Deci particip la Spring Super-Blog 2021. Va incurajez si pe voi s-o faceti. V-am incurajat dintotdeauna, chiar si atunci cand am stat pe vara. Chiar si cand am iesit enervat din concurs.
Doar ca de data asta este un pic diferit. De data asta pot participa … cu mai multe bloguri. Lucru pe care, bineinteles, il puteti face si voi.
Ideea e asa: ai un blog principal, generalist, cu care participi, dar poti anunta si mai multe bloguri secundare. Pe fiecare dintre blogurile participante trebuie sa ai un articol precum acesta, prin care sa anunti ca participi. Detaliile si regulamentul le gasiti pe site-ul oficial al competitiei. Cititi-l in intregime. Nu faceti ca mine sa va mirati de fiecare data cand auziti c-ati incalcat o regula (pe bune ca asa am invatat regulamentul, incalcand sistematic cel putin un sfert din reguli).
Acum, sa revenim la oile noastre super-blogosferice. Trebuie sa va zic de ce regula asta este foarte misto si de ce ma avantajeaza foarte mult. Extrem de mult.
Ideea e asa: eu am multe bloguri, unele generaliste, unele de nisa. De cand mi-am facut blogurile de nisa, ma simt ciudat, sa nu zic altfel, sa scriu pe acea nisa pe un alt blog in afara de blogul dedicat. Sa scriu despre filme pe alt blog in afara de Cinemil e ciudat, desi am facut-o din pricina unor obligatii contractuale. Si din cauza Super-Blog, evident.
La fel si-n cazul blogului de carte ori a celui mai nou dintre ele, cel de mancare. Pe langa asta, mai e vorba de ceva, un lucru la fel de important: avand la dispozitie mai multe bloguri, am la dispozitie diverse unghiuri de abordare. O tema poate sa nu fie in sine cinefila, de pilda constructia de case, insa avand la dispozitie blogurile de nisa as putea scrie ceva frumos, original, pe tematicile in cauza. As putea vorbi despre case din viitor, as putea vorbi despre case din trecut, din filmele de epoca ori as putea vorbi despre cat de bine trebuie descrise casele in operele literare. Habar n-am.
Avand la dispozitie si aceste arme, am si un moral crescut. Stiti, in cazul meu poate functiona si efectul placebo, ceea ce in sine nu e un lucru rau. Dimpotriva: daca din 9 oameni care au luat medicamentul X la 3 s-a aplicat efectul placebo inseamna ca producatorii medicamentului au facut o treaba buna nu doar medical, ci si comunicational. In plus, e important sa nu fie invers, sa nu apara efectul nacebo, sa nu scriu articolele cu moralul scazut ca nu pot aborda temele date decat dintr-un singur unghi. Ceea ce am patit, vorbesc din propria experienta.
Momentan atat trebuie sa retineti: Particip la Spring Super-Blog 2021 SI cu Cinemil.RO! Restul blogurilor cu care particip le veti afla zilele urmatoare!
Dr. No este primul film din seria James Bond, aparut in 1962. Asa cum am spus si-n cazul cartilor, caci tocmai am scris despre o carte conceputa in preajma Primului Razboi Mondial (Marelui Razboi), atunci cand vorbesti in 2021 despre un film ori o carte de acum niste ani, trebuie avut in vedere contextul de atunci. In cazul filmelor, pe langa contextul social, politic si economic, trebuie avut in vedere si contextul cinematografic.
In plus, fiind vorba despre primul articol dintr-o serie lunga, trebuie sa spun si parerea mea despre intreaga serie, relatia mea cu ea. Caci trebuie sa spun din start: m-am apucat sa vad de la capat seria James Bond pentru ca pur si simplu nu le-am vazut pe toate. Am considerat, deci, ca voi intelege mult mai bine seria daca le voi vedea in ordine, daca le voi vedea si progresul, modul cum aceasta serie a crescut.
Ca numar nu stiu exact cate am vazut, din 26 cred am vazut vreo 9. Iar relatia mea cu ele, cu seria James Bond per ansamblu, este una ciudata, dubioasa: nu am fost niciodata fan inrait, nu am inteles pasiunea multora pentru James Bond, nu mi se face #pieleadegaina cand aud linia melodica specifica, insa recunosc ca seria per total ma intriga, nu ma lasa indiferent. Are ceva in ea mai presus de gusturile mele cinefile, care oricum se tot schimba si s-au schimbat de cand am vazut primul James Bond, drept urmare trebuie sa o inteleg.Continue reading Dr. No – James Bond #1 (1962)
Pe data de 15 martie, cand Romania a intrat in starea de urgenta, multi cinefili se intrebau Cand se redeschid cinematografele? Eram cu totii speriati, insa aveam cu totii o speranta: trece repede, ne revenim imediat, hai ca nu mai e mult.
Au trecut intai 2 luni, am iesit din starea de urgenta si am intra in cea de alerta. S-au redeschis terasele, putem circula oriunde dorim, putem merge la plaja, insa cinematografele au ramas inchise.
Iar daca in 15 martie, 1 aprilie, 15 aprilie, 1 mai ori chiar 15 mai inca se vorbea despre cinematografe, acum, pe 27 iulie, foarte putini se intreaba cand se vor redeschide acestea.
Ca sa intelegi problema si, de fapt, diferenta de mentalitate, in Italia, in plina pandemie, cinematografele erau inca deschise. Ele au fost inchise printre ultimele. Functionau spre final la 50, apoi la 30% din capacitate, cu locuri intre spectatori, cu randuri libere, insa erau deschise. La noi, in mod contrar, le-au inchis printre primele si nu sunt semne ca le-ar redeschide.Continue reading Cand se redeschid cinematografele?
Cinemax Veranda este cel mai nou cinematograf multiplex din Bucuresti, deschis pe data de 27 decembrie 2019. MOMENTAN este cel mai nou, caci cu siguranta se vor mai deschide. Este loc pe piata, zic eu. Si nu-s singurul care sustine asta.
Cinemax Veranda face parte dintr-un lant de cinematografe din Slovacia. Nu va plictisesc cu istoricul, desi este interesant in sine. Singura parte care va intereseaza, ca romani, este ca o a doua locatie se va deschide in AFI Brasov. Si zic ca partea asta ne intereseaza pe toti pentru ca, indiferent din ce localitate din Romania suntem, prin Brasov, cumva, tot ajungem. Si na, e pacat sa nu vizitam si un cinema, ca destindere de 2 ore intre alte activitati. Cand se va deschide, imi voi face un drum pe acolo, sa-l vizitez. Pana atunci, insa, sa va povestesc despre Cinemax Veranda.Continue reading Cinemax Veranda – cel mai nou cinematograf multiplex din Bucuresti
O camera de evadare cu tematica Game of Thrones poate suna bine pentru multi. Si pentru mine suna bine, caci chiar daca n-am vazut serialul pot recunoaste o camera de evadare bine lucrata. Una unde tot ce vedeti in ea sunt de acolo. TOT decorul are legatura cu serialul, cu tematica, nu vedeti lacate cifrate pentru ca pur si simplu alea s-ar potrivi cel mai bine unul puzzle.
Acum, trebuie sa contextualizez un pic, usor off-topic: am fost la Gala Super-Blog 2019, vizita la camera de evadare avand loc a doua zi dupa gala. Strict legat de mine, am rarit vizitele la escape-uri, acum 3-4 ani stiam cam tot ce misca in materie. Acum merg rar, doar ca evadare din cotidian. In plus, nu mersesem niciodata la vreo camera de evadare din provincie, fiind avertizat candva ca unele camere de evadare din afara Bucurestiului sunt gandite complet diferit.
Totodata, fiind vorba de gala Super-Blog, echipa pe care mi-am facut-o a fost una total ne-experimentata: cu o singura exceptie, care fusese intr-o camera pentru copii, restul erau debutanti. Sa nu mai zic de faptul ca din 6 doar 2 vazusem serialul (drept urmare, simbolurile pe care le vedeam nu aveau nicio insemnatate si nici macar nu stiam sa le recunoastem imediat, ne uitam de 5 ori sa vedem daca corespund).
Rezultatul a fost unul evident: nu am evadat. Mai aveam destul de facut din camera, cred ca vreo 15 minute.
Am tras 5 concluzii, multe dintre ele par truisme, desi multi nu le constientizeaza:
Echipele mai mici, mai compacte, mai unite, sunt mai utile echipelor ample, unde oamenii se calca-n picioare in camera.
E nevoie de o echipa cat mai diferita, si femei, si barbati, si tineri, si batrani, si experimentati, si ne-experimentati. Pentru camera asta, as fi zis ca e nevoie de minimum 2 oameni cu experienta in escape-uri, de minimum o persoana foarte tanara (sub 18 ar fi perfect), de minimum 2 care sa fi vazut serialul, de minimum o persoana care sa fie prima oara la escape si musai de minimum o persoana foarte inalta (sau, ma rog, sa nu fie ff scunzi toti). La socoteala va ies mai multi, stiu, dar puteti sa faceti combinatii intre ele.
Ziceam de vazut serialul: recunosc ca nu mai fusesem intr-o camera de evadare care sa aiba o tematica de care sa fiu atat de strain. M-am simtit ciudat, mai ales ca, desi toate indiciile sunt in camera, e foarte dificil sa faci corelatiile necesare.
Este una dintre cele mai grele camere in care am fost, grea nu doar pentru ca erau puzzle-uri dificile, ci si pentru ca erau multe si luau timp.
In plus, in multe momente aveam toate indiciile, dar nu stiam cum sa le legam. Nu stiu cat timp ar trebui sa astept, dar pronosticul meu este ca nu va iesi nicio echipa fara indicii suplimentare. Ori sunt chestii pe care eu nu le pot vedea, ca nu stiu serialul, ori unele chestii chiar nu pot fi puse cap la cap.
Altfel, foarte misto modalitatea prin care-s livrate indiciile (nu v-o spun, o descoperiti singuri), foarte misto finalul, foarte buna ideea de a NU inchide usa pe parcursul jocului (nu sunteti INCHISI intr-o camera, trebuie doar sa gasiti niste sticlute cu licoare. Vedeti voi exact de ce si carui episod corespunde intreaga poveste. Distractia este garantata, indiferent daca veti castiga sau nu jocul. Eu sunt, poate, prea competitiv, desi mi se pare cumva absurd sa participi la un joc plecand din start de la premisa ca nu vei castiga. Asa-s eu setat.
Desi nu avea legatura cu serialul, am tinut ca echipa sa se numeasca Internet Explorers, numele tuturor echipelor cu care am intrat in camerele de evadare bucurestene. Sloganul nostru era: BLOGGING IS COMING!
Camera de evadare cu tematica Game of Thrones este a celor de la Puzzle Punks Escape Room Brasov si se gaseste in Brasov, la adresa Mihail Kogalniceanu nr 11, bl C1, et 8. Vedeti, sunati inainte si cereti indicatii, ca e un pic mai dificil de intrat (noi glumeam si spuneam ca prima provocare este, de fapt, sa gasesti locatia).
Pe cand un film cu Iisus din perspectiva ortodoxa?
Nu-i inteleg pe ortodocsi, fie ei rusi, greci sau romani. Sau pe unde or mai fi ortodocsi. Serios: nu pot sa-i inteleg.
Se tot plang de filmele occidentale, neo-marxiste, care intineaza credinta. Care se iau de Sfanta Biserica…
Se tot plang de civilizatia si cultura imperialista, care ataca tot ce este Sfant, care vrea sa-l scoata pe Dumnezeu din sufletul oamenilor. Care se lupta cu Dumnezeu.
Sa ne intelegem: nu am investit in criptomonede si nici nu am de gand sa fac asta. E drept, nu condamn pe nimeni, doar ca pur si simplu NU INTELEG cum sta treaba. Nu sunt o persoana atehnica, dar nici specialist nu ma pot considera.
Nu am inteles, dar vreau sa inteleg. Nu am inteles si, chiar daca nu voi intelege, nu-i condamn pe cei care o fac. Nici speculatiile bursiere nu sunt pe intelesul meu, dar de ce as da cu pietre in cei care se imbogatesc de pe urma lor?
Eu sunt, insa, cu filmele, drept urmare mi-as dori ca producatorii de film sa faca un film despre asa ceva. Ca sa va dau un exemplu: stiti de ce cartile lui Dan Brown au atata succes? Pentru ca au la baza chestii reale. Daca vorbeste de niste picturi, apai acelea exista. Iar cand vorbeste de-un oras, apai il descrie amanuntit. Continue reading Pe cand un film despre criptomonede?
Sala Grand Ultra – un upgrade mult asteptat – Grand Cinema & More
Facusem nu demult o comparatie intre cele mai bune 2 sali de cinema din Bucuresti. Excluzand 4DX-ul, care-i ceva diferit, cele mai bune sali de cinema sunt Ultra si IMAX. In duelul direct dintre cele 2, castigator la puncte era IMAXUL. Era.
Intre timp, sala Dolby Atmos (asa o stiam eu, se numea, de fapt Sala Ultra, cea care avea sistemul respectiv de sunet) a devenit sala GRAND Ultra. Un upgrade mult asteptat, care creste simtitor calitatea proiectiilor si mai ales a experientei pe care o ai atunci cand urmaresti un film.Continue reading Sala Grand Ultra – un upgrade mult asteptat – Grand Cinema & More
Stiti brandul Apple, celebrul mar nu tocmai intreg, care apare constant in filmele americane? Nu scrie Apple, nu e nevoie de asa ceva. Se vede mic, de la distanta, dar se vede. Si este brandul filmelor americane.
Nu vezi Apple intr-un film european decat din greseala. Intr-un film romanesc am vazut o singura data. Probabil din greseala, nu au avut alte laptopuri la indemana. Sau poate voiau sa arate ceva, ca personajul e fitos, e diferit. Nu mai tin minte exact filmul, era un scurtmetraj parca.Continue reading Arctic – un brand romanesc inexistent in filme
