The Lobster este despre singuratate

The Lobster este despre singuratate

The Lobster POSTER

Introducere

Am ratat The Lobster cand a rulat la Festivalul Filmelor de Cannes. Ii vazusem povestea, ideea de la care pleca, si mi se paruse interesanta. Despre aceasta idee voi scrie mai jos.

Rezumatul (cu ceva spoilere, nederanjante zic eu) suna cam asa: intr-o societate distopica oamenii sunt impartiti dupa un unic criteriu: cei singuri vs cei cuplati. Cuplurile au parte de toate privilegiile, cei singuri sunt trimisi intr-un hotel, unde au 45 de zile sa se cupleze. Daca nu fac asta in 45 de zile, vor fi transformati intr-un animal pe care si l-au ales.

In padure, insa, locuiesc cei singuri, care au reusit sa evadeze. Acolo regulile sunt asemanatoare, dar in sens invers: daca in hotel nu ai voie sa te masturbezi, in padure nu ai voie nici macar sa filtrezi cu o alta persoana.

Periodic sunt organizate vanatori, cei din hotel putandu-si prelungi sederea daca omoara pe cei din padure.

Am avertizat in privinta spoilerelor, deci nu ma acuzati ca le-am dat. Cumva, articolul este adresat celor care au vazut deja filmul, celor care nu-s deranjati de spoilere ori celor care oricum nu vor sa-l vada.

Lonely People

Oameni singuri vs cupluri

Premisa de la care pleaca societatea actuala, cea reala, nu cea imaginata in distopii, este ca omul trebuie sa fie cu cineva. Presiunile sunt de toate tipurile si la toate nivelurile: familia te intreaba, insinueaza ori chiar te indeamna, intr-un mod cat se poate de direct, ca trebuie sa ai si tu pe cineva; statul ofera tot felul de programe, tip prima casa, adresate intai si intai cuplurilor; diversele firme organizeaza tot felul de promotii adresate cuplurilor ori macar persoanelor insotite: vezi Orange Film-ul de la cinematografe, vezi ofertele tip Meniu de cuplu la popcorn, vezi tonele de oferte de 14 februarie, ajungandu-se chiar la oferte tip O SHAORMA GRATIS PENTRU JUMATATEA TA LA UNA CUMPARATA; presiunile sunt si indirecte, daca te duci singur la un restaurant va trebui sa infrunti privirile circumspecte ale celor din jur, fie priviri pline de ura, fie priviri pline de compasiune; tot la restaurante sunt localuri care abia daca te primesc singur; sa ocupe o masa intreaga c-o singura persoana? nu e rentabil; tot din categoria presiunilor indirecte sunt si cele de la locul de munca: de cate ori nu s-a intamplat ca persoana X sa primeasca o prima sau o avansare pentru ca, citez: „saraca, are 3 copii, se chinuie mult”.

Cumva, exista aceasta impartire intre cei singuri si cei cuplati. Cei cuplati tind sa iasa tot cu altii cuplati: familia Popescu ia masa cu familia Ionescu; Familia Georgescu se duce in vizita la familia Marinescu. Cei singuri tind sa iasa si sa socializeze tot cu altii singuri: hai, vii pe la mine sa ne jucam pe consola? hai sa bem ceva la barul X.  De multe ori, amestecarea celor singuri cu cei cuplati este evitata: bai, NE PETRECEM revelionul alaturi de alte 5 cupluri, TU nu o sa te simti bine deloc. Culmea, si in sens invers e naspa, cel mai bine putand exemplifica acest lucru prin zicerea, devenita celebra: A merge in club cu gagica-ta e echivalent cu a merge in padure cu copacul la spinare.

Oameni singuri

La fel se intampla si in cazul trecerii dintr-o tabara in cealalta: un burlac convins, dupa ce isi gaseste jumatatea, incepe sa faca fix ce fac alte cupluri. Nu mai iese cu baietii la bere, se duce acum in vizite la diverse alte familii; i se pare penibil si pueril sa se joace pe consola, iar revelioanele si le petrece alaturi de alte cupluri. In sens invers, dupa ce s-a despartit de jumatatea sa, o persoana reincepe sa isi descopere prietenii (cei singuri, ca ceilalti sunt inaccesibili), incepe sa vada ca nu e chiar atat de penibil sa se joace pe consola si, constata, dintr-o data, ce misto e sa iesi la o bauta cu colegii.

Cum poti spune toate astea? Intr-un eseu? Intr-un articol de ziar? Intr-un articol pe un blog? Mult mai simplu si mai eficient este sa faci un film cu toate astea. E drept, filmul are mai multe intelesuri, nu e sigur ca toata lumea a inteles ce am inteles eu ori ca scenaristul chiar a vrut sa spuna toate astea, dar, ca idee, filmul e cea mai facila modalitate de a spune chestii pe care altfel nu le-ai spune. Nu poti spune, in mod direct, nici ca cei singuratici is niste dobitoci, nici ca cei cuplati sunt niste incuiati. Cumva, te situezi la mijloc, spui ca unii au o parere proasta despre ceilalti si, per total, iesi bine.

Nu-mi dau seama de care parte a baricadei se afla autorul. Tind sa cred ca a fost de ambele laturi. Nu stau sa caut, nu este asta foarte important. Mesajul este mai important si, cumva, cu el trebuie sa ramanem.

Filmul The Lobster

Filmul, per total, are o tona de minusuri. Daca ar fi sa apreciez pe cineva, acel cineva este scenaristul. Modul in care povestea e pusa pe ecran este deficitara. Distributia e aleasa ciudat, niste nume cunoscute joaca absolut ciudat, fie din cauza ca le-a fost repartizat rolul gresit, fie pentru ca au primit indicatii regizorale dubioase, regia are multe minusuri, iar filmul este, cumva, intre mai multe genuri, fara a putea preciza cu certitudine cui apartine. Scenariul nu e perfect, doar ideea de baza este una geniala, din acest motiv ma astept ca aceasta sa fie MULT mai bine pusa in valoare de altcineva. In fond, seria Hunger Games are la baza mai multe idei preluate, marele merit al autoarei seriei fiind modul in care le-a amestecat. Cum ar zice cei de la Parazitii, a reusit sa gaseasca un mix bun.

Singurul motiv pentru care recomand The Lobster este modul in care-i pusa problema singuratatii. Cinematografic as zice ca filmul trebuie evitat, insa nu toti sunt de aceeasi opinie cu mine, pe IMDB filmul avand, in acest moment, peste 7. Despre film, strict din punct de vedere cinematografic, a mai scris Angela.

Concluzii

Filmul The Lobster pune foarte misto problema singuratatii. Cumva, fara sa va dati seama, voi actionati la fel insa vi se pare normal sa fie asa. Este NORMALITATE ca un om sa fie cu cineva, iar atunci cand ESTE singur vi se pare la fel de normal sa socializeze mai mult cu cei ca el.

Cei singuri se transforma, dupa ceva timp de singuratate, in niste animale. In mod metaforic asa ganditi si voi, chiar daca vi se par cam dure cuvintele. E drept, exista un termen care nu-i deloc peiorativ: Lup Singuratic. Dar, oricum ati vrea s-o luati, Lupul Singuratic, fie si metaforic, tot animal este.

Nu cer nimic, nu vreau sa se schimbe nimic. Nu-s fericit, dar nici suparat ca lucrurile sunt asa. Cumva, ma simt bine ca-s contra curentului, deci nu mi-as dori sa se schimbe nimic.

The Lobster nu va intra in cinematografele patriei, lucru absolut firesc avand in vedere calitatile sale cinematografice indoilenice. Eu l-as proiecta, insa, in licee si in facultatile umaniste. Ar genera niste discutii extrem de interesante, pe care putine alte filme le-ar putea genera. Apropo, in film nu se spune nicaieri cand s-ar petrece. Motivul il deduceti singuri. Salutari CINEMILE tuturor!

 

 

 

. 5 comentarii la The Lobster este despre singuratate. Categories: 2015, Diverse opinii CINEMILE, Filme de festival, Filme noi, Les Films de Cannes 2015. Tags: , , .

About Emil Calinescu

Blogger de profesie, cinefil de placere, Cinemil pe scurt. Mai multe despre mine gasiti pe pagina Cinemilii.

5 thoughts on “The Lobster este despre singuratate

  1. Pingback: Koln la Godot |

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.