5 minute – 5 minutes too late

Filmul 5 minute (5 minutes too late) a traversat o perioada extrem de tulbure: a fost facut despre un incident de la MTR (de fapt, au fost 3), cand proiectia unui film cu gay a fost intrerupta de niste extremisti de dreapta, si a aparut intr-o perioada in care majoritatea cinematografelor erau mai mult inchise decat deschise. Ca sa scurtez un pic, unii considera ca in aceasta perioada nu ar trebui sa ne mai arda de gay si de proiectii intrerupte, avand probleme mult mai importante. Oare asa sa fie?

Pe scurt, despre incidentul real: in februarie 2018 proiectia filmului 120 BPM (Batai pe minut), propunerea Frantei pentru premiile Oscar si unul dintre cele mai apreciate filme frantuzesti din acel an, a fost intrerupta de mai multi extremisti de dreapta, nemultumiti ca un film care, zic ei, promoveaza homosexualitatea a fost proiectat la Muzeul TARANULUI. Cu 5 ani in urma, o alta proiectie de film fusese intrerupta, din aceleasi motive, tot la MTR. Tot in 2018, la cateva zile dupa incidentul de la filmul frantuzesc, a fost intrerupta si proiectia filmului romanesc Soldatii. Poveste din Ferentari, proiectie ce avea loc TOT la MTR.

Nu am vazut filmul intrerupt in 2013, insa pe celelalte 2 le-am vazut. Pe scurt, primul dintre ele, 120 BPM este despre organizatia civica ACT UP, care a actionat in Franta anilor 90. Este un film bazat pe fapte reale, care indeamna la actiuni civice, fiind un film extrem de bine realizat. Are scene „porno gay”, nu multe,, deloc scoase din context. Protestatarii au asteptat una dintre aceste scene pentru a se manifesta.

Despre filmul lui Adi Schiop, bazat pe cartea omonima, am scris la acea vreme. Are si el scene de genul, mult mai putine, insa, si mai putin explicite.

5 minute Mihai Calin Adrian Titieni

Filmul 5 minute, regizat de Dan Chisu, spune o poveste fictionata bazata pe acel incident (nu e clar despre care incident este exact vorba), o poveste in care unul dintre spectatorii este agresat, ajung in coma la spital. Nicu Holban, interpretat de Mihai Calin, era seful echipei de jandarmi care a evitat/ezitat sa intervina, hotarand doar sa legitimeze, la iesire, toti participantii. Titlul filmului sugereaza faptul ca jandarmii au ajuns 5 minute (prea tarziu). De altfel, titlul din limba engleza este un pic mai sugestiv.

Ce vedem in film? Pai 3 lucruri extrem de importante:

  1. Jandarmul homofob Nicu Holban nu a vrut sa intervina pentru ca nu era (atat de) deranjat de faptul ca „poponarii” sunt batuti. Am folosit termenul intalnit in film, nu e nimic de la mine. Vedem cu exactitate povestea lui, cum era el din punct de vedere profesional, dar si cum era el din punct de vedere personal. Ce trecut avea, cat de bine vazut era, in ce relatii era cu sotia si cei 2 copii, dar si in ce relatii era cu colegii de munca. Dintre colegii de munca, cel mai interesant dintre ei este Tudose, seful lui direct, interpretat excelent de Adrian Titieni
  2. Jurnalista de investigatii Liliana Calomfir incearca sa afle adevarul, deranjand atat jandarmeria, cat si pe seful ei direct. Vedem cum decurge o ancheta din punct de vedere jurnalistic, cate piedici i se pun si, mai ales, care este dorinta unui ziarist sau a altui ziarist. Unii vor aflarea adevarului, altii vor doar audienta. Iar adevarul nu trebuie nicidecum sa strice o stire buna. Personajul Liliana Calomfir este interpretat excelent de Diana Cavalliti.
  3. Victima, tanarul Nicolae, are o poveste interesanta, in special vizavi de relatia sa cu propria familie. Nu v-o dezvalui, va las s-o descoperiti singuri. Scena in care vine tatal sau sa-l viziteze si il intalneste pe jandarmul Holban m-a socat realmente.

Ce este interesant este, insa, alt lucru: lipsesc din prim-plan 3 personaje (mai bine zic, absenteaza cu totul):

  • Nu vedem deloc cine sunt faptasii, cine sunt acei extremisti. Extremismul pare o buba, o plaga, vinovati fiind toti cei care nu intervin, cam asta ar fi morala filmului (una dintre ele).
  • Nu aflam nimic despre filmul care rulase. Nu stim daca era film romanesc sau nu, nu aflam nimic. Aflam doar ca era un film despre gay, atat si nimic mai mult.
  • Nu vedem nimic politic. Seful jandarmeriei pare a fi un fel de Dumnezeu, cu nimeni deasupra lui (un MINISTRU?). Nu vedem politicieni care sa condamne incidentul, nici politicieni extremisti, care sa-l aplaude cu jumatate de gura. Filmul prefera sa ignore complet latura politica a incidentului, desi din punctul meu de vedere incidentul este politic chiar daca nu sunt politicieni implicati direct in el.

O mentiune importanta inainte de concluzii: filmul a avut mai multe titluri intermediare, pe youtube veti gasi cateva clipuri despre filmul … Jandarmul de Dan Chisu. Este vorba despre acelasi film. Mai multe clipuri despre acest film gasiti pe AARC.

Nu am zis nimic despre regia filmului 5 minute pentru ca pur si simplu … am fost furat de peisaj. Nu as spune ca sunt greseli, ci as spune ca pur si simplu nu m-a impresionat cu nimic. Ceva sec, fara sa insemne ca e ceva gresit. Pe mai multe bloguri vazusem ca Dan Chisu ar fi un regizor deloc subtil, ca de acolo s-ar trage toate greselile acestui film. Ceea ce pot admite, fara sa insemne ca as putea semnala vreo eroare majora, care sa iasa in ochi. Personal, mi-au placut interpretarile celor 3 actori principali, chiar daca replicile lor nu erau intotdeauna … realiste.

5 minute (5 minutes too late), produs de Domestic Film & DaKINO Production (ultimii fiind si distribuitorii filmului, alaturi de Rollercoster PR), a intrat in cinematografele patriei in 20 noiembrie 2020, iar pe Netflix a intrat din luna martie a acestui an. Atentie: MOMENTAN este disponibil doar pentru utilizatorii romani ai platformei (cei cu cont de Romania; din acest motiv, transmit multumirile mele Danielei, datorita careia am vazut acest film)!

. 1 comentariu la 5 minute – 5 minutes too late. Categories: 2019, 2021, Filme NETFLIX, Filme romanesti. Tags: , , , , , .

About Emil Calinescu

Blogger de profesie, cinefil de placere, Cinemil pe scurt. Mai multe despre mine gasiti pe pagina Cinemilii.

1 thought on “5 minute – 5 minutes too late

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.