A dog’s purpose – Cainele adevaratul meu prieten
A dog’s purpose – Cainele adevaratul meu prieten
Au trecut multe zile (peste o saptamana) de cand am vazut filmul A dog’s purpose – Cainele adevaratul meu prieten. Din pacate, pana astazi nu imi venea nicio idee despre ce sa scriu. Filmul este plin de defecte, calitati foarte putine, publicul tinta foarte restrans, asa ca si ideile mele sunt in consecinta.
As putea sublinia modul in care este construit filmul, cu mai multe povesti intr-un singur film, una mare, una mica, una si mai mica, una din nou mare. As putea vorbi despre ideea generala a filmului, care nu exista. As putea sa ma iau despre interpretari, nu proaste, dar nici bune (mediocre e un cuvant care le caracterizeaza perfect). As putea vorbi despre fiecare poveste in parte, cate lipsuri are.
Nimic din toate astea, pentru ca niciuna dintre cele enumerate mai sunt nu sunt atat de enervante precum o chestiune peste care toata lumea a trecut: inteligenta unui caine. Cainele are mai multe vieti (nu doar pisica, asa cum stiam noi), insa el chiar este constient de vietile sale anterioare. Daca in prima viata a invatat niste miscari, niste figuri, a fost dresat intr-un fel, el va putea face aceste miscari si daca se afla intr-un alt corp, peste niste zeci de ani.
Bineinteles, cainele nu poate vorbi pe intelesul omului, nu va putea spune decat ham-ham, deci nu putem avea habar daca chestia asta e adevarata sau nu. Singura modalitate prin care ne putem da seama daca e adevarat sau nu este ca sufletul unui fost caine de-al nostru sa ajunga in corpul unui caine care, cumva, va ajunge din nou la noi. Si nici atunci nu e sigur, el, cainele, va trebui sa ne arate miscarile pe care le-a exersat cu noi cu multi ani in urma. Ca sa-i aratam ca ne-am prins, trebuie sa-l strigam pe numele sau vechi.
Nu spuneti ca nu am suflet, ca filmul acesta starneste amintiri celor care au avut un caine, pentru ca stiu deja asta. Si, in acest sens, am sa v-o dau drept exemplu pe Daniela. Acest film i-a starnit amintiri, ea avand, cand era mica, un caine pe nume Negrila. Ceea ce imi confirma banuiala initiala: filmul este adresat STRICT celor care au avut caine. Chiar si ei vor recunoaste, cu jumatate de gura, ca putea fi mai bun. Amintirile alea sunt acolo, in sufletul si in mintea lor, orice referire la relatia om – caine readucandu-le in memorie. Doar ca, vedeti voi, simpla prezenta a unui caine si faptul ca el este personajul principal nu face filmul bun din start.
Ca sa concluzionez, A dog’s purpose – Cainele adevaratul meu prieten este un film sec, construit ciudat, fara un scop anume. Pleaca de la o ipoteza cel putin dubioasa, cainele traieste mai multe vieti si e constient de ele, ipoteza care nu se finalizeaza, insa, cu nimic.
A dog’s purpose – Cainele adevaratul meu prieten este deja in cinematografe, din 27 ianuarie, fiind adus in Romania de Freeman Entertainment. Salutari CINEMILE tuturor!
1 thought on “A dog’s purpose – Cainele adevaratul meu prieten”