Arest – TIFF 2019

Arest a castigat premiul Zilele Filmului Romanesc pentru Lungmetraj la TIFF 2019. Cu asta incep, caci trebuie sa stiti din start despre ce film vorbesc: unul bun, pe care, insa, il valorizez mai putin decat a facut-o juriul. Personal, as fi dat acest premiu filmului La Gomera – Fluieratorii, dar din pacate sau din fericire nu sunt membru al juriului. Al niciunui juriu, sa fiu mai exact. Ma rog, nu pot baga mana-n foc pentru viitor, dar dorinta mea este sa NU se intample asta.

Pentru mine a fost o mare surpriza acest premiu si nu pentru ca Arest ar fi o pelicula slaba. Nici pe departe. Este, doar, un film atipic, ciudat, cu un subiect deloc atractiv. Este, insa, un film UTIL.

Asadar, Arest este un NOU film despre comunism. Deja cativa dintre putinii mei cititori au apasat x-ul din coltul ecranului. Ori au inchis browserul pe telefon. Da, este la prima vedere un subiect prea tocit, prea intalnit in filmele romanesti. Doar ca lucrurile nu sunt atat de simple, caci desi-s o tona de filme romanesti despre comunism, foarte putine (eu nu stiu niciunul, dar nu neg, poate or exista) abordeaza problema inchisorilor comuniste.

Dinu Neagu este arhitect, un intelectual usor rebel. In anul 1983 el se afla, impreuna cu familia, pe o plaja de nudisti de pe litoralul romanesc. Este luat de acolo de 2 securisti, fara vreo explicatie, si dus in arestul militiei. Este inchis ulterior in aceeasi celula cu Vali, un detinut ce era folosit drept tortionar de catre regim.

Desi acuzatiile erau vagi, iar despre proces nici nu a fost vorba, Dinu nu are o viata deloc usoara in inchisoare. Lucrurile se agraveaza pe zi ce trece, relatia dintre cei 2 colegi de celula fiind extrem de … ciudata. Cand prieten cu Vali, cand dusman, Dinu se transforma pe zi ce trece. Cum se termina totul si ce anume i se reprosa, direct ori indirect, lui Dinu ramane sa descoperiti singuri.

Eu ma voi referi la 3 aspecte strict cinematografice ale filmului:

 

Atmosfera total NEcomunista

 

Principala pretentie pe care o am eu de la filme este sa ma transpuna acolo, sa ma faca sa cred ca nu ma aflu intr-o sala de cinema, ci acolo, langa personaje. Atunci cand reusesc acest lucru, eu, ca spectator, pot empatiza cu personajele. Pot suferi alaturi de unele, daca e cazul, pot sa iubesc ori sa urasc pe altele.

Cand, insa, nu sunt transpus acolo, cand nu mi se transmite, in niciun fel, faptul ca m-as afla in acea perioada, eu ma simt distant. Simt ca tot ce am vazut in fata mea e DOAR un film.

Fix asa este si in cazul peliculei Arest. Fara sa pot nega faptul ca aceste lucruri se intamplau, eu nu m-am simtit niciun moment in anii 80. Era vorba de o inchisoare care ar putea fi lesne o inchisoare din 2019, este vorba despre o plaja de nudisti care ar putea fi exact ca o plaja de nudisti poate nu din 2019, dar sigur din 1998 sau chiar 2005.

Daca n-ai reusit sa contextualizezi, sa faci o introducere buna, degeaba vii cu un continut bun. Nu ai reusit sa ma aduci acolo, eu voi ramane, ca spectator, distant fata de filmul tau. Caci eu, pe toata durata proiectiei, m-am simtit in sala de cinema si nicidecum acolo, in inchisoare. Dar poate-s eu defect.

 

Papadopol sufera de supra-expunere

 

Unii actori, ca de altfel si unii politicieni, au o problema cu supra-expunerea. In momentul in care un actor joaca in foarte multe filme, in prea multe filme, rolurile sale tind sa devina foarte asemantoare. Nu doar ca spectatorul se satura sa tot vada figura unui actor, dar il vor si vedea prin prisma rolurilor precedente.

In cazul lui Papadopol, rolul din Arest vine la doar 1 an dupa rolul din Povestea unui pierde-vara. Acolo era un profesor de matematica aiurit, care nu prea stia ce dorea de la viata. Acel film este unul amuzant, dar per total inutil.

Aici, in Arest, Papadopol este un intelectual boem, care nu stie ce a facut rau, care pare mult timp in lumea lui. Din punctul meu de vedere, este cam acelasi rol: intelectualul anilor 80 vs intelectualul perioadei actuale. Roluri mult prea asemanatoare, chiar daca, pana la un punct, interpretate corect.

Putea fi facuta o alegere mai potrivita? Greu de zis daca vreunul se potrivea mai bine in peisaj. Dar, din punctul meu de vedere, alegerea lui Papadopol este din start gresita tocmai pentru inerentele comparatii cu celalalt rol. Da, e un rol greu, care trebuia dat unui actor cu experienta. Nu putea fi nicidecum ales un actor incepator, asta e cert.

Raman, insa, la parerea ca trebuia EVITATA alegerea lui Papadopol, altfel un actor pe care-l apreciez. Nu zic ca trebuie DIN START evitata alegerea acestuia, spun doar ca mi se pare ca apare in prea multe filme si aceste lucruri se intorc impotriva lui.

Altfel, colegul sau de celula si de platou, Iulian Postelnicu, are un rol foarte bun. Foarte-foarte bun si convingator.

 

Un film DE INTERIOR tinut din dialoguri

 

Primul lucru la care ma gandesc cand vad filme a caror actiune se petrece in peste 60% din timp in acelasi loc este c-ar putea fi usor puse pe o scena de teatru. Un film tinut din dialoguri, unde partea vizuala este trecuta in plan secund si unde muzica lipseste este un film teatral.

Uitandu-ma la regizor, Andrei Cohn, imi dau seama ca acest lucru nu este doar o nebunie de-a mea, caci precedentul sau film, pelicula sa de debut, este de fapt transpunerea pe marele ecran a unui piese de teatru: Acasa la tata. Un iubitor de teatru.

Ma intreb, deci, fara teama de a parea absurd, cand va deveni Arest un spectacol de teatru (de succes, as anticipa eu).

Si, ca sa intelegeti partea cu adevarat teatrala, caci am mintit un pic atunci cand v-am zis ca m-am simtit intr-o sala de cinema, gresit, m-am simtit intr-una de teatru, violenta nu ne este aratata, ci doar sugerata. In multe momente, atunci cand Vali il bate (il chinui) pe Dinu, nu vedem direct asta, cei 2 se afla in spatele a ceva, spectatorii doar AUZIND ceea ce se intampla acolo. Fix cum se intampla deseori la teatru. Fix conventie teatrala mai degraba decat conventie cinematografica.

Acum, de ce a castigat Arest premiul juriului nu v-as putea spune. Poate juratii au apreciat mai mult subiectul acestui film si seriozitatea lui (caci La Gomera este, intai de toate, o COMEDIE, gen cinematografic subevaluat constant de criticii din intreaga lumea). Poate juratii au apreciat dialogurile, foarte inteligente si foarte bine tintite. Poate juratii sunt pasionati de teatru si au apreciat cum se cuvine teatralitatea filmului, in acest caz deloc negativa. (Prin termenul de teatralitate negativa ma refer la desele momente din filme in care actorul vorbeste la camera si nu cu personajul de langa el; acele momente in care actorul, desi pe un platou de filmare, se crede, de fapt, intr-o sala de teatru. Astfel de momente sunt MULT PREA DESE in filmele romanesti. Aici, teatralitatea functioneaza in favoarea filmului.)

Legat de ce ziceam la inceput, de temporalitate, imi vine sa intreb daca povesti de genul celei din Arest se mai pot petrece si astazi. Vasnicii aparatori ai democratiei vor spune ca nu. In sinea mea eu cred ca da. Eu sunt CONVINS ca da, fara, insa, a putea da astfel de exemple. Si, din pacate, ca mine sunt multi.

SI din acest motiv Arest este un film util. Util, chiar daca deloc perfect. Util, deci recomandabil tuturor. Util, dar deloc placut de privit.

Arest filmul

Filmul Arest va intra in circuitul normal al cinematografelor in data de 20 septembrie, fiind distribuit in Romania de Mandragora film.

RaspundE-MI-L

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.