Cadoul de Craciun – scurtmetraj de Oscar

Context: am vazut scurtmetrajul Cadoul de Craciun (The Christmas Gift) acum 1 an, la TIFF 2018. La editia aia am apucat sa scriu pe scurt despre scurtmetrajele romanesti. Nu-mi fac tot timpul timp sa scriu despre ele, desi la fiecare editie calupurile de scurtmetraje sunt in capul listei. Sunt must-see-uri, ca sa folosesc un termen romglez.

Pentru multi este irelevant din ce an este, pentru mine este important dintr-un singur motiv: oare de ce nu mai tineam minte acest scurtmetraj? La modul serios: titlul nu-mi spunea nimic, pana sa-l revad pe TVR asta seara nu puteam spune nimic despre el.

Si pe bune ca e relevant: filmul nu e memorabil. E foarte bine realizat, foarte bine jucat, are o poveste foarte misto (un copil care in scrisoarea catre Mos Gerila isi spune dorintele, printre care dorinta lui taica-su: sa moara Nea Nicu). Doar ca, dintr-un motiv anume, nu e memorabil.

E scurtmetraj, ar zice unii. E scurt, intens, de apreciat, dar uitabil.

Problema mea, fara sa critic in vreun fel filmul (caruia chiar ii doresc sa ia Oscarul), este ca ne uitam ciudat la scurtmetraje. Daca n-ar fi fost aceasta nominalizare nu ne-ar fi interesat absolut deloc, nici subiectul, nici actorii, nici realizarea. Stie cineva cate scurtmetraje pot fi gasite pe Cinepub? Sa ne intelegem: Cinepub e o platforma gratuita, nu-ti trebuie nici macar cont.

Daca TVR ar fi dat acest scurtmetraj anul trecut, caci el la TIFF a rulat in 2018, nu in 2019, audienta ar fi fost minima. Probabil nici macar 10% dintre cei care s-au uitat asta seara la el l-ar fi vazut.

La TIFF e un public altfel, de festival, oamenii sunt atrasi si de prezenta actorilor si a regizorilor (vorbesc serios: la o proiectie de calupuri de scurte romanesti venisera Ana Ularu si Serban Pavlu; am auzit un grup de tineri spunand Hai sa mergem sa-i vedem pe Pavlu si Ana Ularu, ca vor fi si ei prezenti; ceva scurte, nu stiu exact ce), sunt oameni din industrie (o gramada de studenti la teatru si film in sala). Caci altfel, omnibusurile de scurtmetraje, alea putine care au intrat in cinematografe, au facut foarte putini spectatori.

Altfel, daca ma intrebati pe mine, am vazut scurtmetraje mai bune la TIFF de-a lungul timpului. Poate nu la fel de bine realizate (Cadoul de Craciun are un aer profi pe care multe nu le au), dar cu povesti mult mai misto, cu interpretari mult mai bune. Unele pe care le tin minte si acum, ca poveste, ca mesaj transmis. Doar ca ele sunt complet necunoscute publicului larg. Si vor ramane asa, neavand vreo nominalizare internationala.

M-as bucura ca filmul Cadoul de Craciun  sa castige premiul Oscar. M-as bucura ca publicul sa afle ca romanii fac scurtmetraje bune, din multe puncte de vedere mai bune decat lungmetrajele (probabil discutia asta ar trebui s-o fac intr-un articol viitor).

Legat de filmul in sine, trecand peste amintirile pe care ti le starneste, vreau sa subliniez un lucru: scurtmetrajul Cadoul de Craciun ar trebui dat ca exemplu, ar trebuie sa fie un argument foarte bun impotriva minciunilor de tip Mos Craciun (Mos Gerila pe vremuri). Totul porneste de la o minciuna si din cauza ei parintele putea s-o pateasca rau de tot. Nu intru in amanunte.

Din pacate, insa, unii oameni se uita la film, rad, il injura pe Ceausescu si vremurile de atunci, dar omit esentialul: chiar daca vremurile s-au schimbat, minciuna de baza ramane. Este un nene barbos care aduce cadouri si caruia trebuie sa-i scrii.

Ca sa adaptez un pic, cum credeti ca ar suna acum, in 2019, ca un copil sa scrie Mosului ca tatal vrea moartea lui Dragnea, Orban, Dancila sau Kovesi? In loc sa puneti accent pe atmosfera de atunci, cand aveai impresia ca toti te asculta si toti te toarna, mai bine ati vedea problema principala a situatiei din film: MINCIUNA! Il minti pe copil ca exista Mos Gerila (sau Mos Craciun), il indemni sa scrie o scrisoare, sa puna numele si adresa completa, apoi te superi pe el cand, intr-un moment de teribilism, de independenta, se duce singur la posta sa depuna scrisoarea. Si tot el, copilul, e de vina si merita pedepsit.

Nu zic ca mi-as dori sa traiesc in atmosfera de atunci. Sunt convins ca daca as fi prins macar scoala generala in comunism sigur as fi facut boacane mari din princina gurii mele slobode. Iar pana la 25 de ani sigur as fi ajuns in parnaie, macar ca as fi ras, daca nu si ca as fi zis glume interzise.

Daca aveti unde, vedeti Cadoul de Craciun (The Christmas Gift). Mergeti sa vedeti scurtmetrajele, romanesti si nu numai. Nu le evitati pe platformele online. Scurtmetrajele romanesti sunt deseori mai bune (si oricum mai creative) decat lungmetrajele romanesti, deseori plictisitoare si deloc creative. Poate, cu timpul, vom vedea mai des la tv, pe platforme tip HBO GO & Netflix, dar si in cinematografe scurtemtraje, fie puse inaintea unui lungmetraj, fie ca omnibusuri, calupuri de mai multe scurtmetraje, grupate in functie de tematica. Mult succes ii doresc!

RaspundE-MI-L

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.