Cătălina Popa despre Anna

”Ciorba reîncălzită nu mai are același gust” ar spune unii încercând să descrie filmul ”Anna” la a cărui avanpremieră am fost pe 15 iulie la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City ca ”Ambasador Cinemil”, așa cum însuși creatorul acestui blog m-a numit.  Din câte știu, premiara are loc pe 19 iulie, iar până la a-ți spune dacă merită să-l vizionezi sau nu, cred că o ciorbă reîncălzită am mâncat cu toții din când în când și, uneori, ne-a plăcut chiar mai mult sau într-un alt mod, mai ales dacă mai adaugi niște sare, piper și boia. Condimentele în acest caz fiind: porție dublă/triplă de sex, relații poliamoroase sau cu persoane de același sex și uneltiri de tot felul. Acestea pot da un aer interesant care să te captiveze și să îți stârnească curiozitatea sau pot să ți se pară ”prea mult”. De altfel, filmul nu e recomandat celor sub 15 ani, însă cred că te poți aștepta la asta dacă ești familiarizat cu stilul lui Luc Besson.

 

”Anna” pare un remake al filmului ”La Femme Nikita” din 1990, amândouă avându-l ca director și scenarist pe Luc Besson. Până și acțiunea filmului ”Anna” are loc în anul 1990, iar ce m-a surprins e multitudinea de aparate ce folosesc tehnologii mult prea avansate vremurilor respective.

 

Dacă îți plac filmele cu femei puternice, un fel de supereroine, atunci ”Anna” va fi pe placul tău căci dacă filmul ne prezintă la început o rusoaică vulnerabilă ce vinde papusi Matrioska și nu știe prea bine ce are de făcut cu viața ei, descoperim că, de fapt, este agent sub acoperire. Însă totul escaladează într-un ritm rapid și suntem purtați în diverse planuri temporale ceea ce face acțiunea surprinzătoare. Exact când ai impresia că știi ceva, afli un detaliu care schimbă cu totul perspectiva pe care o aveai.

 

Câteva scene nu au sens, sunt haotice, au ca scop doar să o vedem pe Anna luptându-se cu o grămadă de bărbați. De exemplu: de ce ar avea KBG-ul nevoie ca un agent de-al lor să devină model? Nu vreau să dau mai multe detalii despre acțiune pentru că risc să fac spoiler, însă e cazul să te aștepți la multe răsturnări de situație, la evenimente cu totul nerealiste și multe crime. Mie mi-a amintit foarte tare de un alt film pe care l-am văzut recent ”Red Sparrow” prin faptul că o fată îi omoară pe toți (majoritatea).

 

Deși filmul Anna durează aproape două ore, e dinamic și, pe mine, a reușit să mă facă și să râd, dar și să mă întristez, să mă șocheze, dar și să empatizez cu personajele.

 

Sasha Luss este cea care o joacă pe Anna, o surpriză plăcută. Deși am auzit și citit critici despre capacitățile ei actoricești, mi s-a părut potrivită pentru rol. Pe lângă frumusețea pe care nu i-o poți nega nici dacă vrei să fii răutăcios, a avut naturalețe, mister și a reușit să fie sexy, dar nu vulgară. Toată distribuția mi s-a părut bine aleasă, mai ales Helen Mirren care este extraordinară.

 

Mie mi-a plăcut Anna, iar dacă ești fanul filmelor de acțiune ți-l recomand, vei găsi elementele necesare acestuia: schimburi de focuri, spionaj, adrenalină.

Cătălina Popa despre Anna

Articolul despre filmul Anna a fost scris de Cătălina Popa. Pe ea o puteți citi pe blogul personal.

Filmul Anna intră de astăzi, 19 iulie 2019 în cinematografe, fiind distribuit în România de Vertical Entertainment.

. Niciun comentariu la Cătălina Popa despre Anna. Categories: 2019. Tags: , , .

About Emil Calinescu

Blogger de profesie, cinefil de placere, Cinemil pe scurt. Mai multe despre mine gasiti pe pagina Cinemilii.

Be the first to leave a reply

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.