Fac o precizare importanta inca din start: filmul Bugonia a rulat la festivalul Les Films de Cannes a Bucarest 2025, insa eu l-am vazut la Cinema City Mega Mall. Motivele au fost 2: pe de-o parte, am preferat sa vad alte filme in festival, filme pe care n-aveam unde altundeva sa le vad (ori nu aveam ocazia sa le vad la cinema), iar pe de alta parte prefer sa vad un film in mall datorita calitatii superioare a imaginii si a sunetului.
Filmul Bugonia este despre conspirationism si conspirationisti. Ii avem pe Teddy si pe Don, doi verisori (sper ca am retinut bine) conspirationisti care locuiesc impreuna si care, la un moment dat, reusesc sa rapeasca patroana celei mai mari corporatii din industria Pharma. Ei o acuzau pe ea ca ar fi extraterestra si ca rasa ei intentioneaza sa distruga specia umana. Peste 3 zile urma sa fie o eclipsa de luna, fix atunci, credeau ei, ea putea sa se teleporteze pe nava-mama si sa dea indicatii „Imparatului”. Cum decurg cele 3 zile si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri. Pe mine ma cam mananca tastele sa scriu ceva despre final, caci el poate fi comentat in fel si chip, insa prefer sa va las voua placerea sa va bucurati la maxim de el.
Eu vreau sa vorbesc despre altceva: despre conspirationism si conspirationisti. Subiectul este amplu si este de interes nu doar in SUA, ci si la noi.
Filmul Viata privata o are in prim-plan pe Lilian Steiner, o psihiatra extrem de apreciata in breasla, a carei viata este data peste cap de moartea uneia dintre paciente. Desi voia sa ascunda acest lucru, moartea pacientei o destabilizeaza, o afecteaza mult mai mult decat si-ar fi dorit.
Incepe sa ancheteze, fiind convinsa ca pacienta a fost omorata, nicidecum ca s-ar fi sinucis. Vrea sa creada ca nu s-a sinucis pentru ca sinuciderea ar fi pentru ea un esec profesional. Nu o sinucidere in sine, ci sinuciderea acestei paciente, care pana atunci nu avusese niciun fel de ganduri suicidale.
Sorella di Clausura este un film romanesc, desi titlul ne-ar sugera cu totul altceva. Conform unuia dintre personaje, Sorella di Clausura este un cor de maicute care canta dumnezeieste (la propriu si la figurat) o data pe an, in rest ele fiind complet mute, nu scot niciun cuvant. Informatia nu este verificata de sursele online, nu am gasit nicaieri nimic despre acest cor, asa ca o voi lua, in spiritul filmului, drept parte din folclorul balcanic.
Sorella di Clausura se desfasoara candva prin 2008, chiar daca atmosfera este tipica de anii 90. Personajul principal este Stela, o tipa obsedata de Boban, un cantaret ex-yougoslav de mare succes in anii 80. Ea face absolut tot ce-i sta in putinta pentru a lua legatura cu el. Pe principiul „pana ajungi la Dumnezeu ai de-a face cu ingerii”, ea trece intai pe la o dubioasa cantareata – samana, care la un moment dat cantase in deschiderea concertului lui Boban, dar si pe la un la fel de dubios patron de editura politica. Ajunge in capitala, dar ajunge si in Moldova Noua.
Va trebui sa descoperiti singuri intregul traseu al Stelei si daca va reusi intr-un final sa-si vada idolul. Totul intr-un film plin de umor romanesc de anii 90 amestecat cu umor sarbesc desprins parca din filmele lui Kusturica.Continue reading Sorella di Clausura – Les Films de Cannes a Bucarest 2025
Printre zecile de filme aparute despre acest personaj, unele asumate ca fiind ecranizari ale celebrului roman, altele mult deviate de la buchia cartii, Dracula al lui Radu Jude iese in evidenta prin inconsistenta sa (asumata de catre regizor). Spun inca de la inceput: din motive de SEO, dar si cinematografice, voi folosi pe tot parcursul acestui articol aceasta sintagma. Imi cer scuze anticipat celor ce se vor simti deranjati de aceasta repetitie.
Dracula al lui Radu Jude incepe cu mai multe incercari de a-l portretiza pe Dracula: celebrul personaj, in diverse ipostaze, repeta obsedant fraza „Sunt Vlad Tepes si va dau muie la toti”. Dupa ce introducerea este gata, vedem structura de baza a filmului: un regizor, alter-ego-ul lui Radu Jude, isi stoarce creierii sa faca ceva despre Dracula. Daca pe vremuri storsul creierilor se facea vazand alte filme ori citind, acum storsul creierilor inseamna sa dai indicatii cat mai multe si mai dubioase unui AI. Aici sunt 2 AI-uri, ambele tot alter-egouri ale regizorul. Mda, un ego cam mare are Radu Jude.
Din aceasta rama principala, avem mai multe povestioare mai lungi sau mai scurte. Povestea principala, cea scrisa de om, nu de AI, este una ce se petrece in Sighisoara: un grup mai mare de turisti plateste pentru a vizita Casa Dracula (chiar exista: este Casa Vlad Dracul, un restaurant – casa memoriala situat/a chiar in cetate). Pentru un pret piperat, oaspetii pot avea parte de experiente speciale: fie intimitate cu Dracula ori cu „gagica” lui (vedeti voi cine este ea; are legatura cu celebrul „Portret cu turban”), fie au parte de o urmarire „ca-n filme”, ei jucand un „De-a v-ati ascunselea” cu cei 2. Continue reading Dracula al lui Radu Jude – Les Films de Cannes a Bucarest 2025
The Great History of Western Philosophy este cel mai nebunesc film vazut in ultimii multi ani. Totul este acolo o nebunie, una fara sens, daca este sa iei mot-a-mot indemnul regizorului de la inceputul filmului, dar una cu foarte mult sens daca este sa gandesti dincolo de ceea ce se vede.
Da, filmul pare unul gandit de IKEA, o varianta bruta pe care trebuie s-o asamblezi singur. Dar, spre deosebire de mobilierul IKEA, care poate fi asamblat intr-un singur fel, acest The Great History of Western Philosophy poate fi asamblat in multe moduri. SKY IS THE LIMIT, in acest caz referinta fiind inclusiv la cateva lucruri pe care le veti vedea in film.
Sa va spun prima chestie total nebuneasca: un tanar cineast mexican (Aria Covamonas fiind numele sau) produce un film „chinezesc” despre … civilizatia occidentala. Filmul pare chinezesc, un film chinezesc vechi, de prin anii 50-60-70, cine il vede pur si simplu, fara sa se intereseze inainte, chiar are impresia ca vede un film autentic de acolo. Eram la Animest 2025, asiaticii fac animatii foarte bune, asa ca teoretic n-ar fi fost nicio surpriza daca filmul ar fi fost produs de chinezi. Continue reading The Great History of Western Philosophy – Animest 2025
Little Amélie or the Character of Rain a fost filmul care a deschis editia cu numarul 20 a celui mai important festival de animatie din Romania, Animest 2025.
Little Amélie or the Character of Rain ne spune povestea micutei Amelie, o copila care pana la varsta de 2 ani si jumatate a fost pur si simplu inerta: nu se misca, nu vorbea, avea o privire pierduta. Parea ca nu este in aceasta lume, chiar daca respira. De fapt, respiratia era singurul semn vital al ei. In urma unei eveniment neprevazut, ea incepe pur si simplu sa devina un copil normal.
Se ataseaza foarte mult de ingrijitoarea ei, tanara Nishio-san. Insa la varsta de 3 ani incepe sa infrunte pentru prima oara problemele adultilor. Cea mai importanta dintre ele, chiar daca nu singura, este legata de originile ei: este japoneza sau nu? Este de ajuns faptul ca s-a nascut in Japonia pentru a se considera japoneza? Daca este japoneza, are dreptul sa participe la traditiile japoneze?
Trebuie mentionat faptul ca actiunea se petrece la finalul anilor 60, perioada in care ranile celui De-al Doilea Razboi Mondial nu se inchisesera definitv. Inca exista persoane care nu putusera trece pentru tragediile razboiului, care nu puteau ierta. Care considerau occidentalii ca sunt vinovati cu totii, per ansamblu, pentru ceea ce a trebuit sa indure poporul japonez. Oare o micuta de 3 ani ar fi trebuit considerata vinovata pentru tot ce se intamplase in timpul razboiului?
Animatia este ecranizarea romanului autobiografic The character of rain. Povestea autoarei Amélie Nothomb poate fi in sine un film ori un roman. Inainte de proiectie, nu stiam nimic nici despre animatie, nici despre autoare, lucru care m-a facut sa ma bucur si mai mult de film: m-am lasat surprins de film, am tratat-o ca pe un basm, ca pe o poveste care ar putea fi reala. Faptul ca chiar este reala nu schimba cu nimic datele problemei. Nu cred ca as fi privit-o cu alti ochi daca stiam din start ca este povestea autobiografica a autoarei cartii.
Desi sunt cateva elemente istorice, modul in care japonezii ii priveau pe europeni, in special pe occidentali, dupa razboi, ideea in sine, de „cultural clash”, este universala. Micuta Amelie se nascuse in Japonia, asa ca incerca sa se integreze in societatea de acolo. Faptul ca se atasase de o tanara japoneza, dar in acelasi timp era privita cu reticenta de o japoneza in varsta, este emblematic pentru Japonia acelor ani: tinerii voiau sa treaca peste, se uitau la viitor, in timp ce batranii se uitau inapoi, pentru ei trecutul era mult mai important decat viitorul.
Ceea ce m-a mirat pe mine, fara sa spun ca placut ori neplacut, este numele personajului principal, Amelie. Practic, autoarea cartii a vrut sa arate inclusiv prin nume ca este propria poveste de viata.
Acum, strict legat de partea animata, hai sa spunem ca Little Amélie or the Character of Rain este anime in proportie de 60-70%. Este un anime frantuzesc, daca imi este permis acest termen. Amestectul acesta de european si japonez este exact ceea ce era Amelie. Nu-mi dau seama daca proportia este aceeasi si-n cazul ei: oare o fi corect sa afirm ca ea era 70% japoneza? Ramane sa mergeti sa vedeti filmul si sa decideti singuri.
Little Amélie or the Character of Rain este o animatie excelenta, pe care o recomand din suflet. Din pacate, desi imi doresc sa NU am dreptate, ea este mult prea nisata, nu cred ca va prinde la publicul larg.
Eu am vazut Little Amélie or the Character of Rain in deschiderea Animest 2025, loc unde va indemn si pe voi sa mergeti. Totusi, filmul va intra si in circuitul normal al cinematografelor, insa abia de la anul, din 20 martie 2026. Sper din suflet ca incasarile sa ma contrazica. Pe bune, chiar imi doresc sa nu am dreptate. Va indemn si pe voi sa faceti in asa fel incat … sa nu am dreptate! ContrazicE-MI-L #cumarveni!
Spun din start: am vazut de 2 ori Jaful secolului, prima oara la TIFF 2025, a doua oara zilele trecute, la avanpremiera speciala de la AFI Cotroceni. Dintre filmele vazute la TIFF 2025, acesta este printre putinele pe care am decis ca trebuie sa-l revad. Deci stiti din start cum ma pozitionez vizavi de el.
Jaful secolului este ecranizarea unei povesti reale petrecute in 2012. Nu am stat sa caut diferentele dintre film si realitate, asa cum fac de obicei americanii, oricum povestea este realista, mi s-ar fi parut la fel si daca n-as fi stiut ca e bazata pe intamplari reale.
Jaful secolului este povestea unor romani plecati in Olanda. Unii faceau munca cinstita, dar prost platita, altii faceau diverse „invarteli”. Ginel si Natalia au plecat la munca cinstita, insa acumulasera datorii peste datorii. Asa ca Ginel nu-l mai poate refuza pe prietenul care-l tot imprumutase de bani, drept urmare accepta sa fie sofer intr-un jaf „atipic”: sunt furate cateva opere de-o valoare inestimabila, opere expuse FARA paza intr-un muzeu din Rotterdam. Da, muzeul avea alarma, insa nu exista niciun paznic fizic.Continue reading Jaful secolului – TIFF 2025
Dinti de lapte este al doilea film regizat de Mihai Mincan, el semnand si scenariul. Omul este nascut in 1980, asa ca la revolutie avea 9-10 ani: nici foarte mic, sa nu-si aminteasca nimic, nici foarte mare, sa poata intelege pe deplin lumea in care traieste. Practic, el a inteles abia dupa niste ani ceea ce a trait.
Dinti de lapte nu este un film politic. Despre politica se vorbeste putin spre deloc, ceea ce este o raritate in ceea ce priveste filmele ce se petrec in perioada respectiva. Dar asta il face, de fapt, mult mai realist.
Dinti de lapte ne spune povestea Mariei, fata cea mica a familiei Lucaciu. In aprilie 1989 sora ei cea mare dispare, asa ca intreaga ei viata este data peste cap. Ea trebuie sa infrunte totul singura, caci familia ei pare a se concentra pe gasirea surorii pierdute.Continue reading Dinti de lapte – BIFF 2025
Dovezi de iubire mi-a adus aminte de ce l-am dispretuit atat de mult pe Calin Georgescu in ultimele luni. Mi-a adus aminte de cat de periculoasa este fuziunea dintre crestinism si gandirea new-age. Stiu ca am inceput prea abrupt, prea in subiect, insa nicio alta introducere nu ar fi fost la fel de eficienta, de atractiva.
Pe scurt, Dovezi de iubire ne prezinta povestea Hannei, ce face parte dintr-o comunitate crestina new-age din Danemarca. Ea viseaza sa devina mama, considerand ca Singurul care o poate ajuta sa ajunga parinte este Dumnezeu. Are o existenta lipsita de griji, linistita, insa exact ca-n cazul tuturor „colegilor” ei din acea comunitate, ajunsese acolo cu un motiv. Fiecare membru are povestea proprie, are un motiv intemeiat sa fuga de lume, sa se izoleze in acea comunitate. Care era motivul Hannei?
Viata Hannei este data peste cap atunci cand acolo ajunge fratele ei. Jakob isi propune sa o scoata de acolo, isi propune sa o salveze. Ce anume ascundea Jakob, ce trecut comun au cei doi si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.
Fara sa fac spoilere, trebuie sa va vorbesc un pic despre Hanna. Ea se afla intre 2 salvatori, intre 2 persoane care ar putea-o salva: pe de-o parte este sefa acestei comunitati crestine New Age, iar pe de alta parte este Jakob.Continue reading Dovezi de iubire – TIFF 2025
Nu am scris pana acum un articol tip Bilant TIFF 2025 si acum regret. De acum inainte, de la al IX-lea (NOUA (9) pentru cine nu stie cifrele romane) festival la care am participat, voi face an de an un astfel de bilant.
Bilant TIFF 2025 in cifre:
34 de filme de lungmetraj;
4 calupuri de scurtmetraje romanesti;
1 singur film vazut in aer liber, in Piata Unirii;
1 singur concert la care am mers, si acela jumatate (intrasem la Muzeul de Arta pentru vernisajul unei expozitii despre Regina Maria, am ramas apoi la concert, la Sorvina, unde am putut sta doar 1 ora, caci trebuia sa prind alt film);
1 singur film la care luasem bilet, dar pe care l-am ratat (vineri, in ziua cu toate calupurile de scurmetraje romanesti, mai aveam un film de la 10:00, Beyond the River; am ajuns la 10:20 si nu am mai intrat). In rest nu am irosit niciun bilet (duminica luasem un bilet in plus, fara sa vad ca se suprapune cu altceva; am dat DELETE la bilet, practic n-am ocupat degeaba un loc);
5 filme romanesti: Interior zero, Tata (ma rog, film moldovenesc, dar pentru mine „Basarabia e Romania”), Comatogen, Kontinental ’25, Sleep #2. Ca bonus, am vazut si filmul Ceremonia, unde cativa actori romani, cu Tudor Cucu Popescu in frunte, sunt pe afis. Este un film unde NU suntem co-producatori, dar avem cativa actori romani (care joaca rolurile unor muncitori romani din UK).
Cinematografe frecventate: 5. Acestea sunt: Cinema Victoria, Cinema Arta, Cinema Florin Piersic, Piata Uniri Open Air, Casa de Cultura a Studentilor. Mai putine ca de obicei. N-am fost nici de data asta la vreun cinema de cartier, nici acum n-am fost la Bontida, iar alte locatii open-air n-am vizitat.
Inainte sa va vorbesc despre filmul Surzenie, trebuie sa va povestesc cum am ajuns eu sa-l vad. In principiu, dupa cum stiti, la TIFF ruleaza o tona de filme. Nu poti sa le vezi pe toate chiar daca-ti propui asta. E drept, unii se axeaza pe o categorie: vor sa vada toate filmele din competitie, toate filmele romanesti, toate filmele dintr-o anume sectiune. Eu sunt mai pragmatic, ma uit de pe o zi pe alta ce ma atrage.
In ultima zi, duminica, sunt puse in program filmele castigatoare. Efectiv astfel apar in program: filmul castigator al premiului X, filmul castigator al premiului Y si tot asa. Iti poti lua bilet in orb la un film castigator fara sa stii dinainte ce film va fi. Cam cum isi iau unii bilete la finala campionatului mondial, fara sa stie cine o va juca.
Ce am facut eu? Pai am luat bilet la un singur film castigator: premiul PUBLICULUI! Acesta a fost Surzenie! Singurul risc era sa fi vazut deja filmul. In rest, riscul sa NU imi placa filmul era aproape 0.Continue reading Surzenie – TIFF 2025
Kontinental ’25 a fost cel mai asteptat film de la TIFF 2025. Venea dupa un premiu la Berlin (Ursul de Argint pentru scenariu) si in plus avea marele avantaj al faptului ca a fost filmat in Cluj. Urma sa ruleze la el acasa deci. Se preconiza un succes notoriu.
Povestea pe care o vedem este una extrem de interesanta: avem un boschetar, un om al strazii, Ion Glanetasu pe numele sau (care or fi asemanarile intre el si celebrul personaj al lui Rebreanu? eu inca nu le-am gasit!), si o executoare judecatoareasca de origine maghiara, Orsolya. Cea din urma trebuia sa-l evacueze pe Ion dintr-un subsol al unei cladiri ce urma sa fie daramata. Executoarea judecatoreasca reuseste sa obtina o amanare, insa intr-un final nu mai are de ales si merge sa-l evacueze pe Ion. Acesta primește însă un ragaz, de data aceasta de doar 20 de minute, insa cand Orsolya se intoarce cu jandarmii il gaseste mort pe omul strazii.
De atunci incepe practic filmul, caci viata executoarei judecatoresti este data complet peste cap. Ea incepe sa se reevalueze complet, sa se gandeasca serios la ce a facut, ce face si ce are de gand sa faca in continuare.
Pana acum nu v-am zis aproape nimic despre film. Sinopsisul in acest caz este sec, trist si aproape inutil. Caci punctele forte ale filmului sunt altele.Continue reading Kontinental ’25 – TIFF 2025
Ultimul drum este ceea ce ar fi putut face Cristi Puiu daca si-ar fi propus sa faca din Sieranevada un road-movie si nu un film teatral de interior.
Ultimul drum este un road-movie pentru ca un cortegiu funerar este nevoit sa mearga cateva zile (2-3) pentru a o conduce pe Christina pana la locul de veci pentru simplul fapt ca aceasta isi exprimase prin testament dorinta de a fi inmormantata musai intr-o anume localitate. Care localitate nu se afla in aceeasi tara (din Belgia pana-n Olanda n-o fi atat de mult de mers, insa toata distanta trebuia parcursa PE JOS).
Filmul nu ne spune de ce moarta isi dorise sa fie ingropata acolo, asa ca trebuie sa luam lucrurile ca atare. Insa trebuie sa ne gandim un pic la ce am face noi intr-o atare situatie: am respecta intocmai dorinta decedatei? am face efortul (inuman) de a merge 2 zile pe jos? Daca am face-o, cum ne-am comporta pe acest traseu?
Stiu ca-mi povestea cineva mai demult, in legatura cu prietenii ei musulmani, respectiv basarabeni, cat de mult se schimba ei cand sunt in preajma familiei. Parca sunt alti oameni. Parca nu mai sunt ei.
Musulmanii incalca orice regula islamica, beau, fumeaza, nu respecta Ramadanul lor, insa atunci cand cineva din familie le zice ceva, fie si telefonic, ei uita totul si respecta intocmai. Nu mult diferit se comporta si basarabenii, care sunt cu totul altfel cand sunt vizitati de rude.Continue reading Ultimul drum – TIFF 2025
Sora cea urata este o adaptare horror a celebrului basm Cenusareasa. Ma rog, adaptare horror poate fi pus si cu, si fara ghilimele, caci de fapt basmul in sine e horror. Ideea e aceeasi precum la Capra cu trei iezi: basmul in sine este sangeros, unii aleg sa ignore partea sangeroasa, sa o considere metaforica, altii aleg insa sa citeasca exact ce spune textul. Drept urmare, m-am intrebat iarasi cat de utile sunt pentru cei mici povestile cu care adultii, parintii lor, au crescut. Oare chiar ar trebui sa mai fie citite astfel de povesti?
Povestea este simpla: avem aici doar 2 surori, una frumoasa, Cenusareasa, pe numele ei Agnes, si una grasa si urata, pe nume Elvira. Cum Elvira era preferata mamei, ea sufera cateva modificari, operatii estetice, dureroase si scumpe, pentru a avea sanse sa devina printesa. Cenusareasa nu are de partea ei decat frumusetea naturala si celebra vraja (care aici nu vine de la vreo vrajitoare, ci de la mama ei moarta).
Acum sa va zic despre partea horror a filmului. Nu va asteptati la demoni, la vreun suflet bantuit ori alte asemenea. Veti vedea pur si simplu … mult sange. Elvira este cea care patimeste: intai vedeti cum ii sunt indreptati dintii, apoi cum este reparat nasul (foarte dureros pentru spectatori), iar la final vedeti cum … isi taie degetele sa o incapa pantoful.Continue reading Sora cea urata – TIFF 2025
Ultimele zile ale lui Quisling este un film norvegian care urmareste ultimele zile din viata celebrului politician norvegian Quisling.
Nu stiti cine a fost Vidkun Quisling? Apai puneti mana pe o carte de istorie (ori pe Wikipedia) si invatati. Pe scurt: in 1940 el a preluat cu forta puterea in Norvegia, fiind ajutat de Germania nazista. Si mai pe scurt: este politicianul norvegian care instaurat dictatura nazista in Norvegia.
Intriga filmului Ultimele zile ale lui Quisling este simpla: la inchisoarea unde fostul premier era incarcerat este trimis un tanar pastor (nu ni se zice care era credinta acestuia, stim ca era crestin, dar CE FEL de crestin?; am dedus ca era un pastor protestant), care urmeaza sa-l sfatuiasca pe politician sa se caiasca. Care-i ghideaza pasii lui Quisling pana cand el este condamnat la moarte si executat.
Concurentul mi se pare cea mai buna satira la adresa sistemului capitalist pe care am vazut-o vreodata. Pretextul este un concurs in care exista un mare castigator, premiul total fiind de 3 milioane de euro. Doar ca premiul nu e in bani, ci in produse. Adica un iaht, niste masini smekere, un castel. Din astea.
Partea si mai trista este ca … trebuie platite impozite pentru ele. Tu ai castigat 3 milioane de euro, asa ca platesti impozit pentru ele. Apropo de asta, eu as evita un concurs unde am premii in produse pentru care organizatorul NU plateste impozitul aferent. Pe bune: as zice DIN START pas!
Bonus: castigatorul este un profesor de economie. Adica unul care teoretic ii invata pe altii cum e cu economia. Unul care n-ar trebui nici sa participe la astfel de concursuri, nici sa fie pacalit foarte usor de banci.
In peisaj mai apare un guru, un anticapitalist care tine conferinte impotriva sistemului bancar, guru de la care ditamai profesorul de economie incepe sa ia lectii. Cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri. Insa, va rog sa retineti asta, acest Guru este cel mai misto personaj din tot filmul (e si fabulos interpretat)!Continue reading Concurentul – TIFF 2025
Secretul Insulei Pin-Up – The Secret of Pin-Up Island este o combinatie de film psihologic, SF, drama si mistery ce a putut fi vazut prima oara in Romania asta vara, la TIFF 2024. Din pacate, eu am ratat proiectia de atunci, intre timp a mai rulat si la Dracula, festival la care n-am fost, asa ca l-am vazut abia la final de noiembrie, in Bucuresti.
Secretul Insulei Pin-Up – The Secret of Pin-Up Island ne vorbeste despre o psihoterapie revolutionara contra depresiei (in film se aplica doar femeilor, filmul are doar personaje feminine, insa nimic nu ma impiedica sa ma gandesc ca ar putea fi la fel de bine aplicata si barbatilor): subiectul era hipnotizat, in mintea sa intrand un fel de inteligenta artificiala, una care genereaza un program personalizat in functie de propriile particularitati psihologice. Practic, subiectul trebuia sa rezolve niste task-uri, era ca si cum s-ar fi jucat, atmosfera de gaming este omniprezenta, are de rezolvat niste niveluri.
Subiectul din acest film este Alesia, personaj interpretat excelent de actrita Rina Gri. Pentru cine n-o cunoaste pe Rina Gri, este o actrita de origine rusa care a plecat in 2022 din Rusia in Romania din cauza razboiului pornit de tara sa natala in Ucraina. Acum locuieste la Bucuresti.Continue reading Secretul Insulei Pin-Up – The Secret of Pin-Up Island – TIFF 2024
Spun din start: Megalopolis este tipul de film pe care merita sa-l vezi de mai multe ori. Eu l-am vazut pana acum de 2 ori, dar recunosc ca l-as mai vedea. In cazul meu, am actionat in felul urmator: pana sa-l vad prima oara n-am citit nimic despre el, am vrut sa ma surprinda; singurul lucru pe care-l aflasem este ca la film a lucrat si conationalul nostru, Mihai Malaimare jr (aflasem acest lucru din interviul pe care mi l-a dat tatal sau); apoi am vazut filmul in cadrul festivalului Les Films de Cannes a Bucarest 2024; dupa prima vizionare, m-am apucat sa citesc la greu recenzii; apoi, am mers sa-l revad, desi acel RE pare un pic fortat, caci mi s-a parut ca am vazut efectiv alt film.
Sunt aproape convins ca la a treia vizionare as vedea un al treilea film. Nu vreau sa-l vad atat de repede, vreau sa mai astept un pic. Il voi vedea cand va aparea pe vreun stream. Vreau sa traiesc si experienta aceea lenta, de a-l vedea acasa si a-l intrerupe in momentele cheie, pentru a incerca sa ma gandesc mai bine, sa diger ceea ce am vazut.
Despre ce este acest Megalopolis? Si ce anume il face un film atat de important, de relevant?
Sa povestesc intai. Avem un oras numit New Rome, ca si cum Imperiul Roman nu a murit, ci a dainuit pana-n zilele noastre. Ma rog, proiectul Uniunii Europene este un Imperiu Roman al secolelor XX si XXI, deci Noua Roma exista intr-o forma sau alta. Aici New Rome era undeva peste Ocean, in America atat de discutata in aceste zile.Continue reading Megalopolis – Les Films de Cannes a Bucarest 2024
Spun din start: dupa ce am vazut filmul, Anora pare o alegere stranie din partea juratilor de la Cannes. Anora pare orice, mai putin un film elitist, de festival. In plus, contine rusi, pe care-i vedem foarte umani, atipic pentru cum ii creioneaza presa occidentala, frantuzeasca si americana, in acest moment.
Anora este o dansatoare de striptease din Brooklyn. O prostituata pentru cei care nu se feresc de cuvinte grele. Care prostituata reuseste sa agate un baiat de bani gata. Baiatul de bani gata, un copil imatur care are de toate, este rus. Este baiat de mafioti rusi, un pustan obisnuit sa aiba de toate fara nici cel mai mic efort.
Anora, Ani, stie limba rusa, are ceva origini rusesti, din aceste motive este chemata la masa unor tineri rusi. Acolo reuseste sa-l cucereasca pe tanarul rus Vanya, despre care nu stia mare lucru. Acesta il invita la el si dupa cateva partide extrem de reusite de sex, el o cere de nevasta. Problemele apar atunci cand familia lui Vanya afla de mariajul sau, asa ca vin val-vartej in SUA pentru a-l anula. Ce se intampla de aici inainte va las pe voi sa ghiciti si ulterior sa descoperiti mergand in sala de cinema sa vedeti Anora.Continue reading Anora – Les Films de Cannes a Bucarest 2024
Gustul cireselor – Taste of Cherry este un film din 1997 care pare greu de inteles, greu de „citit”, greu de privit in 2024.
Gustul cireselor – Taste of Cherry ne spune povestea domnului Badii, un om care vrea sa se sinucida. Nu aflam de ce vrea sa faca asta, nu aflam nici daca si-a dus la indeplinire planul. Tot ce aflam este ca el se afla intr-o continua cautare. Oficial, el cauta un om care sa-i puna in aplicare planul: fie sa-l ingroape, daca sinuciderea reuseste, fie sa-l salveze, sa-l scoata de acolo, daca sinuciderea de gres. Pe plan metafizic, domnul Badii se cauta pe el insusi. Cauta un sens pentru existenta sa.
Ideea de baza a filmului este ca nu conteaza de unde pleci, nu conteaza unde ajungi, ci esential este drumul pe care-l parcurgi. Fix pe acesta il vom vedea, vom descoperi cateva personaje, nu va spun cine sunt, cu ce se ocupa, insa intrebarea la care veti afla un raspuns vazand acest film este in ce masura Domnul Badii schimba aceste personaje ori aceste personaje il schimba pe el.Continue reading Gustul cireselor – Taste of Cherry – Les Films de Cannes a Bucarest 2024
