Dovezi de iubire mi-a adus aminte de ce l-am dispretuit atat de mult pe Calin Georgescu in ultimele luni. Mi-a adus aminte de cat de periculoasa este fuziunea dintre crestinism si gandirea new-age. Stiu ca am inceput prea abrupt, prea in subiect, insa nicio alta introducere nu ar fi fost la fel de eficienta, de atractiva.
Pe scurt, Dovezi de iubire ne prezinta povestea Hannei, ce face parte dintr-o comunitate crestina new-age din Danemarca. Ea viseaza sa devina mama, considerand ca Singurul care o poate ajuta sa ajunga parinte este Dumnezeu. Are o existenta lipsita de griji, linistita, insa exact ca-n cazul tuturor „colegilor” ei din acea comunitate, ajunsese acolo cu un motiv. Fiecare membru are povestea proprie, are un motiv intemeiat sa fuga de lume, sa se izoleze in acea comunitate. Care era motivul Hannei?
Viata Hannei este data peste cap atunci cand acolo ajunge fratele ei. Jakob isi propune sa o scoata de acolo, isi propune sa o salveze. Ce anume ascundea Jakob, ce trecut comun au cei doi si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.
Fara sa fac spoilere, trebuie sa va vorbesc un pic despre Hanna. Ea se afla intre 2 salvatori, intre 2 persoane care ar putea-o salva: pe de-o parte este sefa acestei comunitati crestine New Age, iar pe de alta parte este Jakob.Continue reading Dovezi de iubire – TIFF 2025
Nu am scris pana acum un articol tip Bilant TIFF 2025 si acum regret. De acum inainte, de la al IX-lea (NOUA (9) pentru cine nu stie cifrele romane) festival la care am participat, voi face an de an un astfel de bilant.
Bilant TIFF 2025 in cifre:
34 de filme de lungmetraj;
4 calupuri de scurtmetraje romanesti;
1 singur film vazut in aer liber, in Piata Unirii;
1 singur concert la care am mers, si acela jumatate (intrasem la Muzeul de Arta pentru vernisajul unei expozitii despre Regina Maria, am ramas apoi la concert, la Sorvina, unde am putut sta doar 1 ora, caci trebuia sa prind alt film);
1 singur film la care luasem bilet, dar pe care l-am ratat (vineri, in ziua cu toate calupurile de scurmetraje romanesti, mai aveam un film de la 10:00, Beyond the River; am ajuns la 10:20 si nu am mai intrat). In rest nu am irosit niciun bilet (duminica luasem un bilet in plus, fara sa vad ca se suprapune cu altceva; am dat DELETE la bilet, practic n-am ocupat degeaba un loc);
5 filme romanesti: Interior zero, Tata (ma rog, film moldovenesc, dar pentru mine „Basarabia e Romania”), Comatogen, Kontinental ’25, Sleep #2. Ca bonus, am vazut si filmul Ceremonia, unde cativa actori romani, cu Tudor Cucu Popescu in frunte, sunt pe afis. Este un film unde NU suntem co-producatori, dar avem cativa actori romani (care joaca rolurile unor muncitori romani din UK).
Cinematografe frecventate: 5. Acestea sunt: Cinema Victoria, Cinema Arta, Cinema Florin Piersic, Piata Uniri Open Air, Casa de Cultura a Studentilor. Mai putine ca de obicei. N-am fost nici de data asta la vreun cinema de cartier, nici acum n-am fost la Bontida, iar alte locatii open-air n-am vizitat.
Inainte sa va vorbesc despre filmul Surzenie, trebuie sa va povestesc cum am ajuns eu sa-l vad. In principiu, dupa cum stiti, la TIFF ruleaza o tona de filme. Nu poti sa le vezi pe toate chiar daca-ti propui asta. E drept, unii se axeaza pe o categorie: vor sa vada toate filmele din competitie, toate filmele romanesti, toate filmele dintr-o anume sectiune. Eu sunt mai pragmatic, ma uit de pe o zi pe alta ce ma atrage.
In ultima zi, duminica, sunt puse in program filmele castigatoare. Efectiv astfel apar in program: filmul castigator al premiului X, filmul castigator al premiului Y si tot asa. Iti poti lua bilet in orb la un film castigator fara sa stii dinainte ce film va fi. Cam cum isi iau unii bilete la finala campionatului mondial, fara sa stie cine o va juca.
Ce am facut eu? Pai am luat bilet la un singur film castigator: premiul PUBLICULUI! Acesta a fost Surzenie! Singurul risc era sa fi vazut deja filmul. In rest, riscul sa NU imi placa filmul era aproape 0.Continue reading Surzenie – TIFF 2025
Kontinental ’25 a fost cel mai asteptat film de la TIFF 2025. Venea dupa un premiu la Berlin (Ursul de Argint pentru scenariu) si in plus avea marele avantaj al faptului ca a fost filmat in Cluj. Urma sa ruleze la el acasa deci. Se preconiza un succes notoriu.
Povestea pe care o vedem este una extrem de interesanta: avem un boschetar, un om al strazii, Ion Glanetasu pe numele sau (care or fi asemanarile intre el si celebrul personaj al lui Rebreanu? eu inca nu le-am gasit!), si o executoare judecatoareasca de origine maghiara, Orsolya. Cea din urma trebuia sa-l evacueze pe Ion dintr-un subsol al unei cladiri ce urma sa fie daramata. Executoarea judecatoreasca reuseste sa obtina o amanare, insa intr-un final nu mai are de ales si merge sa-l evacueze pe Ion. Acesta primește însă un ragaz, de data aceasta de doar 20 de minute, insa cand Orsolya se intoarce cu jandarmii il gaseste mort pe omul strazii.
De atunci incepe practic filmul, caci viata executoarei judecatoresti este data complet peste cap. Ea incepe sa se reevalueze complet, sa se gandeasca serios la ce a facut, ce face si ce are de gand sa faca in continuare.
Pana acum nu v-am zis aproape nimic despre film. Sinopsisul in acest caz este sec, trist si aproape inutil. Caci punctele forte ale filmului sunt altele.Continue reading Kontinental ’25 – TIFF 2025
Ultimul drum este ceea ce ar fi putut face Cristi Puiu daca si-ar fi propus sa faca din Sieranevada un road-movie si nu un film teatral de interior.
Ultimul drum este un road-movie pentru ca un cortegiu funerar este nevoit sa mearga cateva zile (2-3) pentru a o conduce pe Christina pana la locul de veci pentru simplul fapt ca aceasta isi exprimase prin testament dorinta de a fi inmormantata musai intr-o anume localitate. Care localitate nu se afla in aceeasi tara (din Belgia pana-n Olanda n-o fi atat de mult de mers, insa toata distanta trebuia parcursa PE JOS).
Filmul nu ne spune de ce moarta isi dorise sa fie ingropata acolo, asa ca trebuie sa luam lucrurile ca atare. Insa trebuie sa ne gandim un pic la ce am face noi intr-o atare situatie: am respecta intocmai dorinta decedatei? am face efortul (inuman) de a merge 2 zile pe jos? Daca am face-o, cum ne-am comporta pe acest traseu?
Stiu ca-mi povestea cineva mai demult, in legatura cu prietenii ei musulmani, respectiv basarabeni, cat de mult se schimba ei cand sunt in preajma familiei. Parca sunt alti oameni. Parca nu mai sunt ei.
Musulmanii incalca orice regula islamica, beau, fumeaza, nu respecta Ramadanul lor, insa atunci cand cineva din familie le zice ceva, fie si telefonic, ei uita totul si respecta intocmai. Nu mult diferit se comporta si basarabenii, care sunt cu totul altfel cand sunt vizitati de rude.Continue reading Ultimul drum – TIFF 2025
Sora cea urata este o adaptare horror a celebrului basm Cenusareasa. Ma rog, adaptare horror poate fi pus si cu, si fara ghilimele, caci de fapt basmul in sine e horror. Ideea e aceeasi precum la Capra cu trei iezi: basmul in sine este sangeros, unii aleg sa ignore partea sangeroasa, sa o considere metaforica, altii aleg insa sa citeasca exact ce spune textul. Drept urmare, m-am intrebat iarasi cat de utile sunt pentru cei mici povestile cu care adultii, parintii lor, au crescut. Oare chiar ar trebui sa mai fie citite astfel de povesti?
Povestea este simpla: avem aici doar 2 surori, una frumoasa, Cenusareasa, pe numele ei Agnes, si una grasa si urata, pe nume Elvira. Cum Elvira era preferata mamei, ea sufera cateva modificari, operatii estetice, dureroase si scumpe, pentru a avea sanse sa devina printesa. Cenusareasa nu are de partea ei decat frumusetea naturala si celebra vraja (care aici nu vine de la vreo vrajitoare, ci de la mama ei moarta).
Acum sa va zic despre partea horror a filmului. Nu va asteptati la demoni, la vreun suflet bantuit ori alte asemenea. Veti vedea pur si simplu … mult sange. Elvira este cea care patimeste: intai vedeti cum ii sunt indreptati dintii, apoi cum este reparat nasul (foarte dureros pentru spectatori), iar la final vedeti cum … isi taie degetele sa o incapa pantoful.Continue reading Sora cea urata – TIFF 2025
Ultimele zile ale lui Quisling este un film norvegian care urmareste ultimele zile din viata celebrului politician norvegian Quisling.
Nu stiti cine a fost Vidkun Quisling? Apai puneti mana pe o carte de istorie (ori pe Wikipedia) si invatati. Pe scurt: in 1940 el a preluat cu forta puterea in Norvegia, fiind ajutat de Germania nazista. Si mai pe scurt: este politicianul norvegian care instaurat dictatura nazista in Norvegia.
Intriga filmului Ultimele zile ale lui Quisling este simpla: la inchisoarea unde fostul premier era incarcerat este trimis un tanar pastor (nu ni se zice care era credinta acestuia, stim ca era crestin, dar CE FEL de crestin?; am dedus ca era un pastor protestant), care urmeaza sa-l sfatuiasca pe politician sa se caiasca. Care-i ghideaza pasii lui Quisling pana cand el este condamnat la moarte si executat.
Concurentul mi se pare cea mai buna satira la adresa sistemului capitalist pe care am vazut-o vreodata. Pretextul este un concurs in care exista un mare castigator, premiul total fiind de 3 milioane de euro. Doar ca premiul nu e in bani, ci in produse. Adica un iaht, niste masini smekere, un castel. Din astea.
Partea si mai trista este ca … trebuie platite impozite pentru ele. Tu ai castigat 3 milioane de euro, asa ca platesti impozit pentru ele. Apropo de asta, eu as evita un concurs unde am premii in produse pentru care organizatorul NU plateste impozitul aferent. Pe bune: as zice DIN START pas!
Bonus: castigatorul este un profesor de economie. Adica unul care teoretic ii invata pe altii cum e cu economia. Unul care n-ar trebui nici sa participe la astfel de concursuri, nici sa fie pacalit foarte usor de banci.
In peisaj mai apare un guru, un anticapitalist care tine conferinte impotriva sistemului bancar, guru de la care ditamai profesorul de economie incepe sa ia lectii. Cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri. Insa, va rog sa retineti asta, acest Guru este cel mai misto personaj din tot filmul (e si fabulos interpretat)!Continue reading Concurentul – TIFF 2025
