La TIFF, frumosul festival de care tocmai mi-am adus aminte si de care mi-e dor, exista o sectiune numita Ziua Maghiara. A avut alte denumiri in trecut, sau asa tin eu minte, cert este ca la mine este un fel de traditie sa vad cel putin un film unguresc la TIFF. Locatiile ma imbie si ele, caci printre locatii s-a aflat anul acesta, ca de altfel si anul trecut, Universitatea Sapientia (de limba maghiara). La TIFF 2018, filmul maghiar trebuia sa fie Budapest Noir. Din N motive, de nepotrivire de program (nu stiu exact ce am preferat in acea zi si de ce), nu am apucat sa-l vad acolo.
O sa incep prin a iti spune ca daca ai frica de inaltime acest Skyscraper – Infernul din zgarie-nori iti va da palpitatii, multe si din plin. Acum ca am precizat evidentul sa trecem la pelicula propriu-zisa. Skyskraper este plin de adrenalina, ne arata un The Rock mai sensibil, si cu un picior in groapa.
Dwayne “The Rock” Johnson joaca rolul unui fost politist in fortele speciale, care in urma unei interventii si a unei explozii isi pierde un picior. Insa, asa cum el zice in una dintre scene a castigat o sotie – pentru ca se indragosteste de chirurgul care il opereaza dupa explozie si impreuna au doi copii. Cu o pensie de invaliditate si fara prea multe optiuni, isi deschide o firma de Securitate – si datorita unui fost coleg din fortele speciale, ranit si el in explozia care face inceputul filmului, obtine o slujba de consultant pe probleme de Securitate a celui mai nou zgarie-nori din Hong-Kong. O cladire fantastica, cu cele mai noi tehnologii si cu “doar” 220 de etaje. Milionarul care o construieste este un geniu in antreprenoriat si tehnologie, care a facut multe lucruri imposibile sa fie posibile prin constructia acestei capodopere. Jucat impecabil de Chin Han – numit ca unul dintre cei mai buni actori de origine asiatica – rolul are urcusuri si coborasuri. Pe actor il stii din Ghost in a Shell si serialul de televiziune Arma Mortala.Continue reading Ana Marin despre Skyscraper – Infernul din zgarie-nori
Tag – Da-o mai departe este un film de exceptie, nu doar ca merita vazut cu toata gasca de prieteni, dar merita sa fie vazut si cu intreaga familie si cu prichindeii daca sunt la varsta la care pot vedea filme cu tente sexuale.
Daca mai pui si faptul ca filmul este bazat pe fapte reale, cu atat mai mult iti va placea. O gasca de 5 prietenii, se prind intr-un joc de leapsa – la varsta de 9 ani. Cu reguli clare si trecute intr-un caiet, semnate si acceptate de toti cei prinsi in acest joc, in luna mai a fiecarui an, cei 5 cauta cele mai ingenioase modalitati de a preda „Jocul” altuia. Cel care ramane cu leapsa este rusinea grupului timp de un an. Extrem de competitivi, este modalitatea prin care, desi imprastiati prin tara, pastreaza legatura si an de an se vad cu aceasta ocazie.Continue reading Ana Marin despre TAG: Da-o mai departe
Despre filmul Omul furnica si viespea – Ant-man and the Wasp ar trebui sa vorbeasca mai mult cei din domeniul marketingului si publicitatii decat cei din domeniul cinematografiei. Vorbesc serios: Universul Marvel este atat de bine gandit, ca marketing, incat serveste drept model pentru multe corporatii mari.
Marvelul, de fapt Disney-ul, caci de ani buni franciza a fost cumparata de Disney, reuseste sa te faca, prin n modalitati, sa pierzi de fiecare data cate doua ore, ori mai multe, cu productiile lor. Care productii se incadreaza, de fiecare data, in anumite limite.Continue reading Omul furnica si viespea – Ant-man and the Wasp
Sicario 2: Soldado este un film bun, si cand zic bun, apai e bun! Are de toate, actiune pentru toate gusturile, are un fir epic super bine construit si fara a duce in extremis asa cum suntem obisnuiti in filmele americane.
Presedintele Americii este descris asa cum il vedem si noi, cei de peste ocean si lipsa lui de implicare in momentul in care lucrurile au o intorsatura urata este una pe care o vedem deja la televizor, cand vine vorba de subiecte reale.Continue reading Ana Marin despre Sicario 2: Soldado
Poate unul dintre cele mai de suflet filme documentare pe care le-ai putea vedea vara asta, Visages villages – Chipuri Locuri este o poveste plină de simplitate, despre frumos, despre artă urbană și despre iubire.
Agnes Varda este poate una dintre cele mai complexe vedete din Franța: regizoare, scenaristă, și uneori actriță este cea care i-a dat un rol pentru prima oară lui Gérard Depardieu. Din păcate filmul nu a fost finalizat din motive financiare, însă este un moment de referință în cinematografie pentru ambii francezi. La 88 de ani, cu vederea ușor slăbită, însă plină de umor și energie Agnes acceptă provocarea lui Jean-Paul Beaujon, JR pentru amici de a se plimba prin Franța și a se opri pentru fotografii acolo unde văd ceva ce le va surânde.Continue reading Ana Marin despre Visages villages – Chipuri Locuri
In perioada asta, in timpul campionatului mondial, nu prea e o vreme prielnica pentru filme. Personal, sunt in urma cu filmele din cinema, desi blogul este in continuare la curent datorita ambasadorilor Cinemil.Ro. Cand am auzit, deci, ca vizionarea filmului Au revoir la-haut – La revedere acolo sus va fi dimineata, am acceptat pe loc sa merg. Dimineata oricum mi se pare perioada zilei cea mai propice pentru anumite filme. Pentru filme de genul.
Ce stiam eu despre acest film? Pai, desi nu pune accentul pe asta, un film de epoca. Un film a carui actiune se petrece in timpul Primului Razboi Mondial si in anii ce vor urma. Stiam ca este un film frantuzesc, destul de apreciat de critici, bazat pe o carte. Deci aproape toate premisele pentru un film bun. Si, poate cel mai important, un film potrivit perioadei in care urma sa-l vad. Revin asupra ideii mai tarziu.Continue reading Au revoir la-haut – La revedere acolo sus
Unul dintre filmele care la prima vedere ai zice că este făcut de femei, cu femei, pentru femei este Ocean’s 8: Jaf cu clasa. Insa, asa cum ne-au obisnuit in ultimii doi ani, americanii cauta sa puna femei, persoane de culoare sau cu alte orientari sexuale in prim plan. Scandalul #metoo si altele de gen de la Hollywood isi pun amprenta pe felul in care se face cinematografie zilele acestea.
Practic, daca in celelalte parti din Ocean erai obisnuit ca femeia sa fie mereu momeala sau fata frumoasa a filmului, ei bine in Ocean’s 8: Jaf cu clasa vei avea parte doar de momeli si fete frumoase.Continue reading Ana Marin despre Ocean’s 8: Jaf cu clasa
Filmul Cu drag Simon – Love Simon a avut parte de 2 vizionari. Una, o prima vizionare, a fost una speciala, organizata de Editura Epica (unde a aparut cartea omonima, cea dupa care a fost facut filmul), la care am participat personal. A doua a fost cea organizata de distribuitor, Odeon Film, vizionare la care a participat Ana. Mai jos sunt impresiile ei despre film. Opinia mea, pe scurt, la final de tot:Continue reading Cu drag Simon – Love Simon
Cei care au vazut/vor vedea filmul Loving Pablo – Iubindu-l pe Pablo Urandu-l pe Escobar se impart in doua mari categorii: cei care au vazut in prealabil serialul Narcos si cei care nu l-au vazut. Eu voi vorbi din perspectiva unuia care a vazut serialul. Si care a vazut din start o neconcordanta.
Intai si intai, ideea serialului: Pablo Escobar, cel mai mare traficant de droguri din Columbia, a avut o relatie, sexuala si de interes, cu o jurnalista, Virginia Vallejo. Avand in vedere desfasurarea actiunii si ceea ce i se intampla, eu as numi-o, in termenii social-media din Romania, jurnalizda. Echivalentul din jurnalism al termenului de piarizda. Ea ii ia intai un interviu lui Escobar, apoi acesta incepe sa i se destainuie. Nu va zic exact ce si cum, nu va zic cum se termina totul. Ideea este ca ea scrie o carte, o carte de memorii, filmul fiind ecranizarea acesteia. Cartea urmeaza sa o citesc cat de curand. Deci nu stiu exact daca filmul a schimbat ceva din perspectiva cartii.Continue reading Loving Pablo – Iubindu-l pe Pablo Urandu-l pe Escobar
Multe filme bune, de arta ori comerciale, au un mare test de trecut: testul timpului. Ce-ti mai amintesti despre filmul X dupa o zi, dupa o saptamana, dupa o luna, dupa un an? Mi-am propus sa fac asta cu cateva filme de la TIFF 2018. De fapt, sa fac in sens invers: sa ma uit retrospectiv despre ce filme am scris si sa ma gandesc ce filme lipsesc. Fara sa trisez, fara sa ma uit pe care le-am vazut. Na, a trecut aproape o saptamana de la incheierea festivalului. Si primul film care-mi vine-n minte este Insula Cainilor.
Ce ar trebui sa spun despre Insula Cainilor? Imi pare proaspat in minte, parca l-as fi vazut ieri, este frumos, chiar daca unele imagini cu gunoaie si cu caini bolnavi nu sunt deloc estetice, este bine realizat, empatizezi cu personajul/personajele, te bucuri de film. Ma gandesc, de asemenea, ca fiind animatie, filmul este adresat si celor mici. Drept urmare, ca de obicei in cazul animatiilor, ma intreb ce-or intelege cei mici din acest film? S-or gandi ei profund, l-or analiza, precum noi, adultii, sau pur si simplu se bucura de poveste?Continue reading Insula Cainilor (Isle of Dogs) – TIFF 2018
Taxi 5 este una dintre comedioarele pe care chiar imi doream sa le vad, si o voi face cand revin in Bucuresti. Momentan, inca-n vacanta clujeana prelungita, va las sa cititi insemnarile Anei vizavi de acest film.Continue reading Ana Marin despre Taxi 5
Charleston este tipul de film 100% romanesc, atat ca abordare, cat si ca desfasurare si ca final. Este, asa cum se zice la fotbal: am luptat ca niciodata, am murit ca-ntotdeauna. Aici din punct de vedere cinematografic.
Povestea este in felul urmator: Ioana, interpretata de Ana Ularu, moare in urma unui accident de masina. Cum ne aflam intr-o poveste romaneasca, nu vom afla niciodata cine a omorat-o, a cui a fost vina ori alte detalii. Romanii nu cerceteaza moartea cuiva, nu vor vinovati (ori daca vor vinovati, ei sunt unii fictivi, nu au nevoie de dovezi, vezi cazul Soros), ei sunt interesati doar de efectele ulterioare asupra celor din jur. In acest caz, asupra sotului supravietuitor. „Saracu’, ce-o fi in sufletul lui? Cum s-o fi simtind fara frumoasa lui sotie?”Continue reading Charleston – alt subiect, aceeasi abordare – TIFF 2018
Cum eu am fost plecat la TIFF si inca umblu prin Cluj, am trimis-o pe Ana Marin la vizionarile din Bucuresti. Mai jos, impresiile ei despre Proiectul Florida – The Florida Project
Te-ai întrebat vreodată ce fel de viață au copii care cresc în motelurile de lângă parcurile de distracție? Cel mai probabil, ca și mine, e greu de închipuit că cineva își trăiește viața într-un motel, nu într-un apartament sau garsonieră închiriată. În America, însă a locui în hoteluri de o stea este ceva normal, ocazional înseamnă tot. Situația chiriilor și persoanelor care trăiesc de pe o zi pe alta, viața într-un astfel de loc este cu multe trepte peste a locui pe stradă într-o cutie de carton. Continue reading Ana Marin despre Proiectul Florida – The Florida Project
UPDATE: Aflu ca povestea a fost gandita initial pentru film (scenariul fiind scris de Alexandru Popa). Ca Secretul fericirii a fost conceput ca film. Ca, ulterior, fiind vorba de 3 personaje si o singura locatie, li s-a parut adecvata si punerea in scena. Da, spectacolul a aparut inainte, din acest motiv eu am gandit invers: ca spectacolul a fost transpus pe marele ecran. Altfel, ca spectator de teatru care a vazut ulterior filmul, dezamagirea personala ramane. Chiar daca, repet, textul este foarte bun, interpretarile solide, iar twist-ul de final fabulos. E drept, de dragul spectatorilor de teatru care merg la acest film simteam nevoia de un bonus. De ceva in plus, macar 5%. Ramane, insa, CEL MAI BUN FILM vazut la TIFF 2018 (si spun asta dupa terminarea festivalului, deci acum pot afirma cu tarie acest lucru).
Am vazut spectacolul Secretul fericirii de 3 ori. De 2 ori prin festivaluri si o data, a treia oara, la el acasa, la Godot. Chiar daca farmecul spectacolului este dat de elementul surpriza, de suspans, deci a doua oara nu va mai parea la fel, eu l-as revedea oricand. Este un text genial scris, care merita vazut de cat mai multe ori.
Filmele indiene, in special cele vechi, clasice, au ceva al lor care le face sa nu fie credibile. Sunt povesti frumoase de dragoste, doar ca nu-s deloc credibile. Iar partea cea mai putin credibila, ma tenteaza sa zic incredibila, este atunci cand plang, rad, mor, se bat SI CANTA in acelasi timp. Ma rog, unii zic c-ar fi chestie specifica musicalurilor. Dragoste si gloante, avand titlul original Ammore e malavita, este fix din aceasta categorie.
Stiu ca sunt defect, nu apreciez filmele bune, de arta, si ma mai si laud cu asta. Drept urmare, la acest TIFF 2018, asteptam cu mai mult interes Povestea unui pierde-vara decat Touch me not (pe acesta din urma il voi vedea maine).
Regizorul imi placuse cu Doua lozuri, avea un umor fresh, comercial fara sa fie grobian, asa ca asteptarile erau mari. Dupa titlu, ma asteptam la o comedie usoara, de vara, cu un personaj simplist construit.
Tocmai am vazut la TIFF 2018 documentarul Dacii liberi si am iesit din sala absolut socat. Socat, bulversat, cu la fel de multe intrebari si nedumeriri ca si inainte. E drept, rasuflu usurat: nu toti istoricii interesati de daci sunt dacopati. Ceea ce, credeti-ma, e de bine.
Vinovatul este un spectacol de teatru radiofonic difuzat pe ecranul cinematografului. Serios, fix asa este si desi la prima vedere poate parea plictisitor, o fita inutia, o hipstareala absurda, rezultatul final este unul fabulos: un film bine construit, cu suspans cat cuprinde, cu un twist final care iti face pielea de gaina.
Pe scurt, Asger Holm este dispecer la serviciul de urgenta 112. El a ajuns acolo impotriva vointei sale, fiind retrogradat din postura de agent de teren din cauza unui incident soldat cu pierderea vietii unui tanar. Continue reading Vinovatul – The Guilty – TIFF 2018
