Dragoste la tara este un nou film cu vloggeri care promite sa rupa topurile cinematografice ale patriei. Povestea este la prima vedere banala, o pitipoanca de oras care a trait in puf este pedepsita de tatal ei sa mearga cateva zile la bunica la tara, pentru a-si baga mintile in cap. Problema ei era ca nu-i ajung 5000 de euro pe luna, pentru ca ea de fapt ii cheltuise intr-o saptamana.
Acolo, la tara, nu-i convine nimic din ceea ce gaseste: semnal prost la internet, tocurile i se afunda in noroi, cafea cu gheata nu exista, toaleta e in curte, dus nu exista. Insa in mod previzibil devine rapid atractia satului. Din start ea are 2 pretendenti: Adrian (Elicopter de Lupta), un baiat nu foarte dus la scoala, dar combinagiu, descurcaret, si David, baiatul primarului, cel mai bogat om din sat. Pe care dintre ei il va alege este evident din poster, din sinopsis, din orice material, asa ca nu e niciun fel de spoiler sa spun.
Stiu ca unii critici au vorbit elitist despre „un frumoasa si bestia de la tara”, altii fiind de-a dreptul oripilati de incasarile pe care filmul deja le-a facut. Ambele mi se par exagerari. Personal, eu prefer varianta „Miami Bici unde un personaj nu merge in America, ci la tara”, mi se pare mult mai aproape de adevar.
Nu as ridica-o in slavi pe Ana (personaj interpretat de vloggerita Ana Maria Iorga), ea este culta si desteapta doar in comparatie cu Adrian, altfel ea este prototipul pitipoancei de mall, care n-are niciun fel de preocupare de natura culturala. Mall-ul pentru ea este locul unde poti face cumparaturi, unde te poti distra, nicidecum locul unde poti merge sa vezi un film (de orice fel ar fi acest film).
Este frumoasa, este evident mai stilata, mai cizelata, dar nu este nicidecum un exemplu. Chiar daca Adrian facea si chestii ilegale, penale chiar, el pare cumva mai sincer, mai moral. Intre cei 2, eu il prefer pe el, ghinionistul pe care-l duce capul, dar care n-a avut sanse in viata (sansa unei familii cu bani, sansa la educatie, sansa sa se nasca intr-un oras …).
Cei 2 sunt chiar simpatici impreuna, chiar daca nu dai prea multe sanse unui astfel de cuplu. Nu pare sortit sa reziste.
Pe partea de comedie filmul sta decent: pe de-o parte, poate m-as fi asteptat la mai mult, la o rafala de glume (dupa o gluma ei pare ca se opresc, ca la teatru, parca asteapta ca spectatorul sa digere gluma, evita sa dea 2 ori 3 glume prea repede una dupa alta), insa pe de alta parte am fost surprins, de data asta placut, de faptul ca glumele au fost cuminti. Nu excesiv de cuminti, nu vorbim totusi de 2 intelectuali, nu poti pune in gura unor astfel de personaje replici foarte profunde, dar nici de santier. O surpriza placuta din acest punct de vedere.
Daca stau sa ma gandesc la publicul tinta, copiii si adolescentii care se uita la vloggeri, alegerea este una cat se poate de corecta. Ca parinte, te poti duce linistit cu copilul de 12 ani+ la acest film. Nu exista niciun risc sa auda … ce nu trebuie.
Despre interpretari numai de bine. Pe langa interpretarile celor 2 protagonisti, surprinzator de bune, ma rog, li se si potrivesc rolurile, mai am cateva nominalizari:
Carmen Tanase joaca excelent rolul bunicii (dupa ce am vazut-o in Tandari, ma temeam ca iarasi va fi un rol slab, incert; aici, insa, are un rol care i se potriveste manusa).
Sergiu Smerea (stiti clipurile lui cantate? daca nu, cautati-le pe YouTube, Facebook ori TikTok) joaca rolul „baiatului de bani gata de la sat”, baiatul primarului, cel mai smeker din sat. Excelent rolul sau, chiar daca apare putin. As zice prea putin.
Emil Mitrache (Americanu’) este primarul. Dupa mine, este un actor subevaluat, pe care mi l-as dori mai des in filme. Nu stiu cat de bun e in teatru, dar pe sticla da foarte bine.
Filmul nu are final, el se termina brusc urmand a continua cat de curand. Candva anul acesta, in 2026. Insa acest final brusc nu este unul absurd, ci este unul cumva natural. Nu stiu cum sa explic mai bine fara sa dau spoilere, asa ca mai bine mergeti la cinema sa vedeti Dragoste la tara pentru a intelege ce vreau sa spun.
Per total, Dragoste la tara este un film decent. Este mai cuminte decat ma asteptam, insa mai putin spumos decat imi doream. Insa per total e decent, nu regret timpul petrecut in sala de cinema.
Dragoste la tara a intrat in cinematografe din 2 ianuarie, fiind distribuit in Romania de Vidra Distribution!
Filmul Catane se bazeaza pe o situatie reala: intr-o comuna din Romania toti locuitorii figureaza ca au o dizabilitate. In acel caz real toti erau nevazatori.
Tanara regizoare Ioana Mischie a vrut sa ecranizeze aceasta intamplare, rezultand filmul Catane. E drept, ma gandesc ca or fi mai multe astfel de localitati, caci stirea gasita de mine este din 2023, insa din ce am inteles de la regizoare scenariul e scris de acum 10 ani.
Ce este cert este ca in realitate, comuna in cauza este din judetul Iasi si se numeste Perieni. Deci nu este Catane.
Imparatul imparatilor este ecranizarea cartii The of Kings, scrisa de Charles Dickens „pentru uz personal”. Ea fusese scrisa doar pentru a fi povestita copiilor sai, insa a fost publicata dupa moartea sa in ciuda „ordinelor” pe care acesta le daduse.
Imparatul imparatilor este, ca sa folosesc un limbaj colocvial, Biblia povestita. In continuare veti citi impresiile unui cinefil ateu vizavi de acest film. Este fundamental de precizat acest lucru, daca nu considerati ca un ateu ca mine ar trebui sa-si spuna opinia despre asa ceva puteti opri aici lectura acestui articol.
Asadar, acest film, ca de altfel si cartea pe care acesta o ecranizeaza, dovedesc un lucru pe care eu deja il stiam: Biblia este o poveste FANTASY foarte misto. Daca stii s-o spui celor mici, acestia vor fi realmente fascinati de ea. Nu va impacientati, religiile din antichitate, in frunte cu cea greaca si cea romana, erau povesti mult mai gogonate. Acum radem cu gura pana la urechi cand citim povestile cu zei si zeite grecesti, daca aduci vreun personaj de-al tau in Grecia antica ai la dispozitie o tona de personaje pe care sa le folosesti (imi vine sa spun Sky is the limit, ceea ce s-ar potrivi perfect in peisaj), probabil la fel vor rade oamenii si peste 200 de ani cand vor citi povestile crestine in care multi inca mai cred.Continue reading Imparatul imparatilor
Eternitate (Eternity) este un film care pleaca de la o premisa extraordinara, o premisa care m-a pus pe ganduri mai mult decat ma asteptam.
Asadar, oamenii dupa ce mor isi vor alege o … Eternitate. Isi vor alege o lume in care vor trai de atunci inainte. Exista o infinitate de eternitati: una teatrala, una cu muzee, una cu plaja. Tot ce va puteti imagina. Insa toate eternitatile astea au problema: nu au TOTUL, ci doar O SINGURA CHESTIE.
Imaginati-va ca veti trai toata viata (si dincolo de ea) la plaja. Nu ai unde sa te duci, sa pleci de acolo, sa te duci pe la munte. Pentru ca, ghici ce, nu ai munte. Doar mare.
Sau o lume plina de muzee, unde toata existenta ta te vei uita la picturi. Nu-i asa ca ai lua-o razna? In film chiar e o scena cu unul care urla disperat ca s-a saturat de picturi. Scena dureaza cateva secunde, dar mi-a ramas in minte. E mai importanta decat ati putea crede.
Ideea e ca pana te hotarasti unde vrei sa traiesti esti dus intr-un loc, unul de trecere, unde se afla oamenii indecisi. Imi vine sa spun purgatoriu, insa nu are nimic de-a face cu iertarea pacatelor. Acolo poti sta cateva minute, cateva ore, cateva zile ori chiar ani intregi. Poti astepta ani intregi. Ce anume astepti? Pai stati sa vedeti a doua premisa a filmului.Continue reading Eternitate – Eternity (2025)
Craciun cu Ramon este continuarea filmului Ramon, film aparut acum 2 ani. De aceasta data, Ramon este in asteptarea unui copil, insa o scrisoare ajunsa cu ceva intarziere in casa lui il pune pe drumuri. El trebuie sa mearga tocmai pana la Oradea, pentru a o lua de acolo pe Maria, unica fiica a surorii gemene a sotiei lui. Pentru ca nu vrea sa o ingrijoreze pe nevasta lui, Sonia, el pleaca la Oradea fara sa o anunte, convins fiind ca totul va fi rezolvat foarte rapid.
Lucru care evident nu se intampla. Nu va dezvalui tot ce se intampla acolo, prin ce aventuri trebuie sa treaca, insa fara sa fac spoiler, va dezvalui faptul ca … totul e bine cand se termina cu bine. Vorbim despre un film de Craciun, asa ca totul trebuie sa fie … de poveste.Continue reading Craciun cu Ramon 2025
Spun din start: Tati Full-Time m-a dezamagit. Comparativ cu predecesorul sau, Tati Part-Time, acest nou film dezamageste la 3 capitole: umor, realism (nu este verosimil in multe momente) si coerenta a povestii. Asta o spune unul care nu are copii, care nu a trebuit sa aiba grija de copii si care nu-si doreste sa aiba copii.
Paranteza: cititi la John Cristea o recenzie venita din partea unui tatic. Perspectiva e radical diferita. Ceea ce ma face sa cred ca Tati Full-Time se adreseaza cu precadere parintilor, bunicilor ori matusilor/unchilor care au trebuit sa aiba grija de un copil. Altfel spus, pentru adolescenti si tinerii adulti va parea pueril. Copiii insa, al doilea public tinta al filmului, il vor adora.
Actiunea filmului pe scurt: Iustin este un fost avocat si actual artist care este nevoit sa aiba grija de bebelusul sau pentru ca sotia sa se poata intoarce la munca. Cineva trebuie sa aduca bani in acea casa, iar acel cineva nu este el.Continue reading Tati Full-Time
Sisu: Drumul razbunarii este un film cumva atipic. Este regizat de un finlandez, are o atmosfera nordica inghetata care ma duce cu gandul la nordic noir-urile care au facut celebra literatura din aceasta parte a Europei, insa este construit pe tipic american. Personajul principal este un fel John Wick, insa unul mai putin aratos, mai putin finut. Este un erou nordic, un „viking”, care reuseste sa supravietuiasca total … nerealist! Dar stiti cum se spune: unele filme au logica proprie, o logica interna, una care uneori este radical diferita de logica din viata reala.
Personajul principal este o victima care face la randul sau mai multe victime. Extrem de multe victime. Spre deosebire de prima parte, cand stim doar ca se lupta cu nazisti, fara sa aflam de ce face asta (nu ne intereseaza neaparat, ne bucuram de lupte si atat), de data asta ni se ofera si un motiv. Unul chiar credibil. El este finlandez, locuind in acea particica din tara care a fost cedata dupa Al Doilea Razboi Mondial catre URSS. Familia lui a cazut victima soldatilor sovietici condusi de Igor Draganov.
Acum, acest Draganov (nu doar personajul, ci si numele sau este extrem de cliseic) este eliberat din inchisoare atunci cand autoritatile afla ca „finlandezul” a intrat in tara (in URSS, caci actiunea filmului se petrece candva in timpul Razboiului Rece). Draganov trebuie sa termine ce a inceput (sa curete mizeria pe care chiar el a lasat-o), insa Aatami Korpi este un om care pur si simplu supravietuieste.Continue reading Sisu: Drumul razbunarii
Actiunea din romanul Fugarul: Vanatoare de oameni – The Running Man (ma rog, cartea a fost tradusa simplu: Fugarul) se petrece … in anul 2025, asa ca acum privim cu alti ochi „previziunile” genialului scriitor american.
Povestea este asemanatoare celei din Hunger Games. Avand in vedere anii in care au fost scrise, probabil ca Jocurile Foamei s-a inspirat din Stephen King. Aici, concursul nu este intr-o arena, ci este … peste tot.
Avem asadar un show de televiziune care promite premii uimitoare. Tot ce trebuie sa faci este sa rezisti in viata 30 de zile.
Glen Powell este Ben Richards, tatal unei fetite bolnave. El se inscrie in concurs din disperare, neavand bani sa-si trateze fiica. Dan Killian (interpretat de Josh Brolin) este producatorul lipsit de scrupule, cel pentru care audienta este singurul lucru care conteaza.Continue reading Fugarul: Vanatoare de oameni – The Running Man
Gheturi blestemate – Ice Fall este un thriller de actiune ca multe altele. Clasic. Chiar daca nu atat de cliseic pe cat te-ai astepta. Spun din start: este bun pe partea de actiune, de thriller, are un suspans extrem de bine dozat, insa are cateva lacune logice. Nu le-as zice fracturi, sunt doar lucruri insuficient explicate. Sau poate-s eu prea pretentios in ceea ce priveste povestea.
Gheturi blestemate – Ice Fall incepe cu un jaf. Un jaf ca oricare altul, imi permit sa spun. Se trece repede peste jaful in sine, povestea principala nu este acolo. Este doar parte din introducere.
Cumva, un avion cu mai multe milioane de dolari (rezultate in urma acelui jaf) ajunge prabusit sub gheata. Locatia nu ne este precizata, insa este undeva in Nord. In Nordul SUA, evident.Continue reading Gheturi blestemate – Ice Fall
Am vazut Cravata galbena acum mai bine de 2 saptamani (fix pe 1 noiembrie) si abia imi gasesc cuvintele. Pentru spectatorul de rand este usor, el se duce la cinema, traieste filmul si pleaca acasa. Eu trebuie (sa incerc) sa transmis in scris ceea ce am simtit in sala de cinema.
Ma rog, eu l-am vazut la Sala Palatului, intr-o atmosfera realmente grandioasa. Este un de-a dreptul coplesitor, emotiile traite acolo nu pot fi transpuse in cuvinte.
Cravata galbena ne plimba pe parcursul a sapte decenii, urmarind viata celebrului dirijor Sergiu Celibidache. Vedem copilaria traita sub un tata foarte autoritar, de-a dreptul dictator (in acceptiunea de astazi) in Romania interbelica, vedem cum a reusit de unul singur sa ajunga printre cei mai apreciati dirijori din lume, vedem revenirea lui in Romania natala, pe vremea aceea comunista, totul incheiendu-se cu un Sergiu Celibidache batran, care sta de vorba cu fiul sau despre trecut.
Chiar daca filmul plimba spectatorul pe mai multe tari si continente, el a fost filmat integral in Romania. Concertele pe care le veti vedea in film au fost reproduse de mai multe orchestre din aceasta tara. Veti recunoaste mai multe edificii culturale importante, Opera Romana din Bucuresti, Ateneul Roman din Bucuresti ori Sala Palatului. Continue reading Cravata galbena
Un simplu accident (It was just an accident fiind titlul international) este castigatorul Palm D’or din acest an (2025). Nu stiu cu ce filme a concurat, asa ca nu ma pot pronunta daca a meritat sau nu premiul, insa pot spune ca este al doilea an la rand in care apreciez mult filmul premiat la Cannes. In 2024 fusese Anora.
Povestea este aparent simpla: Vahid este mecanic auto, insa in urma cu ceva timp a facut inchisoare. Fusese detinut public, fiind inchis pentru ca-si ceruse drepturile, dorea salarii mai mari pentru el si pentru colegii lui. Acolo, in inchisoare, fusese batut, de atunci tot resimtea dureri la rinichi.
La un moment, la serviceul unde lucra el ajunge o familie care facuse pana. Desi el era sus, nu se aratase la fata, recunoaste vocea calaului sau, a tortionarului, a celui care-l torturase in inchisoare. Asa ca decide sa … faca ceva.Continue reading Un simplu accident
Fac o precizare importanta inca din start: filmul Bugonia a rulat la festivalul Les Films de Cannes a Bucarest 2025, insa eu l-am vazut la Cinema City Mega Mall. Motivele au fost 2: pe de-o parte, am preferat sa vad alte filme in festival, filme pe care n-aveam unde altundeva sa le vad (ori nu aveam ocazia sa le vad la cinema), iar pe de alta parte prefer sa vad un film in mall datorita calitatii superioare a imaginii si a sunetului.
Filmul Bugonia este despre conspirationism si conspirationisti. Ii avem pe Teddy si pe Don, doi verisori (sper ca am retinut bine) conspirationisti care locuiesc impreuna si care, la un moment dat, reusesc sa rapeasca patroana celei mai mari corporatii din industria Pharma. Ei o acuzau pe ea ca ar fi extraterestra si ca rasa ei intentioneaza sa distruga specia umana. Peste 3 zile urma sa fie o eclipsa de luna, fix atunci, credeau ei, ea putea sa se teleporteze pe nava-mama si sa dea indicatii „Imparatului”. Cum decurg cele 3 zile si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri. Pe mine ma cam mananca tastele sa scriu ceva despre final, caci el poate fi comentat in fel si chip, insa prefer sa va las voua placerea sa va bucurati la maxim de el.
Eu vreau sa vorbesc despre altceva: despre conspirationism si conspirationisti. Subiectul este amplu si este de interes nu doar in SUA, ci si la noi.
Dintotdeauna tu – Regretting you ne spune povestea lui Morgan si a fiicei sale, Clara. Cele 2 nu au o relatie tocmai buna, motivele fiind multe. „O varsta problematica” ar fi un rezumat corect. Dar mai e ceva. Totul pleaca de la faptul ca Morgan ramasese insarcinata la varsta de 16 ani. De atunci, intreaga ei viata a fost dedicata cresterii Clarei. Nu mai vedea nimic in jur, nimic nu conta in afara Clarei. Practic, Morgan acumulase in ea extrem de multe frustrari. De la 16 ani nu mai putuse sa-si traiasca propria viata. O traise pentru Clara.
Totodata, Morgan isi doreste ca fiica sa nu repete greselile ei, iar Clara NU isi doreste sa calce pe urmele mamei sale, pe care o considera cea mai previzibila persoana din lume. Moartea lui Chris, sotul lui Morgan si tatal Clarei, le da peste cap pe cele 2. Acesta isi pierde viata in urma unui accident auto, in acel moment el aflandu-se in masina alaturi de Jenny, sora lui Morgan. Continue reading Dintotdeauna tu – Regretting you
Filmul Viata privata o are in prim-plan pe Lilian Steiner, o psihiatra extrem de apreciata in breasla, a carei viata este data peste cap de moartea uneia dintre paciente. Desi voia sa ascunda acest lucru, moartea pacientei o destabilizeaza, o afecteaza mult mai mult decat si-ar fi dorit.
Incepe sa ancheteze, fiind convinsa ca pacienta a fost omorata, nicidecum ca s-ar fi sinucis. Vrea sa creada ca nu s-a sinucis pentru ca sinuciderea ar fi pentru ea un esec profesional. Nu o sinucidere in sine, ci sinuciderea acestei paciente, care pana atunci nu avusese niciun fel de ganduri suicidale.
Sorella di Clausura este un film romanesc, desi titlul ne-ar sugera cu totul altceva. Conform unuia dintre personaje, Sorella di Clausura este un cor de maicute care canta dumnezeieste (la propriu si la figurat) o data pe an, in rest ele fiind complet mute, nu scot niciun cuvant. Informatia nu este verificata de sursele online, nu am gasit nicaieri nimic despre acest cor, asa ca o voi lua, in spiritul filmului, drept parte din folclorul balcanic.
Sorella di Clausura se desfasoara candva prin 2008, chiar daca atmosfera este tipica de anii 90. Personajul principal este Stela, o tipa obsedata de Boban, un cantaret ex-yougoslav de mare succes in anii 80. Ea face absolut tot ce-i sta in putinta pentru a lua legatura cu el. Pe principiul „pana ajungi la Dumnezeu ai de-a face cu ingerii”, ea trece intai pe la o dubioasa cantareata – samana, care la un moment dat cantase in deschiderea concertului lui Boban, dar si pe la un la fel de dubios patron de editura politica. Ajunge in capitala, dar ajunge si in Moldova Noua.
Va trebui sa descoperiti singuri intregul traseu al Stelei si daca va reusi intr-un final sa-si vada idolul. Totul intr-un film plin de umor romanesc de anii 90 amestecat cu umor sarbesc desprins parca din filmele lui Kusturica.Continue reading Sorella di Clausura – Les Films de Cannes a Bucarest 2025
Printre zecile de filme aparute despre acest personaj, unele asumate ca fiind ecranizari ale celebrului roman, altele mult deviate de la buchia cartii, Dracula al lui Radu Jude iese in evidenta prin inconsistenta sa (asumata de catre regizor). Spun inca de la inceput: din motive de SEO, dar si cinematografice, voi folosi pe tot parcursul acestui articol aceasta sintagma. Imi cer scuze anticipat celor ce se vor simti deranjati de aceasta repetitie.
Dracula al lui Radu Jude incepe cu mai multe incercari de a-l portretiza pe Dracula: celebrul personaj, in diverse ipostaze, repeta obsedant fraza „Sunt Vlad Tepes si va dau muie la toti”. Dupa ce introducerea este gata, vedem structura de baza a filmului: un regizor, alter-ego-ul lui Radu Jude, isi stoarce creierii sa faca ceva despre Dracula. Daca pe vremuri storsul creierilor se facea vazand alte filme ori citind, acum storsul creierilor inseamna sa dai indicatii cat mai multe si mai dubioase unui AI. Aici sunt 2 AI-uri, ambele tot alter-egouri ale regizorul. Mda, un ego cam mare are Radu Jude.
Din aceasta rama principala, avem mai multe povestioare mai lungi sau mai scurte. Povestea principala, cea scrisa de om, nu de AI, este una ce se petrece in Sighisoara: un grup mai mare de turisti plateste pentru a vizita Casa Dracula (chiar exista: este Casa Vlad Dracul, un restaurant – casa memoriala situat/a chiar in cetate). Pentru un pret piperat, oaspetii pot avea parte de experiente speciale: fie intimitate cu Dracula ori cu „gagica” lui (vedeti voi cine este ea; are legatura cu celebrul „Portret cu turban”), fie au parte de o urmarire „ca-n filme”, ei jucand un „De-a v-ati ascunselea” cu cei 2. Continue reading Dracula al lui Radu Jude – Les Films de Cannes a Bucarest 2025
Ti-a placut seria Fast & Furious? Macar primele 3 filme ale seriei, despre care fanii infocati spun ca ar fi … cele originale? Daca da, sigur iti va placea si filmul Cursa!
Sa ne intelegem: nici Cursa, nici filmele din seria Fast & Furious NU sunt niste bijuterii cinematografice. Filme de Oscar nici atat. Au multe defecte, unele dintre ele fiind evidente chiar si pentru fanii seriei. Insa aceste filme au cateva calitati certe. Principalele puncte de atractie sunt, pe scurt: adrenalina, caii putere si femeile frumoase.
Povestea, sa ne intelegem, nu trebuie sa fie geniala, insa nu poate fi nici proasta. Trebuie sa fie o poveste simpla, cu sens, poate previzibila, ideal ar fi sa aiba si un twist, totul trebuind sa se termine cu o cursa epica. Sau mai multe.
Legat de twist, aici trebuie sa ma recunosc ca am fost surprins. M-am lasat dus de val, am fost atent la masini, asa ca nu m-am concentrat pe poveste. Trebuia sa intuiesc „twist-ul”, sa-l ghicesc, insa fix acesta-i farmecul filmelor de genul: te vrajesc cu masinile si femeile frumoase, asa ca twist-ul povestii vine ca o galeata de gheata aruncata de undeva de sus.Continue reading Filmul Cursa este un Fast & Furious de Romania!
Padurea este a mea este un film care, dintr-un motiv inexplicabil, mi-a atras atentia. La final, pot spune ca mi-a intrecut asteptarile. Cum anume a facut asta ramane sa descoperiti in articolul de mai jos.
Mitica este padurar, fiind de asemenea un om respectat. Are imaginea unui om cinstit, care apara padurea de taietorii ilegali de lemn.
Pe de alta parte, el ducea o viata dubla, pentru ca era „aliat” cu „mafia lemnului”. Seful local al acestei mafii era Ambulanta, interpretat surprinzator de bine de Catalin Zmarandescu.Continue reading Padurea este a mea
Gasca de la drept este ecranizarea unei carti de succes aparute acum vreo 4 ani la Editura Universul Juridic. Eu nu am citit cartile (sunt 2, prima e Gasca de la drept, a doua, sequel-ul, se numeste Viata dupa drept. Cum iti asterni, asa dormi, aparuta dupa 1 an, in 2022). Autorul acestor carti este Mihai Adrian Hotca, actualul rector al Universitatii Nicolae Titulescu din Bucuresti.
Filmul Gasca de la drept decupeaza doar o parte, o bucatica, din toate aventurile acelui grup unit de prieteni. Practic, din toate aventurile desfasurate pe parcursul intregii facultati noi vedem doar finalul, ceea ce s-a intamplat in preajma examenului de licenta.
Asadar, unul dintre studenti avea un copil, acesta lucru nefiind cunoscut de nimeni. Atunci cand acea fetita are grave probleme de sanatate, colegii lui se ofera sa-l ajute, insa el refuza. Nu voia nici macar sa se stie ca are copil. Acest refuz al lui nu pare a fi un impediment atat de mare pentru colegii lui, asa ca acestia incearca sa-i faca bine cu forta. In acest sens ei la un moment dat chiar trec linia rosie, chiar fac ceva ilegal.Continue reading Gasca de la drept
Little Amélie or the Character of Rain a fost filmul care a deschis editia cu numarul 20 a celui mai important festival de animatie din Romania, Animest 2025.
Little Amélie or the Character of Rain ne spune povestea micutei Amelie, o copila care pana la varsta de 2 ani si jumatate a fost pur si simplu inerta: nu se misca, nu vorbea, avea o privire pierduta. Parea ca nu este in aceasta lume, chiar daca respira. De fapt, respiratia era singurul semn vital al ei. In urma unei eveniment neprevazut, ea incepe pur si simplu sa devina un copil normal.
Se ataseaza foarte mult de ingrijitoarea ei, tanara Nishio-san. Insa la varsta de 3 ani incepe sa infrunte pentru prima oara problemele adultilor. Cea mai importanta dintre ele, chiar daca nu singura, este legata de originile ei: este japoneza sau nu? Este de ajuns faptul ca s-a nascut in Japonia pentru a se considera japoneza? Daca este japoneza, are dreptul sa participe la traditiile japoneze?
Trebuie mentionat faptul ca actiunea se petrece la finalul anilor 60, perioada in care ranile celui De-al Doilea Razboi Mondial nu se inchisesera definitv. Inca exista persoane care nu putusera trece pentru tragediile razboiului, care nu puteau ierta. Care considerau occidentalii ca sunt vinovati cu totii, per ansamblu, pentru ceea ce a trebuit sa indure poporul japonez. Oare o micuta de 3 ani ar fi trebuit considerata vinovata pentru tot ce se intamplase in timpul razboiului?
Animatia este ecranizarea romanului autobiografic The character of rain. Povestea autoarei Amélie Nothomb poate fi in sine un film ori un roman. Inainte de proiectie, nu stiam nimic nici despre animatie, nici despre autoare, lucru care m-a facut sa ma bucur si mai mult de film: m-am lasat surprins de film, am tratat-o ca pe un basm, ca pe o poveste care ar putea fi reala. Faptul ca chiar este reala nu schimba cu nimic datele problemei. Nu cred ca as fi privit-o cu alti ochi daca stiam din start ca este povestea autobiografica a autoarei cartii.
Desi sunt cateva elemente istorice, modul in care japonezii ii priveau pe europeni, in special pe occidentali, dupa razboi, ideea in sine, de „cultural clash”, este universala. Micuta Amelie se nascuse in Japonia, asa ca incerca sa se integreze in societatea de acolo. Faptul ca se atasase de o tanara japoneza, dar in acelasi timp era privita cu reticenta de o japoneza in varsta, este emblematic pentru Japonia acelor ani: tinerii voiau sa treaca peste, se uitau la viitor, in timp ce batranii se uitau inapoi, pentru ei trecutul era mult mai important decat viitorul.
Ceea ce m-a mirat pe mine, fara sa spun ca placut ori neplacut, este numele personajului principal, Amelie. Practic, autoarea cartii a vrut sa arate inclusiv prin nume ca este propria poveste de viata.
Acum, strict legat de partea animata, hai sa spunem ca Little Amélie or the Character of Rain este anime in proportie de 60-70%. Este un anime frantuzesc, daca imi este permis acest termen. Amestectul acesta de european si japonez este exact ceea ce era Amelie. Nu-mi dau seama daca proportia este aceeasi si-n cazul ei: oare o fi corect sa afirm ca ea era 70% japoneza? Ramane sa mergeti sa vedeti filmul si sa decideti singuri.
Little Amélie or the Character of Rain este o animatie excelenta, pe care o recomand din suflet. Din pacate, desi imi doresc sa NU am dreptate, ea este mult prea nisata, nu cred ca va prinde la publicul larg.
Eu am vazut Little Amélie or the Character of Rain in deschiderea Animest 2025, loc unde va indemn si pe voi sa mergeti. Totusi, filmul va intra si in circuitul normal al cinematografelor, insa abia de la anul, din 20 martie 2026. Sper din suflet ca incasarile sa ma contrazica. Pe bune, chiar imi doresc sa nu am dreptate. Va indemn si pe voi sa faceti in asa fel incat … sa nu am dreptate! ContrazicE-MI-L #cumarveni!
