Am vazut de 2 ori Bohemian Rhapsody, atat in sala IMAX, cat si in sala Dolby Atmos, m-a trecut printr-o tona de stari atat prima oara, cat si a doua oara, insa pana acum nu am putut scrie articolul. Ca o mica paranteza, desi intre cele 2 sali recomand de obicei sala IMAX, de data asta alegerea corecta este Dolby Atmos. Este o diferenta sesizabila chiar si intre cele 2 sali, probabil intre o sala normala si Dolby Atmos diferenta este ca de la cer la pamant.
Prizoniera in panza de paianjen este una dintre cele mai dubioase ecranizari vazute in ultima vreme. Dubioase, complet diferite fata de carte, dezamagitoare pentru mine, dar cumva cu sens pentru altii. V-am facut curiosi? Luati-va popcorn, cola, inarmati-va si cu multa rabdare, caci va urma un articol lung.
Intai si intai, pe scurt de tot: un scriitor suedez, Stieg Larsson, a gandit o serie de 10 volume, dar dupa primele 3, in mod subit, a murit (exact dupa ce predase manuscrisele primelor 3 volume). Cele 3 carti au fost ecranizate de suedezi, avand un mare succes atat romanele, cat si ecranizarile acestora. Cartile au fost traduse la noi cu urmatoarele titluri: Barbati care urasc femeile, Fata care s-a jucat cu focul, Castelul din nori s-a sfaramat.
Despre filmul Operatiunea Hunter Killer este inutil sa scriu din perspectiva cinematografica. Strict din acest punct de vedere, filmul poate fi rezumat intr-un singur paragraf: un film bun, thriller de spionaj, care te tine in priza si care are suprinzator de mult suspans. Are interpretari decente, chiar daca actorul ales pentru a-l interpreta pe Presedintele Rusiei semana cu oricine altcineva in afara de un posibil presedinte al Rusiei. E drept, rivalul sau, Ministrul Apararii, avea figura autentica de rus, bine ales, bine interpretat, un villain extrem de reusit.Continue reading Operatiunea Hunter Killer sau pericolul unei lovituri militare in Rusia
Am vazut aseara primul film inspirational facut in Romania (asa este el promovat) intitulat Coboram la prima. Pana sa aflu de aceasta sintagma, eu il stiam drept filmul a carui actiune se petrece in dimineata de dupa dezastrul din Colectiv. Lucru adevarat, nu e nimic fals in afirmatia asta, doar ca filmul nu este DESPRE Colectiv, filmul nu incearca sa explice nimic, nu este despre nicio teorie conspirationista ori chestiuni de genul.
Pur si simplu ideea filmului este ca un metrou ramane blocat intre statii in dimineata de dupa Colectiv. Si, pentru ca lucrurile sa fie cumva mai simple, a fost luat un tren din ala vechi, cu vagoane. Motivul este, banuiesc, nu mi s-a spus direct, faptul ca acel vagon este mai mic, spatiul mai comprimat. Un tren din ala nou, dintr-o bucata, ar fi insemnat un spatiu mult prea mare. Prea multe personaje auxiliare, cu greu puteai ajunge cu camera de la un capat la celalalt.Continue reading Coboram la prima NU este un film despre Colectiv
Politaiul din Belleville (Belleville Cop) este un film haios care are energia data de comediile frantuzesti si umorul dat de cele americane. Cu o leaca de suspans si actiune – comedia este pe reteta Taxi, chiar il vei regasi pe cel mai recent actor din serie si aici, intr-un rol de cateva cadre dar important pentru firul rosu al filmului.
Baaba interpretat de catre Omar Sy este un politist intr-o zona mai putin pitoreasca a Paris-ului. Pasionat de cultura asiatica si arte martiale este intr-o relatie cu politista de la Interpol, insa atasat de mama lui care este extrem de intruziva nu e inca pregatit sa se mute cu iubita lui – motive de certuri intre cei doi.Continue reading Ana Marin despre Belleville Cop – Politaiul din Belleville
Povestea pe scurt o stiti: iarasi am avut preocupari teatrale, acelasi Festin pe Bulevard, iarasi am ratat o vizionare de film. Ana a fost in locul meu la Halloween 2018 (vedeti voi mai jos de ce e cunoscut astfel) si a lasat urmatoarele impresii:Continue reading Ana Marin despre Halloween 2018
S-a nascut o stea este poate unul dintre cele mai greu de scris articole pentru o cronica de film. Daca ar fi fost dupa mine, acest articol s-ar scrie peste un an – poate atunci nu as mai fi sub influenta puternica a filmului incat aceasta cronica sa fie cat de cat obiectiva.
Filmul S-a nascut o stea este povestea de dragoste dintre Jack (personaj jucat de catre Bradley Cooper) si Ally interpretata de catre Lady Gaga – aflata la debut actoricesc – el un cantaret super cunoscut, ea o necunoscuta. Intamplarea face ca drumurile lor sa se intalneasca si sa ramana impreuna. In timp ce el decade din cauza bauturii combinata cu pastile, ea este descoperita datorita lui si devine o vedeta. Dragostea este cu nabadai, insa este una frumoasa si care va ramane cu tine.Continue reading S-a nascut o stea – A star is born
Fiind in desfasurare frumosul Fest(in) pe Bulevard, am zis pas la toate vizionarile de saptamana asta. La vizionarea filmului cu Zombie(s) Sfarsitul vine noaptea a mers in locul meu Stefan Trepadus, un poet pierdut printre zombie(s). Mai jos sunt insemnarile lui (surprinzator, se pare ca a supravietuit):Continue reading Cat poti supravietui daca Sfarsitul vine noaptea?
First man – Primul om pe luna este primul film despre care pot spune ca te plictiseste si te oboseste deopotriva. Nu m-a dat pe spate din niciun punct de vedere, m-a plictisit pentru ca a adus putine lucruri noi, dar este in acelasi timp foarte zgomotos. Durata filmului, de peste 2 ore, accentueaza atat starea de plictiseala (un ritm extrem de scazut), cat si pe cea de oboseala. Serios, camera aia tremuranda se potriveste in putine cazuri, nu trebuie abuzat de acest procedeu.
Sunt in Satu Mare, la un frumos festival de teatru, drept urmare la filmul Johnny English Strikes Again – Johnny English loveste din nou mi-am trimis inlocuitor. Reprezentant. Ori, cum a zis chiar el, de fapt ea, „delegat”. Mai jos sunt impresiile ei despre film:Continue reading Johnny English Strikes Again – Johnny English loveste din nou
Fals tratat de mantuire a sufletului este un film care a aparut mult prea tarziu. Este despre CNSAS, despre restabilirea adevarului din trecut, despre urmarirea unor fosti securisti, dar si despre iertare si impacarea cu trecutul.
De ce spun ca a aparut prea tarziu? Pai pentru ca filmul avea mult mai mult sens in 2000. Atunci cand discutiile despre CNSAS, despre ce ar trebui sa faca acest consiliu, erau la ordinea zilei. Erau de interes pentru publicul larg.Continue reading Fals tratat de mantuire a sufletului
Tocmai am sosit in Satu Mare, la un frumos festival de teatru pe afisul caruia a aparut un alt blogulet de-al meu, drept urmare a trebuit sa-mi trimit un inlocuitor la vizionarile din Bucuresti. Inlocuitori, de fapt, caci vor fi mai multi.
Primul dintre ei este regizorul si producatorul filmului Herman, Victoria Baltag. Ea a fost sa vada filmul Hell Fest. Parcul groazei, lasand urmatoarele insemnari:
Cand urmaresc un film, ma gandesc de fiecare data la cat de mult a muncit echipa si actorii ca sa realizeze proiectul. Ma gandesc la cat de mult suflet au pus regizorul, producatorul, directorul de imagine, editorul, coloristul, editorul de sunet si asa mai departe. Ma gandesc la cate sperante si-au facut fiecare dintre cei care au facut parte din ‘familia’ de film.
Dupa ce am iesit din sala de proiectie, am cautat imediat pe IMDB sa vad cat a costat Hell Fest. Parcul groazei. Nu scrie.
Categoric, este vorba despre mult CGI, VFX, prostetica si machiaj 3D. Au folosit si mulaje – toate cele mentionate de mine sunt foarte costisitoare si ajung la sute de mii de euro. Da, nu este o gluma, un film decent se face la Holywood cu in jur de 20 de milioane de euro.
In Europa, un micro buget reprezinta cam 3 milioane de euro si un buget decent intre 5 pana la 10 milioane de euro. In Romania se fac filme cu cateva sute de mii de euro (exceptie N. Caranfil care a produs ‘Closer to the Moon cu 5 milione de euro). Cifrele acestea par astronomice, dar nu sunt. La un film de lung-metraj lucreaza sute de oameni, fiecare pe bucatica lui, cate 12-18 ore pe zi timp de cateva luni. Se munceste istovitor de mult si cateodata iese treaba buna, cateodata nu iese (as vrea sa intru in detalii in ceea ce priveste munca de film, dar o voi face la mine pe blog cand voi avea timp www.magazindevise.blogspot.ro, sau www.victoriabaltag.blogspot.ro ).
Revenim la Hell Fest. Parcul groazei. Este filmul de debut (a se intelege primul lung-metraj ca regizor) al lui Gregory Plotkin, editor de meserie, care a fost nominalizat pentru montaj la 11 festivaluri de film. Montajul la acest film este foarte bun.
UPDATE: Am gasit: 5.5 milione de dolari pentru productia acestui film. Putin pentru un horror care utilizeaza CGI. Foarte putin pentru o productie americana.
Povestea este usoara si cat se poate de simplista ideologic: un grup de tineri merg de Haloween in Parcul Groazei; acolo atrag atentia unui criminal in serie care ii omoara pe rand, sub ochii celorlalti vizitatori ai parcului groazei, in ideea ca e parte a programului. Mi-a placut sfarsitul: criminalul in serie este cel mai iubitor tatic (sic).
Inchei aici postarea mea despre film.
Filmul Hell Fest. Parcul groazei intra de azi, 28 septembrie, in cinematografe, fiind distribuit in Romania de RoImage. Autoarea acestui articol este cea din poza de mai sus.
Misterul ceasului din perete este un film atipic, desi aparent preia foarte mult de alte filme de acelasi gen. Spun aparent pentru ca desi filmul a aparut abia acum, in 2018, cartea a fost scrisa in 1973. Asa ca nu e clar: unele filme poate s-au inspirat din carte (una celebra), insa este posibil ca si filmul, ecranizarea, sa preia unele elemente din alte filme aparute intre timp.
Pe scurt: Lewis este un baietel care ramane orfan la zece ani. Se muta in casa unchiului sau Jonathan, casa care se dovedeste a fi plina de magie. Nu doar ca toate obiectele din casa si din gradina sunt vii, dar mai este vorba si de secrete. Primul dintre ele: o usa care nu trebuia niciodata deschisa, prin care niciodata nu vor putea intra spiritele rele.Continue reading Misterul ceasului din perete
Prima oara am vazut Povestea unui pierde-vara la TIFF. Nu stiu de ce, venisem cu niste asteptari foarte mari, poate pentru ca ma impresionase productia Doua Lozuri. Da, consider ca Doua Lozuri este printre cele mai bune comedii vazute in ultimii ani.
Peppermint: Gustul razbunarii este un film de la care aveam asteptari minime. De la regizorul primului film al seriei Taken, un film decent spre bun la vremea lui, nu aveam foarte multe pretentii, mai ales ca sinopsisul imi mirosea a Taken reincalzit si feminizat. Caci da, asta era unul dintre lucrurile de care ma temeam cel mai mult: propaganda feminista mult prea pronuntata.Continue reading Peppermint: Gustul razbunarii
O simpla favoare – A simple favor aduce aminte de Gone Girl, chiar daca este diferit in partile esentiale. Si partea cea mai importanta, cea mai relevanta, este faptul ca-i bazat pe intamplari reale.
Acum, este important de precizat ce anume judec/am: doar povestea in sine sau si realizarea cinematografica? Caci povestea m-a dezamagit fix din cauza actorilor. Din cauza modului in care ei au interpretat. Si, sa ma exprim direct, din cauza modului in care ei nu erau in stare sa minta.Continue reading O simpla favoare – A simple favor
Relatia noului Predatorul cu restul seriei este una interesanta. Cei care l-au vazut au impresia ca nu are nicio legatura cu seria, ca ar fi un reboot. Ca seria o ia de la capat, pe un drum nou. Adevarul este undeva la mijloc, ideea de baza ramane, insa, aceeasi: filmul poate fi inteles si de sine statator. Drept urmare, eu nu am mai stat sa le revad pe celelalte, dar nici referiri explicite in film nu am gasit. Desi nu as putea nega pe de-a-ntregul faptul ca e un reboot. Pentru curiosi, aici gasiti un articol edificator.
E drept, fanii seriei sustin ca producatorii de fapt nu au vazut niciunul dintre filmele anterioare. Ori, zic eu, le-au vazut si si-au propus dinadins sa faca un film total diferit. Sa se rupa de trecut. Ceea ce tind sa cred ca e adevarat in acest caz, insa tot ramane intrebarea de ce ai vrea sa faci o serie noua, total diferita, ca atmosfera, ca ritm, ca gen cinematografic.Continue reading Predatorul este un „reboot” mult prea comic
Jafuri masini si fidelitate fara limite este tipul de drama care nu-ti da voie sa plangi. In fata ta se intampla o drama, o tanara moare de cancer, dar filmul, prin modul in care este construit, nu-ti permite sa plangi. Nu plansul este scopul filmului.
Pe scurt, avem un cuplu atipic: Benedicte este o tipa si frumoasa, si bogata, si desteapta. In plus, ea are o ocupatie cat se poate de masculina: pilot de curse. Se ocupa de afacerea familiei, piloteaza si … iubeste. Gino, prietenul si viitorul ei sot, este un tip extrem de dubios. Desi acum are bani, nu poate renunta la anturajul lui, la prietenii lui. La ocupatia lui.
Acum, cu riscul de a face un mic spoiler, trebuie sa va spun un pic mai mult, poate prea mult pentru unii: frumoasa Benedicte sufera si, fara ca filmul sa ne spuna direct ca din cauza asta, se imbolnaveste de cancer.
Acum, problema cu ea si de fapt cu TOATE personajele din acest film este ca iau cele mai dubioase decizii. Cele mai absurde. N-as zice ca proaste, as zice doar ilogice. Dau 3 exemple in acest sens:
Tatal ei, desi stie cu ce se ocupa viitorul ginere, nu doar ca este de acord cu casatoria, da-l mai si ajuta intr-o privinta in care putini socri ar fi facut-o.
El, Gino, avea o sotie superba acasa, avea bani, asa ca prefera sa faca in continuarea chestiile periculoase pe care le facea pana atunci. In plus, deciziile pe care le ia la sfarsitul filmului mi se par complet, dar complet absurde.
Iar ea, Benedict, actioneaza complet absurd. Intai il da in gat de 2 ori, considerand ca el nu mai trebuie sa fuga de politie, pentru ca la final, ca un ultim gest de iubire, sa-i aranjeze … evadarea.
Ma rog, deciziile sunt mult mai multe si la fel de ilogice. Da, filmul este imprevizibil. Nu stii nici macar la final cum se va termina. Probabil regizorul si scenaristul s-au gandit sa faca niste personaje foarte imprevizibile. Nu bune sau rele, nu proaste sau inteligente, ci imprevizibile. Sa ia de fiecare data decizia cea mai putin probabila.
Da, este vorba si de iubire, iubirea infinita pe care tatal o are fata de fiica lui, iubirea ei fata de sotul sau, iubirea lui fata de ea, care la final a erupt (la propriu). Da, e interesant de urmarit, este un film despre iubiri extreme si atipice.
Le Fidele – Jafuri masini si fidelitate fara limite este un film decent, diferit, surprinzator, care te va pune pe ganduri. O drama frantuzeasca cu personaje extrem de dubioase, intr-un sens nu neaparat negativ.
Un singur amendament la final: titlul original, Le Fidele, mi se pare atat de scurt si cuprinzator incat nu inteleg cum de romanii au vrut sa-l complice si sa-l explice prin sintagma Jafuri masini si fidelitate fara limite . Fidelitate era un titlu atat de absurd?
Jafuri masini si fidelitate fara limite intra de azi, 31 august, in cinematografe, fiind distribuit in Romania de Independenta Film.
