Charleston – alt subiect, aceeasi abordare – TIFF 2018

Charleston este tipul de film 100% romanesc, atat ca abordare, cat si ca desfasurare si ca final. Este, asa cum se zice la fotbal: am luptat ca niciodata, am murit ca-ntotdeauna. Aici din punct de vedere cinematografic.

Povestea este in felul urmator: Ioana, interpretata de Ana Ularu, moare in urma unui accident de masina. Cum ne aflam intr-o poveste romaneasca, nu vom afla niciodata cine a omorat-o, a cui a fost vina ori alte detalii. Romanii nu cerceteaza moartea cuiva, nu vor vinovati (ori daca vor vinovati, ei sunt unii fictivi, nu au nevoie de dovezi, vezi cazul Soros), ei sunt interesati doar de efectele ulterioare asupra celor din jur. In acest caz, asupra sotului supravietuitor. „Saracu’, ce-o fi in sufletul lui? Cum s-o fi simtind fara frumoasa lui sotie?”

Alexandru, interpretat de Serban Pavlu, este foarte afectat. Incearca sa treaca peste moment, desi nu prea reuseste. La un moment dat, insa, la usa lui suna Sebastian, un om total opus lui Alexandru, care se recomanda a fi amantul Ioanei. Pe tot parcursul filmului ii vedem pe cei 2, un cuplu aproape simpatic, care ajung sa doarma sub acelasi acoperis, merg impreuna prin multe locuri, inclusiv pe la parintii ei si in locul unde Alexandru si Ioana se casatorisera.

Cei doi simbolizeaza cele 2 fete ale aceleiasi monede, prin intermediul celor 2 urmand a o descoperi pe Ioana. Cei 2 sunt asemanatori in unele privinte, foarte asemanatori, aproape la fel, dar in altele complet diferiti. Se completeaza, cumva, de minune. Descoperim, prin intermediul lor, o Ioana interesanta, un personaj (aproape) absent extrem de complex. Cum ne raportam la personaje, atat la Ioana, cat si la cei doi, cat de mult ii judecam, cat de mult ne straduim sa empatizam cu ei, tine de fiecare dintre noi.

Acum, cu acest film am o mare problema: ideea in sine, complet neconflictuala, a acestui film. Romanul, ca-n multe alte dati, prefera sa faca o drama atunci cand moare un om, fiindu-i frica de ideea de thriller. Repet, luand strict aceasta poveste, nu aflam nimic despre moartea Ioanei. Nu repet intrebarile enuntate la inceputul articolului, dar ele-mi raman in minte.

Noi, romanii, stim sa consolam, sa ne plangem unii altora, sa ne lingem ranile. Vrem sa cunoastem mai bine un om dupa ce acesta nu mai este, caci atat timp cat este in viata avem impresia ca este si ca suntem nemuritori. Drept urmare, mai e timp.

Nu zic, un film reprezentativ pentru felul nostru de a fi. Si, pana la un punct, pentru cinematografia noastra autohtona. Apropo, scena cu ciorba exista si va invit s-o descoperiti singuri, nu va dezvalui unde veti da de ea 🙂

Pe de alta parte, un alt aspect negativ al filmului este interpretarea lui Radu Iacoban. Multi o lauda, unii fiind impresionati de acesta. Nu zic ca e o interpretare rea, spun doar ca este TEATRALA. Si Serban Pavlu are roluri in teatru, roluri bune, solide, este un actor adaptabil, versatil. Insa Radu Iacoban joaca mult in teatru, esti si regizor, drept urmare nu este atat de obisnuit cu platoul de filmare. Aici joaca prea teatral, exagerat. Are momente in care dovedeste cat de mult ii place teatrul si cat de putin este obisnuit cu platoul de filmare. Per total, nu are un rol rau, este oricum un rol FOARTE GREU, este posibil ca daca ar fi fost ales alt actor acesta sa interpreteze slab, MULT mai slab, dar teatralitatea, in acest caz, ii este defavorabila. Pe mine m-a facut sa nu-l simt ca rol autentic, m-a facut sa simt ca este UN PERSONAJ si nu UN OM. Ca n-as putea vreodata sa intalnesc o astfel de persoana in viata de zi cu zi.

Obiectiv vorbind, strict cinematografic, Charleston are puncte pozitive. El poate placea multor oameni si chiar a placut. Atat la TIFF, la primele proiectii, unde a fost inscris in competitie, cat si la vizionarea de presa din Bucuresti. A fost aplaudat, posibil sa faca si ceva incasari. A avut un marketing bun si bravo celor care s-au ocupat de promovarea filmului.

Eu, insa, speram altceva. Speram la un film mai viu, un film mai util. Unul, ce-i drept, mai conflictual. Un film mai neromanesc, de fapt.

Ca un ultim aspect pozitiv pe care vreau sa-l subliniez, pe care-l aplaud si-l incurajez pe viitor, romanii au inteles ca este mult mai util ca pentru rolurile astea micute, episodice, sa puna actori consacrati. Pentru minusculul rol al Ioanei, care apare cateva zeci de secunde, a fost preferata Ana Ularu. Pana acum cativa ani acest rol ar fi fost dat unei debutante. Pentru marketingul filmului, insa, Ana Ularu, chiar daca apare cateva secunde, va aduce multi spectatori. Si este foarte bine, filmele trebuie facute deopotriva pentru spectatori si pentru calitate. Decat sa ne plangem ca statul nu subventioneaza indeajuns de mult cinematografia, mai bine ne-am gandi la modalitati de a aduce publicul spectator in salile de cinema fara sa scadem calitatea. Iar aceste roluri de afis sunt o solutie foarte buna!

Charleston este, per total, un film ROMANESC bun. Ar fi putut fi mult mai bun, avea un subiect ofertant, dar ar fi trebuit sa devina neromanesc. Si, se pare, nu s-a dorit asta. Vi-l recomand oricum, este clar un film de urmarit. Depinde, insa, cu ce pretentii te duci sa-l vezi, ce te astepti sa vezi.