Crima perfecta – How to Make a Killing
Crima perfecta – How to Make a Killing ne spune povestea unui proscris al unei familii bogate, un tip care-si da seama ca pentru a pune mana pe o mostenire babana (de cateva miliarde bune de dolari) va trebui … sa omoare mai multi membri ai familiei. Destul de multi. Dar totul are un scop nobil.
Pe tip il cheama Becket Redfellow (interpretat de Glen Powell), iar toate povestile pe care le aflam sunt spuse de el … in inchisoare. Nu va spun cui vorbeste si nici pentru care crima este el acuzat. Pentru toate? Pentru o parte dintre ele? Ramane sa descoperiti singuri.
Ce m-a frapat pe mine a fost echilibrul pe care regizorul l-a gasit intre drama, thriller si comedie. Stai cu sufletul la gura (desi stii ca el n-a murit, ca a supravietuit, chiar daca a fost intr-un final prins), razi (uneori cu gura pana la urechi), dar si plangi (desi nu prea mult) victimele. Numarul lor creste, moartea devine cumva o obisnuinta.
Aici de fapt e cheia, caci sufletul meu era cumva impartit: pe de-o parte, il intelegeam pe personaj, probabil in locul sau ar fi actionat la fel 70% dintre oameni (nu zic ca toti ar fi reusit, pentru asta iti trebuie mai mult decat vointa), empatizam cu el, este o victima, iar victimele lui nu erau nicidecum niste oameni buni; pe de alta parte, vorbim despre niste crime, nu cred ca un om merita sa fie omorat indiferent de fapta sa. Si aici a existat un echilibru, caci ambele sentimente pareau de intensitate egala.
E adevarat, filmul devine cumva previzibil de la un punct incolo, e un geniu care omoara treptat niste oameni, geniul acesta are si mult noroc, ca altfel n-ar fi supravietuit. Deci clar filmul nu este realist, desi ar fi putut fi, chiar nu are cum sa se intample in viata reala asa ceva.
Partea interesanta, care creste cu adevarat miza, creste suspansul, este una pe care nu v-am zis-o: tipul este condamnat la moarte, asa ca tot ce auzim este confesiunea lui „de ultima ora”. Ultimele ore din viata urmeaza sa le petreaca facand o confesiune unui preot (deci in esenta un om care nu-l poate ajuta, dar nici nu-l poate infunda).
E drept, ca-n orice film, exista inca o sansa, mica, minuscula, ca el sa fie salvat. Sansa in care el chiar crede, ca daca n-ar fi nu s-ar mai povesti #cumarveni.
Acum, trecand peste partea „spectaculoasa”, ramane dilema morala. Unii pot fi nemultumiti de faptul ca un criminal feroce, cu sange rece, este portretizat atat de pozitiv. In teorie, omul acela ar trebui sa fie un monstru, o persoana de care cu totii ar trebui sa ne ferim. Hollywood-ul patimeste inca o data facand erou un criminal in serie.
Ce omit multi sa spuna este faptul ca, de fapt, asa ajungem sa cunoastem astfel de oameni. Noi nu auzim o parere obiectiva, un narator omniscient care sa-i ia apararea, ci vedem exact versiunea lui. Sunt atatia criminali, atatia infractori (hoti, talhari, evazionisti) care au o moralitate proprie, care au justificari pentru fiecare infractiune pe care au facut-o.
„N-am vrut s-o faca”, „am fost nevoit”, „pur si simplu s-a intamplat”. Astfel de filme nu au rolul de martiriza, de a eroiza un criminal in serie, ci de a intra in mintea lui, de a incerca sa afli parerea lui, perspectiva lui. Cu care unii empatizeaza, iar altii chiar sunt total de acord.
Umorul este evident unul negru, fara ca asta sa insemne ca e gresit sa razi la asemenea glume. Eu m-am distrat copios, ceea ce va recomand si voua.
Crima perfecta – How to Make a Killing este per total un film bun, care nu iese prin ceva in evidenta, nu impresioneaza, dar nici nu dezamageste. Mie mi-a placut, rezultatul final este unul bun, insa am dubii ca voi mai tine minte acest film peste 6 luni. Este perfect uitabil, desi ideea de baza, sa omori peste 20 de membri ai familiei (ma rog, vedeti voi cati sunt exact, cifra este … orientativa!) pentru o mostenire de miliarde (de dolari) nu e chiar atat de uitabila.
Crima perfecta – How to Make a Killing este in cinematografe din 27 februarie 2026, fiind distribuit in tara noastra de RoImage 2000 si Prorom. Vizionare placuta!
Be the first to leave a reply