Dintotdeauna tu – Regretting you

Dintotdeauna tu – Regretting you este ecranizarea cartii omonime scrise de celebra autoare americana Colleen Hoover.

Dintotdeauna tu – Regretting you ne spune povestea lui Morgan si a fiicei sale, Clara. Cele 2 nu au o relatie tocmai buna, motivele fiind multe. „O varsta problematica” ar fi un rezumat corect. Dar mai e ceva. Totul pleaca de la faptul ca Morgan ramasese insarcinata la varsta de 16 ani. De atunci, intreaga ei viata a fost dedicata cresterii Clarei. Nu mai vedea nimic in jur, nimic nu conta in afara Clarei. Practic, Morgan acumulase in ea extrem de multe frustrari. De la 16 ani nu mai putuse sa-si traiasca propria viata. O traise pentru Clara.

Totodata, Morgan isi doreste ca fiica sa nu repete greselile ei, iar Clara NU isi doreste sa calce pe urmele mamei sale, pe care o considera cea mai previzibila persoana din lume. Moartea lui Chris, sotul lui Morgan si tatal Clarei, le da peste cap pe cele 2. Acesta isi pierde viata in urma unui accident auto, in acel moment el aflandu-se in masina alaturi de Jenny, sora lui Morgan.

Practic, Morgan isi pierde deodata si sotul, si sora. In plus, nu doar Clara ramane orfana de un parinte, caci si Jenny avea un copil.

Doua familii sunt destabilizate, Morgan fiind in mod efectiv cea mai afectata. In plus, dupa acel accident incep sa iasa la iveala mai multe secrete. Din descrierea de mai sus este destul de usor de intuit ce mare secret era. Poate Morgan sa faca fata unei astfel de situatii? Cum va reactiona sotul lui Jenny, ramas si el vaduv, care de acum inainte trebuie sa-si creasca singur copilul?

La un astfel de film, intotdeauna incerc sa ma pun in pielea personajelor. Am reusit sa ma pun in pielea a trei personaje (imi cer scuze, dar am preferat sa nu ma pun in pielea celor morti). Asadar:

Ce as fi facut daca as fi fost Morgan? Evident, m-as fi asigurat ca nu ajung intr-o atare situatie. Ca o previn. Insa din acel punct incolo cred ca actiunile ei sunt corecte, logice. Cred ca 90% dintre semenii mei ar fi luat aceleasi decizii, chiar daca ulterior s-au dovedit a fi gresite. Sa te concentrezi pe cresterea copilului tau, ignorandu-te pe tine, este un lucru firesc, chiar daca se va dovedi ulterior daunator. Din toate punctele de vedere, Morgan este o victima.

Ce as fi facut daca as fi fost Clara? Aici este situatia cea mai dificila, caci trebuie sa ma pun in pielea unei adolescente. Trebuie sa gandesc precum un adolescent, ceea ce e foarte greu. Probabil cu totii am fi fost destabilizati, cu totii am fi reactionat ciudat. Evident, fiecare in felul sau, fiecare altfel.

Ce as fi facut daca as fi fost sotul ramas vaduv? Aici lucrurile sunt cu atat mai complicate. El este tot o victima, insa una mult mai vinovata. Stiu ca par un pic misogin (nu zic mai multe), dar cu el am empatizat foarte putin. Pe el l-am invinovatit cel mai mult. Iubirea orbeasca nu este o scuza. Dimpotriva as zice.

Ce as fi facut daca as fi fost … prietenul Clarei? Eh, aici e marea mea problema: eu as fi fugit. Rational vorbind, asta trebuia sa faca el. Doar ca a gandit cu sufletul, nu cu inima. Ceea ce, repet, nu e neaparat un lucru recomandabil.

Marea calitate a acestei carti este de fapt si marele ei defect: cam toate personajele par a gandi cu sufletul si nu cu mintea. Toate par de fapt bune, nu te poti supara pe ele. Ceea ce per total este gresit tocmai pentru ca intr-o poveste trebuie sa ai si personaje negative.

Dintotdeauna tu – Regretting you este per total un film decent, insa cumva foarte nerealist. De asta nu sunt fanul povestilor siropoase: desi ar trebui sa inveti ceva din ele, sunt atat de nerealiste incat ai deseori impresia ca nu te vei intalni niciodata cu o situatie de genul. Ma rog, eu vorbesc strict de film, cartea nu am citit-o. Insa nici nu sunt atat de dornic s-o citesc dupa ce am vazut filmul.