Dreams – Jurnalul primei iubiri
Dreams – Jurnalul primei iubiri este marele castigator al Ursului de Aur din acest an. De obicei nu sunt in asentiment cu criticii, avem gusturi total diferite, insa de aceasta data am reusit sa fiu pe aceeasi lungime de unda cu ei. Este o bijuterie cinematografica in adevaratul sens al cuvantului, un film excelent pe care orice cinefil ar trebui sa-l vada.
Pe scurt de tot, Johanne este o adolescenta din 17 ani din Oslo ce se indragosteste nebuneste de una dintre profele ei. Intreaga sa aventura o asterne in scris, intr-un jurnal care semana foarte bine cu o carte. Cum bunica ei era scriitoare, avand relatii in lumea literara, acel jurnal chiar devine carte si inca una de succes.
Cartea este un mix de lucruri adevarate si de inchipuiri, de ce a trait, dar si de ce si-ar fi dorit sa traiasca. Cine o citeste va face cu greu distinctia dintre fictiune si realitate.
Pentru Johanne, cel mai dificil lucru este sa accepte realitatea si sa mearga mai departe. Initial crezuse ca asternea acelor lucruri pe hartie va fi de ajuns, dar se pare ca nu-i asa.
Va las pe voi sa descoperiti ce reactie a avut profa cand a citit acel roman, cum s-a petrecut ruptura, cum a fost publicata cartea si mai ales cum se termina totul. Nu vreau sa va fac niciun fel de spoiler, e chiar pacat sa nu va bucurati pe de-a-ntregul de acest film.
Acum, ca sa caracterizez succint acest film va trebui sa fac o comparatie, una pe care multi o vor considera fortata, absurda. Asadar, una dintre cele mai simpatice definitii ale carismei suna cam asa: carismatic e omul care reuseste sa redea oral intr-un mod atractiv un text plictisitor, banal, sec. Carisma este acel lucru care da viata unui text mort (definitia aceasta imi apartine, este o traducere personala a celei de mai sus).
Eh, fix asa stau lucrurile in cazul filmului Dreams – Jurnalul primei iubiri. Daca aceeasi poveste ar fi fost scrisa, as fi citit-o intr-o carte, m-as fi plictisit de moarte. As fi adormit de cateva ori pana as fi terminat-o. As fi tras de mine s-o duc pana la capat.
Nu spun ca este CHIAR ATAT de plictisitoare, am intalnit povesti mult mai seci, insa cu siguranta filmul I-A DAT VIATA, a facut-o de zece ori mai atractiva.
Cand zic FILMUL ma refer la tot ce are legatura cu cinematografia: regia, interpretarile actorilor, imaginea, sunetul … MONTAJUL … Tot, absolut tot!
Sa va povestesc scena mea preferata din film. Este la jumatatea filmului, nu e deloc spoiler. Asadar, urmeaza sa vedem, cu sau fara ghilimele, ultima intalnire dintre Johanne si profa ei. Insa de fapt n-o vedem. Vedem cum se inchide usa, sta asa multe secunde, poate 30, poate 50, apoi trecem la alta scena. Intr-un final vom vedea ce s-a intamplat in acea zi, dar mai incolo un pic. Scena in sine mi se pare insa excelent gandita, excelent pusa in aplicare.
Acum ar trebui sa vorbesc un pic despre relatia lesbi dintre cele 2. De ce trebuia sa fie musai indragostita de o profesoara? Nu putea sa se indragosteasca de un profesor? Intrebari de genul am tot vazut, nu doar in legatura cu acest film. In plus, trebuie sa recunosc ca si eu m-am intrebat deseori acelasi lucru.
In acest caz, STRICT in acest caz, lucrurile sunt perfect justificate. Johanne se indragosteste de o femeie (care era lesbiana pe bune), dar apoi o vedem cuplata cu un barbat. Aceasta ambiguitate sexuala, nesiguranta, o caracterizeaza foarte bine. Este emblematica pentru felul ei de a fi.
Ca s-o luam altfel, ea nu se indragosteste de profa ei pentru ca e lesbiana, ci se indragosteste de profa cea noua si draguta tocmai pentru ca e noua si draguta. Si pentru ca … e diferita de ceilalti profesori, asa cum Johanne e diferita de ceilalti colegi.
Nu stiu daca m-ati inteles. Sper ca da, caci nu vreau sa intru si mai mult in detalii. Chiar nu vreau sa dau spoilere.
Insa nu pot sa inchei subiectul fara sa spun un lucru esential: ma bucur ca filmul Dreams – Jurnalul primei iubiri nu se pierde in lamentari, ma bucur ca Johanne nu este o noua victima a discriminarii, asa cum poate ar fi fost tentati americanii s-o transforme daca ar fi facut ei filmul. In societatea norvegiana, lesbianismul este ceva firesc, nimeni nu i-a reprosat acest lucru nici la scoala, nici acasa. Mama si bunica nu au avut nimic de comentat in privinta asta, singura lor „dilema” fiind legata de un presupus abuz, daca nu cumva avansurile au venit in sens invers, de la profa.
Ca sa fiu mai precis, filmul nu este homofobie, despre toleranta sexuala, despre „queer” si alte asemenea. Cine-l priveste astfel este pur si simplu setat gresit, daca-mi este permisa exprimarea.
Da, o intrebare corecta, logica, este daca o astfel de iubire ar fi privita la fel in Romania. Eu spun ca nu, cel putin in familie. Dar eu SPER ca in viitorul nu foarte indepartat vom gandi si noi la fel. Insa tot eu spun ca ar trebui sa invatam ceva din acest Dreams – Jurnalul primei iubiri, ca de altfel din multe filme ori carti nordice: in loc sa concepem povesti cu victime ale intolerantei sexuale, mai bine am concepe povesti de genul, in care este vorba de cu totul altceva, relatia homosexuala fiind fireasca in contextul respectiv. Caci dintr-o astfel de poveste inveti mai multe decat din 10 lamentari exagerate atat de specifice spatiului nostru cultural.
Dreams – Jurnalul primei iubiri este per total un film de arta excelent, pe care eu vi-l recomand din suflet. Nu pare a avea niciun defect evident, insa cu toate astea evit sa-i spun un film perfect. Perfectiunea nu este specifica oamenilor, iar filmul este cat se poate de … UMAN! Mergeti sa-l vedeti la cinema, acolo se traieste cel mai intens!
Dreams – Jurnalul primei iubiri intra in cinematografe de vineri 4 iulie 2025 (de ziua Americii zic sa mergeti sa vedeti un film EUROPEAN!!!), fiind distribuit in Romania de Bad Unicorn!
ps: Unul dintre unghiurile din care poate fi privit acest Dreams – Jurnalul primei iubiri este cel generational, caci avem nu 3, ci 4 generatii: cea mai batrana este bunica; dupa bunica vine mama; dupa mama vine profa; dupa profa vine ea, Johanne. Fiecare o va judeca pe Johanne conform propriei experiente de viata. Mi s-a parut interesanta aceasta scara generationala, fiecare dintre ele reprezentand parca stereotipic persoanele de acea varsta (din Norvegia).
ps2: Dreams – Jurnalul primei iubiri va fi trait cu totul altfel de scriitori. Ganditi-va doar atat: o nescriitoare reuseste sa scoata un hit fara sa-si doreasca acest lucru. Ceva la care multi scriitori doar viseaza. Ce ar trebui sa faca mai departe? Sa-si continue cariera literara? In plus, se pune intrebarea cheie: cu bunica scriitoare cunoscuta, oare TOATE meritele trebuie sa mearga catre tanara scriitoare? Evident, mai sunt cateva intrebari secundare, pe care nu le mai enunt aici. Ideea este ca aceasta perspectiva literara este si ea foarte ofertanta.
Be the first to leave a reply