Filmul Cursa este un Fast & Furious de Romania!
Ti-a placut seria Fast & Furious? Macar primele 3 filme ale seriei, despre care fanii infocati spun ca ar fi … cele originale? Daca da, sigur iti va placea si filmul Cursa!
Sa ne intelegem: nici Cursa, nici filmele din seria Fast & Furious NU sunt niste bijuterii cinematografice. Filme de Oscar nici atat. Au multe defecte, unele dintre ele fiind evidente chiar si pentru fanii seriei. Insa aceste filme au cateva calitati certe. Principalele puncte de atractie sunt, pe scurt: adrenalina, caii putere si femeile frumoase.
Povestea, sa ne intelegem, nu trebuie sa fie geniala, insa nu poate fi nici proasta. Trebuie sa fie o poveste simpla, cu sens, poate previzibila, ideal ar fi sa aiba si un twist, totul trebuind sa se termine cu o cursa epica. Sau mai multe.
Legat de twist, aici trebuie sa ma recunosc ca am fost surprins. M-am lasat dus de val, am fost atent la masini, asa ca nu m-am concentrat pe poveste. Trebuia sa intuiesc „twist-ul”, sa-l ghicesc, insa fix acesta-i farmecul filmelor de genul: te vrajesc cu masinile si femeile frumoase, asa ca twist-ul povestii vine ca o galeata de gheata aruncata de undeva de sus.
Povestea e simpla: Andrei (Denis Hanganu) este un tip foarte talentat in ale condusului, care insa este doar proprietar de service auto. Ok, nu este orice fel de service, caci acolo nu doar se repara, ci se si tuneaza masini, dar tot mecanic este. Evita sa mai participe la curse din cauza tatalui sau, care a murit intr-un accident auto.
Codin Maticiuc este Mario, bad boy-ul tipic: egoist, narcisist, misogin, mult prea increzator in fortele proprii, dornic de a castiga cu orice pret. Stie sa piloteze, insa este nebun. Depaseste prea mult si prea des limitele.
Evident ca cei 2 ajung sa se intreaca, insa nu va spun cum si in ce cursa. Va spun doar ca o cursa prin Bucuresti este realmente delicioasa pentru unul care chiar cunoaste acest oras.
Ah, era sa uit: Cristina Stefania Codreanu (Cleo in film), cantareata de felul ei, este aici gagica amandurora. Vedeti voi in ce ordine si de ce.
Dintre personajele secundare, singurul relevant este Raul, interpretat excelent de Andi Vasluianu. Nu va spun cine este Raul, pe el chiar trebuie sa-l descoperiti singuri.
Insa va mai spun 3 actori care au roluri secundare si episodice: George Ivascu, Stefan Iancu si Levent Sali. Nu va spun mai multe.
Acum trebuie sa spun cateva cuvinte despre interpretarile celor 2 actori principali. Incep cu al doilea, cu Codin Maticiuc. Spun al doilea pentru ca asa este in poveste, al doilea ca importanta (chiar daca el este coproducator si coscenarist al filmului).
Asadar, pentru prima oara pot spune ca mana pe inima ca interpreteaza EXCELENT acest rol. Interpreteaza NATURAL. Nu de alta, dar ASTA E CODIN! Si-a scris singur rolul. Ma rog, nu stiu daca este 100% el, este probabil un alter-ego de-al sau. Deci nu ar trebui sa mire pe nimeni naturaletea cu care isi interpreteaza rolul.
Denis Hanganu este un personaj mult mai complex: misterios, plin de framantari interioare, familist (are un frate pe care vrea sa-l protejeze), genial la volan. As putea sa ii mai gasesc alte cateva calitati, dar zic sa le mai cautati si voi.
Mi-a placut Denis Hanganu, desi as fi preferat un personaj mai viu, mai alert. Mi s-a parut prea inert, prea introvertit. Adica un tip de personaj care parca nu se potriveste cu ideea de viteza, de adrenalina. Ok, au vrut sa fie radical diferit fata de concurentul sau. Insa parca e prea diferit. Mult prea diferit.
Stiu ca trebuia sa incep cu asta, dar cu asta inchei: eu nu sunt neaparat cel mai in masura sa se pronunte asupra acestui film. Nu doar ca nu am masina, dar nu am nici carnet. Ceea ce nu inseamna ca refuz filme de genul. Insa nu pot spune ca-s printre preferatele mele. Nu-s innebunit dupa ele.
Le privesc la aproape 39 de ani exact cum le priveam la 16-17-18 ani: detasat. In 2001, cand a aparut The fast and the furious, eu aveam 15 ani. Nu s-a schimbat mai nimic in ceea ce priveste relatia mea cu masinile: tot pasager sunt. Lucru cu care, sa ne intelegem, ma mandresc. Asa vreau sa ramana si de acum inainte.
Voi mergeti sa vedeti Cursa, acest Fast and Furious de Romania in care s-au investit enorm de multi bani. Mergeti sa-l vedeti ca merita. Nu veti pleca dezamagiti din sala de cinema. Ruleaza si in 4DX, pentru cine doreste senzatii cu adevarat tari. Este PRIMUL film romanesc pe care aveti posibilitatea sa-l vedeti in acest format!
Cursa intra in circuitul normal al cinematografelor din 24 octombrie, fiind distribuit in tara noastra de Vertical Entertainment!
Be the first to leave a reply