Filmul Y

Filmul Y este debutul regizoral al cunoscutei actrite Maria Popistasu. Tema principala a filmului este situatia orfelinatelor si a adoptiilor din Romania anilor 80 si 90 (mai ales 90), aceasta fiind privita dintr-o perspectiva exterioara, moralizatoare. Este in acelasi timp o fresca a unei familii (aproape) PERFECTE (ma rog, „too good to be light” din punctul meu de vedere”), dar si o fresca a acelor ani tulburi (vazuti retrospectiv: cum privesc oamenii de acum perioada aceea).

Filmul Y spune povestea unei foste avocate (ma rog, jurista intr-un orfelinat de stat), pe numele sau Ileana, care reuseste sa tina in spate o intreaga familie. Financiar vorbind, aceasta familie nu are grija zilei de maine chiar daca nu munceste. Sau, ca sa ma exprim altfel, reuseste sa supravietuiasca facand doar ce-i place, traind insa intr-un lux permanent. Este totusi o familie educata, stilata, cu gusturi rafinate.

Vedem gusturile acestea si cand ne uitam in casele lor (cum sunt aranjate ele, scenografia fiind minutios construita), dar si cand vedem cum sunt ei imbracati. Toti membrii acestei familii au studii superioare, insa niciunul nu le profeseaza.

Olga este una dintre fiicele Ileanei (fiica preferata). Pe patul de spital, cu cateva ore inainte sa moara, Ileana ii face cateva dezvaluiri Olgai. Avand Alzheimer in stadiu avansat, Ileana are impresia ca traieste inca in anii 90, asa ca incepe sa invoce cateva cazuri de copii despre care nu se mai stia nimic, dar si numele unei foste colege (Lucretia), cea alaturi de care a lucrat ani de zile.

Olga este tulburata, asa ca incearca sa afle adevarul. Insa adevarul ar scoate la iveala anumite lucruri care nu ar fi placute pentru nimeni. Incepe de asemenea sa aiba mustrari de constiinta, caci bunastarea ei materiala s-ar putea baza pe nefericirea unor copii nefericiti. Aici este prima dilema morala: tii cu familia ta sau tii mortis sa se afle adevarul? Acel adevar pe cine ar avantaja, pe cine ar face fericit? Acei copii sunt acum adulti, nu i-ar ajuta cu nimic daca adevarul ar fi scos la lumina.

Nu vreau sa va spun mai multe, asa ca va indemn sa mergeti sa vedeti filmul Y. Insa trebuie sa fac o contextualizare politica absolut necesara.

In anii 90, s-au facut multe reportaje despre situatia din orfelinatele romanesti (este un documentar celebru facut de o televiziune franceza, fragmente din acest documentar putand vazute si in filmul Y). Situatia era absolut tragica, copiii traiau in niste conditii absolut execrabile. Drept urmare, orice copil adoptat era, din punctul de vedere al majoritatii oamenilor, un copil salvat. Conform acestor oameni, ORICE era mai bine decat acele orfelinate.

Pe de alta parte, la sfarsitul anilor 90 si ulterior inceputul anilor 2000, au aparut diverse scandaluri legate de adoptia unor copii de „mafia transplantelor de organe”. Copiii ar fi fost efectiv vanduti, Romania fiind tinta principala din 2 motive: conditiile din orfelinate erau oribile si, in plus, era un vid legislativ de care se putea profita (care am inteles ca s-ar fi rezolvat candva prin 2002-2003, in timpul guvernului Nastase, despre acest aspect se aduce aminte si-n film).

Ceea ce se insinueaza in film, fara sa se pronunte direct, fara sa fie aduse dovezi, este ca doamna avocat Ileana ar fi facilitat astfel de adoptii, la finalul vietii ea avand grave mustrari de constiinta. Averea pe care o acumulase ar fi venit si de aici („mafia transplantelor de organe” probabil platea bine).

Aici vine dilema morala „de baza”: facilitezi adoptia copiilor, le permiti sa evadeze din acele locuri oribile, cu riscul ca ei sa ajunga la acea mafie, sau tii cu dintii de ei, gonesti orice posibil adoptator, pentru ca legislatia nu-ti permite sa verifici unde ajung acei copii? Daca inchizi ochii si pur si simplu nu te interesezi unde au ajuns ei esti vinovat de ce ajung acei copii?

Cele 2 dileme suprapuse sunt, de fapt, dilemele mamei (cele din paragraful anterior) si dilemele fiicei (cele scrise paragraful numarul 5 din acest articol).

Eu nu va voi da vreun raspuns, insa din pacate sau din fericire nici filmul nu o face. Nu-si propune sa faca asta, insa isi propune sa readuca in discutie acea problema sociala care inca are efecte si astazi. Verdictul il va da fiecare spectator in parte.

Strict cinematografic, am numai lucruri bune de spus. Maria Popistasu are triplu rol: de actrita principala (Olga), de co-regizoare si de co-scenarista (alaturi de Alexandru Baciu). Fix din acest motiv, eu am impresia ca si-a scris un rol pentru ea, un rol care i se potriveste perfect, un rol care o scoate mult in evidenta. Ea este PERFECTA in acel rol, senzatia mea fiind ca nu exista o alta actrita care sa interpreteze la fel de bine, la fel de eficient, la fel de convingator, aceasta partitura.

Regia este una curata, discreta, poate prea teatrala, dar cumva de inteles si teatralitatea aceasta (boala generala a filmelor romanesti, aici fiind intr-o doza mult mai putin deranjanta). Per total, nimic de reprosat, chiar daca in sens contrar nici nu iese in evidenta.

Singurul lucru de reprosat este ceva din scenariu, un aspect care la mine a dat eroare. In filmul Y, Olga este lesbiana, ea avand o relatie oficiala, la vedere, relatie pe care familia ei a tolerat-o si incurajat-o. Ok, inteleg si accept faptul ca exista oameni in varsta extrem de toleranti, care n-au nicio problema cu asa ceva. Insa ce nu pot intelege este cum de intr-o familie toata lumea are ACEEASI OPINIE. O viziune UNITARA este ceva ce da eroare. Ceva ce nu vad posibil.

In familia aia mare, chiar nu se gaseste nimeni care sa fie macar deranjat de faptul ca Olga e lesbiana? Ok, mama si tata nu, sunt indeajuns de descuiati la minte, dar nimeni altcineva?

Cand am reliefat aceasta problema la finalul proiectiei (am fost la o proiectie in prezenta echipei), mi s-a raspuns ca nu acela este subiectul. Doar ca, vedeti voi, daca NU acela este subiectul, de ce a mai fost introdus acest aspect? Daca pleci de la premisa ca orientarea sexuala a Olgai nu e problema, de ce ai facut-o lesbiana? Putea la fel de bine sa fie heterosexuala, povestea ar fi fost aceeasi. Daca ai facut-o lesbiana, ai facut-o cu un scop.

Nu spun ca filmul Y ar trebui refuzat din cauza acestui aspect, ci spun ca un astfel de detaliu stirbeste realismul povestii. Spectatorii trebuie sa plece din sala de cinema cu impresia ca povestea este reala, ca o astfel de familie exista, si din acest motiv trebuie sa incerce sa se transpuna in situatia data, sa-si puna problemele pe care protagonistii filmului si le pun. Astfel de detalii „departeaza” spectatorii de poveste, ii impiedica sa intre cu adevarat in poveste.

Per total, filmul Y este unul bun, care scoate de la naftalina o problema importanta in anii 90, despre care insa se vorbeste foarte putin acum. Mergeti sa vedeti filmul Y si incercati sa raspundeti la intrebarile pe care filmul le pune. Nu trebuie sa raspundeti PUBLIC, dar daca simtiti nevoia, o puteti face in sectiunea de comentarii.