Intre chin si amin

Intre chin si amin este unul dintre filmele care mi-a atras atentia si pe care regret ca nu am putut sa-l vad intr-o sala de cinema. Sperand cumva sa reapara intr-o sala de cinema, l-am ignorat initial pe Netflix. Cumva mi se pare ca nu-si are locul acolo, pe acea platforma, printre atatea si atatea filme comerciale. Dupa ce am ajuns la concluzia ca nu va reaparea in cinematografe, am decis sa-l vad pe Netflix, platforma unde este disponibil, insa, doar daca aveti cont de Romania. Inca nu am aflat explicatiile oficiale, de ce romanii din Franta, Spania, Italia sau SUA, plecati din Romania tocmai din cauza comunistilor si copiilor comunistilor care s-au perpetuat la putere, nu au dreptul sa vada si ei acest film? Sunt, probabil, explicatii comerciale.

Intre chin si amin este un film despre unul dintre cele mai sinistre experimente care s-au facut in lumea asta, cunoscut fiind sub numele de Experimentul Pitesti. Acolo, la acea inchisoare, timp de aproximativ 4 ani (1948-1952), comunistii au incercat reeducarea unor elemente dusmanoase, majoritatea fiind tineri studenti, reeducare care trebuia facuta tot de ei: cativa dintre cei arestati, in schimbul unor conditii mai bune, au fost pusi sa-si tortureze colegii de celule pana cand acestia cedau. Vazand atrocitatile comise, pana si conducatorii comunisti s-au speriat, drept urmare au oprit experimentul dupa doar 4 ani, vinovatii fiind condamnati la moarte in urma unui proces-fulger.

Intre chin si amin spune povestea unui compozitor machidon, Tase Caraman, care este arestat fiind acuzat de compunerea unei Ode pentru Dumnezeu. Este inchis alaturi de fratele lui, fiind obligat in inchisoare sa se lepede de … Dumnezeu. Nu va zic ce se intampla cu cei 2 frati si cum se termina totul, asta ramane sa descoperiti singuri. Eu, insa, voi face 3 observatii importante.

Prima observatie este legata de regizor: Toma Enache este la al doilea film al sau, primul dintre ele fiind Nu sunt faimos, dar sunt aroman. Toate problemele acestui film pot fi, deci, scuzate prin lipsa de experienta a regizorului, caci subiectul este cu siguranta unul extrem de greu, extrem de dificil de abordat.

A doua observatie, un spoiler pe sfert, este legata de final, care este unul aproape Hollywoodian. Un final tip deus-ex machina (In acest caz Dumnezeul crestin), parca cineva bate din palme si rezolva aproape toate problemele, atat cat mai puteau ele fi rezolvate. Nu va zic nimic altceva, ramane sa descoperiti singuri. Va rog doar sa reveniti la acest paragraf dupa ce vedeti filmul pentru a-mi da sau nu dreptate.

A treia observatie este legata de acest Deus-Ex Machina, divinitatea, zeitatea, care intervine si repara lucrurile, caci filmul se concentreaza asupra unui singur aspect cu care comunistii se luptau: religia. Filmul reduce lupta dintre comunisti si anticomunisti la o prigoana crestina aproape antica. Avem in film inclusiv scena biblica a crucificarii, cu 3 detinuti crucificati, dintre care unul chiar a fost nevoit sa care crucea nu pe munte, ci pe … scari.

Este adevarat, intr-o lume in care este incorect politic sa crezi in Dumnezeu este firesc sa apara reactiile adverse la fel de virulente. Acest film fix asta este: o contra reactie la lumea in care traim, caci este un film care vrea sa arate ca acum vreo 70 de ani erau niste unii care se mandreau cu ateismul lor, ateism care era dovada, ati ghicit, a progresismului. Credinta in Dumnezeu era ceva retrograd, ceva care sta in calea progresului societatii. Va suna cunoscut?

La fel de adevarat este faptul ca machidonii sunt niste oameni foarte credinciosi. Exemplul Gigi Becali este cel mai la indemana nu pentru ca el ar fi cel mai credincios, ci pentru ca el este cel mai cunoscut, el este cel care s-a laudat cel mai mult cu credinta lui (e de discutat cat de crestineasca este acea lauda). Pentru ei, pentru machidoni, credinta este fundamentala, Dumnezeu le ghideaza viata de la un capat la celalalt. Deci este evident ca ei au vrut sa scoata in evidenta ateismul comunistilor (Toma Enache este machidon, in acest film joaca inclusi Kira Hagi, fata celebrului fost fotbalist roman). Pentru mine, inca nu mi-e clar daca acest caz al compozitorului machidon este real sau nu. Cumva, desi am cautat multe despre Experimentul Pitesti, nici nu mai conteaza daca acest caz este 100% adevarat sau nu.

Nu pot spune cat de corecta ori cat de absurda este aceasta reducere a anticomunismului la credinciosi, la aceasta unica vina a comunistilor de a fi atei. Vreau doar sa spun din start cum prezinta lucrurile acest film, caci dupa cum stiti un film, documentar sau nu, nu poate prezenta INTREGUL tablou, drept urmare se va margini la a scoate in evidenta un aspect pe care regizorul il considera relevant. In acest caz, aspectul reliefat este CREDINTA.

In final vreau sa fac 2 precizari importante:

  • Desi la un coleg blogger am vazut o comparatie cu filmul Arest, film vazut anul trecut la TIFF, eu consider ca filmele sunt extrem de diferite. Daca Arest poate fi considerat intr-adevar un film mai realist, Intre chin si amin scoate in evidenta acest experiment sinistru. Da, in esenta comunistii au continuat sa-i convinga pe detinuti sa colaboreze, in continuare, la scara mult mai mica, au aplicat principiile experimentului in cauza. Ca idee generala, ar trebui facute mai multe filme despre inchisorile comuniste si ce se intampla in ele.
  • Pentru ca tot vorbim despre filme despre Fenomenul Pitesti, inaintea lui Toma Enache a fost amica mea Victoria Baltag, care urmeaza sa isi lanseze filmul Experimentul Pitesti (numit initial, ca un titlu in lucru, Herman). Ea a conceput filmul cu mult inaintea lui Toma Enache, insa din pacate ea inca este in cautarea fondurilor necesare terminarii lui. Am vazut o versiune a filmului, Final Cut (versiunea regizorala: montajul e gata, mai trebuie periate un pic sunetul si imaginea), intr-o vizionare privata, si mi-a placut enorm. Nu voi face comparatia completa dintre cele 2 pelicule decat atunci cand filmul Victoriei va fi gata, aici ma voi margini a face o unica precizare: filmul ei vireaza mult mai mult spre documentar, pare a avea mesaje moralizatoare mult mai numeroase, in timp ce filmul Intre chin si amin pare mai comercial, mai film artistic. Happy-end-ul din final, absent in cazul filmului Victoriei, il face aproape Hollywoodian, fara ca asta sa insemne ca vreunul e mai bun sau mai slab.

Per total, Intre chin si amin este un film necesar, un film intens, care sigur ramane in mintea spectatorului. Este foarte bine realizat din punct de vedere vizual, auditiv sta excelent, iar interpetarile actorilor, desi parca prea teatrale, sunt si ele foarte bune. E drept, in multe momente nu ma simteam in anii aceia, dialogurile si imaginile imi pareau din prezent (efect care, sa ne intelegem, poate fi util, poate sugera faptul ca orori precum acelea se pot petrece oricand). Acum ramane de discutat cat si cum ar trebui sa judecam oamenii de atunci, ramane sa ne intrebam fiecare cum am fi actionat daca ne-am fi nascut mai devreme.

Intre chin si amin este disponibil pe Netflix, insa doar daca ai cont de Romania.

RaspundE-MI-L

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.