Mary regina Scotiei – Mary Queen of Scots

Mary regina Scotiei – Mary Queen of Scots poate fi privit din 3 perspective, fiecare interesanta si relevanta pentru un anumit public.

Prima perspectiva este cea istorica. Sunt destui oameni revoltati de slutirea permanenta a istoriei de catre cinematografie. Acestia considera ca istoria invatata din filme este pur si simplu gresita. Noi, cei care ne exprimam, oral sau in scris despre filme, ar trebui sa atragem atentia asupra acestui lucru. Sa spunem ca filmul nu respecta intocmai realitatea istorica. Nu toata lumea este atat de scrupuloasa, drept urmare nu este si nu ar trebui sa fie unica perspectiva din care trebuie privit filmul.

O a doua perspectiva este una a prezentului si a utilitatii acestui film in ziua de astazi. Brexit, referendumul Scotiei privind independenta si posibila repetare a lui sunt doar cateva motive pentru care acest film este interesant chiar si pentru non-britanici. Sunt multi europeni care habar n-au de ce si de cand Scotia are statutul actual in cadrul Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord. Tot legat de prezent, anumite replici si scene sunt adaptate publicului prezent. Eu am regasit o oarecare doza de feminism in acest film, lucru absolut firesc pentru mine, chiar daca nu-mi convine in totalitate ideea.

In acest sens, nu m-am mirat sa aud ca unii scotieni au fost revoltati de aparitia acestui film. Eu, ca spectator neutru, roman si nu englez sau scotian, nu ma pot pronunta. Dar perspectiva e chiar interesanta.

O a treia perspectiva, la fel de relevanta, este una de natura … teatrala. Da, este unul dintre cele mai teatrale filme vazute in ultima vreme. Fiecare scena din film parca ar fi o scena de teatru. Mai putin bataliile, asupra carora oricum nu se insista.

Scena finala, de intalnire a celor 2 regine, Mary regina Scotiei si Regina Elisabeta I a Angliei, este cea mai teatrala dintre ele.

Teatralitatea este data si de modul in care actorii joaca: se uita mai mult in camera decat la cei cu care vorbesc, fac gesturi largi.

De ce toate acestea? Simplu: regizoarea filmului este la baza regizor de teatru, acesta fiind PRIMUL ei film. Are o biografie chiar interesanta in lumea teatrului.

Atmosfera este cea specifica acelei epoci, pasionatii filmelor de epoca urmand a fi foarte fericiti de ce vor vedea. Exista o anume categorie de filme, de epoca, pe care unii le apreciaza in mod deosebit. Aici as putea spune ca filmul livreaza ceea ce trebuie, chiar te simti in epoca respectiva. Cei care au facut costumele si machiajul au fost la inaltime. E drept, nu stiu din cauza cui, eu nu am putut empatiza deloc cu personajul, cu Mary regina Scotiei.

Desi ma simteam in epoca respectiva, desi am apreciat, pana la un punct, teatralitatea filmului, fiind mare pasionat de teatru, am simtit totul ca pe un fake. Poate pentru ca nu-s atat de pasionat de filmele de epoca ori poate am simtit prea mult feminism in acest film.

Per total, Mary regina Scotiei – Mary Queen of Scots mi s-a parut un film bun, dar sec. Teatralitatea lui mie mi-a placut, este chestia care l-a salvat (partial) in ochii mei (aici, am un amendament de facut: initial nu stiam nimic despre regizoare, abia ulterior vizionarii filmului afland ca este regizor de teatru; oricum, teatralitatea este evidenta, indiferent daca stii sau nu biografia regizorului). Foarte bine jucat, din acest punct de vedere nu am motive sa ma plang. Totusi, nu imi dau seama ce anume i-ar mai fi trebuit, este posibil ca regizoarea sa fi scos maximum din aceasta poveste. Pasionatii de filme de epoca si feministele (de profesie ori de ocazie) e posibil sa-l aprecieze intr-o masura mai mare.

Mary regina Scotiei – Mary Queen of Scots este in cinematografe din 25 ianuarie, fiind distribuit in Romania de RoImage. In primul weekend, filmul a fost abia pe locul 6 in box-office-ul autohton, dovada ca este un film de nisa, nu unul comercial, adresat tuturor.

. Niciun comentariu la Mary regina Scotiei – Mary Queen of Scots. Categories: 2019. Tags: , , .

About Emil Calinescu

Blogger de profesie, cinefil de placere, Cinemil pe scurt. Mai multe despre mine gasiti pe pagina Cinemilii.

Be the first to leave a reply

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.