Mauritanul (The Mauritanian) – TIFF 2021
Mauritanul este povestea reala a unui cetatean din Mauritania care a stat 14 ani in celebra inchisoare de la Guantanamo fara a fi acuzat in mod explicit de vreo crima. Unica sa vina era ca a discutat cu varul sau de pe un telefon al lui Bin Laden, imediat dupa apel facandu-se un transfer de 5000 de euro de la acel verisor catre el.
Filmul Mauritanul este de fapt ecranizarea cartii Guantanamo Diary (tradusa la noi de Corint sub titlul Jurnalul de la Guantanamo; a aparut si o continuare, numita The Actual True Story of Ahmed and Zarga, netradusa inca la noi) si ne prezinta lupta pe care acesta a dus-o in justitie pentru a fi liber. A avut norocul de a fi fost gasit si ajutat de celebra avocata Nancy Hollander, care impreuna cu una dintre asociatele sale a luptat cu toate armele din dotare.
Acum, discutia despre acest film trebuie sa fie pe 3 paliere, toate fundamentale:
- Cel politic (din acest motiv astfel de filme si astfel de carti vor fi promovate in mediile antiamericane, rusesti, chinezesti, chiar fundamentaliste arabe);
- Cel juridic, daca s-a infaptuit o crima oribila, atentatele din 11 septembrie, nu inseamna ca trebuie arestat primul suspect iesit in cale. Este o replica excelenta in film: Trebuie sa plateasca CINEVA, dar nu ORICINE. Superb spus.
- Cel cinematografic, legat de regie, interpretari si alte aspecte de genul.
Fara sa-i neg calitatile cinematografice, dimpotriva, Jodie Foster interpreteaza fabulos rolul avocatei Nancy Hollander, mi se pare ca ratam esentialul daca discutam DOAR acest aspect. Primele 2 aspecte, luate atat distinct, cat si impreuna, la pachet, mi se par cele esentiale. Fundamentale.
De pilda, atunci cand acuzi Guvernul SUA de astfel de practici, trebuie sa ai in vedere SI faptul ca acest film totusi a aparut in SUA, a rulat in SUA si poate fi discutat in aceasta tara. Un film RUSESC despre ce face guvernul rus cu prizonierii sai nu vom intalni. Chiar si daca ar exista, el nu ar rula in Rusia. Aceeasi discutie este, evident, si despre China.
Un al doilea aspect, despre care nu se spun foarte multe, este cel sistemic. Cine si cum se opunea, cine si cum a dat drumul si ulterior a blocat din nou dosarul? Presedintele (intai Bush jr, apoi Obama) este invocat, dar deloc aratat. Imediat sub el mai erau cativa oameni. Noi vedem efectele, noi vedeam cum s-au purtat cu prizonierul in acei ani, in special in lunile in care trebuiau sa obtina marturia, insa cauzele sunt mai profunde. Filmul, caruia nu-i neg autenticitatea, ne ofera doar 40% din imaginea de ansamblu. Evident, fiind ecranizarea memoriilor prizonierului, era normal ca acesta sa fie in prim-plan. Dar sunt multe altele de aratat. Ca sa ma exprim astfel, Mauritanul este un film juridic, nu unul politic. Sau asa s-a dorit sa para. Numai ca un film nu inceteaza sa fie politic doar pentru ca nu apar efectiv politicienii. Sistemul juridic nu poate fi gandit, mai ales in SUA, in afara sistemului politic.
Nu in ultimul rand, vreau sa subliniez un lucru elementar, fundamental: realitatea nu a fost deloc inflorita. Eu ma temeam ca va fi un film cu tenta feminista, ca se va apasa pana la fund pedala feminismului, avand in vedere faptul ca Mauritanul avea ca avocat o femeie. Evident ca este de apreciat darzenia avocatei, insa tot ce s-a intamplat acolo pare a fi realitatea. Un feminism inspirat din fapte reale – asta ne ofera Mauritanul. Nimic exagerat, nimic deranjant.
Per total, Mauritanul este un film excelent, care va fi folosit de propaganda antiamericana la greu, insa care ne arata de fapt cum o democratie se poate apara singura. Produce singura anticorpi impotriva alunecarii spre dictatura, ca sa ma exprim in termeni medicali la moda.
Be the first to leave a reply