Misiune la limita – In the Grey
Misiune la limita – In the Grey este noul film SCRIS si REGIZAT de Guy Ritchie, fiind definitoriu pentru stilul si umorul regizorului scenaristului britanic. Marele defect al filmului este faptul a fost lungit inutil, ca are o prima parte care putea lipsi (de fapt, era mai bine daca ar fi lipsit), insa per total rezultatul final este unul multumitor.
Pe scurt, avem o datorie de 1 miliard de dolari care trebuia recuperata. Avem o avocata malefica, Rachel (interpretata de Eisa Gonzalez), care are alaturi de ea o armata (la propriu) de profesionisti, o armata care o urmeaza orbeste. Ea este o recuperatoare care combina metodele legale, juridice, cu cele mai putin ortodoxe. Rezultatul final este cel relevant, ea putand recupera orice fel de datorie.
In acest caz vorbim despre 1 miliard de dolari si despre un magnat care avea inclusiv o armata proprie. Nu va spun mai multe, nu va spun nici pentru cine lucra Rachel si nici cum se termina totul. Ramane sa descoperiti singuri.
E drept, finalul este unul deschis, lasa o usa larg deschisa pentru o continuare. Care continuare ar putea fi una din doua: fie un alt lungmetraj, fie o miniserie. Platformele de streaming sunt niste producatori de film foarte darnici.
Acum sa ajung la principala problema a filmului. Va rog sa va imaginati urmatorul scenariu: niste tipi urmeaza sa intre intr-o fortareata bine pazita, undeva pe o insula unde toata lumea este impotriva lor (inclusiv politia). Drept urmare, timp de 20 de minute (nu am cronometrat exact, poate au fost chiar mai multe minute) vedem aceste planuri: o luam pe aici, facem asa, dar am putea da de asta; daca o luam pe aici, poate sa ni se intample asta, drept urmare nu avem de ales, deci o vom lua pe aici.
Eh, dupa ce vedem aceste 20-25 de minute cu planurile (inclusiv cu repetitiile), vedem si cum este acel plan pus in aplicare. La virgula. De ce a mai fost nevoie sa vedem repetitiile si planificarea?
Cu aceasta ocazie, mi-am adus aminte de vorbele regizorului Cristi Puiu, spuse la o prelegere tinuta in fata studentilor facultatii de sociologie (prin 2010-2012, candva in perioada aia). El ne vorbea despre diferenta dintre publicul european (publicul romanesc fiind, din punctul sau de vedere, unul european) si cel american. Sa zicem ca X il invita pe Y la masa si servesc zacusa.
La americani, discutia ar fi la modul:
– Uau, asta e zacusca?
– Da!
– Ce buna e! Uuu, are si ciuperci?
– Da. Cea mai buna e cea de ciuperci.
La europeni, discutia are loc in felul urmator. Intai se face zoom pe zacusca, apoi cei doi incep sa vorbeasca:
– Hmmm. Ce buna e.
– Foarte buna. E de la mama.
– E cu ciuperci?
– Pai cu ce altceva? Nu stii ca asta-i cea mai buna?
Ideea este ca-n filmul european NU SE PRONUNTA cuvantul zacusca pentru ca PUBLICUL STIE ca aceea este o zacusca.
Eh, in acest film, Misiune la limita – In the Grey, publicul este luat de prost. I se da totul mura-n gura. Chiar daca Guy Ritchie are un umor britanic, poate el a vrut sa faca acest lucru pe un ton ironic, nu neg aceasta posibilitate, tot mi se pare pierdere de timp. Ma rog, chiar contraproductiv. Era mult mai intens ca acel plan sa ne ia prin surprindere. Eu m-am simtit precum la un film unde deja am citit spoilere pe internet. Stiam ce urmeaza sa faca personajele, ce decizii urmeaza sa ia.
Rezultatul este unul paradoxal: un film de 98 de minute, care in alte circumstante ar fi fost considerat scurt, pare unul mult prea lung. Deci nu lungimea efectiva conteaza, ci cum este ea resimtita.
A doua mea problema este cu Rachel, personajul principal. Actrita este foarte frumoasa, are un corp realmente superb, insa in film este efectiv statica. In afara de replicile pe care le da, unele care se doresc a fi foarte inteligente (de multe ori sunt inteligente, insa uneori par fortate, absurde), ea nu face nimic. Chiar si cand este scoasa din inchisoare (oare e spoiler daca dezvalui asta?), corpul ei parca este rigid. E imbracata frumos (pantaloni albi mulati, care chiar si dupa sejurul din inchisoare tot imaculati sunt), ea parca e rigida. Parca are nevoie de ajutor si pentru a merge.
Nu spun ca o avocata ar trebui sa devina brusc luptatoare, sa inceapa sa se bata, dar nici asa inerta nu e bine. Prea rigida.
Altfel, Rachel este un personaj cu mult potential. Nu stiu cine e de vina pentru aceasta rigiditate: actrita sau regizorul. Sau poate ambii?
Per total, Misiune la limita – In the Grey este un film bun, excelent pentru a fi difuzat de ProTV duminica dupa-amiaza. Are umorul acela britanic delicios, drept urmare nu trebuie tratat cu atata seriozitate. Trebuie sa razi chiar si cand cineva moare, trebuie sa te bucuri de ceea ce vezi pe ecran si sa gandesti mai putin. E film britanic de popcorn, drept urmare recomand inlocuirea „apei cu intuneric” (Coca-Cola) cu o apa mai blonda si mai cu spume la gura (berea). Daca vreti s-o beti englezeste, o puteti servi calda si trezita. S-ar putea sa incepeti sa intelegeti unele subtilitati pe care eu, unul, nu le-am inteles.
Misiune la limita – In the Grey intra in cinematografe de vineri 12 iunie 2026, fiind distribuit in Romania de Vertical Entertainment! Vizionare placuta!
Be the first to leave a reply