Am fost la noul Avatar: Calea apei cu inima indoita. Pe de-o parte, este un film celebru, despre care se va discuta indelung. Ca blogger cinefil si mai ales ca cinefil care participa des la astfel de discutii, nu puteam rata filmul. Am fost, insa, intr-o categorie speciala: persoana care NU a placut primul film. Il consider si acum supra-evaluat, cu o poveste aproape tembela.
Am mers la Avatar: Calea apei cu un fan al primei parti, cu o persoana care apreciase (la adevarata valoare?) prima parte. Care A INTELES primul film, care a apreciat nu doar efectele speciale (pe care nu le poate contesta nimeni, caci primul film al seriei a fost o adevarata REVOLUTIE TEHNOLOGICA in materie de efecte 3D), ci si povestea.
Am rugat-o pe Monica Costache, insotitoarea mea de la Avatar: Calea apei, sa scrie despre film. Din pacate sau din fericire, ea nu are concluzii, nu da verdicte, ci pune intrebari. Raspunsurile nu stiu daca le poate da cineva (la cateva dintre ele chiar nu cred ca exista raspunsuri).
I wanna dance with somebody este noul film biopic despre legendara cantareata Whitney Houston. Personal, l-am vazut in comparatie cu celelalte 2 biopicuri (sper ca acesta este pluralul corect) vazute in ultimii ani: Bohemian Rhapsody si Elvis. Zic din start, dintre cele 3, acest I wanna dance with somebody mi-a placut cel mai putin. Nu inseamna ca e un film slab, nu inseamna ca nu trebuie vazut. Explic in continuare cum sta treaba.
Incep cu o lauda, cu ceva ce ar putea deveni o normalitate: ma bucur ca distribuitorul (InterCom Film) a pastrat titlul original. Nu a mai adaugat nimic dupa, asa cum au facut multi distribuitori. Nu doar ca nu era nevoie, ci chiar strica ideea de baza a filmului. Ma rog, nu stiu daca sunt in masura sa spun care este cel mai bun cantec al lui Whitney Houston, insa I wanna dance with somebody a parut cel mai potrivit titlu nu doar din acest motiv, ci si pentru ce inseamna, de fapt, aceste cuvinte. Pentru ce inseamna, ce vrea sa ne spuna, acel cantec.
Un alt punct forte al acestui film este reproducerea concertelor si cantarilor lui Whitney Houston. Naomi Ackie doar MIMEAZA cantatul, insa o face convingator. Chiar ai impresia ca o auzi pe ea, chiar ai impresia ca esti la un concert LIVE. O munca excelenta facuta de regizori, din punct de vedere auditiv filmul este excelent. Daca vrei UN SINGUR motiv pentru care sa vezi acest film, acesta este MUZICA. Un film de care cu siguranta te vei bucura auditiv, pe care il vei savura MAI ALES daca esti fan al muzicii lui Whitney Houston. Te simti acolo, in sala de concert. Continue reading I wanna dance with somebody
Craciun de cosmar – Violent Night este un film atipic de Craciun, care reuseste sa enerveze cam toate publicurile tinta. Imi este greu sa imi dau seama care este nisa sa, care este cu exactitate publicul tinta, insa pot spune cu certitudine ca EU nu ma aflu acolo. Va voi explica mai jos cum sta treaba, ce fel de film este, iar voi veti alege daca sa mergeti sa-l vedeti sau nu.
Craciun de cosmar – Violent Night ne spune povestea familiei Lightstone. Un frate si o sora, amandoi casatoriti cu un copil, vin sa-si petreaca Sfanta Sarbatoare a Craciunului cu bogata lor mama. Aceasta urmeaza (ori asta spera ei) sa renunte la conducerea companiei pe care o detine, asa ca fiecare dintre ei isi doreste sa puna mana pe aceasta. Pe averea familiei, de fapt.
Luand strict partea aceasta de poveste, este ceva ce am mai vazut in multe randuri. Ultima oara acum cateva saptamani, tot la cinema, cand am vazut filmul Mostenire cu scandal (The Estate). Ar fi putut fi un film de familie, o comedie care mizeaza pe rivalitatea dintre cei 2 frati.
Peste aceasta poveste este suprapusa povestea … lui Mos Craciun. Care exista pe bune, beneficiaza de „Magia Craciunului”, dar nu stie cum functioneaza ea. Si nici nu-si bate capul sa afle.
Mos Craciun este batran, alcoolic, suparat pe viata, care isi indeplineste acest rol din motive ascunse. Nici macar el nu stie de ce. Discutia pe care o are la inceputul filmului, cu un alt Mos Craciun, unul fake, este deopotriva ilogica si absurda: un nene care joaca pentru bani rolul Mosului il intalneste pe Mosul cel Real. Nu va spun CUM decurge discutia, va las pe voi sa v-o imaginati. Apoi, dupa ce o veti vedea in film, va veti da seama ca discutia aleasa de scenaristi si regizor este printre cele mai nefericite alegeri. Ca sa nu spun altfel.Continue reading Craciun de cosmar – Violent Night
NU sunt critic de film, am tot spus asta, o tot spun. Nu o sa ma auziti niciodata spunand acest lucru. Nu imi plac criticii de film, avem in 90% din cazuri pareri diferite. De fapt, avem VIZIUNI diferite, unghiuri diferite de a privi filmele.
Doar ca, vedeti voi, fiecare intelege diferit notiunea de critic de film. La fel cum fiecare intelege DIFERIT notiunea de blogger. Ori cine stie ce alt termen.
De pilda, eu nu consider ca orice om care are un blog este blogger. Pentru a fi BLOGGER, in intelesul meu, trebuie sa te ocupi doar cu asta si sa scrii CONSTANT. Ma rog, sa zicem ca bloggingul poate fi jobul tau secundar. Continue reading NU sunt critic de film, dar multi ma considera astfel!
Marturiseste Fletch! – Confess Fletch! este un crime (mistery) comedy mai bun decat ma asteptam. O comedie plina de mister, in care fiecare personaj ascunde ceva fata de ceilalti. Inclusiv fata de noi, spectatorii.
Fletch este un fost jurnalist de investigatii, actualmente prietenul (si viitorul sot) al fiicei unui mare bogatas italian. Reajunge in America, unde prietena lui ii inchiriase un apartament de lux, si se trezeste brusc suspect de crima, caci la parterul acestui apartament gaseste cadavrul unei femei.
Nu doar locul in care este gasit cadavrul il incrimineaza, ci si alte dovezi. Si, totusi, ce interes ar fi avut sa ucida?
R.M.N. este filmul facut pe baza incidentului de acum cativa ani din Secuime, cand o comunitate intreaga s-a revoltat pe venirea unor muncitori asiatici la fabrica de paine din localitate. Romanii si ungurii s-au coalizat impotriva strainilor, invocand, printre alte motive, inclusiv mizeria si microbii pe care asiaticii i-ar putea avea. Sustineau ca nu pot manca o paine facuta de mainile acelor muncitori.
Localitatea in cauza se numeste Ditrau, iar incidentul a inceput pe data de 26 ianuarie 2020. Conform datelor demografice, localitatea are o populatie formata din 98% maghiari. Insa, in privinta muncitorilor asiatici (din SRI Lanka venisera ei), maghiarii s-au coalizat cu romanii, cu totii dovedind o solidaritate de invidiat in alte contexte. Detalii gasiti pe Wikipedia, dar si-n multe alte articole din presa.
Povestea din acest film suprapune acest incident cu povestea fictiva a lui Matthias, de 30 ani, care se intoarce din Germania, unde muncea cu acte. El a lasat acolo, in sat, un copil care creste doar cu mama lui (cu Ana), a lasat-o pe iubita sa Csilla (cea care se ocupa de brutaria buclucasa), dar si pe tatal lui, din ce in ce mai bolnav.Continue reading R.M.N. – Les Films de Cannes a Bucarest 2022
Al cui caine sunt? este un alt exemplu de film ratat la festival (in acest caz, la DOUA festivaluri), vazut ulterior si apreciat la adevarata lui valoare.
Totodata, Al cui caine sunt? este un alt documentar care mi-a schimbat parerea despre ele. V-am mai povestit despre subiectul acesta cand am vorbit despre filmul Ennio. Aici vorbim despre un alt tip de documentar, un documentar metafora, o satira extrem de bine realizata.
In conceptia regizorului Robert Lakatos, cainii sunt cetatenii (sau cetatenii sunt caini, depinde cum privim lucrurile), politicienii sunt crescatorii de caini, functionarii sunt proprietarii, natiunile sunt rasele nationale cainesti, tarile sunt federatiile nationale ale crescatorilor (observati, deci, distinctia CAINEASCA dintre TARI si NATIUNI), iar forumul international suprem este Federatia Canina Internationala.
Holy Spider ne spune povestea unui criminal in serie, care infaptuia crimele in numele religiei. Povestea este reala, e petrecandu-se candva la inceputul anilor 2000.
Saeed este un familist devotat, este muncitor si este o persoana foarte credincioasa. Din cauza credintei exagerate, fanatice, el uraste viciul, pacatul. Asa ca incepe sa ademeneasca prostituate pe motocicleta lui pentru a le omori. Reuseste sa omoare 16 prostituate, insa starea lui de spirit se schimba cu fiecare crima pe care o infaptuieste. Este frustrat ca presa nu vede in lumina corecta opera sa, doreste ca el sa fie vazut drept un sfant, unul care curata orasul sfant (Mashad) de pacat.
Pentru a-l descoperi pe criminal, in oras vine o ziarista, Rahimi. Ea pare singura care empatizeaza cu victimele.
Alcarras este un fel de documentar care nu este documentar. Este inspirat din viata familiei regizoarei Carla Simon, o catalana aflata abia la al doilea ei film de lungmetraj (tot la doilea film este si in calitate de scenarist).
Vedem povestea familiei Sole, unde de la mic la mare (cei mai mici avand cativa ani, in timp ce bunicul este cel mai varsta, avand 80 de ani) participa la RITUALUL culegerii piersicilor. Cu asta se ocupa de generatii intregi, cu asta ar vrea sa se ocupe si-n viitor.
Doar ca viitorul nu este deloc sigur, pentru ca aceasta urmeaza sa fie ULTIMA lor recolta. In locul pomilor si a fructelor atat de suculente si zemoase urmeaza sa fie montate niste panorui solare. Vine modernitatea peste ei, asa ca aceasta familie, traditiile ei, modul lor de viata, par de undeva din trecut.Continue reading Alcarras – Les Films de Cannes a Bucarest 2022
Ennio: Glance of music este documentarul care mi-a schimbat modul de a vedea filmele in 2 privinte. Incep cu asta, cu concluzia, urmand ca pe parcursul articolului sa-mi justific punctul de vedere. Cele 2 privinte sunt: modul in care privesc documentarele (promit sa le urmaresc cu mai multa atentie, cu mai mult interes, sa nu le mai desconsider) si modul in care privesc filmele, mai precis modul in care judec sunetele, muzica acelor filme.
Pe scurt de tot, Ennio: Glance of music este un documentar-tribut despre cel mai mare compozitor de muzica de film din istorie, Ennio Moriccone. A facut muzica pentru mai bine de 500 de filme. Daca vreti sa le numarati singuri, vedeti pe Wikipedia lista completa.
Nu intru in detalii, nu va spun povestea din spate, nu va voi vorbi despre studiile lui, despre oamenii care i-au influentat viata ori despre fiecare colaborare in parte. Pentru asta va trebui sa vedeti filmul Ennio: Glance of music. Eu ma voi referi strict la cele 2 lucruri de care va ziceam la inceput, care PENTRU MINE sunt FUNDAMENTALE.Continue reading Ennio: Glance of music – Les Films de Cannes a Bucarest 2022
Apropierea (Too Close) a fost al doilea film romanesc vazut la aceasta editie a festivalului Les Films de Cannes a Bucarest 2022, primul dintre ele fiind comedia Oameni de treaba.
Apropierea (Too Close) este un documentar care venise cu marele premiu de la Sibiu (unde se desfasoara cel mai important festival de film documentar din Romania). Situatia pe care o expune, abuzul domestic, in acest caz abuzul unui tata fata de fiica lui de 9 ani, este unul des intalnit in Romania. MULT prea des intalnit.Continue reading Apropierea (Too Close) – Les Films de Cannes a Bucarest 2022
Incep direct si spun ca The Beasts (As bestas) este DE DEPARTE cel mai bun film vazut la festivalul Les Films de Cannes a Bucarest 2022. Am vazut filme bune, nu e nici macar unul care sa ma fi dezamagit (sunt unele bune si atat, care nu m-au dat pe spate, insa filme SLABE nu am vazut), insa The Beasts (As bestas) este pur si simplu PERFECT.
Cinematografic nu ai ce sa-i reprosezi: regie, interpretari, imagine, totul este la superlativ. Totul pare la locul lui, simti ca daca ai schimba ceva, orice, ai strica totul. Caci filmul este perfect atat ca intreg, cat si la fiecare aspect in parte.
Povestea suna cam asa: Vincent si Olga sunt doi francezi stabiliti de mai multi ani intr-un sat din Galicia spaniola. Aici se ocupa cu agricultura bio, fiind foarte pasionati de ceea ce fac.
Desi oricum nu erau bine vazuti in sat, fiind straini, oferta unei firme norvegiene de a instala centrale eoliene acolo a infierbantat mintile multor localnici. Vincent si Olga nu doar ca s-au opus, dar au mai reusit si sa convinga alte 2 gospodarii nu semneze. Drept urmare, cei 2 francezi au devenit dusmanii intregului sat.Continue reading The Beasts (As bestas) – Les Films de Cannes a Bucarest 2022
Fata necunoscuta (La fille inconnue) este un film belgian din 2016, care in cinematografele romanesti a rulat in anul 2017, fiind adus de Independenta Film.
Este unul dintre cele mai cunoscute filme ale regizorilor belgieni Jean-Pierre Dardenne si Luc Dardenne, regizori considerati „fratii preferati ai Festivalului de la Cannes”. Unii critici au considerat acest film ca fiind „diamantul brut al fratilor Dardenne” (revista Les Inrockuptibles).
Gata, cam atat cu ce zic altii si cu ce parere are critica de film. Pentru mine, ca profan, ca blogger de film, critica de film este mai putin relevanta. Pentru cititorii mei, nu neg, ea ar putea fi relevanta, importanta.
Pe scurt, personajul principal este doctora generalista Jenny Davin. La un moment dat, intr-o seara, cineva suna la cabinetul ei desi trecusera mai bine de 60 de minute de cand programul doctorei se terminase. Jenny nu doar ca nu raspunde, dar il si impiedica pe rezidentul ei sa raspunda. Afla ulterior ca persoana care a sunat la usa cabinetului ei, o tanara de culoare, a fost ucisa. Asa ca are mari mustrari de constiinta.
Mustrarile de constiinta se accentueaza atunci cand afla ca politia nu stie nici macar cum o cheama pe victima. Drept urmare, incepe o ancheta pe cont propriu, vrand sa faca o minima reparatie morala familiei indurerate. Ramane sa descoperiti singuri cine era victima, cum a fost omorata si cine este vinovat.
Personal, desi nu-s fan al criticii de film, desi gusturile mele difera radical de ale criticilor, de aceasta data sunt in total asentiment cu ei. Nu voi da argumente cinefile, explicatii savante, ci voi spune exact CUM am trait filmul si mai ales DE CE!
In primul rand, Jenny este exact tipul de doctor generalist (medic de familie, cum este cunoscut la noi) pe care-l apreciez, de care avem nevoie. In Romania sunt din ce in ce mai putini: oameni devotati, care pun suflet, care se deplaseaza si la domiciliul pacientului, care fac mai mult decat scrie in fisa postului.
In al doilea rand, Jenny este UN OM, cu trairile sale, cu defectele sale. Drept urmare, este un personaj CREDIBIL. Nu este super-erou, nu are super-puteri. Desi este un personaj REALIST, cu care POT EMPATIZA. De care ma pot atasa. Ceea ce am si facut.
Acum vine punctul de cotitura, elementul declansator care schimba totul. Si, surpriza, iarasi am empatizat cu ea: da, SI EU as fi facut la fel, caci si eu as fi avut pe constiinta moartea acelei tinere.
Am reusit totodata sa empatizez si cu familia victimei: da, nici familia mea nu s-ar simti bine, ca sa nu zic altfel, sa dispar pur si simplu si sa fiu ingropat fara sa se stie cine sunt. Am reusit, deci, sa ma transpun CU TOTUL in poveste: un personaj pe care il apreciez face CE TREBUIE intr-un moment cheie.
Nu in ultimul rand, privind povestea un pic mai detasat, mi s-a parut MIXUL PERFECT intre thriller (to be thrilled = a sta cu sufletul la gura, incantat ar zice unii, ma rog, ati inteles ideea) si drama psihologica. Personajul VREA SA AFLE ADEVARUL, insa nu-si neglijeaza COMPLET ocupatia sa de baza. Filmele acelea in care un om isi ia liber o saptamana, fie oficial, fie cu de la sine putere, pentru a cauta adevarul, mi se par necredibile. Aici doctora Jenny isi face in continuare treaba, consulta pacienti la cabinet ori se duce la ei la domiciliu, insa in timpul liber, in loc sa se distreze (nu ca ar avea cu cine!) ancheteaza crima.
Ma bucur ca am vazut Fata necunoscuta (La fille inconnue) la festivalul Les Films de Cannes a Bucarest 2022. Pelicula ma face sa caut si celelalte filme ale celor 2 frati regizori. Mi-au atras atentia, au intrat pe radarul meu, insa pentru a intelege un film ca acesta nu trebuie sa fi vazut si alte filme ale autorilor.
Filmul Fata necunoscuta (La fille inconnue) este indeajuns de clar, de limpede, de bine realizat, incat iti transmite ce are de transmis fara ajutoare. Merita sa-l vedeti, oriunde veti da de el!
ps: Va voi spune si o perspectiva usor misogina, masculina, asupra filmului Fata necunoscuta (La fille inconnue). Personajul principal, Jenny Davin, este acea tipa draguta, simpatica, saritoare, dar cu care nu ai vrea sa te cuplezi. Este tipul de gagica pe care o vrei doar ca amica. NU este urata, dar nici nu este FRUMOASA DE PICI PE JOS. Are un fel dragut de a se purta, se face placuta, dar nu este niciodata sexy, nici ca atitudine, nici ca nimic. Pare a fi fost tocilara clasei, adica o tipa nu tocmai populara, insa foarte sufletista. Cei care au vazut filmul imi vor da dreptate (mai ales daca-s de sex masculin), iar cei care NU au vazut filmul sunt rugati sa se uite cu atentie la personaj si sa-mi spuna ulterior daca am sau nu dreptate. Cititoarele de sex feminin mult prea sensibile sunt rugate sa ignore acest paragraf.
Armageddon time NU este, dupa cum ar putea sugera titlul, un film distopic, despre sfarsitul lumii. Adica, intr-un fel, este despre sfarsitul lumii, dar nu la modul distopic, nu in felul cu care suntem obisnuiti.
Armageddon time spune povestea unei familii de imigranti evrei ajunsi in SUA, care fac extrem de multe sacrificii pentru ca cei mai mici membri ai acesteia, Paul si Ted, sa reuseasca.
Actiunea se petrece candva in 1980, asa ca unele lucruri, care acum sunt la ordinea zilei, erau atunci doar la inceput, de pilda faptul ca elevii negri invatau laolalta cu cei albi in scolile publice.
Nostalgia ne spune povestea lui Felice, un napoletan care revine in orasul sau natal dupa 4 decenii de absenta. Motivul imediat al revenirii sale este mama sa grav bolnava. Insa chiar si dupa moartea acesteia Felice nu pleaca, amanandu-si succesiv plecarea. Ce anume il atragea, ce anume din trecut trebuia clarific, de ce anume plecase el cand avea 15 ani si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.
Pentru ca am inceput direct, abrupt, cu subiectul, cu rezumatul, acum trebuie sa o iau mai usor. Sa vorbesc pe indelete despre ce anume am vazut in aproape 2 ore.
Spun din start ca nu am fost niciodata nici in Napoli, nici in Italia. Imi doresc, este urmatoarea tara de pe lista, stiu ca italienii ne sunt foarte asemanatori, stiu ca m-as simti ca acasa, dar ceva din mine m-a impiedicat pana acum sa merg.
Iar daca vorbim despre asemanari, italienii sunt asemanatori conationalilor mei, insa si mai asemanatori imi sunt napoletani, caci ei sunt considerati a fi „oltenii Italiei”. Napoli este considerat, fotbalistic si nu numai, Craiova Italiei. Nu doar partea geografica (oras din Sud), desi nici acest aspect nu poate fi negat.Continue reading Nostalgia – Les Films de Cannes a Bucarest 2022
Oameni de treaba era, pentru mine, unul dintre cele mai asteptate filme de la Les Films de Cannes a Bucarest 2022. Cel mai asteptat nu inseamna, evident, si cel mai bun.
Pana sa va spun concluzia, deznodamantul personal, trebuie sa va spun un lucru care m-a mirat, dar care, privind retrospectiv, pare a face perfect parte din peisaj. Asadar, editia din acest an a Les Films de Cannes a Bucarest 2022 se desfasoara in 3 cinematografe: Cinemateca Eforie, Cinema Muzeul Taranului Roman si Cinema Elvira Popescu. Am crezut ca repartizarea filmelor la un cinema sau altul are o oarecare logica. La Cinemateca Eforie m-as astepta sa vad filmele vechi (asa cum am vazut deja, tot ieri, Accattone, debutul in regie al lui Pasolini din 1961). Am fost, deci, mirat sa vad ca Oameni de treaba are o PROIECTIE UNICA fix in acest cinematograf.
Dupa ce am vazut filmul, pot spune ca alegerea nu a fost chiar gresita: filmul are aerul unui film vechi (vorbim de un sat „pierdut” din Moldova, judetul Botosani, un sat nu foarte avansat, ca sa zic asa), pare a fi cumva „uitat de Dumnezeu”. Nu-mi dau seama daca alegerea locatiei a fost intentionata ori a fost pur si simplu o intamplare fericita.
Povestea din Oameni de treaba este destul de complicat de rezumat: il avem pe Ilie, politistul satului, care traieste intr-o lume a lui, intr-o realitate proprie. Viata aparent simpla si lipsita de griji din lumea ideala construita de Ilie este tulburata de 2 evenimente, care vin cumva impreuna: venirea in sat a unui politist nou, tanar, de departe, cineva care vedea acest post ca pe un „challange”; si o crima care are loc in acest sat.Continue reading Oameni de treaba – Les Films de Cannes a Bucarest 2022
Everything Everywhere All at Once este unul dintre cele mai nebunesti filme pe care le-am vazut in ultima perioada. Faptul ca l-am vazut la Dracula Film Festival 2022 accentueaza cumva aceasta senzatie.
Tema generala a filmului, explorata atat de brutal si totodata atat de fascinant, este cea a multitudinii de universuri. O alegere, corecta sau gresita, genereaza un cu totul alt univers. Exista, in acest sens, universuri apropiate, aproape identice, dar si universuri radical diferite. Cel putin pentru tine.
Evelyn este o imigranta din China venita in SUA pentru o viata mai buna. Ajunge sa traiasca o viata mizerabila: are o afacere (aproape falimentara) de spalat haine (o spalatorie publica) mica si o casa foarte dezordonata. Departe de visul pe care-l avea cand venise in America.
Ajunsa in punctul in care sotul vrea divort, fata ei lesbiana o evita (pentru ca ea, ca mama, nu este de acord cu alegerea ei, cu orientarea ei sexuala), mai apare si o problema fiscala care ar putea duce la inchiderea completa a afacerii. Am putea spune ca Evelyn ajunge in punctul cel de mai jos pe toate planurile.Continue reading Everything Everywhere All at Once – Dracula film festival 2022
Despre Capra cu trei iezi, noua productie romaneasca pregatita sa intre in cinematografe, am multe de spus, de scris. Am de spus atat experiente personale, total subiective, inclusiv prostioare facute de mine, cat si lucruri legate de copilaria mea. Evident, discutia se poate face si un pic mai obiectiv, despre aspectele cinematografice ale peliculei. Sa o luam temeinic.Continue reading Capra cu trei iezi – Dracula Film Festival 2022 & TIFF 2022
Katharina a fost cel mai surprinzator film vazut la Dracula film festival 2022. Despre cum am vazut filmele si cum scriu despre ele, de ce o fac cu intarziere, va voi explica pe larg pe EmilCalinescu.eu.
Asadar, Katharina este un teen-horror, unde un grup de prieteni, de liceeni, hotarasc sa o ia pe via Transilvanica pentru a-l plimba pe un prieten venit din strainatate. La un moment dat dau de o fantoma speciala: iubita lui Dracula (fosta? actuala? greu de spus). Katharina este o fantoma extrem de mofturoasa, greu de strunit, insa este in acelasi timp o fantoma buna, prietenoasa, care nu vrea sa faca rau, nu vrea sa sperie, nu vrea sa se razbune.Continue reading Katharina – Dracula film festival 2022
Despre luna octombrie se spune ca este lua filmelor de groaza. Evident, Halloween-ul este motivul. Majoritatea producatorilor si distribuitorilor prefera sa isi lanseze filmele de groaza in jurul acestei sarbatori. Zambeste – Smile a furat startul, s-a lansat in ultima zi din septembrie, insa va fi in cinematografe si de Halloween. Si merita sa fie acolo, caci este unul dintre filmele horror care nu dezamageste.
Acum, sa va spun ce caut eu la un horror, care sunt cele 5 elemente care fac un film de acest gen sa-mi placa:Continue reading Zambeste – Smile
