Point Break – 1991 vs 2015

Point Break – 1991 vs 2015

 

Introducere Point Break – 1991 vs 2015

La sfarsitul anului 2015 a fost vizionarea filmului Point Break. Desi de obicei ma duc cu temele facute, de aceasta data ma dusesem nepregatit: nu vazusem filmul Point Break din 1991. Fiind vorba de un remake si nu de un sequel, am zis ca e mai bine asa, ca ma pot bucura, poate, mai mult de film.

Intre timp am vazut si versiunea din 1991, asa ca voi scrie in continuare comparatia dintre cele 2.

Point Break 1991 Keanu Reaves

Puncte de interes Point Break 1991

  • In rolurile principale ii gasim pe Keanu Reaves si pe Patrick Swayze.
  • Regia este semnata de Katryn Bigelow, viitoarea sotie a lui James Cameron.
  • O chestie interesanta legata de cei 2 viitori soti: in weekendul de debut, Point Break a fost intrecut de Terminator 2: Judgment Day’s, regizat de James Cameron.
  • Lansat pe 12 iulie 1991, filmul a strans 83,5 milioane de dolari, dintre 43 de milioane doar in America de Nord.
  • Bugetul total al filmului a fost de 24 milioane de dolari.
  • Despre filmul Point Break din 1991 gasiti detalii pe Cinemagia, IMDB si Wikipedia.

Puncte de interes Point Break 2015

  • Aici regizor avem un incepator, Ericson Core, aflat abia la al IV-lea film din cariera (al II-lea lungmetraj).
  • In rolurile principale ii avem aici pe Luke Bracey si Edgar Ramirez.
  • Este o coproductie, americano-chineza, prima tara unde a fost lansat fiind China.
  • Momentan a facut 82.1 milioane de dolari, in cateva saptamani, urmand a depasi cat de curand incasarile totale ale predecesorului sau. Bugetul filmului a fost, insa, de peste 4 ori mai mare, investindu-se in film 105 milioane de dolari.

Point Break

  • In Romania a intrat in cinematografe in prima zi a anului 2016, reusind o performanta interesanta: in weekendul de debut a doborat Star Wars-ul din top. Pana acum, in tara noastra Point Break a strans peste 67.000 de spectatori, incasarile fiind de peste 1.5 milioane de lei.
  • Despre Point Break 2015 gasiti detalii pe aceleasi 3 site-uri: Cinemagia, IMDB si Wikipedia.

Comparatii Point Break – 1991 vs 2015

Pentru ca-mi place sportul in general si fotbalul in special, zic sa fac aceasta comparatie ca un meci de fotbal. Daca la un capitol va sta mai bine filmul din 91, voi spune ca acesta are 1-0. Daca gasesc un avantaj cert al competitorului, voi spune ca scorul este egal. Sa vedem, deci, cine va invinge (la puncte):

Point Break

  • La capitolul interpretare filmul din 1991 sta MULT mai bine. Este partial firesc avand in vedere distributia. Keanu Reaves joaca absolut demential, insa nici Patrick Swayze nu se lasa mai prejos. In mod cert, 1-0 pentru Point Break 1991.
  • La capitolul scenariu, filmul din 2015 sta mai bine. Fata de haosul primului film, acum povestea mi s-a parut mai curata si mai logica. Un avantaj cert aici, deci scorul devine egal, 1-1.
  • La capitolul diversitate iarasi puncteaza pelicula din 2015: daca in 1991 aveam parte doar de surferi, acum avem parte de niste practicanti de sporturi extrem de diversificate. Un avantaj cert, deci 2-1 pentru remake.
  • La capitolul adrenalina, filmul din 2015 are iarasi un avantaj: cateva scene iti taie de-a dreptul respiratia. Uneori ai senzatia ca e un sport extrem doar uitatul la asa ceva. 3-1 pentru pelicula din 2015.
  • La capitolul efecte, cum e si normal, filmul din 2015 e in avantaj. Tehnologia 3D, acum extrem de dezvoltata, il face un film realmente foarte bun din punct de vedere vizual. Peisajele diversificate sunt iarasi un punct important de atractie. Avem 4-1 pentru filmul din 2015.
  • Din punctul de vedere al regiei avantajul este pentru pelicula originala: desi este o poveste haotica si ilogica, imi pare extrem de bine regizata. In cazul ultimul film e cam invers: un scenariu bun  cu lipsuri evidente la capitolul regie. Uitandu-ne la regizori ne explicam complet aceste lucruri. Scorul devine, deci, 4-2 pentru Point Break 2015.
  • La incasari filmul sta foarte bine: la un buget de doar 4 ori mai mare ca precedenta pelicula, dupa mai putin de 2 saptamani de la lansare. Ca sa pastram proportiile, ar trebui ca incasarile sa fie de cel putin 4 ori mai mari, deci de vreo 320 de milioane de dolari. Se vor atinge, oare, aceste cifre? Nu pot spune, momentan scorul ramane acelasi, 4-2.
  • Si tot fara sa marcheze un gol vreuna dintre echipe, trebuie sa mentionez faptul ca primul Point Break mi s-a parut mai sangeros. Nu ca ar fi vreun avantaj ori dezavantaj.
Point Break 2015 - Point Break 1991 scor 4-2
Point Break 2015 – Point Break 1991 scor 4-2

Concluzii Point Break – 1991 vs 2015

Desi, aparent, filmul din 2015 pare superior, trebuie sa ne gandim si la acea perioada. Pentru ACEA perioada Point Break a fost un film foarte bun, o reusita cinematografica ale acelor vremuri. E drept, remake-ul se justifica partial, chiar daca as fi preferat ca acest film sa fie dat pe mana unui regizor mai experimentat si unor actori mult mai buni. Un regizor mai bun si 2 actori de top ar fi facut din acest film unul din hiturile anului 2016.

Despre Point Break 2015 au mai scris, dintre colegii bloggeri din Romania, Angela, Diana Duca, Raluca Uluiteanu, Iulia Matache, Ana Marin (pe blogul Danielei), Andreea Mihaila si Andrei Dinu.

Point Break, versiunea noua, a fost adus in Romania de RoImage, a fost tradus La limita extrema si a intrat in cinematografe la 1 ianuarie 2016. Il recomand cu caldura. Si cu ceva calmante. Salutari CINEMILE tuturor!

RaspundE-MI-L

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.