Secretul fericirii este un spectacol de teatru pe marele ecran – TIFF 2018

UPDATE: Aflu ca povestea a fost gandita initial pentru film (scenariul fiind scris de Alexandru Popa). Ca Secretul fericirii a fost conceput ca film. Ca, ulterior, fiind vorba de 3 personaje si o singura locatie, li s-a parut adecvata si punerea in scena. Da, spectacolul a aparut inainte, din acest motiv eu am gandit invers: ca spectacolul a fost transpus pe marele ecran. Altfel, ca spectator de teatru care a vazut ulterior filmul, dezamagirea personala ramane. Chiar daca, repet, textul este foarte bun, interpretarile solide, iar twist-ul de final fabulos. E drept, de dragul spectatorilor de teatru care merg la acest film simteam nevoia de un bonus. De ceva in plus, macar 5%. Ramane, insa, CEL MAI BUN FILM vazut la TIFF 2018 (si spun asta dupa terminarea festivalului, deci acum pot afirma cu tarie acest lucru).

 

Am vazut spectacolul Secretul fericirii de 3 ori. De 2 ori prin festivaluri si o data, a treia oara, la el acasa, la Godot. Chiar daca farmecul spectacolului este dat de elementul surpriza, de suspans, deci a doua oara nu va mai parea la fel, eu l-as revedea oricand. Este un text genial scris, care merita vazut de cat mai multe ori.

Cand am auzit c-a fost transpus in film si ca acesta va rula la TIFF 2018, am zis ca orice alte filme ar fi la acea ora, trebuie sa-l vad. E musai, este un film pe care nu-l pot rata.

Dupa ce am vazut filmul, sentimentele mele sunt mixte. poate-s eu prea pretentios, poate vad altfel cinematografia si teatrul, poate eu cred intr-o delimitare a lor, nu stricta, nu exacta, sunt convins ca un lucru care functioneaza in teatru nu functioneaza pe marele ecran si invers, dar acest film m-a dezamagit partial. Nu total, doar partial. De ce? Simplu: pentru ca nu aduce nimic nou. Este exact spectacolul de teatru, transpus pe marele ecran. Ceea ce nu e neaparat rau, sa ne intelegem.

Ca decor avem un balcon, de data asta nu ni-l mai imaginam, este balcon pe bune, in adevaratul sens al cuvantului, insa fix ca-n teatru, decorul nu se schimba. Toata actiunea se petrece pe balcon. Ca o mica inovatie, nesemnificativa, vedem unul dintre copii. Unul dintre baietii lui Tom apare pentru cateva secunde in cadru, nesemnificativ pentru a putea vorbi despre un personaj.

Pentru cine nu a vazut spectacolul si n-a citit sinopsisul, avem 2 cupluri, Tom si Ana pe de-o parte, cuplul gazda, in casa carora se petrece actiunea, pe de alta parte David (invitatul serii) si Monica (sotia lui David, personaj care nu apare, dar extrem de important). Fiecare cuplu avea 2 copii: Tom si Ana aveau 2 baieti, David si Monica doua fetite.

Intr-o seara, Tom pune la cale o intalnire, unde se bea si se fumeaza iarba, la care are de gand sa propuna niste jocuri. Absurde, ciudate, grotesti. Dar bine ticluite, bine tintite. Este, dintre toti, cel mai cerebral personaj. Poate nu intamplator, este interpretat de regizorul spectacolului/filmului, Vlad Zamfirescu. Si-a scris singur rolul genial.(mea culpa, este vorba de un text/scenariu scris de Alexandru Popa)

Nu mai tin minte replicile exacte din spectacol, par a mai fi mici modificari, cel putin in discursul final al lui Tom, dar in esenta filmul este identic. Este un spectacol de teatru cinematografic.

Inteleg faptul ca multi nu au unde sa vada spectacolul, el jucandu-se in Bucuresti si rar de tot prin provincie, cand sunt festivaluri ori cand este invitat. Inteleg ca filmul ramane, ca spectacolul de teatru, oricat de bun ar fi, este efemer. Inteleg si accept toate astea.

Dar oare sa fie spectacolul de teatru Secretul Fericirii unul perfect? Sa fie unul care sa nu necesite niciun fel de modificare?

S-o iau altfel: pe baza aceleiasi povesti putea fi gandita o alta poveste. Una extinsa, cu mai multe personaje. Sa-ti arate mai multe, vizual vorbind. Ai un balcon, nu se spune unde, si nici macar nu putem admira o mica priveliste, este o terasa inalta, peste care nu vedem mai nimic. Nici macar asta nu ni se arata. Regizorul vrea sa compenseze toate astea printr-un joc regizoral, prim-planuri, in special pe Tom, cand acesta propune, cand acesta se enerveaza, cand acesta isi pastreaza calmul. Si mai este si o impartire pe capitole, cumva in plus, care nu incurca, dar nici nu ajuta. Poate doar starneste cateva zambete. Daca (doar) asta si-a propus, a reusit.

Serios, macar de si-ar fi imaginat povestea in 4, cu prezenta Monicai, si tot ar fi fost ceva in plus.

Fix din acest motiv imi plac adaptarile cinematografice imperfecte. Nu cele care strica toata cartea, care-s complet diferite, ci alea care se abat putin, inteligent, facand filmul o experienta (un pic) diferita. Si fix d-aia, ca ecranizari ale unor spectacole de teatru, cu toate defectele sale, Poker va fi dat ca exemplu tot timpul. N-or fi toti de acord cu acel tip de umor, dar spectacolul si filmul sunt indeajuns de asemanatoare incat sa nu-si dezamageasca fanii „ceilalti” si indeajuns de diferite incat sa traiesti 2 experiente distincte. As putea sa mai dau ca exemplu mult mai recentul O spovedanie, spectacol care a avut parcursul invers: a derivat din filmul Aniversarea. Acesta-i exemplul meu preferat, caci de fapt spectacolul are fix ce-i lipseste filmului. Exact discutia aia care in film este ignorata. Discutie fundamentala, profunda, chiar daca deseori ironica. Sau poate tocmai d-aia.

Altfel, obiectiv vorbind, Secretul fericirii a fost cel mai bun lungmetraj romanesc vazut la TIFF 2018. Pororoca a fost desemnat cel mai bun lungmetraj romanesc, insa dupa mine Secretul Fericirii este mai bun. Poate tocmai aspectul sau prea teatral l-a tras in jos.

Dupa ce veti vedea FILMUL Secretul fericirii, imaginati-va ca ati vedea acel film desfasurandu-se in fata voastra. Live. Acea chestie pe care v-o imaginati este spectacolul de teatru. Fix d-aia, fara sa am ceva cu filmul in sine, voi prefera oricand versiunea sa teatrala. Bine, mai este si aspectul temporal, intai a fost spectacol de teatru, acolo s-a jucat prima oara, filmul aparand ulterior. Fix d-aia cartile sunt mai bune decat ecranizarile: pentru ca din punct de vedere cronologic au aparut inaintea filmului. Atat si nimic mai mult.

Ah, apropo, ca era sa uit: Vlad Zamfirescu este la fel de genial si pe marele ecran cum este si pe scena. Drept urmare, Secretul fericirii este un film care merita vazut, impreuna cu spectacolul aferent. Eu l-am vazut la TIFF 2018, neavand inca o data oficiala de aparitie pe marile ecrane.

RaspundE-MI-L