Soldatii. Poveste din Ferentari scris DIN PANTELIMON!
Soldatii. Poveste din Ferentari
Incep cu sfarsitul, asa cum am aflat ca este recomandat sa o faci in blogging, contrar a tot ceea ce ai invatat tu in scoala, si spun ca filmul mi-a lasat sentimente mixte in suflet. Mi-a placut si mi-a displacut intr-o masura egala. Are circumstante atenuante, este totusi vorba de o tanara regizoare aflata la debut, este vorba de doi actori amatori (adica fara studii de actorie), ca sa zic doar doua circumstante, dar are multe lipsuri.
Nu mai insist cu rezumatul filmului, va anunt doar ca am scris pe larg despre carte pe Citestemil. Pe scurt de tot: antropologul Adi se duce in Ferentari pentru a-si face un doctorat in manele. Acolo-l cunoaste pe Alberto, intre ei infiripandu-se o ciudata relatie de dragoste, jumatate adevarata, jumatate din interes. Ma rog, jumatatile sunt relative.
Dac-as vrea sa dau cu el de pamant, as avea destule motive s-o fac. Alegerea lui Adi Schiop o consider fortata. Obiectiv vorbind, daca stau sa ma gandesc, este posibil sa fie alegerea corecta, insa interpretarea lui mi s-a parut ciudata. Am vazut cel mai inert si lipsit de viata personaj pe care l-am vazut vreodata in vreun film. Intr-un singur moment, intr-o singura scena, acesta a dovedit ca TRAIESTE!
Daca era un actor profesionist BUN putea iesi cu totul altceva. E drept, poate un actor cu adevarat bun nu a vrut sa joace in acest film … Poate, ca, intr-adevar, ar fi evoluat foarte bine, dar n-ar fi functionat cuplul. Nu vom putea afla niciodata … Din punctul meu de vedere, Adi e interpretat ciudat, dubios, iar Alberto excelent.
As putea sa ma refer la faptul ca in roman naratorul-personaj ne spune povestea fiecarui personaj. Inainte sa se intample ceva, ne contextualizeaza foarte bine. In film aceasta contextualizare dispare, asa ca avem doar scenel brute. Ca sa dau un exemplu, la un moment dat in casa celor 2 intra un tip Andrei. Nu stim nici cine e, nici de ce a mers la ei acasa. Il vedem doar pe Alberto cum se poarta cu el si cum acesta pleaca din casa lor. Dar cam atat.
Si nu doar asta lipseste in film. Lipsesc multe chestii. Enumar cateva:
– Lipsesc aproape toate scenele ce se petrec in afara cartierului Ferentari. Sunt doar 2 (plus una): scena din parc (nu ni se zice ce parc, ar putea fi un parc din cartier, dar nu stim exact), scena finala, de la gara; mai este o scena, la sectia de politie, foarte scurta, insa acolo presupun ca este vorba de o sectie de politie din cartier (una apropiata). In carte il vedem pe Adi la ONG-ul unde mai lucra, dar sunt si niste scene la o carciuma vintage de pe la Romana (in film au disparut cu totul).
– Lipsesc scenele in care e prezent Adi, fara Alberto. Adica nu putem sa-l cunoastem pe Alberto prin ochii altora (ma rog, sunt 1-2 scene, in care Adi e cu Vasi, colegul sau de camera, dar foarte scurte; lipsesc, insa, scenele in care Adi se duce singur la carciuma si vorbeste cu ceilalti). Ar fi fost de efect si o scena cu el la casa parintilor lui de la tara.
– Lipsesc scenele de sex dintre cei 2. Pare ca regizoarea a intors capul (camera) atunci cand urma sa se intample ceva …
Lipseste ritmul filmului. Desi suntem in Ferentari, desi romanul este foarte dinamic, filmul este surprinzator de static. Ritmul nu creste in intensitate nicicand. Poate doar un moment de maxima tensiune atunci cand apare Andrei la ei in casa, un intrus le violase intimitatea.
Sunt multe defecte? Posibil. Dar filmul are o gramada de alte calitati. O gramada de alte lucruri il recomanda.
Vedem Ferentariul fara ca cineva sa-l trateze de sus. Nu il vedem sfidator, nu il vedem mizerabil si plin de gunoaie. Cineva l-a tratat in mod obiectiv, asa cum este el: o alta lume, nu neaparat mai rea decat a noastra. Diferita, e adevarat, dar nicidecum mai rea ori mai buna. E drept, puteam vedea mai mult, daca regizoarea s-ar fi concentrat mai putin pe relatia celor 2.
Avem un prim film romanesc (lungmetraj) despre gay. O relatie atipica dintre 2 barbati, niciunul dintre ei nefiind cu adevarat gay, 100% gay. In carte avem o imagine un pic mai larga, insa filmul ne zice doar ca Adi venea dupa o relatie de 3 ani cu o tipa, iar el isi dorea cumva o femeie, dar na, Dumnezeu i-a dat tot cur de barbat.
Avem un doctorat in manele. Primul din Romania (numele complet al cartii, caci majoritatea tezelor de doctorat apar in librarii, este Smecherie si lume rea. Universul social al manelelor). Acest film se vrea a fi making-off-ul. E drept, este fictionat, multe chestii sunt neadevarate sau exagerate. Dar ideea de baza este adevarata. Eu ma asteptam ca Adi Schiop sa fie mult mai interesant pentru public din acest motiv. Se pare ca m-am inselat.
Avem un actor amator care interpreteaza senzational un rol greu. Numele acestui actor este Vasile Pavel-Digudai. Omul este garda de corp a cuiva, dar si paznicul unui club (in Ploiesti). Nu i-a fost greu sa scoata acele vorbe, ala e limbajul lui, a jucat natural. Ce a fost greu este sa joace rolul unui gay, caci el nu e gay, are familie, are copii.
Avem o regizoare extrem de interesanta ca persoana: Ivana Mladenovici. A venit din Serbia la Bucuresti sa faca UNATC-ul (facultate si master) si a facut pana acum documentare si scurtmetraje. A vrut sa faca un film despre Ferentari, despre comunitatea de acolo. Cineva i-a sugerat sa citeasca romanul lui Adi Schiop. A facut asta, imediat dupa a hotarat ca trebuie sa-l ecranizeze. Ea este o persoana foarte interesanta, UN PERSONAJ. In fond, cand ne gandim la filme cu tigani, ne gandim la Kusturica, iar ea vine din acea zona.
Avem ecranizarea unei carti de succes a unui scriitor contemporan. De multe ori am zis ca nu ar trebui sa ne strofocam sa facem scenarii de la zero, ci ar trebui sa ne axam pe ecranizarea autorilor in viata. Sunt atatea carti misto, scrise in ultimii ani, incat mi se pare absurd sa vezi atatea filme facute pe baza unor scenarii seci, uimitor de neinspirate. Ar fi in avantajul tuturor: filmul ar face reclama cartii, dar si cartea filmului; scenariul este mai usor de scris in cazul unei adaptari decat in cazul unei povesti scrise de la zero… Pot continua pana maine pledoaria…
Avand in vedere toate acestea, chiar sunt indecis. Soldatii. Poveste din Ferentari mi-a placut si mi-a displacut in egala masura. La fiecare defect al sau, fiecare argument impotriva sa, gasesc un argument in favoarea lui. E drept, cartea este mult mai buna, dar cam asta se intampla tot timpul.
Recomand Soldatii. Poveste din Ferentari, atat filmul, cat mai ales cartea. Chiar sunt curios ce inteleg din film cei care NU au citit in prealabil romanul. Si, tot ca o curiozitate persoanal, sunt curios care Adi este mai aproape de Adi Schiop cel real: cel din carte sau cel din film? Fara sa fac spoiler, spun doar ca mie mi s-au parut EXTREM de diferiti. Salutari CINEMILE tuturor!
Precizare importanta: Articolul despre filmul Soldatii. Poveste din Ferentari, la fel ca si articolul despre ROMANUL Soldatii. Poveste din Ferentari, a fost scris dintr-un apartament situat in cartierul Pantelimon. Cartierul Pantelimon transmite respectele cuvenite cartierului Ferentari!
Multumesc mult pentru articol!