Sora cea urata – TIFF 2025
Sora cea urata este o adaptare horror a celebrului basm Cenusareasa. Ma rog, adaptare horror poate fi pus si cu, si fara ghilimele, caci de fapt basmul in sine e horror. Ideea e aceeasi precum la Capra cu trei iezi: basmul in sine este sangeros, unii aleg sa ignore partea sangeroasa, sa o considere metaforica, altii aleg insa sa citeasca exact ce spune textul. Drept urmare, m-am intrebat iarasi cat de utile sunt pentru cei mici povestile cu care adultii, parintii lor, au crescut. Oare chiar ar trebui sa mai fie citite astfel de povesti?
Povestea este simpla: avem aici doar 2 surori, una frumoasa, Cenusareasa, pe numele ei Agnes, si una grasa si urata, pe nume Elvira. Cum Elvira era preferata mamei, ea sufera cateva modificari, operatii estetice, dureroase si scumpe, pentru a avea sanse sa devina printesa. Cenusareasa nu are de partea ei decat frumusetea naturala si celebra vraja (care aici nu vine de la vreo vrajitoare, ci de la mama ei moarta).
Acum sa va zic despre partea horror a filmului. Nu va asteptati la demoni, la vreun suflet bantuit ori alte asemenea. Veti vedea pur si simplu … mult sange. Elvira este cea care patimeste: intai vedeti cum ii sunt indreptati dintii, apoi cum este reparat nasul (foarte dureros pentru spectatori), iar la final vedeti cum … isi taie degetele sa o incapa pantoful.
Despre aceasta scena (nu cred ca poate fi vorba de spoiler, este totusi vorba despre o povestea clasica) vreau sa va spun mai multe. Este spre final si mi se pare o scena emblematica pentru tot filmul, caci eu il vad un fel de comedie neagra (are, totusi, happy end). Asadar, Elvira suferise acele operatii estetice la indemnul mamei. De aceasta data, hotaraste sa isi „repare” singura piciorul. Reuseste sa faca asta, insa urla de durere. Vine mamica ei, o ia in brate, o consoleaza, ii da niste sirop sa o adoarma, apoi zice: Ai taiat de la piciorul gresit! Continuarea o anticipati cu usurinta.
Zisesem nu demult ca basme precum Cenusareasa le-as vedea pe scena de teatru doar musical. Nu ma razgandesc, se potrivesc perfect ca musical. Insa iata ca o adaptare cinematografica poate veni cu ceva in plus: o interpretare LA SANGE a textului. La sange LA PROPRIU.
Sora cea urata mi-a amintit un pic si de Substanta, chiar daca aici operatiile estetice (cele facute de doctor) sunt reusite.
Nu pot sa inchei fara sa vorbesc despre regizoare: o debutanta in varsta de doar 24 de ani, care semneaza si scenariul, Emilie Blichfeldt fiind numele ei. Daca nu as fi aflat dupa proiectie ca este debutanta, nu as fi zis. O regie aproape perfecta, un scenariu curajos, totul la superlativ. Nu stiu foarte multe despre actori, insa mi-au placut toti, foarte credibili, foarte convingatori.
Legat de aceasta credibilitate, un singur lucru mai zic: povestea este atat de bine spusa incat ai impresia ca s-ar putea petrece si-n 2025. Daca n-ar avea partea aia fantasy cu caleasca speciala, povestea ar fi socant de realista. De convingatoare.
Un ultim lucru de adaugat: Sora cea urata este o co-productie (Norvegia, Polonia, Danemarca si Romania). Initial eram tentat sa zic nordico-romaneasca, insa nu stiu cat de nordica este Polonia. Ce este relevant este altceva: povestea a fost CULEASA de Fratii Grimm (altfel, ei erau de origine germana), insa face parte din folclorul NORDIC (la modul general). A ajuns poveste universala, au citit-o copii de pe tot globul. Ideea de coproductie este emblematica pentru poveste, insa la fel de relevant este faptul ca regizoarea debutanta este din … Norvegia. Ea dicteaza tonul, ea dirijeaza.
Eu am vazut Sora cea urata la TIFF 2025, insa intra cat de curand si-n circuitul normal al cinematografelor: din 20 iunie. Il recomand cu caldura.
Be the first to leave a reply