Etichetă: Filmul Y

Filmul Y

Filmul Y poster

Filmul Y este debutul regizoral al cunoscutei actrite Maria Popistasu. Tema principala a filmului este situatia orfelinatelor si a adoptiilor din Romania anilor 80 si 90 (mai ales 90), aceasta fiind privita dintr-o perspectiva exterioara, moralizatoare. Este in acelasi timp o fresca a unei familii (aproape) PERFECTE (ma rog, „too good to be light” din punctul meu de vedere”), dar si o fresca a acelor ani tulburi (vazuti retrospectiv: cum privesc oamenii de acum perioada aceea).

Filmul Y spune povestea unei foste avocate (ma rog, jurista intr-un orfelinat de stat), pe numele sau Ileana, care reuseste sa tina in spate o intreaga familie. Financiar vorbind, aceasta familie nu are grija zilei de maine chiar daca nu munceste. Sau, ca sa ma exprim altfel, reuseste sa supravietuiasca facand doar ce-i place, traind insa intr-un lux permanent. Este totusi o familie educata, stilata, cu gusturi rafinate.

Vedem gusturile acestea si cand ne uitam in casele lor (cum sunt aranjate ele, scenografia fiind minutios construita), dar si cand vedem cum sunt ei imbracati. Toti membrii acestei familii au studii superioare, insa niciunul nu le profeseaza.

Olga este una dintre fiicele Ileanei (fiica preferata). Pe patul de spital, cu cateva ore inainte sa moara, Ileana ii face cateva dezvaluiri Olgai. Avand Alzheimer in stadiu avansat, Ileana are impresia ca traieste inca in anii 90, asa ca incepe sa invoce cateva cazuri de copii despre care nu se mai stia nimic, dar si numele unei foste colege (Lucretia), cea alaturi de care a lucrat ani de zile.Continue reading Filmul Y