Ultimul drum – TIFF 2025
Ultimul drum este ceea ce ar fi putut face Cristi Puiu daca si-ar fi propus sa faca din Sieranevada un road-movie si nu un film teatral de interior.
Ultimul drum este un road-movie pentru ca un cortegiu funerar este nevoit sa mearga cateva zile (2-3) pentru a o conduce pe Christina pana la locul de veci pentru simplul fapt ca aceasta isi exprimase prin testament dorinta de a fi inmormantata musai intr-o anume localitate. Care localitate nu se afla in aceeasi tara (din Belgia pana-n Olanda n-o fi atat de mult de mers, insa toata distanta trebuia parcursa PE JOS).
Filmul nu ne spune de ce moarta isi dorise sa fie ingropata acolo, asa ca trebuie sa luam lucrurile ca atare. Insa trebuie sa ne gandim un pic la ce am face noi intr-o atare situatie: am respecta intocmai dorinta decedatei? am face efortul (inuman) de a merge 2 zile pe jos? Daca am face-o, cum ne-am comporta pe acest traseu?
Stiu ca-mi povestea cineva mai demult, in legatura cu prietenii ei musulmani, respectiv basarabeni, cat de mult se schimba ei cand sunt in preajma familiei. Parca sunt alti oameni. Parca nu mai sunt ei.
Musulmanii incalca orice regula islamica, beau, fumeaza, nu respecta Ramadanul lor, insa atunci cand cineva din familie le zice ceva, fie si telefonic, ei uita totul si respecta intocmai. Nu mult diferit se comporta si basarabenii, care sunt cu totul altfel cand sunt vizitati de rude.
Problema, cu sau fara ghilimele, este ca si noi ne comportam la fel. Suntem diferiti in preajma familiei. Nu neaparat mai buni, insa mai sinceri. Suntem mai naturali, mai cum suntem de fapt, de felul nostru.
Secretele acelea de familie care ies la iveala intr-o intalnire de familie extinsa fix din acest motiv ies la iveala: pentru ca acolo, in preajma alor tai, decizi la un moment dat sa darami toate barierele. Decizi sa redevii tu insuti.
In plus, pe fondul oboselii, zidurile iarasi au tendinta sa pice. Asa ca vei fi tu, un tu cum nu ti-ai dori sa fii, un tu cum n-ai fost de mult timp.
Ultimul drum este un film parabola, plin de metafore, plin de umor negru, pe care eu am ales sa-l privesc detasat si deloc comic. Am ras cu pofta la multe faze, admit ca multe lucruri sunt duse la absurd, cam totul, insa mintea mea era in acel moment setata pe faptul ca tot acel absurd este de fapt posibil. Este realist, s-ar putea intampla. Incercam sa-mi imaginez ce as face eu intr-o atare situatie.
Se vorbeste de-a valma despre preoti (ca-s catolici in film si nu ortodocsi ca la noi pe bune ca e irelevant), alcoolismul, legaturile de rudenie, bigotismul, sexul, prefacatoria si luxul. In ce ordine vreti voi si in ce proportie va puteti voi imagina. Fara numar, cum ar zice niste clasici.
Ultimul drum nu este un film pentru oricine, multi nu vor fi interesati de subiect ori de abordare, in timp ce altii vor fi revoltati de umor. Nu accepta glumele despre moarte, refuza ideea de comedie neagra. Pentru mine, filmul are marea calitate de a fi sincer, de a nu pune frana atunci cand „se sare calul” si de a reusi sa te transpuna acolo, in acel convoi. Ritmul este excelent setat: pe de-o parte, este un ritm lent, enervant, parca nu se misca nimic, pe de alta parte lentoarea asta te oboseste, simti la un moment dat ca nu mai poti. Fix ce simt ori ce ar trebui sa simta niste oameni aflati intr-o astfel de situatie.
Mergeti sa vedeti Ultimul drum si imi veti da sau nu dreptate. Eu il vad drept un film excelent, care poate fi judecat in mai multe feluri. In orice fel ati face-o, va da cu plus #casazicasa. Eu l-am vazut la TIFF 2025, intr-o dupa-amiaza in care afara era canicula, iar inauntru sala era aproape plina. Ca la TIFF #cumarveni!
Be the first to leave a reply