Daniela Bojincă despre UnderWorld: Blood Wars

UnderWorld: Blood Wars

underworld-blood-wars-poster

Filmul UnderWorld: Blood Wars este al cincelea film al francizei UnderWorld, după filmele: UnderWorld, Evolution, Rise of the Lyncans și Awakening.

Până la UnderWorld: Blood Wars, n-am văzut niciun film din seria asta. Și mă gândeam eu că, înainte să-l văd, ar trebui să le văd pe celelalte dinaintea lui, ca să înțeleg ceva, eventual, din film. Dar cum timpul nu mi-a permis, am ajuns să-l văd fără să știu acțiunea din trecut. Și mi-a plăcut, pentru că am dat atenție unor lucruri cărora, dacă aș fi văzut celelalte filme din serie, nu le-aș fi dat probabil atenție.

underworld-blood-wars-2016

Nevăzând filmele anterioare, am fost foarte atentă să văd dacă mă introduce cumva în povestea dinaintea filmului, fie pentru a readuce aminte fanilor de cum s-a ajuns în punctul poveștii actuale, fie pentru a-i integra în poveste și pe cei care sunt acolo pentru prima dată și să înțeleagă mai bine povestea și cum a evoluat ea.

Filmul a început cu o reflecție asupra a ceea ce s-a întâmplat în trecut. Un fel de introducere a poveștii actuale. Și mi-a plăcut asta. Cred că toate filmele unei serii, mai ales cele care apar la intervale mari de timp (precum acestea: 2003, 2006, 2009,2012 și 2016 cel depsre care vă povestesc acum), ar trebui să înceapă cu un rezumat al poveștii anterioare și să te reintroducă în povestea de ansamblu a seriei. De asemenea, pe tot parcursul filmului au avut menționări ale întâmplărilor din trecut.

underworld-blood-wars-razboaie-sangeroase

UnderWorld: Blood Wars – poveste

Povestea filmului UnderWorld: Blood Wars, o are în prim plan pe Selena (Kate Beckinsale) care încearcă să-și protejeze fiica și să respingă atacurile Lycanilor și al facțiunii vampirilor din care făcea parte. O războinică ce pare să fie sătulă și obosită de războiul dintre Lyncani și Vampiri, vrea să-i pună capăt alături de David (Theo James) şi de tatăl acestuia, Thomas (Charles Dance), scopul suprem fiind acela de a-și proteja fiica, o hibridă al cărei sânge era dorit atât de Lyncani cât și de Vampiri.

underworld-blood-wars

Ce mi-a plăcut la UnderWorld: Blood Wars?

Mi-a plăcut povestea filmului. Îmi plac astfel de povești cu SF. Apoi, mi-a plăcut tare mult întorsătura care a avut loc la sfârșitul filmului.

Mi-a plăcut tare mult de Thomas (Charles Dance). E interesant să-l vezi într-un rol bun, care-și dorește pacea, după cel-ai văzut în Game of Thrones ca pe unul dintre cei mai crunți oameni.

Mi-a plăcut faptele că au introdus publicul în povestea anterioară a filmului și l-au făcut mult mai ușor de digerat.

Apoi, mie mi-a plăcut și de Semira (Laura Pulver) în rolul ei de scorpie absolută care tot ce-și dorește este să fie atotputernică.

Cu Theo James ne-am obișnuit deja să fie mereu în rolul ăla bun, de salvator. I se potrivește tare bine și face o treabă excelentă jucând băiatul bun, mereu acolo unde trebuie să se instaureze din nou pacea.

Și mi-a plăcut tare mult și sfârșitul, cu puntea de legătură ce au creat-o pentru următorul film.

Filmul UnderWorld: Blood Wars a intrat în cinematografe din data de 2.12.2016, fiind distribuit de InterComFilm. Articolul a fost scris de Daniela Bojincă, de pe danielabojinca.ro. Salutări CINEMILE tuturor!

. 1 comentariu la Daniela Bojincă despre UnderWorld: Blood Wars. Categories: 2016. Tags: , , , .

About Emil Calinescu

Blogger de profesie, cinefil de placere, Cinemil pe scurt. Mai multe despre mine gasiti pe pagina Cinemilii.

1 thought on “Daniela Bojincă despre UnderWorld: Blood Wars

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.