Zombillenium este un fel de Hotel Transilvania – TIFF 2018

Zombillenium trebuia sa fie, conform planului initial, primul film de la TIFF 2018. Cu el trebuia sa incep. Desi nu-s fan al filmelor cu zombie, chiar deloc, acest film, cumva, mi-a inspirat incredere. Avea ceva care ma facea sa cred ca va fi un film bun. Unul interesant.

Zombillenium este, de fapt, un parc de distractii de care se ocupa niste persoane decedate. Vampiri, zombie, varcolaci ori fantome (se pare ca-s diferente majore intre cele 4 entitati), cu totii se ocupa de acest parc, avand ca unic scop profitul. Deh, banul ochiul dracului. Acest parc era pentru ei o sansa in plus, era posibilitatea lor de a ramane pe Pamant si de a NU ajunge in iad.

La un moment dat, in acest parc ajunge si Hector, caruia inca nu-i venea sa creada ca a murit. Inca se credea viu. Acesta, insa, avea o dorinta personala: sa-si vada cat mai des fiica. Ii promisese, cat fusese in viata, ca o va duce in acest parc de distractii, iar acum acesta din urma era singura modalitate prin care el isi putea revedea fiica.

Pe scurt, 5 lucruri pe care le puteti vedea in acest Zombillenium:

1. Un conflict intre vampiri si zombie. Fiecare se considera mai important, mai relevant, mai adecvat parcului. Unii erau stralucitori, altii erau infricosatori. Fiecare isi disputa intaietatea.
Ce-i drept, desi in conflict, nu am aflat mare lucru despre aceste entitati. Cum ajungea fiecare ceva (vampir ajungeai daca erai muscat, dar in rest?), de ce erau in conflict, alte detalii de genul.

2. Este clar; parcul de distractii Zombiilenium era un fel de purgatoriu, in intelesul catolic. Adica un loc care nu este nici rai si nici iad, unul temporar. Aici, e drept, nu exista varianta sa te indrepti si sa ajungi in rai, ci doar optiunea de a ramane in Zombillenium ori de a te duce in Iad. Un altfel de semi-purgatoriu.

3. O poveste frumoasa de familie, ideile nu-s deloc noi, trebuie sa-ti faci timp pentru cei dragi, daca nu-ti traiesti viata acum s-ar putea sa nu mai ai cand, munca e utila, dar nu-ti neglija apropiatii, reiesind natural din poveste.

4. O discutie peste care s-a trecut repede, dar importanta: pe ce ar trebui sa se bazeze un astfel de parc? Pe atractii infricosatoare ori pe niste PERSONAJE sclipitoare, proeminente? Parcul ar trebui sa aiba o poveste ori pune si simplu niste atractii dispersate?

5. Cinematografic vorbind, este o animatie de festival, in stil clasic: fara efecte vizuale, fara briz-briz-uri, care se bazeaza strict pe poveste. O poveste buna, solida, care merita spusa mai departe. Cu cateva personaje foarte bine conturate.

Acum, las pentru altii discutia legata de varsta. Eu parc-as ezita sa recomand unui copil de zece ani animatia Zombillenium, dar na, poate-s eu incuiat. Nu zic c-as interzice-o, ca nu i-as lasa pe copii s-o vada, eu zic ca strict in nume personal nu as recomanda-o celor mici, alor mei gen. Discutia, in sine, este, insa, mult prea lunga pentru a o face aici.

Altfel, diferenta dintre un hotel si un parc de distractii este minima, drept urmare pot afirma ca Zombillenium aduce un pic, macar un 20%, cu Hotel Transilvania. Si nu e deloc, dar deloc rau acest lucru. Originalitatea cu orice pret, vrand parca sa stergi tot ce s-a facut pana la tine, nu este recomandabila. Nu-i deloc utila.

Zombillenium are si ceva nominalizari festivaliere si a fost vazuta la TIFF 2018. Posibil sa poate fi vazuta si-n toamna, la Animest, dar nu bag mana-n foc. Oricum ar fi, daca o vedeti programata prin orasul vostru, dati fuga la cinema. Nu e de ratat.

Lasă un răspuns