O mie si una de nopti azi
O mie si una de nopti azi
Bautorii de cafea vor avea parte aici de o experienta extraordinara. O cafea orientala este facuta cu cea mai noua aparatura existenta in 2015. Pe langa cafea, veti putea savura cele mai delicioase mancaruri orientale, deserturi extragavante, totul, la preturi fara concurenta.
Explicatiile oficiale nu au convins. Emil Calinescu, cel mai in voga blogger al momentului, hotaraste sa mearga personal acolo. Nu era el mare bautor de cafea, insa niste mancaruri arabesti ii faceau cu ochiul. In plus, povestea din spatele acestui restaurant, numit O mie si una de Nopti, i se paruse fabuloasa. In meniu produsele erau numerotate, totul pana la produsul numarul 1001. Un meniu gros, extrem de gros, care continea tot ce iti puteai dori.
Zeci de feluri de cafea, zeci de bauturi racoritoare (printre putinele localuri care vindeau atat bauturi Pepsi, cat si bauturi Coca-Cola, dar si alte bauturi racoritoare romanesti ori straine), cateva sortimente de bere, multe sortimente de tigari, narghilea cu multe arome, o gama variata de sortimente de vin, alte bauturi specifice zonei arabesti ori specific turcesti (ati auzit de Raki? este varianta turceasca a OUZO, acea extraordinar de buna bautura greceasca, disponibila la noi prin shaormeriile grecesti, ma rog, localurile unde poti servi Gyros), dar si vreo suta de suveniruri arabesti, turcesti ori specifice localului pe care le poti achizitiona de acolo. Partea misto este ca atunci cand comandai puteai spune niste numere: 20, 45, 123, 432. Chelnerul nu mai trebuia sa tina minte comenzi intregi, isi nota pe o tableta niste numere, care ajungeau instant la bar ori la bucatarie.
Ajunge bloggerul in cauza la fata locului. Nu facuse rezervare prealabila, nimeni nu se astepta sa-l vada. Vine singur, sa nu fie disturbat de nimeni. Comanda ceva cu orez, ceva foarte picant, apoi isi deschide laptopul. Comanda niste Raki, cu apa minerala, mai comanda inca unul, apoi hotaraste sa testeze niste cocktailuri arabesti (unele is un fel de iaurt cu fructe de baut, altele sunt niste amestecuri de sucuri de fructe si legume).
Comanda si desert, un fel de Baclava, la care doreste sa serveasca o cafea. O cafea speciala, asa cum se lauda localul. Dupa ce termina de mancat, roaga pe chelner: Auzi, vreau sa vorbesc si eu cu seful tau. Cu patronul.
Chelnerul ramase blocat. Parea ca cineva i-a dat cea mai proasta veste.
– Ce doriti sa ii transmiteti? Avem condica de reclamatii, puteti posta un comentariu…
– Dar nu vreau sa reclam pe nimeni. Vreau sa-l cunosc.
– Daca v-as spune, domnule Calinescu, ca eu sunt la fel de patron precum colegul meu, m-ati crede?
– ?!
– Este o afacere de familie. Suntem 10 membri. Mama si tatal meu, parintii mamei mele, mama tatalui meu, eu, 2 frati si 2 surori. In acte fiecare avem 10% din afacere.
– Doar mama tatalui tau? Cu tatal tatalui tau, cu bunicul tau, ce s-a intamplat?
– Ah, o poveste lunga. A murit in razboi.
– Aoleu, care razboi? Cel de acum, din Siria?
– Ah, nu. In razboiul din 90. Eu nu eram nascut atunci. Pe bunicul l-a prins in Kuweit. Au fost luati prin surprindere de armata irakiana. A murit, desi el n-avea nicio vina, nu era militar, nu avusese niciodata de-a face cu armele. S-a intamplat…
– Imi pare rau ca am amintit … Zi-mi, mai bine, a cui a fost ideea cu restaurantul asta? Mai bine vorbim despre prezent, nu?
– A tatalui meu. A vrut sa faca o afacere prin care cu totii sa avem de munca. Nu suporta ideea sa venim in Romania si sa muncim care pe unde. Nu suporta ideea sa avem sefi.
– Si cum e cu functiile? Cu salariile?
– Cu totii avem salariu egal. Castigurile le impartim si ca dividente. Munca fiecaruia e importanta. Bunicii lucreaza in bucatarie, sora mea cea mare e la bar, ea e cu cafeaua, noi servim, dar daca e sa caram marfa sau sa facem alte chestii, facem. Oricine poate face orice. In acte, tata e sef, ca asa ne obliga legea. Dar deciziile le luam impreuna. Cafeaua, ca tot am zis de ea, v-a placut? E una speciala.
– Da, cafeaua. Trebuie sa va intreb despre ea.
– Va rog sa ma intrebati orice.
– Ati putea-o chema pe sora dumneavoastra? Vreau sa-mi explice cum face cafeaua…
– Ok, o chem. Dar va rog, ca nu m-ati lasat sa termin: va rog sa nu scrieti nimic despre toate acestea. Despre local puteti scrie orice. De bine sau de rau, e alegerea dumneavoastra. Despre povestea din spatele localului nu.
– De ce?
– Am semnat un contract, se va face un film. Ma rog, in film aici se vor petrece multe chestii, va fi si fictiune. Doar ca pana atunci nu avem voie, conform contractului, sa aparem altundeva public.
– Si filmul CINEMIL face?
– Nu stiu. Tata stie. Noi munceam aici cand el a negociat. Actori vom fi noi, cu totii, si niste actori celebri atat romani, cat si turci. Si parca si un indian.
Vine sora chelnerului, o tipa extrem de frumoasa. Cere voie sa stea la masa lui, apoi se prezinta:
– Dana.
– Nume romanesc?
– Ma cheama Dana, in varianta arabeasca. Dar de ce sa pronunte lumea ciudat numele meu. Sa-l pronunte romaneste. Spuneti-mi, va rog, Dana.
– Ok. Dar nu-mi mai vorbi la plural. Acum zi-mi despre cafea.
– Ai auzit de Arzum Okka?
– Nu…
– Pe scurt: este o cafetiera profesionala, care prepara o cafea clasica, turceasca, la nisip, fara sa fie nevoie de nisip. Dupa mine este mai buna decat cafeaua clasica, la nisip. Diferenta se simte. Si mai e un paradox.
– Nu cred chestia asta. Ai putea sa-mi faci o cafea clasica, la nisip, sa-i simt diferenta?
– Nu, nu as putea, pentru ca nu am cum. Nu am nisip. Insa ar costa mult mai mult. Cafetiera asta este ieftina. Este accesibila oricui. Chiar si tu o poti cumpara. Sau n-ar trebui sa zic asta?
– De ce n-ar trebui? Zi de unde e luat. Daca e de undeva online, intru acum sa vad daca ai dreptate.
– De la magazinul MarketOnline.ro. Acum nu vei mai merge la noi, ca vei avea cafeaua la tine acasa. Aici am gresit. Sper, macar, ca nu vei scrie asta pe blog.
– Deci secretul consta intr-un aparat care costa 1199 de lei? De ce nu-si cumpara si altii?
– Pai nu stiu. Oricum noi ii atragem si cu bucataria, si cu deserturile. Si, intai si intai, cu varietatea. As zice ca si atmosfera de aici. E clar: i-am cucerit. Intr-un sens pozitiv.
– Despre film imi poti zice ceva?
– Stiu doar atat: este facut pe principiul colectiei de povesti O mie si una de nopti.
– Adica?
– Adica va fi o poveste de baza, povestea cadru, apoi fiecare episod va avea loc aici. Celebritati care au trecut pragul. Si nu vor fi episoade cu legaturi intre ele, episodul 5 se poate desfasura dupa episodul 30.
– Va fi tot cu printesa care-si salveaza viata povestind?
– Nu, apartine trecutului. Dar asta nu e treaba noastra. Noi ne vom juca propriile roluri. Atat.
– Si cate episoade vor fi?
– Nu rade, dar planul este sa faca fix 1001 episoade.
– Dar ce inseamna ca aici se va petrece actiunea? DOAR aici?
– Ah, nu. Dar aici vor avea loc intalniri de afaceri, aici vor avea loc crime, aici vor avea loc impacari spectaculoase. Aici vor veni regi, ambasadori, presedinti, premieri, dar si oameni normali.
– Interesant. Dar de ce aici? Adica de ce plecati de la premisa ca ar veni oamenii importanti aici?
– Ah, am uitat sa-ti spun: familia mea este una mixta. Tata iranian, mama irakiana. Noi traiam in Siria, de acolo am venit aici. Refugiati cum vedeti la TV. Toti vor in Germania, noi am vrut in Romania. Aici e o oportunitate mai buna.
– Bun, dar daca vin oameni importanti, de ce ar veni si cei simpli?
– Pai asta este unul dintre principiile localului nostru.
– Adica?
– In America este la moda sa vina un nene la bar, pe scaune din alea inalte, si sa se planga barmanului. La noi daca vedem un om singur la masa, care bea de suparare, venim la el si incercam sa-l consolam. Adica suntem indeajuns de multi incat sa acoperim comenzile si sa putem face si asta. Iar asta inseamna ca cei singuri, simpli sau nu, vor fi atrasi de acest local.
– Deci din acest motiv ati venit la mine?
– Nu, ca pe tine te stiam. Adica ne-am imaginat ca ai venit aici din curiozitate. Si ca ai vrut sa testezi. Ai mai fost in cateva localuri din acest motiv…
– Faci o poza cu mine? Arati superb.
– Fac. Cu mare placere. Dar promite-mi ca nu vei spune povestea cuiva. O vom spune noi, treptat, inainte de film ori in timpul lui.
– Ma veti mitui sa nu fac asta?
– Oh. Ne santajezi. Uite, iti fac o oferta de bun simt. Si la modul serios: vei fi partener media al filmului si vei putea manca gratis aici.
– Acceptam si fara sa mananc gratis.
– Aia e din partea noastra. Chiar daca as fi nevoita sa platesc doar eu consumatia ta si tot as face-o.
– Inteleg ca nu voi plati nici azi…
– Bineinteles.
– Poate acceptam oricum, fara parteneriatul media.
– Emil, ca tot mi-ai dat voie sa-ti zic astfel, pentru noi e o onoare ca ai venit aici. Daca voiam, era ciudat sa te contactam. Poate nu ti-ar fi placut mancarea. Asa, ai venit, ti-a placut, totul e natural. Poate e un semn …
– Semn? De unde?
– Allah, Dumnezeu, zi-i cum vrei. Un semn … te mai pot ajuta cu ceva?
– Imi zici cine face filmul?
– HBO si Al-Jazeera. In colaborare. Va fi difuzat de ambele posturi. Cand va fi gata nu stiu. Ei vor sa faca un mic sezon, de 10 episoade, sa vada daca merge. Apoi daca merg primele 3 episoade sa inceapa sezonul 2 cand e inca sezonul 1. Si tot asa…
– Mersi frumos. Saluta-ti, te rog, familia. Eu trebuie sa plec. Ma bucur ca am cunoscut acest frumos local. O zi buna tuturor va doresc.
– O zi buna si tie. Hai, te conduc pana la usa 🙂
–
Povestea este scrisa pentru Super-Blog 2015. Nu este reala, insa m-as bucura nespus sa fie. As vizita oricand un astfel de restaurant, as bea oricand o cafea buna, turceasca (desi nu-s fan al cafelei, pot distinge o cafea buna de una normala) si as incuraja oricand un astfel de film. O mie si una de nopti azi. O idee pe care mi-as dori-o pusa in practica. Salutari superCINEMILE tuturor!
În primul rând, mi-aș dori restaurante unde să comand în baza unor cifre. Așa aș fi scutită de întrebări de genul: „Și, ce ați zis? Înghețată cu vanilie sau cu ciocolată?”.
Apoi, în al doilea rând, aș adora un restaurant ca cel descris de tine. Mi-ar plăcea tare mult :))). Iar ideea filmului pare interesantă. În special alea 1001 de episoade (zici că-i un nou „Tânăr și neliniștit”) :)))
Daca faci rost de finantare, m-as sacrifica sa scriu scenariile pt toate cele 1001 episoade.
Interesanta ideea cu meniul
Vrei sa-mi furi ideea? In Constanta ta natala ar putea merge un astfel de local! 🙂
Când am citit prima parte a articolului, mi-am amintit un banc pentru „entelectuali”:
Un soldat roman intră într-un bar, ridică două degete şi spune: cinci beri, vă rog!
Boss, aici se bea raki, chestii finute. Tu vii si ceri 5 beri? Rusine, boss, rusine!
Si nu, seminte nu are.
Îmi place povestea, despre filme scrii, dar scenarii pentru ele când?
Rabdare. Vin si ele.
TLDR
Mi-a luat ceva timp sa aflu ce inseamna comentariul tau!
Eu nu beau cafea dar sper sa ajung si eu sa miros cafea facuta la cafetiera asta.
Nu doar ca vei mirosi, dar vei putea sa si bei 🙂
Interesanta povestea. Ai stricat planurile oamenilor. Ai promis ca nu scrii despre film, fictiune sau nu. Nu am fost intr-un restaurant cu specific oriental, dar imi place ideea, inclusiv povestea din spatele afacerii de familie. 🙂
Am promis ca nu scriu pe EmilCalinescu.eu, nu pe Cinemil.ro :)) Mi-am dat cuvantul de blogger #cumarveni :))
Emilentule, se raceste cafeaua pana cand ajungi la finalul telenovelei 🙂 Noroc ca aveam pregatit un Pastis 🙂
Nu e telenovela sud-americana, e serial turcesc. Incurcasi muzica latino cu muzica orientala #cumarveni
E interesant,dar poate ar trebui actualizat