Fac o precizare importanta inca din start: filmul Bugonia a rulat la festivalul Les Films de Cannes a Bucarest 2025, insa eu l-am vazut la Cinema City Mega Mall. Motivele au fost 2: pe de-o parte, am preferat sa vad alte filme in festival, filme pe care n-aveam unde altundeva sa le vad (ori nu aveam ocazia sa le vad la cinema), iar pe de alta parte prefer sa vad un film in mall datorita calitatii superioare a imaginii si a sunetului.
Filmul Bugonia este despre conspirationism si conspirationisti. Ii avem pe Teddy si pe Don, doi verisori (sper ca am retinut bine) conspirationisti care locuiesc impreuna si care, la un moment dat, reusesc sa rapeasca patroana celei mai mari corporatii din industria Pharma. Ei o acuzau pe ea ca ar fi extraterestra si ca rasa ei intentioneaza sa distruga specia umana. Peste 3 zile urma sa fie o eclipsa de luna, fix atunci, credeau ei, ea putea sa se teleporteze pe nava-mama si sa dea indicatii „Imparatului”. Cum decurg cele 3 zile si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri. Pe mine ma cam mananca tastele sa scriu ceva despre final, caci el poate fi comentat in fel si chip, insa prefer sa va las voua placerea sa va bucurati la maxim de el.
Eu vreau sa vorbesc despre altceva: despre conspirationism si conspirationisti. Subiectul este amplu si este de interes nu doar in SUA, ci si la noi.
Dintotdeauna tu – Regretting you ne spune povestea lui Morgan si a fiicei sale, Clara. Cele 2 nu au o relatie tocmai buna, motivele fiind multe. „O varsta problematica” ar fi un rezumat corect. Dar mai e ceva. Totul pleaca de la faptul ca Morgan ramasese insarcinata la varsta de 16 ani. De atunci, intreaga ei viata a fost dedicata cresterii Clarei. Nu mai vedea nimic in jur, nimic nu conta in afara Clarei. Practic, Morgan acumulase in ea extrem de multe frustrari. De la 16 ani nu mai putuse sa-si traiasca propria viata. O traise pentru Clara.
Totodata, Morgan isi doreste ca fiica sa nu repete greselile ei, iar Clara NU isi doreste sa calce pe urmele mamei sale, pe care o considera cea mai previzibila persoana din lume. Moartea lui Chris, sotul lui Morgan si tatal Clarei, le da peste cap pe cele 2. Acesta isi pierde viata in urma unui accident auto, in acel moment el aflandu-se in masina alaturi de Jenny, sora lui Morgan. Continue reading Dintotdeauna tu – Regretting you
Filmul Viata privata o are in prim-plan pe Lilian Steiner, o psihiatra extrem de apreciata in breasla, a carei viata este data peste cap de moartea uneia dintre paciente. Desi voia sa ascunda acest lucru, moartea pacientei o destabilizeaza, o afecteaza mult mai mult decat si-ar fi dorit.
Incepe sa ancheteze, fiind convinsa ca pacienta a fost omorata, nicidecum ca s-ar fi sinucis. Vrea sa creada ca nu s-a sinucis pentru ca sinuciderea ar fi pentru ea un esec profesional. Nu o sinucidere in sine, ci sinuciderea acestei paciente, care pana atunci nu avusese niciun fel de ganduri suicidale.
Sorella di Clausura este un film romanesc, desi titlul ne-ar sugera cu totul altceva. Conform unuia dintre personaje, Sorella di Clausura este un cor de maicute care canta dumnezeieste (la propriu si la figurat) o data pe an, in rest ele fiind complet mute, nu scot niciun cuvant. Informatia nu este verificata de sursele online, nu am gasit nicaieri nimic despre acest cor, asa ca o voi lua, in spiritul filmului, drept parte din folclorul balcanic.
Sorella di Clausura se desfasoara candva prin 2008, chiar daca atmosfera este tipica de anii 90. Personajul principal este Stela, o tipa obsedata de Boban, un cantaret ex-yougoslav de mare succes in anii 80. Ea face absolut tot ce-i sta in putinta pentru a lua legatura cu el. Pe principiul „pana ajungi la Dumnezeu ai de-a face cu ingerii”, ea trece intai pe la o dubioasa cantareata – samana, care la un moment dat cantase in deschiderea concertului lui Boban, dar si pe la un la fel de dubios patron de editura politica. Ajunge in capitala, dar ajunge si in Moldova Noua.
Va trebui sa descoperiti singuri intregul traseu al Stelei si daca va reusi intr-un final sa-si vada idolul. Totul intr-un film plin de umor romanesc de anii 90 amestecat cu umor sarbesc desprins parca din filmele lui Kusturica.Continue reading Sorella di Clausura – Les Films de Cannes a Bucarest 2025
Printre zecile de filme aparute despre acest personaj, unele asumate ca fiind ecranizari ale celebrului roman, altele mult deviate de la buchia cartii, Dracula al lui Radu Jude iese in evidenta prin inconsistenta sa (asumata de catre regizor). Spun inca de la inceput: din motive de SEO, dar si cinematografice, voi folosi pe tot parcursul acestui articol aceasta sintagma. Imi cer scuze anticipat celor ce se vor simti deranjati de aceasta repetitie.
Dracula al lui Radu Jude incepe cu mai multe incercari de a-l portretiza pe Dracula: celebrul personaj, in diverse ipostaze, repeta obsedant fraza „Sunt Vlad Tepes si va dau muie la toti”. Dupa ce introducerea este gata, vedem structura de baza a filmului: un regizor, alter-ego-ul lui Radu Jude, isi stoarce creierii sa faca ceva despre Dracula. Daca pe vremuri storsul creierilor se facea vazand alte filme ori citind, acum storsul creierilor inseamna sa dai indicatii cat mai multe si mai dubioase unui AI. Aici sunt 2 AI-uri, ambele tot alter-egouri ale regizorul. Mda, un ego cam mare are Radu Jude.
Din aceasta rama principala, avem mai multe povestioare mai lungi sau mai scurte. Povestea principala, cea scrisa de om, nu de AI, este una ce se petrece in Sighisoara: un grup mai mare de turisti plateste pentru a vizita Casa Dracula (chiar exista: este Casa Vlad Dracul, un restaurant – casa memoriala situat/a chiar in cetate). Pentru un pret piperat, oaspetii pot avea parte de experiente speciale: fie intimitate cu Dracula ori cu „gagica” lui (vedeti voi cine este ea; are legatura cu celebrul „Portret cu turban”), fie au parte de o urmarire „ca-n filme”, ei jucand un „De-a v-ati ascunselea” cu cei 2. Continue reading Dracula al lui Radu Jude – Les Films de Cannes a Bucarest 2025
Ti-a placut seria Fast & Furious? Macar primele 3 filme ale seriei, despre care fanii infocati spun ca ar fi … cele originale? Daca da, sigur iti va placea si filmul Cursa!
Sa ne intelegem: nici Cursa, nici filmele din seria Fast & Furious NU sunt niste bijuterii cinematografice. Filme de Oscar nici atat. Au multe defecte, unele dintre ele fiind evidente chiar si pentru fanii seriei. Insa aceste filme au cateva calitati certe. Principalele puncte de atractie sunt, pe scurt: adrenalina, caii putere si femeile frumoase.
Povestea, sa ne intelegem, nu trebuie sa fie geniala, insa nu poate fi nici proasta. Trebuie sa fie o poveste simpla, cu sens, poate previzibila, ideal ar fi sa aiba si un twist, totul trebuind sa se termine cu o cursa epica. Sau mai multe.
Legat de twist, aici trebuie sa ma recunosc ca am fost surprins. M-am lasat dus de val, am fost atent la masini, asa ca nu m-am concentrat pe poveste. Trebuia sa intuiesc „twist-ul”, sa-l ghicesc, insa fix acesta-i farmecul filmelor de genul: te vrajesc cu masinile si femeile frumoase, asa ca twist-ul povestii vine ca o galeata de gheata aruncata de undeva de sus.Continue reading Filmul Cursa este un Fast & Furious de Romania!
Nu vazusem Moartea Domnului Lazarescu la cinema, asa ca am fost bucuros sa aflu ca reintra in circuitul normal al cinematografelor. Insa asa cum ziceam mai demult despre cartile clasice, eu nu voi judeca acest film asa cum le judec pe cele proaspat aparute.
De fapt, ideea este ca fiecare priveste un film vechi, „clasic”, din propria perspectiva.
Unii se uita la aspectele tehnice, vor sa vada cum a progresat cinematografia romaneasca din 2005 pana acum. Caci sunt filme, din pacate foarte multe, care in 2025 arata si se aud mai rau decat Moartea Domnului Lazarescu.
Sunt oameni atenti la aspectele politice. Se intreaba cate astfel de cazuri se mai petrec si azi, cati pacienti sunt mutati de la un spital la altul, cati nu mai apuca al patrulea spital … Evident, apare si intrebarea subsidiara, foarte importanta, relevanta, si ea: cati pacienti intalnesc pe ambulanta oameni atat de buni precum personajele interpretate de Luminita Gheorghiu si Gabriel Spahiu?Continue reading Moartea Domnului Lazarescu … dupa 20 de ani
Padurea este a mea este un film care, dintr-un motiv inexplicabil, mi-a atras atentia. La final, pot spune ca mi-a intrecut asteptarile. Cum anume a facut asta ramane sa descoperiti in articolul de mai jos.
Mitica este padurar, fiind de asemenea un om respectat. Are imaginea unui om cinstit, care apara padurea de taietorii ilegali de lemn.
Pe de alta parte, el ducea o viata dubla, pentru ca era „aliat” cu „mafia lemnului”. Seful local al acestei mafii era Ambulanta, interpretat surprinzator de bine de Catalin Zmarandescu.Continue reading Padurea este a mea
Dispozitivele online au acaparat industrii precum cea a divertismentului. Au crescut comoditatea utilizatorilor, permițând o accesibilitate cu mult sporită. Deși începutul acestei ascensiuni numeroase vise, urmarea s-a dovedit a fi mai mult decât așteptările. Astăzi, aria este cu mult extinsă. Sunt aplicații ce oferă prognoza meteo, care oferă cărți în format digital, și apoi sunt cele destinate jocurilor online.Continue reading Ce tehnologii sunt folosite în optimizarea performanței aplicațiilor mobile ale cazinourilor
Gasca de la drept este ecranizarea unei carti de succes aparute acum vreo 4 ani la Editura Universul Juridic. Eu nu am citit cartile (sunt 2, prima e Gasca de la drept, a doua, sequel-ul, se numeste Viata dupa drept. Cum iti asterni, asa dormi, aparuta dupa 1 an, in 2022). Autorul acestor carti este Mihai Adrian Hotca, actualul rector al Universitatii Nicolae Titulescu din Bucuresti.
Filmul Gasca de la drept decupeaza doar o parte, o bucatica, din toate aventurile acelui grup unit de prieteni. Practic, din toate aventurile desfasurate pe parcursul intregii facultati noi vedem doar finalul, ceea ce s-a intamplat in preajma examenului de licenta.
Asadar, unul dintre studenti avea un copil, acesta lucru nefiind cunoscut de nimeni. Atunci cand acea fetita are grave probleme de sanatate, colegii lui se ofera sa-l ajute, insa el refuza. Nu voia nici macar sa se stie ca are copil. Acest refuz al lui nu pare a fi un impediment atat de mare pentru colegii lui, asa ca acestia incearca sa-i faca bine cu forta. In acest sens ei la un moment dat chiar trec linia rosie, chiar fac ceva ilegal.Continue reading Gasca de la drept
The Great History of Western Philosophy este cel mai nebunesc film vazut in ultimii multi ani. Totul este acolo o nebunie, una fara sens, daca este sa iei mot-a-mot indemnul regizorului de la inceputul filmului, dar una cu foarte mult sens daca este sa gandesti dincolo de ceea ce se vede.
Da, filmul pare unul gandit de IKEA, o varianta bruta pe care trebuie s-o asamblezi singur. Dar, spre deosebire de mobilierul IKEA, care poate fi asamblat intr-un singur fel, acest The Great History of Western Philosophy poate fi asamblat in multe moduri. SKY IS THE LIMIT, in acest caz referinta fiind inclusiv la cateva lucruri pe care le veti vedea in film.
Sa va spun prima chestie total nebuneasca: un tanar cineast mexican (Aria Covamonas fiind numele sau) produce un film „chinezesc” despre … civilizatia occidentala. Filmul pare chinezesc, un film chinezesc vechi, de prin anii 50-60-70, cine il vede pur si simplu, fara sa se intereseze inainte, chiar are impresia ca vede un film autentic de acolo. Eram la Animest 2025, asiaticii fac animatii foarte bune, asa ca teoretic n-ar fi fost nicio surpriza daca filmul ar fi fost produs de chinezi. Continue reading The Great History of Western Philosophy – Animest 2025
Little Amélie or the Character of Rain a fost filmul care a deschis editia cu numarul 20 a celui mai important festival de animatie din Romania, Animest 2025.
Little Amélie or the Character of Rain ne spune povestea micutei Amelie, o copila care pana la varsta de 2 ani si jumatate a fost pur si simplu inerta: nu se misca, nu vorbea, avea o privire pierduta. Parea ca nu este in aceasta lume, chiar daca respira. De fapt, respiratia era singurul semn vital al ei. In urma unei eveniment neprevazut, ea incepe pur si simplu sa devina un copil normal.
Se ataseaza foarte mult de ingrijitoarea ei, tanara Nishio-san. Insa la varsta de 3 ani incepe sa infrunte pentru prima oara problemele adultilor. Cea mai importanta dintre ele, chiar daca nu singura, este legata de originile ei: este japoneza sau nu? Este de ajuns faptul ca s-a nascut in Japonia pentru a se considera japoneza? Daca este japoneza, are dreptul sa participe la traditiile japoneze?
Trebuie mentionat faptul ca actiunea se petrece la finalul anilor 60, perioada in care ranile celui De-al Doilea Razboi Mondial nu se inchisesera definitv. Inca exista persoane care nu putusera trece pentru tragediile razboiului, care nu puteau ierta. Care considerau occidentalii ca sunt vinovati cu totii, per ansamblu, pentru ceea ce a trebuit sa indure poporul japonez. Oare o micuta de 3 ani ar fi trebuit considerata vinovata pentru tot ce se intamplase in timpul razboiului?
Animatia este ecranizarea romanului autobiografic The character of rain. Povestea autoarei Amélie Nothomb poate fi in sine un film ori un roman. Inainte de proiectie, nu stiam nimic nici despre animatie, nici despre autoare, lucru care m-a facut sa ma bucur si mai mult de film: m-am lasat surprins de film, am tratat-o ca pe un basm, ca pe o poveste care ar putea fi reala. Faptul ca chiar este reala nu schimba cu nimic datele problemei. Nu cred ca as fi privit-o cu alti ochi daca stiam din start ca este povestea autobiografica a autoarei cartii.
Desi sunt cateva elemente istorice, modul in care japonezii ii priveau pe europeni, in special pe occidentali, dupa razboi, ideea in sine, de „cultural clash”, este universala. Micuta Amelie se nascuse in Japonia, asa ca incerca sa se integreze in societatea de acolo. Faptul ca se atasase de o tanara japoneza, dar in acelasi timp era privita cu reticenta de o japoneza in varsta, este emblematic pentru Japonia acelor ani: tinerii voiau sa treaca peste, se uitau la viitor, in timp ce batranii se uitau inapoi, pentru ei trecutul era mult mai important decat viitorul.
Ceea ce m-a mirat pe mine, fara sa spun ca placut ori neplacut, este numele personajului principal, Amelie. Practic, autoarea cartii a vrut sa arate inclusiv prin nume ca este propria poveste de viata.
Acum, strict legat de partea animata, hai sa spunem ca Little Amélie or the Character of Rain este anime in proportie de 60-70%. Este un anime frantuzesc, daca imi este permis acest termen. Amestectul acesta de european si japonez este exact ceea ce era Amelie. Nu-mi dau seama daca proportia este aceeasi si-n cazul ei: oare o fi corect sa afirm ca ea era 70% japoneza? Ramane sa mergeti sa vedeti filmul si sa decideti singuri.
Little Amélie or the Character of Rain este o animatie excelenta, pe care o recomand din suflet. Din pacate, desi imi doresc sa NU am dreptate, ea este mult prea nisata, nu cred ca va prinde la publicul larg.
Eu am vazut Little Amélie or the Character of Rain in deschiderea Animest 2025, loc unde va indemn si pe voi sa mergeti. Totusi, filmul va intra si in circuitul normal al cinematografelor, insa abia de la anul, din 20 martie 2026. Sper din suflet ca incasarile sa ma contrazica. Pe bune, chiar imi doresc sa nu am dreptate. Va indemn si pe voi sa faceti in asa fel incat … sa nu am dreptate! ContrazicE-MI-L #cumarveni!
Spun din start: am vazut de 2 ori Jaful secolului, prima oara la TIFF 2025, a doua oara zilele trecute, la avanpremiera speciala de la AFI Cotroceni. Dintre filmele vazute la TIFF 2025, acesta este printre putinele pe care am decis ca trebuie sa-l revad. Deci stiti din start cum ma pozitionez vizavi de el.
Jaful secolului este ecranizarea unei povesti reale petrecute in 2012. Nu am stat sa caut diferentele dintre film si realitate, asa cum fac de obicei americanii, oricum povestea este realista, mi s-ar fi parut la fel si daca n-as fi stiut ca e bazata pe intamplari reale.
Jaful secolului este povestea unor romani plecati in Olanda. Unii faceau munca cinstita, dar prost platita, altii faceau diverse „invarteli”. Ginel si Natalia au plecat la munca cinstita, insa acumulasera datorii peste datorii. Asa ca Ginel nu-l mai poate refuza pe prietenul care-l tot imprumutase de bani, drept urmare accepta sa fie sofer intr-un jaf „atipic”: sunt furate cateva opere de-o valoare inestimabila, opere expuse FARA paza intr-un muzeu din Rotterdam. Da, muzeul avea alarma, insa nu exista niciun paznic fizic.Continue reading Jaful secolului – TIFF 2025
Vecina aia naspa, care cheama politia oricand si oricum, este omniprezenta in folclorul urban romanesc. Eu cred fiecare cetatean al Romaniei, ca sa ma exprim oficial, a avut de-a face macar o data in viata cu o astfel de vecina.
Tu, cel care citesti acest articol, vreau sa te gandesti un pic. Poate in momentul asta nu ai o astfel de vecina, insa este posibil sa fi avut si ea sa fi murit (dovada ca oamenii rai, desi mor greu, intr-un final chiar mor), este posibil sa fi ajuns la azil (oare acolo o fi chemat politia pentru ca ai ei colegi fac galagie?), este posibil sa se fi mutat din bloc (motive financiare) ori este posibil sa fi surzit indeajuns de mult incat sa nu mai auda zgomote. Ori poate pur si simplu politia nu-i mai in serios plangerile.
Daca niciunul dintre lucrurile de mai sus NU sunt adevarate, atunci sigur e adevarat macar unul dintre urmatoarele lucruri:Continue reading Vecina
Adio ticalosule – Goodbye My Friend – Adieu Jean Pat – iata cele 3 titluri (cel romanesc, cel englezesc si cel original, cel frantuzesc) sub care veti gasi acest film. Discutia despre titluri ofera de fapt cele 3 perspective din care putem privi victima acestui film in mod special si filmul acesta la modul general.
Ca sa intelegeti cum sta treaba, trebuie sa va povestesc un pic. Étienne este cuplat cu Alice de cativa ani. Relatia lor stagneaza, Alice isi doreste un copil, Étienne nu vrea. Uraste copiii. Intr-un final, el accepta sa mearga la psiholog, sa-si rezolve problema. Care problema, evident, provine din copilarie.
Acolo, in copilarie, el era un fel de „cel mai prost din curtea scolii”. Nu la scoala, ci in vacante. Jean Pat era dusmanul lui numarul 1 din copilarie, cel care-i zicea „Cap de fund” si care „ii freca ridichea” de fiecare data cand se intalneau (adica il lua si ii freca insistent capul). Anii au trecut, ei (in mod evident) n-au mai tinut legatura, insa in urma unei sedinte de hipnoza (ceva la care personal n-as participa niciodata), Étienne decide sa-si sune fostul rival din copilarie. Jean Pat nu-i raspunde, asa ca Étienne ii lasa cateva cuvinte in mesageria vocala.Continue reading Adio ticalosule – Goodbye My Friend – Adieu Jean Pat
Dinti de lapte este al doilea film regizat de Mihai Mincan, el semnand si scenariul. Omul este nascut in 1980, asa ca la revolutie avea 9-10 ani: nici foarte mic, sa nu-si aminteasca nimic, nici foarte mare, sa poata intelege pe deplin lumea in care traieste. Practic, el a inteles abia dupa niste ani ceea ce a trait.
Dinti de lapte nu este un film politic. Despre politica se vorbeste putin spre deloc, ceea ce este o raritate in ceea ce priveste filmele ce se petrec in perioada respectiva. Dar asta il face, de fapt, mult mai realist.
Dinti de lapte ne spune povestea Mariei, fata cea mica a familiei Lucaciu. In aprilie 1989 sora ei cea mare dispare, asa ca intreaga ei viata este data peste cap. Ea trebuie sa infrunte totul singura, caci familia ei pare a se concentra pe gasirea surorii pierdute.Continue reading Dinti de lapte – BIFF 2025
Situationship: Combinatii nu relatii este noul film produs de Bromania (Matei Dima) si Vidra Productions, film pe care eu l-as caracteriza pe scurt prin „Teambuilding despre relatii”.
Pana sa va poveste despre acest Situationship: Combinatii nu relatii, trebuie sa ma intorc in anul 1999, la o celebra melodie a trupei Parazitii numita Acordeonu’ la maxim. Acolo exista doua versuri care se potrivesc perfect acestui film:Continue reading Situationship: Combinatii nu relatii
Filmul Etiologia unei crime este despre un caz real, petrecut acum peste 20 de ani in Romania, un caz pe care in momentul vizionarii filmului nu-l stiam. Era evident pentru mine ca povestea este realista, ca ar putea oricand sa se repete, abia la final am aflat ca este bazat pe fapte reale. Ma rog, numele scenaristului Bogdan Ficeac ar fi trebuit sa-mi spuna ca e ceva real.
Pana sa va povestesc despre film in sine, trebuie sa va spun 2 lucruri care intregesc cumva tabloul, doua „fite intelectuale”, cum ar zice unii.
Prima dintre ele este legata de titlu. Aici trebuie sa fiti sinceri: stiti, fara Google, ce inseamna „etiologie”? Eu recunosc ca nu stiam. Este un termen medical, caci etiologia este o ramura a medicinei care studiaza cauzele si factorii care determina aparitia diverselor boli (conform dexonline). Termenul a fost preluat si in vorbirea curenta, etiologia fiind un studiu asupra cauzelor lucrurilor. Adica fix ce inseamna si in medicina.Continue reading Etiologia unei crime
Marsul cel lung – The Long Walk este ecranizarea uneia dintre primele carti scrise de Stephen King. Cartea a aparut initial in 1979, fiind scrisa sub pseudonimul Richard Bachman. In limba romana a aparut la Editura Nemira, editura care a scos acum, cu ocazia lansarii ecranizarii, o carte care are drept coperta afisul filmului.
Povestea este aparent banala: este o mare intrecere, Marsul cel lung, unde trebuie sa mergi in ritm constant si sa ramai in viata. Regulile sunt simple: supravietuieste unul singur. Daca incetinesti ori daca te opresti, primesti 3 avertismente apoi este impuscat. Nu stiu cand si unde se va termina, stii doar ca se va termina in momentul in care a ramas un singur concurent. Nu exista ore ori macar minute de odihna, nu exista nici macar momente in care sa te opresti pentru nevoile fiziologice. Totul trebuie facut din mers, totul trebuie facut in acelasi ritm.
Nu va dezvalui ce distanta ori cate zile merg participantii din film, asta va trebui sa descoperiti singuri.
Incercati insa sa va imaginati cum v-ati comporta intr-o astfel de intrecere. Cum i-ati privi pe ceilalti participanti la Marsul cel lung: ar fi niste colegi de suferinta, niste camarazi care trebuie ajutati, sau ar fi niste inamici, niste oameni din cauza carora ati putea muri? De fapt, ei sunt in ambele categorii in acelasi timp.
Singura mea problema cu acest film este lipsa contextualizarii. Imediat dupa film, pana sa citesc mai multe despre regizor, gandurile mele s-au indreptat catre seria Jocurile Foamei (care, ce coincidenta, in limba romana tot la Nemira a aparut). Acest Marsul cel lung este echivalentul primei parti (prima carte ori primul film) al seriei Hunger Games. Din prima parte nu aflasem nimic despre jocuri, despre organizatori, ci vazusem doar o lupta absurda, sangeroasa, dar spectaculoasa pentru supravietuire. Lupta parea ilogica pentru ca nu stiam contextul. Desi oricum stiam un pic mai multe decat stim in acest Marsul cel lung.
Legatura dintre Marsul cel lung si Hunger Games este data, cum deja v-am sugerat mai sus, de regizorul Francisc Lawrence, cel care a regizat toate filmele din seria respectiva in afara de primul. Apropo, se pare ca nu exista nicio legatura de rudenie intre el si Jennifer Lawrence.
Revenind la Marsul cel lung, mi-as dori sa aflu de ce era el organizat, cine-l organiza, cum erau alesi participantii (doar pe baza de voluntariat?) si cine erau precedentii castigatori (cum ajunsesera ei?).
Poate Stephen King (care apropo, este producator executiv) revine asupra acestei carti si o transforma in serie. Merge si un sequel, merge si un prequel.
Acum este timpul sa va spun cat de tembeli sunt cei care au marketat filmul drept HORROR. Nu are nimic horror in el. Este un thriller psihologic extrem de intens, dar nicio legatura cu horrorul. Ca sa va demonstrez cat de tembeli pot fi unii, pe Cinemagia, zica-se cel mai relevant site de profil din Romania, filmul figureaza drept HORROR (si atat), insa descrierea lui suna fix asa: […] noul film Marsul cel lung este un thriller intens, tulburator si emotionant, care provoaca publicul sa se confrunte cu o intrebare obsedanta: Cat de departe poti sa mergi? Deci filmul horror care de fapt e thriller. #FaceSens
O ultima precizare: Marsul cel lung – The Long Walk este primul roman SCRIS de Stephen King, chiar daca el a stat un picut la sertar, fiind publicat DUPA alte cateva. Carrie, considerata oficial cartea sa de debut, a aparut in 1974, in timp ce acest Marsul cel lung a aparut, sub pseudonim, in 1979. Inteleg ca mult timp cartea a fost retrasa de la vanzari la cererea autorului.
Per total, Marsul cel lung – The Long Walk este un film excelent, insa pleci din sala de cinema cu senzatia ca ai aflat doar o parte a povestii. Eu am simtit ca am intrat la jumatatea filmului, ca exista o prima parte pe care am ratat-o. Pe care trebuie doar sa mi-o imaginez.
Marsul cel lung – The Long Walk a intrat in cinematografe incepand de ieri, 11 septembrie 2025, fiind adus in Romania de Cay Films.
Strumfii Filmul (2025) este numele romanesc al celui mai recent film cu Strumfi, proaspat lansat in cinematografele patriei. Cu ocazia acestei lansari, am zis sa lansez si eu: o scrisoare deschisa. Stiu ca nu mai sunt la moda, asa cum, zic unii, nici strumfii nu mai sunt la moda. Insa nici eu nu mai sunt la moda (cica acele camasi hawaii atat de dragi mie sunt de anii 80!), asa ca … hai sa-i dam drumul.Continue reading Strumfii Filmul (2025) – Scrisoare deschisa
