Orasul stampilei
Orasul stampilei
A fost odata ca niciodata un oras linistit dintr-o tara linistita, de pe aceasta planeta. Acest oras era o insulita izolata. Nu conteaza tara, nu conteaza nici macar regiunea. Ce caracteriza acest oras era prezenta unei stampile. Stampila asta nu era o stampila oarecare, ci era una care decidea ce se intampla in acest oras.
Problema este ca nimeni nu avea curajul s-o contrazica. Ce zicea stampila era pus intocmai in aplicare.
Stampila era peste tot, nu vorbea, ci doar se transforma in DA si NU, in functie de context. Nu puteai intreba stampila ce sa faci maine, nu puteai intreba stampila cu ce sa te imbraci. Stampila venea automat si spunea da sau nu in functie de ce scria pe acea pagina. Probleme apareau atunci cand pe o foaie erau foarte multe informatii. De exemplu, daca intr-o hotarare judecatoareasca era o virgula gresita, numai una, stampila venea, punea nu, iar acea hotarare era nula.
Lumea era terorizata de stampila, nimeni nu putea misca fara sa aiba de-a face cu ea. Fiecare sticla de apa cumparata trebuia avizata de celebra stampila. Fiecare act oficial, casatorie, divort, trebuia avizat de stampila.
Angajarile se faceau cu acordul stampilei. Cel care urma sa fie angajat trimitea, in scris, totul despre el si spunea de ce merita sa fie angajat. Daca stampila zicea nu, candidatul era automat respins. Nimeni nu stia de ce, o fi facut el ceva, toata lumea, insa, respecta ceea ce spunea stampila.
Partea interesanta este ca stampila dadea raspunsurile asteptate. Poate din acest motiv era atat de respectata. Niciodata un om nu s-a simtit nedreptatit, stampila confirmand ceea ce toti ceilalti banuiau.
Se facuse si un Cod al Stampilei. Niste reguli, scrise de oameni si avizate de stampila, pentru a fi cunoscute regulile stampilei. Trebuia sa stie omul ce are voie sa faca si ce nu. Regulile erau dintre cele mai diverse: de la chestiunile evidente, sa nu omori, sa nu furi, sa nu minti, pana la ce aveai voie sa mananci si cand. Meniul era in functie de zilele saptamanii, dar si in functie de perioada anului.
Aparitia stampilei a facut ordine intr-un oras unde anarhia era cuvantul care-l caracteriza cel mai bine. Oamenii erau infricosati, dar orasul a devenit mai ordonat. In instanta deciziile se puteau lua mult mai repede, nu mai era nevoie de zeci de martori, iar decizia luata era respectata de toata lumea.
Intr-o zi, insa, soseste in oras un strain. Nimeni nu a stiut cum a aparut acest strain, cum a venit, cert este ca a era vazut din ce in ce mai des prin oras. La un moment dat este vazut la un proces. Procesul se derula ca de obicei: era gasit un martor, acesta depunea marturie contra acuzatului, spunea ca acesta din urma ar fi vinovat, judecatorul scria hotararea, stampila spunea da, procesul se incheia.
Ajunge la bara, ca de obicei, un martor. Acesta spune ca l-a vazut pe inculpat savarsind crima. Judecatorul scrie pe o foaie X este vinovat, stampila se pune DA pe foaie, toata lumea este socata. Nou-venitul se ridica si cere voie sa ia cuvantul. Din sala se ridica cineva:
– Dar de ce? Ne-am convins cine este vinovatul.
– Imi cer scuze, dar nu are cum sa fie asa. L-am vazut personal pe inculpat, in aceeasi zi, la aceeasi ora, pe un alt bulevard.
Ca sa-si sustina afirmatiile, nou-venitul a pus niste fotografii pe masa. Sa fie un trucaj ordinar? Sa poata gresi stampila?
– Onorata instanta, va rog a cerceta mai cu atentie circumstantele. Si va rog, pentru a testa, sa scrieti pe foaie, cu exactitate: X este vinovat de uciderea lui Y.
Judecatorul accepta, scrie pe foaie acest lucru, stampila vine pe foaie si pune un mare NU. Judecatorul ramane socat. Nou-venitul continua:
– Fiecare dintre noi suntem vinovati de ceva. Unii dintre noi fura un mar de pe taraba, altii isi fura prietenii la carti, altii poate sunt vinovati doar de pacatul de a minti. Atunci cand punem o intrebare la care se poate raspunde doar cu da si nu, intrebarea trebuie sa fie EXTREM de clara, altfel gresim cu totii.
Sala era inmarmurita. Nou-venitul continua:
– Daca scrieti pe foaie, domnule judecator, numele dumneavoastra, urmat de propozitia „este vinovat”, pe cat punem pariu ca stampila va pune Da?
Sala ii cere judecatorului sa faca acest lucru. Acesta se conformeaza din nou, stampila punand un mare da in dreptul sau.
– Dar nu este cu putinta. Eu sunt un om corect…
Din sala se aude deodata:
– Dar dumneata cine esti? De ce vii sa ne strici locul? Aveam si noi niste obiceiuri, asta era oranduirea noastra. Domnul era vinovat, merita pedepsit. Pentru crima, pentru altceva, ce conteaza? Acum vom pierde timpul si resursele pentru a cauta criminalul. Nu asta este ideea. Este pedepsit un vinovat, asta conteaza. Dumneata esti un strain. Nu dumneata ar trebui sa decizi aici.
– Domnule, fac un pariu cu dumneavoastra. Fac pariu, pe cat doriti, ca toti cei din aceasta sala sunt vinovati. Vom testa. Daca este asa, eu voi ramane. Daca este macar unul singur nevinovat, voi pleca.
– Acum ne faceti pe toti infractori?
– Nu, dar oricine dintre dumneavoastra ar fi acuzat va fi condamnat. Tine doar de noroc. Eu, insa, voi pleca. Iar stampila, domnilor, nu este decat o validare a ceva ce stiti cu totii.
– Cum?
– Daca intrebi despre un daca-i vinovat, cu siguranta raspunsul este da. Daca intrebi daca-i vrednic pentru un post, va raspunde cu da. Fiecare este capabil sa faca un lucru, mai bine sau mai putin bine. Depinde cum pui intrebarea. De ce credeti ca pana acum stampila a putut raspunde la toate intrebarile?
– Pentru ca stie toate raspunsurile!
– Gresit. Stie sa va citeasca pe voi. Daca X declara ceva, stampila spune daca X a spus adevarul. Atata tot.
– Deci e utila, ca nu putem minti.
– Este, dar bazandu-va doar pe ea, nu veti ajunge departe. In plus, sunteti siguri ca nu poate fi pacalita?
– Si cum ne vom da seama?
Pana sa se primeasca un raspuns, nou-venitul plecase. Nimeni nu putuse afla nici macar cum il cheama…
Nici azi nu s-a aflat cum il cheama, insa locuitorii vorbesc frumos despre el. Daca nu era el ne luam si acum dupa o stampila dubioasa… Astazi nu mai stim nimic despre stampila: unde e, ce mai face si daca undeva, pe acest Pamant, cineva isi mai oranduieste viata in functie de ea.
–
Articolul Orasul Stampilei este inscris in competitia Super-Blog 2015, pentru sponsorul Colop, firma specializata in personalizare stampile si alte obiecte promotionale. Ca de obicei, astept ca vreun regizor de film sa imi fure ideea si sa mi-o transpuna pe marele ecran. Salutari SUPERcinemile tuturor!
Băi, tu te-ai gândit vreodată să te faci scenarist? Dar pe bune :)).
Cand ti-am zis ca daca mi-ai dat bani pentru un curs de scenaristica as face, pe bune vorbeam.
Ce idee nastrusnica. Interesanta oricum.
Mersi. Sa vedem ideile astea CINEMILE pune in aplicare! 😀
Ai imaginatie bogata 🙂
Unii ar zice prea bogata 🙂
Eu zic sa te apuci de scris carti de povesti, s-ar putea ca asta sa fie viitorul :))
CINEMIL concureaza la povesti?
Asa sa fie!
Geniala povestea, Emil! Felicitari, din suflet, pentru ceea ce ai scris. Mi-a placut mai ales partea cu „daca o virgula era gresita…” 🙂
Mersi 🙂
La partea cu virgula m-am simţit vizată. Nu-mi dau seama de ce.
Nici eu nu-mi dau seama. Nimeni nu-si da seama de ce.