White God – Orasul cainilor
White God – Orasul cainilor
INTRODUCERE White God – Orasul cainilor
White God – Orasul cainilor este o drama ungureasca realizata de regizorul Kornél Mundruczó si propunerea Ungariei pentru Premiile Oscar 2015. Castigator al trofeului Un Certain Regard la Cannes 2014, White God ii are ca protagonisti pe actorii Zsófia Psotta (Lili) si Sándor Zsótér (tatal lui Lili).
REZUMAT White God – Orasul cainilor
O drama in adevaratul sens al cuvantului si destul de sangeroasa pe alocuri, White God – Orasul Cainilor prezinta povestea lui Lili, o fetita de 13 ani si a cainelui ei Hagen, de care aceasta este deosebit de atasata. Pentru ca trebuie sa locuiasca o perioada cu tatal ei, Lili il va pierde pe Hagen atunci cand tatal ei decide sa il abandoneze pe strada. Convinsa fiind ca dragostea si devotamentul dintre ea si caine sunt mai puternice decat orice, Lili porneste in cautarea lui Hagen.
White God – Orasul Cainilor este povestea transformarii unui caine prietenos, intr-un maidanez furios si agresiv, presarata cu intamplari care te vor tine cu sufletul la gura pe toata durata filmului.
PUNCTE DE INTERES White God – Orasul cainilor
White God – Orasul Cainilor incepe cu o scena deosebit de puternica, care ne-o prezinta pe Lili intr-un oras pustiu, urmarita de o multime de maidanezi furiosi. Felul in care se incheie scena te face sa iti doresti sa afli mai mult si sa ramai atent pe toata durata filmului. Acesta detine recordul modial pentru cei mai multi caini folositi intr-un film, pentru ca la filmari au fost folositi in total 274 de caini.
Un alt lucru foarte interesant este acela ca pentru rolul lui Hagen au fost folositi doi caini gemeni, Luke si Body gasiti de echipa de productie intr-un parc de rulote din Arizona, chiar inainte ca acestia sa fie dusi la adapostul pentru caini.
PUNCTE Tari White God – Orasul cainilor
Povestea care sta la baza filmului White God – Orasul Cainilor este una extraordinar de puternica si va avea cu siguranta un mare impact psihologic asupra celor ce vor vedea filmul. Cruzimea cu care se confrunta cainii maidanezi si situatiile in care ajung uneori este incredibila si, din pacate, foarte reala.
Actrita Zsófia Psotta face un rol de exceptie, iar „chimia” dintre ea si Hagel este impresionanta. Ce este si mai impresionant, este modul in care cei doi caini gemeni raspund la acelasi nume („Hagel”) si reusesc sa „joace” intr-un mod impecabil, desi sunt necuvantatoare.
PUNCTE SLABE White God – Orasul cainilor
Unele scene din White God – Orasul Cainilor sunt de o cruzime incredibila. Foarte necesare pentru a oferi veridicitate si autenticitate povestii, scenele de acest gen nu sunt deloc necesare in prima parte a filmului. Povestea are un fir narativ bine conturat, singurele lipsuri intervenind in cazul unei scene. Acolo, arta reuseste sa bata logica si daca esti o persoana mai rationala, te simti lezat de modul in care protagonistii ajung sa faca ceea ce fac.
OPINIE White God – Orasul cainilor
Personal, nu am vazut niciodata un film cu caini mai bun decat asta. M-a tinut cu sufletul la gura de la inceput si pana la sfarsit. Ce m-a impresionat peste masura a fost reusita de a controla un numar atat de mare de caini si de a-i face sa se incadreze in film.
Povestea puternica si legatura vizibila dintre Lili si Hagen fac acest film sa fie unul special. Mare iubitoare de animale, in special de caini, m-am atasat de Hagel din prima clipa in care l-am vazut si am suferit in acelasi timp cu el si cu Lili, pe parcursul filmului.
Va oblig sa vedeti filmul asta! E prea bun ca sa fie ratat! White God – Orasul cainilor are premiera vineri, 20 februarie, si este distribuit in Romania de Parada Film.
Articolul despre filmul White God – Orasul cainilor a fost scris de catre Adriana Sandru, proprietara blogului OglindaCatrePrezent.Wordpress.Com.
3 thoughts on “White God – Orasul cainilor”