1917: Speranta si Moarte este un film genial datorita regiei
1917: Speranta si Moarte m-a dat in mod surprinzator pe spate. Este tipul de film pe care l-as revedea oricand cu placere, unul dintre putinele filme pe care il recomand cu caldura datorita regiei.
1917: Speranta si Moarte este tipul de film despre care imi e teama sa scriu. Sunt convins din start ca articolul nu se va putea ridica nici pe sfert la nivelul filmului, oricat m-as ascunde in spatele sintagmei Pastrand proportiile. Pur si simplu nu am cum sa scriu ceva atat de bun si mai ales atat de original.
1917: Speranta si Moarte mi-a adus aminte de o definitie simpatica a carismei. Fara sa mai stiu cine este autorul, carisma ar fi capacitatea unui om de a spune in mod atractiv un text (complet) neinteresant. Nu intru in distinctiile dintre conceptele de oratorie, carisma, dintre scrierea unui discurs si redarea lui in public, caci nu despre asta este acest articol. Eu, insa, fac o paralela absolut necesara intre carisma unui vorbitor in public si ideea de regizor: prin diverse tehnici, un regizor reuseste sa faca interesanta o poveste altfel banala. Ceea ce a reusit Sam Mendes.
1917: Speranta si Moarte este croit astfel incat sa scoata in evidenta regia. Protagonistul principal este regizorul, in fiecare secunda din acest film gandul imi era la el si nu la actorii pe care-i vedeam. Ei erau niste simpli executanti, niste soldati ascultatori. Oh, si ce bine se potriveste acest cuvant, soldati, in acest context. Care actori principali, apropo, au fost alesi intentionat astfel: necunoscuti, sa nu poata fi asociati cu alte roluri relevante. Li s-au lipit practic de frunte cele 4 cifre: 1917.
1917: Speranta si Moarte este filmat dintr-o bucata: nu exista CADRE, lungi sau scurte, ci exista 2 protagonisti care sunt tot timpul in vizorul camerei. Sau, ma rog, aproape tot timpul, vedeti voi exact care sunt exceptiile. Fara sa dau explicatii tehnice, pe acelea le gasiti in clipurile pe care le-am presarat pe parcursul intregului articol si in diverse alte articole, vreau sa subliniez un lucru: regizorul a plecat din start de la premisa ca vrea sa faca un film de razboi turnat din prima (one-shot movie). Toate alegerile sale ulterioare au fost gandite in acest sens.
1917: Speranta si Moarte (ce traducere inutila! stiu regulile CNC, stiu absurditatea de a impune distribuitorului sa aiba o adaugire, mai mica sau mai mare, in limba romana; insa stiu la fel de bine ca se pot face si exceptii, iar 1917 si atat este titlul perfect, perfectiune pe care niciun distribuitor din nicio tara nu ar fi trebuit s-o strice) are o poveste aparent banala: doi soldati britanici sunt trimisi sa parcurga o zona aparent parasita de nemti (no man’s land, in terminologia de razboi) pentru a ajunge la doua batalioane britanice ce se pregateau de atac. De reusita misiunii lor depindea viata a 1600 de oameni.
1917: Speranta si Moarte este unul dintre filmele genial regizate, care nu a luat premiul Oscar pentru regie. Fara sa fi vazut Parazitul si fara sa discut alegerea celui din urma pentru titlul de Cel mai bun film, tin sa subliniez aceasta absurditate: un film cu o regie atat de buna nu a luat Oscarul pentru regie. Ceea ce ar trebui sa compenseze. Sau nu.
1917: Speranta si Moarte este unul dintre putinele filme de razboi care mi-au placut, desi in general nu este genul meu preferat. Si din acest motiv este un film exceptional. De fapt, ca tot am pornit la inceput cu o definitie, ar trebui sa va mai dau una: un SF bun este un SF ce place si non-fanilor SF. Definitia poate fi aplicata, bineinteles, oricarui gen.
1917: Speranta si Moarte este un film de razboi care nu contine propaganda. De fapt, umanizeaza razboiul, fara sa-l fardeze inutil. Nu exista oameni buni si oameni rai, ai lor nu sunt niste animale, in timp ce ai nostri sunt niste eroi exceptionali, ci exista pur si simplu ai lor si ai nostri. Ei sunt ai nostri, deci nu trag in noi, aia sunt ai lor, de ei trebuie sa ne ferim. Si unii, si altii sunt oameni, cu calitati si defecte. Apropo de defectele alor nostri, e la un moment dat o replica (pe care o citez din memorie): „Cand dai comandantului scrisoarea, asigura-te sa fie martori. Unii soldati se antreneaza mult pentru batalii.”. Da, deci exista riscul ca un comandant sa ignore ordinul de sus din dorinta de a se bate, din setea de sange pe care, soc si groaza, o au multi soldati.
1917: Speranta si Moarte este un film exceptional, care trebuie vazut musai la cinema. Intr-un cinema cat mai dotat tehnologic, alaturi de un public cat mai civilizat. Caci ar fi absurd ca la acest film sa auzi sunetul pungii de floricele ori sunetul sucului baut cu paiul.
1917: Speranta si Moarte este in cinematografe de ceva timp, mai precis din data de 24 ianuarie, fiind distribuit in Romania de Vertical Entertainment. Eu l-am vazut la Cinemax Veranda, loc unde va recomand sa mergeti si voi. Programul complet al proiectiilor de la acest cinema il gasiti pe Cine-Max.ro.
Review foarte frumos structurat si plin de informații interesante! Bravo!