Doctor Strange este exact precum toate celelalte filme cu super-eroi

Doctor Strange este exact precum toate celelalte filme cu super-eroi

 

doctor-strange-poster

In ultima vreme, avem filme cu super-eroi care intrunesc, cumulativ, urmatoarele caracteristici:

  • Super-eroul este umanizat, isi descopera tarziu calitatile si este foarte simpatic. S-au dus eroii plini de muschi, eroii geniali, eroii de tip vechi. Acum filmele cu super-eroi vor sa ne spuna ca un super-erou poate fi oricine. Par a fi facute toate de catre vracii motivationali, aia de iti spun ca daca iti propui sa ajungi pe luna si ai ajuns abia la etajul 3, nu trebuie sa disperi: etajul 3 este, metaforic, luna ta.

avanpremiera-doctor-strange

  • Eroul negativ nu e deloc naspa. El e asa din cauza unui concurs nefericit de imprejurari, dar sufletul sau este oricum bun. Cu totii suntem buni, cu totii avem ceva bun in noi, nimeni nu s-a nascut rau. Si, cel mai important: publicului spectator nu trebuie sa ii fie frica de eroii negativi. NU trebuie sa-si doreasca moartea acestora. Eroii negativi trebuie convinsi cumva sa se indrepte. Deci nu ne mai trebuie eroi negativi carora sa le dorim sa crape.

  • Trebuie sa fie un pic de romantism. Ce erou este ala daca nu iubeste? Nu ne trebuie eroi cu inima de piatra. Pana si robotii au sentimente.

avanpremiera-doctor-strange-bucuresti

  • Efectele speciale trebuie sa fie la inaltime. Publicul spectator nu vine pentru eroi, pentru a se speria de eroul negativ, ci vine pentru efecte. Multe culori, multa bataie, multa bulibaseala. Suntem in 2016, totusi.

doctor-strange-avanpremiera

  • Filmul face parte dintr-un univers specific. Eroii Marvel, indiferent care-s aia, au Universul Marvel. Eroii DC Comics au universul lor, complet diferit. Fiecare film trebuie incadrat si bine delimitat. De exemplu, daca filmul este difuzat la tv si tu dai de acest film in minutul 25, trebuie sa stii exact unde te afli. Nu stii exact ce film e, dar stii exact UNDE te afli.

emil-raluca-avanpremiera-doctor-strange

  • Actiunea trebuie sa fie cat mai simpla, ea oricum este neimportanta. Nu d-aia te duci la film, pentru a afla CE se intampla. Din acest motiv, spoilerele devin neimportante. Cum lupti impotriva spoilerelor? Nimic mai simplu: faci actiunea neimportanta. Ce conteaza ce se intampla in film? Nu d-aia ai venit la cinema.

emil-calinescu-daniela-bojinca-doctor-strange

  • Actiunea, ca tot vorbiram de ea, trebuie sa fie facuta in asa fel incat sa aiba legatura cu filmele precedente (ori, daca e origin story, trebuie ca ea sa nu contrazica filme deja existente), sa se termine astfel incat sa poata fi vesnic continuata si, cel mai important, sa poata fi inteleasa si distinct. Exista persoane care incep sa se uite la Universul Marvel de la filmul X. Ei nu trebuie neglijati, nu trebuie goniti din salile de cinema. In fond, si banii lor sunt utili.

Cum este doctor Strange? Pai indeplineste, pana la ultima picatura, toate cele 8 puncte. Super-eroul este uman, este un doctor ce are un accident. Eroul negativ e si ala baiat bun, nu te sperii de el, in fond, ti-ar putea fi prieten. Are motivele lui sa fie rau. Eroul pozitiv, ca pe el ne axam, iubeste pe cineva. Totul se intampla in universul Marvel, la sfarsit, in cele 2 after credits-uri (un mid-credits si un after-credits, de fapt), vedem punctul de legatura cu intreaga poveste, cu intreg universul Marvel, actiunea este doar ca sa fie, nimic memorabil. Totul, dar absolut totul, se desfasoara in fata ta in ritm ametitor, efectele vizuale fiind intense.

Din acest motiv, atunci cand vorbim de Doctor Strange si de CAT DE BUN este acesta, ca film, la ce ar trebui sa ne referim?

La actiune nu prea putem, e atat de banala si plina de clisee incat ne face sa credem ca este aproape inutila.

La interpretarile personajelor? Aici putem vorbi de interpretari, dar doar la modul Cat de bun este X in rolul lui Y? Iar Doctor Strange este bine (nu genial, nu prost, doar bine) interpretat de catre Benedict Cumberbatch.

La efecte? Da, aici putem vorbi de efecte foarte bune, exceptionale chiar. Este intre primele 5 din acest punct de vedere.

La dialoguri? Sunt in nota Marvel, nu exceleaza, dar nici nu dezamagesc.

Din acest motiv, Doctor Strange este un film Marvel tipic. Marvel nu isi propune ca filmul X sa fie superior filmului Y, ci isi propun ca toate sa fie la fel: sa-ti doresti nespus sa-l vezi, sa-ti doresti sa-l revezi, sa-ti doresti sa vezi si urmatorul film. Nu va fi clar X mai bun decat Y, ci, per total, toate vor parea cam la fel.

Te-am gonit din sala de cinema? Eu zic ca nu. Doctor Strange este la fel de bun ca precedentele filme Marvel si la fel de bun ca urmatoarele filme Marvel. Daca esti fan, vei pleca extrem de multumit din sala. Daca nu ai mai vazut filme Marvel, s-ar putea sa-ti doresti sa vezi.

Acum sa recomand si ce scrisara altii despre Doctor Strange. Asadar: Daniela, Minerva, Cristina si Angela. Plus Stefan, pe TimesNewRoman.

Doctor Strange a intrat de ieri, 4 noiembrie, in cinematografe, fiind adus in Romania de Cineforum. Salutari STRANGE tuturor!

. 1 comentariu la Doctor Strange este exact precum toate celelalte filme cu super-eroi. Categories: 2016. Tags: , , , .

About Emil Calinescu

Blogger de profesie, cinefil de placere, Cinemil pe scurt. Mai multe despre mine gasiti pe pagina Cinemilii.

1 thought on “Doctor Strange este exact precum toate celelalte filme cu super-eroi

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.