The Greatest Showman – Omul spectacol

Musicalurile au un farmec aparte. Poti doar sa le iubesti sau sa le urasti. Intri in lumea lor magica, te lasi patruns de farmecul lor si le savurezi fiecare vers, fiecare nota muzicala.

Eu, insa, sunt un caz aparte: nu sunt fan musicaluri, multe m-au dezamagit, dar nici nu le detest. Le inteleg logica, utilitatea, ma bucur ca exista, dar nu mi-as pune vreun musical pe vreo lista de favorite. Nu inseamna, insa, ca nu ma pot bucura de un musical bun. Ori macar decent.

Cu toate astea, fix precum criticul din film, vedeti voi la ce ma refer, eu caut alte lucruri la un musical. Un musical, ca sa fie FILM si nu concert, trebuie sa aiba mai mult decat voci bune si muzica frumoasa. Trebuie sa aiba poveste, sa aiba IDEI, sa aiba morala. E drept, nu as vrea sa cad in capcana aia oribila, in care pica multi critici, sa nu ma mai pot bucura de filme ori de spectacole de teatru.

Filmul The Greatest Showman – Omul spectacol este un musical bine realizat. Pe partea de musical, nefiind fan si oricum nefiind foarte specializat, nu ma pot plange. Muzica starneste emotie, m-a prins, deci a luat nota de trecere din punctul meu de vedere.

Din punctul de vedere al problemelor puse, filmul sta iarasi foarte bune. Excelent as zice. As enunta doar 3 probleme puse, intr-un mod foarte interesant, de catre acest film:

1. Unde se situeaza CIRCUL printre alte spectacole?
Comparatia, in film, se face cu teatrul, o comparatie cumva fortata. Circul nu concureaza cu teatrul, avand cu totul alt public, fara sa insemne ca un public ar fi inferior ori superior altuia. Ma rog, poate inferior ca varsta, caci spectacolele de circ, cu sau fara animale, atrag cu precadere publicul foarte tanar. Nu intru in disputa interzicerii circului cu animale, nu face subiectul acestui film, desi recunosc ca in Romania dezbaterea efectiva a lipsit.
Locul circului printre alte spectacole si compararea lui cu teatrul m-a dus cu gandul la dezbaterile din tara noastra, mai vechi si mai noi, legate de manele. Ele, manelele, au ajuns sa fie comparate cu muzica de opera, cu muzica simfonica, faptul ca ele sunt inferioare acestor muzici le face, din start, de repudiat. O discutie asemanatoare poate fi facuta si in domeniul cinematografic legata de telenovele.
Apropo, oricat de mult ar tolera multi critici de muzica manelele ori critici de film telenovelele, in continuare nu le vor considera arta. Fix ca-n filmul vazut de mine.

2. Sa nu te bucuri de teatru deși ești critic de teatru … asta numesc eu escrocherie!
Cel de mai sus este citatul meu preferat din film si citatul pe care-l voi folosi foarte des de acum inainte. Fix despre asta este vorba cand discutam despre critici si fix de asta ma tem sa nu ajung si eu candva. Momentan, recunosc, imi plac din ce in ce mai putine comedii, deci sunt pe drumul gresit.
Partea interesanta, pe care deja o stiam (din Birdman de exemplu) este ca-n SUA critica este luata in serios. Daca te-a laudat un critic, ai spectatori. Daca te-a demolat unul, nu prea ai. Cine trebuie sa te laude, cine trebuie sa te demoleze si care este relatia ta, de Show-Man (scuzati romgleza), cu criticii? O problema interesant pusa, poate chiar mai bine ca-n Birdman.

3. Pana la ce punct este utila publicitatea negativa?
Pentru cei care lucreaza-n domeniu este o discutie nesfarsita. Eu intotdeauna am considerat ca publicitatea negativa este daunatoare, dar mult mai putin daunatoare decat absenta publicitatii. Si ca nu trebuie neaparat sa cauti publicitate negativa, insa poti sa profiti de ea. Poti intoarce asta in favoarea ta.
Vedeti exact in film cum sta treaba.

Acum, sa ne intelegem: The Greatest Showman – Omul spectacol nu este o bijuterie de film. Asta in opinia mea, de nefan musicaluri. Este un film bun, agreabil, care pune in mod interesant niste probleme. Pare adresat mai degraba celor din industria teatrului decat celor din industria filmului. Insa extrapoland, problemele respective pot fi translatate si-n domeniul muzicii. Apropo, cat de revoltati sunteti ca un videoclip de manele a fost filmat in biblioteca UMF?