Inimi Cicatrizate in avanpremiera nationala la FEST-FDR 2016

Teatru la un festival de film? Film la un festival de teatru? Ambele lucruri sunt posibile si, din punctul meu de vedere, chiar recomandate. Ma rog, daca as fi dupa mine, nu as face un festival exclusiv de teatru ori exclusiv de film, ci as face festival cu o tematica (de exemplu comedie), unde as baga, deopotriva, teatru, film, poate stand-up, poate teatru de improvizatie.

Asadar, atunci cand am vazut ca filmul Inimi Cicatrizate va rula in festivalul FEST-FDR 2016 nu m-am mirat foarte mult. E drept, am ridicat un pic din spranceana si inca ma intreb de ce producatorii au ales ca AVANPREMIERA NATIONALA a acestui film sa aiba loc aici. Nu ma mir ca a fost proiectat, ci ma mir ca el a fost proiectat pentru prima oara aici si nu in alta parte.

Altfel, Inimi Cicatrizate se potriveste perfect in peisaj. Vorbim despre Festivalul Dramaturgiei Romanesti, asa ca un film – adaptare (adaptare libera, imi place exprimarea asta, una care, in acest caz, chiar reflecta realitatea) este binevenit aici. Inimi Cicatrizate este adaptarea textelor scriitorului roman interbelic Max Blecher, in special a romanului cu acelasi nume.

Max Blecher, personajul principal (in film avand numele de Emanuel), sufera de o boala incurabila, numita Morbul lui Pott, tuberculoza la coloana vertebrala. Este internat in diverse sanatorii, ultimul dintre ele fiind sanatoriul din Techirghiol. Actiunea filmului acolo se petrece, intr-un sanatoriu de la malul marii (locatia nefiind precizata cu exactitate).

Un prim punct discutabil al filmului este raportul realitate – fictiune. Radu Jude, aici in dubla ipostaza, de regizor si scenarist, impodobeste uneori, dar si simplifica alteori povestea tragica a talentatului scriitor. Inimi cicatrizate, romanul care da titlul filmului, nu este singura sursa de inspiratie a peliculei. Toata proza acestuia este autobiografica, prin urmare filmul acesta se vrea a fi mai degraba o sintetizare a suferintei acestuia (din momentul descoperirii bolii).

Aici, un element care a suscitat interes la discutia de dupa film a fost legata de opiniile politice ale scriitorului. In film acesta parea a avea opinii politice ferme. Problema, in opinia unora, este ca acesta, in realitate, nu a exprimat niciodata opinii politice. A decedat in 1938, pana sa inceapa prigonirea efectiva a evreilor din Romania de catre regimul Antonescu.

E drept, fiind vorba de un film, nu de un documentar, putem intelege argumentele cinematografice pe care le-a avut autorul Radu Jude.

Un al doilea punct discutabil, imputabil tot scenaristului, este dat de dialogurile mult prea actuale ale personajelor. Chiar daca atmosfera acelor ani era bine redata prin multe alte elemente, dialogurile pareau a fi din prezent. Teoretic, acest lucru scade din realismul filmului. Omeneste, insa, inteleg perfect motivele, mai ales dupa ce am aflat ca mare parte din filmari au avut loc dupa dezastrul din Colectiv. Dana Voicu a marturisit dupa proiectia ca i-a fost extrem de greu sa filmeze putinele minute in care apare. In film ea este mama tanarului Emanuel, mama care vine sa-l viziteze pe acesta la sanatoriu. Va dati seama ce era in sufletul lor in momentul in care filmau?

Tot legat de Colectiv, la un moment dat o fosta pacienta a sanatoriului povesteste cum a scapat ea dintr-o nenorocire, cand s-a prabusit tribuna la o manifestatie. S-a musamalizat totul, anuntandu-se mai putine victime, pentru ca niciun politician sa nu fie tras la raspundere. Asemanari cu realitatea?

Un ultim punct negativ al filmului este doctorul Ceafalan, interpretat de Serban Pavlu. Parea din alt film: nu stiu daca pur si simplu nu si-a putut intra in rol, daca nu i s-a potrivit rolul, daca nu s-a putut concentra (din cauza Colectiv?) ori daca rolul i-a fost scris altfel. Rezultatul este, insa, cert: o evolutie sub cota sa. Nu va asteptati la ceva foarte rau, asteptati-va doar la un Serban Pavlu mult sub potentialul sau.

Daca SCENARISTULUI Radu Jude ii poti reprosa cate ceva, in special daca ai lectura opera scriitorului Blecher, ca regizor nu-i poti reprosa mare lucru. Modul in care este filmat, tempo-ul, totul pare ales perfect. Regizorul Radu Jude merita o mare bila alba.

Si sa nu aveti impresia ca ar fi un film rau. Dimpotriva: un film foarte bun, iar motivele pentru care acest film trebuie laudat sunt urmatoarele:

O evolutie aproape perfecta a actorului principal, Lucian Teodor Rus. El este actor de teatru, a jucat in cateva spectacole, insa in film este debutant.
Aduce la lumina un autor putin cunoscut publicului larg: Max Blecher. Filologilor le este cunoscut, s-a studiat in facultate. Personal, insa, nu l-am studiat in liceu si pana sa aflu de acest film nu auzisem de el. Nu ma mandresc cu asta, dimpotriva, imi pun cenusa in cap.
Problema evreieasca nu a fost pusa in filmele romanesti. Acest film cumva prevesteste holocaustul, anti-semitismul fiind deja prezent in societate. Desi multi sustin ca ar fi prea multe filme cu holocaust, personal mi-as dori SI o productie romaneasca pe aceasta tema. Inimi cicatrizate ar putea fi un preambul bun.
Un film impresionant despre boala, fara briz-briz-uri legate de sistemul medical, fara glume inutile, fara altceva. Boala necrutatoare care distruge cariere, vieti, care nu iarta pe nimeni. Iar cea mai grava boala nu este cea care te omoara direct, ci cea care te macina incetul cu incetul, cea care te tintuieste la pat, care te impiedica sa traiesti atat cat mai ai de trait.

Inimi Cicatrizate va intra in cinematografe in 18 noiembrie, insa, din cate am vazut, mai este programat a fi proiectat si in cadrul Comedy Cluj (unde voi ajunge si eu, perioada fiind 21-30 octombrie). Va recomand sa-l vedeti, sunt curios ce succes va avea la public (un premiu special la Locarno va fi, oare, de ajuns?). Salutari CINEMILE tuturor!