Juror #2 (2024) – MAX
Juror #2 este, zic unii, filmul de retragere al lui Clint Eastwood. Este nascut pe data de 31 mai 1930, deci stirea nu este ca se retrage, ci este ca se retrage abia acum. Lucru pe care oricum nu-l cred, nu-mi pare omul care pur si simplu sa stea acasa. Personal, as fi preferat ca ultimul sau film sa fie Cry Macho pentru simplul fapt ca-n acel film el este si personaj principal. Oricum, e mai putin relevant daca este sau nu ultimul film. Este un film excelent, corect realizat, de care trebuie sa ne bucuram. Pe care trebuie sa-l savuram.
Juror #2 ne spune povestea lui Justin Kemp, un tanar a carui sotie urmeaza sa nasca, dar care trebuie sa fie jurat intr-un proces. In America chestiunea cu a fi jurat este extrem de importanta, este o datorie pe care trebuie s-o faci pentru societate, asa ca nu poti fugi de responsabilitate doar pentru ca te asteapta acasa sotia. In principiu nu poti scapa nicicum de aceasta datorie.
Nu va spun cine anume era inculpatul, nu va spun cine erau ceilalti jurati, nu va spun nici cine era avocatul apararii ori procurorul, insa va s pun ca acest jurat, Justin Kemp, stia mai multe decat voia sa spuna. Si era tot timpul intre ciocan si nicovala. Pe toata durata procesului si ulterior, atunci cand juratii discutau pe marginea verdictului, Justin era intr-o mare dilema morala. Orice ar fi ales era gresit. Era intr-o situatie din care cu greu ar fi putut iesi.
Intr-o asemenea dilema se afla si procuroarea. In SUA procurorul este ales democratic, este nu doar procuror, ci si om politic, asa ca dilemele morale personale se impleteau cu dorinta de a fi reales si de a face in continuare dreptate.
Chiar asa, ce este aceea dreptate? Cat de departe este conceptul de dreptate de adevar? Ce ar trebui sa faci atunci cand verdictul nu este cel corect? Cel drept?
Ce am vazut de fapt in cele aproape 120 de minute de Juror #2? Pai am vazut un „courtroom drama” autentic, curat, fara briz-briz-uri, fara „condimente” inutile. Un film corect realizat, aproape perfect, fara nicio eroare regizorala, cu interpretari CONVINGATOARE, fara a dramatiza excesiv, fara nicio virgula pusa in plus, fara nimic lipsa. Singurul defect al acestui film pare a fi tocmai acesta: prea putin spectaculos, prea putin Hollywood, inclusiv in final. Cine mai are timp de dileme morale? Cine mai are timp de fillosofie juridica? Cine mai are timp de un film atat de profund fara a fi nici macar un pic comercial?
Ce as fi facut eu in locul acelui jurat? Nu stiu. As vrea sa cred ca as fi actionat la fel. Ca obiectiv vorbind, asa ar actiona 90% din oameni. Ca decizia luata de acel cetatean este una de inteles. Nu stiu, de asemenea, ce as fi facut in locul ei, al procuroarei. As vrea sa spun la fel, ca as actiona exact cum a actionat ea. In cazul ei este si mai de inteles. Si mai putini oameni ar actiona altfel.
Eu as vrea sa vad, sa cunosc, oameni care ar actiona altfel. Acei 10%, daca nu mai putini, oameni care ar fi diferiti. Imi place sa ma laud ca sunt diferit, insa aici nu as fi fost cu nimic diferit. Mi-e rusine sa recunosc. Sau dimpotriva. Macar am puterea s-o fac.
Vedeti Juror #2, un film care nu va rula in cinematografe, probabil nici prin festivaluri, asa ca trebuie cautat pe internet. Momentan se gaseste pe MAX, dar filmele se plimba, asa ca in viitor nu exclud nimic. Eu mi-as dori sa il pot vedea si dezbate alaturi de avocati, psihologi, filosofi. Mi-ar placea sa asist la o dezbatere, una in care sa se discute inclusiv finalul (cel pe care eu, din motive de spoilere, nu-l pot nici macar pomeni).
Si mi-ar placea sa vad mai multe filme precum Juror #2. Oare cer prea mult? Oare fac parte dintr-o minoritate atat de restransa? Sper sa nu, dar cred ca da.
Be the first to leave a reply