Maria Magdalena poate fi privit din 5 perspective COMPLET diferite

Primele mele reactii vizavi de noul film Maria Magdalena au fost destul de virulente. Sfantul Petru negru, Maria Magdalena idola feministelor, Iuda musai alb (nu e voie sa-l pui pe tradator sa fie negru, ai fi rasist), iar Iisus are un moment de nebunie feroce, desi in rest pare resemnat cu soarta pe care o va avea, si exemplele pot continua.

Citit, deci, din perspectiva corectitudinii politice, povestea este absurda. Daca voiau sa te concentrezi asupra Mariei Magdalena, nu puneau celelalte personaje atat de corecte politic. Caci Sfantul Petru nu este singurul personaj de culoare din peisaj, sunt multi altii. Iar negri prin Israel /Iudeea sunt destui. E plina tara de ei (Cum? Nu stiati?).

Cea de mai sus este prima perspectiva. Sunt elementele care-ti sar in ochi, pe care le vezi fara sa gandesti un pic mai profund filmul. Noroc ca mai sunt inca 3 perspective, un pic mai favorabile filmului.

Perspectiva numarul 2 este cea istorica. As tinde sa spun si Biblica, religioasa, dar aici sunt diverse controverse. De la adevarul istoric se poate devia extrem de usor catre teorii conspirationiste tip Codul lui Da Vinci. Adevarul de la care se pleaca este o decizie a Vaticanului din vara anului 2016, prin care este reabilitata Maria Magdalena. Nu a fost o prostiuata, asa cum a sustinut un Papa acum cateva sute ani, ci a fost o persoana foarte apropiata lui Iisus.

Va las mai jos un documentar din 2014, realizat de National Geografic, privitor la Maria Magdalena. Atentie, 2014, cu 2 ani inaintea deciziei Vaticanului:

Acum, ceva cu adevarat sigur nu stim. Nu avem cum. Biblia este o carte care poate citita, interpretata si reinterpretata in mii de feluri, ce stiam pana acum se pare ca nu este chiar adevarat, drept urmare nu putem sa afirmam cat de adevarat este filmul. Nu putem afirma, precum in alte cazuri, ca este 50 ori 80% adevarat.

A treia perspectiva din care poate fi vazut filmul este una strict cinematografica. Sa facem abstractie de corectitudinea politica, de ceea ce stim deja, de ceea ce zice Biserica (de fapt, BISERICILE, caci sunt o sumedenie de biserici crestine, dupa cum v-am zis mai sus) si sa luam povestea ca atare. Sa ne imaginam ca n-am avea habar de subiect si ca avem contact pentru prima oara cu aceasta poveste.

Din acest punct de vedere, filmul sta decent. E un film decent spre bun. Rooney Mara, in rolul Marie Magdalena, s-a descurcat decent spre bine. Daca stau sa-mi amintesc celelalte roluri ale ei, pare a fi printre cele mai bune. Dupa mine, este o actrita supraevaluata. O actrita lipsita de talent. Aici reuseste, cumva, sa fie credibila. Reuseste sa starneasca emotii. E drept, o alta actrita, in rolul ei, s-ar fi putut descurca mai bine.

Joachin Phoenix este, insa, printre cei mai slabi Iisusi din cinematografie. Este fie excesiv de violent si de nebun intr-o scena, fie apatic, fie geniu neinteles. Este lipsit de carisma, lucru asupra caruia am dubii: daca Iisus ar fi fost ca-n film, nu cred ca l-ar fi urmat nimeni. Absolut nimeni.

Sfantul Petru, interpretat de Chiwetel Ejiofor (Solomon Northup din 12 ani de sclavie), pare un pastor baptist stereotipic, care urla in gura mare ca vine Iisus si ca Iisus se afla in sufletul tau, ca acolo il vei gasi. De fapt, in multe momente mi-am imaginat ca cei care au facut filmul, scenaristi, regizor, producatori, sunt baptisti.

Tot aici, as putea sa mentionez si cateva chestii (aparent) absurde. Va povestesc doar doua dintre ele:
– Prima, una dintre minunile lui Iisus prezente in film: cand a facut un orb sa vada. Cum a reusit asta? Simplu: si-a bagat degetul in gura, probabil l-a imbibat cu saliva, si l-a plimbat apoi pe pleoapele nevazatorului. Si gata minunea.
– O a doua scena este una in care Iisus este singur cu Maria Magdalena. Ea ii spala picioarele, cum era obiceiul. El avea picioarele bagate in vasul (sau ce era) cu apa. La un moment dat el o intrerupe, pune pana in vasul respectiv, in apa aceea, apoi ii pune degetul pe frunte. Da, cu apa din aia in care-si bagase, la propriu, picioarele. N-or fi fost normele actuale de igiena, dar parca…

Nu zic, per total, strict cinematografic, filmul e pe plus. E decent spre bun. Dar DOAR daca-l luam ca atare, distinct.

A patra perspectiva este cea motivationala. Multi judeca filmele exclusiv prin prisma mesajului transmis. In acest caz, mesajul este pozitiv, Dumnezeu e in sufletul tau, minunea o poti infaptui tu, alaturi de semenii tai. Cred ca vracii motivationali sunt extrem de incantati.

Legat de acest lucru, mi-am amintit o discutie avuta cu o amica de acum cateva luni (peste 1 an, cred). Ea a devenit, de cativa ani, credincioasa (aproape) fanatica, intamplator baptista. Si mi-am amintit cum imi zicea ea ca dezvoltarea personala si religia/credinta nu sunt notiuni contradictorii, ci dimpotriva, militeaza pentru acelasi lucru. Atunci cand am intervievat-o, mi-a explicat un pic cum sta treaba. Redau exact partea care ne intereseaza pentru subiectul filmului:

Emil Calinescu: Continui sa te provoc: ai scris, nu demult, si o carte. Daca nu ma insel, este una de dezvoltare personala. Nu cumva dezvoltarea personala, ca idee, se contrazice flagrant cu ideea de religie? Dezvoltarea personala imi suna a ceva umanist, care respinge ideea de Dumnezeu care te ajuta pe tine sa te dezvolti. Corecteaza-ma daca gresesc. Si daca am dreptate, inseamna ca-ti renegi propria opera?

Monica Berceanu: […] Asa este, am scris cartea PUNE ULTIMA PIESA, dar nu este de dezvoltare persoanala, ci este o carte intre copertile careia sunt gandurile mele, adunate de la 14-27 de ani :). Acolo exista si Dumnezeu… contine ideea de alegere personala, de suferinta ce poate fi transformata in oportunitate, etc. Dar dezvoltarea personala nu se contrazice cu ideea de religie. Isus a fost un mare Invatator. Daca vrei, poti sa-L numesti un fel de Andy Szekely al zilelor noastre. (e doar un exemplu uman, pentru ca imi place mie tare mult Andy ca speaker). Dezvoltarea personala deriva din Biblie, Si asta iti va spune orice om care sustine cu adevarat ideea de dezvoltare personala. Oamenii care merg pe aceasta linie sustin ca Biblia este cartea de capatai a dezvoltarii personale. Un manual de instructiuni morale. Diferenta dintre un om care se ghideaza dupa regulile Bibliei considerand-o numai cartea de capatai a dezvoltarii personale si un om care crede ca este o carte sfanta, insuflata de Dumnezeu, este aceea ca omul din cel de al doilea caz crede ca Hristos a murit pe cruce pentru lume, ca lumea sa aiba viata vesnica. Omul din prima categorie nu crede ca Isus a fost neaparat salvatorul lumii, ci il crede un invatator, un vizionar. Dar Il respecta :). Deci nu, dezvoltarea personala nu se contrazice cu Biblia, ci se completeaza. Ca stiinta cu religia 🙂

Daca veti vedea filmul, il veti vedea pe Iisus fix in aceasta ipostaza. Ceea ce iarasi ma duce cu gandul la ideea de mai sus: filmul a fost facut de niste baptisti 🙂 Niste baptisti care le au cu dezvoltarea personala, ce-i drept.

Acum, perspectiva numarul 5, un fel de intrebare-concluzie: cui se adreseaza filmul acesta? Ce-si doreste el de fapt? Ok, in afara de a lua niste bani.

Si, mai ales, cine vor fi cei care-l vor aprecia?

Cum il vor privi credinciosii? Cum se vor raporta la el (neo)protestantii, ortodocsii, catolicii, Papalitatea? Cum il vor privi ateii? Cum il vor privi feministele? Cum il vor privi criticii de film, cei pentru care filmul, cinematografic vorbind, este mai important decat mesajul transmis? Cum il vor privi vracii motivationali? Isi vor lua, oare, din el, citate pentru viitoarele lor conferinte?

Personal, consider ca Maria Magdalena este un film decent daca il judecam STRICT cinematografic. Conform celorlalte criterii, unghiuri de abordare, calitatea lui scade considerabil. Sau poate sunt eu prea pretentios si prea analitic.

Oricum, mergeti sa va convingeti singuri. Maria Magdalena intra in cinematografe din 30 martie (adica de Vinerea Mare la Catolici, respectiv cu 2 zile inainte de Florii pentru ortodocsi), fiind distribuit in Romania de RoImage.