Nu-mi da drumul! – Never Let Go
Nu-mi da drumul! – Never Let Go este un horror decent. Nu m-a speriat asa cum mi-am dorit, fazele sunt mai mult scarboase decat infricosatoare, dar este inteligent construit, are sens, are logica, asa ca nu pot decat sa-l laud.
Nu-mi da drumul! – Never Let Go ne spune povestea unei mame care-si creste cei 2 copii ai ei in singuratatea unei paduri. Cei 3 se izolasera complet de lume din cauza unui spirit care ii bantuia. Pentru a se feri de acest spirit, cei 3 erau obligati ca atunci cand ieseau din casa sa fie tot timpul legati cu o sfoara. Ei puteau merge doar pana unde se intindea acea sfoara. Nu prea departe, deci, asa ca resursele de hrana erau limitate. Din ce in ce mai limitate.
Problemele incep sa apara atunci cand copiii incep sa conteste existenta acelui demon, atunci cand ei vor sa-si castige libertatea. Au impresia ca mama este paranoica, este nebuna, si ca nu pot trai la nesfarsit legati la propriu unii de altii.
Nu va dezvalui finalul, ce e cu acest demon, cum a ajuns in acea casa si de ce, va las sa descoperiti singuri aceste lucruri.
Nu-mi da drumul! – Never Let Go este un slow-burn extrem de reusit, un film pe care insa unii, daca-l vor vedea acasa, il vor opri dupa 15 minute, dar care pe mine a reusit sa ma tina in scaun tot filmul.
La final, in loc sa rasuflu usurat ca am scapat cu viata, aveam capul plin de intrebari. Am inceput cu „ce as fi facut daca eram in locul lui X?”. Din pacate, desi am vazut unde a dus totul, am ajuns la concluzia ca asa as fi actionat si eu. Si in locul ei, si in locul lor. Cumva, nu aveai cum sa actionezi altfel, candva trebuia sa „tai nodul (gordian)”. Sa rupi lantul.
Caci de fapt intrebarea principala era fix asta: Intre o viata intr-o captivitate sigura si o viata plina de pericole in libertate, ce ai prefera? Personal, nu as putea rezista foarte mult intr-o astfel de captivitate, nu o numesc viata. A supravietui este diferit de a trai. Ok, daca m-as fi nascut acolo as fi avut o cu totul alta viziune, dar mintea mea de acum fix asta gandeste: ceea ce am vazut acolo nu era deloc viata. Nu era ceea ce inteleg eu prin viata.
Despre regizorul Alexandre Aja as avea multe de zis, si de bine, si de rau. A facut un film corect, dar inutil precum Crawl (Ape Ucigase), a facut un film foarte bun precum Mirrors (Oglinzi malefice), dar a regizat si 2 dezastre: Coarne (Horns) si Piranha 3D. Deci asteptarile erau cumva mixte. Acest Nu-mi da drumul! – Never Let Go este un pic mai putin bun decat Mirrors, dar peste toate celelalte filme (le-am enumerat pe cele vazute de mine). Ma rog, nu facusem research-ul complet, eu stiam doar de Crawl si de Mirrors cand am intrat in sala de cinema, abia apoi am aflat de celelalte 2 dezastre (pe care si acum imi doresc sa mi le scot din minte).
Ceva interesant: am vazut Nu-mi da drumul! – Never Let Go fix inainte sa vad Anul nou care n-a fost. In multe momente, am vazut asemanarile izbitoare dintre cele 2 filme. Traiul din Romania comunista nu era cu mult diferit de traiul izolat din padure, cu o sfoara legata in jurul corpului, sfoara la care nu trebuia nicicum sa renunti. Ceea ce m-a facut sa constientizez ca metaforic filmul acesta este superior marii majoritati (peste 80%!) a horror-urilor de pe piata. Nu m-am speriat deloc in timpul proiectiei, dar m-am speriat ulterior cand am constientizat asta.
Nu-mi da drumul! – Never Let Go este un film excelent, pe care il recomand tuturor. Ritmul lent nu ar trebui sa va sperie. Nici faptul ca scenele cu adevarat infricosatoare sunt putine si „telefonate” (nu apare nimic brusc in cadru). Si va rog din suflet: incercati sa va ganditi un pic, nu va multumiti doar cu ceea ce ati vazut pe ecran. Ceea ce se citeste printre randuri este de zece ori mai interesant. Credeti-ma pe cuvant.
Nu-mi da drumul! – Never Let Go a intrat in cinematografe din 20 septembrie 2024, fiind distribuit in Romania de Ro Image 2000 & Karpat Media.
Be the first to leave a reply