O terapie pentru viata – A cure for Wellness

Cand eram prin liceu, imi propusesem sa ma fac psiholog. Am si dat la facultatea de psihologie, fara succes insa. Cativa amici ma ironizau, spunandu-mi fel de fel de glume cu psihologi. Altii, mai in varsta, imi ziceau celebra zicala In cazul nebuniei tratamentul iti face mai mult rau decat bine. E drept, confuzia psiholog – psihiatru este omniprezenta, insa inaintand in viata sunt din ce in ce mai convins ca expresia cu pricina nu este chiar falsa.

Cinematografia abunda de filme care se desfasoara in sanatorii si spitale de boli psihice. De fiecare data cand se anunta un nou astfel de film tresar un pic si ma gandesc ca, intr-un fel, viata m-ar fi putut duce intr-un astfel de sanatoriu. E drept, de cealalta parte a baricadei. Sau cine stie … Apoi imi dau seama ca psihiatru nu as fi putut fi si ma linistesc.

In plus, istoria mi-a placut si inca-mi place, asa ca un film despre un sanatoriu care face apel la istorie (fie si ea pseudo-istorie) nu poate fi decat interesant. Sa mai adaugam faptul ca-i regizat de Verbinski, ca sa intregim tabloul.

Lockhart (interesant nume) este un agent de bursa trimis de firma sa sa-l recupereze pe presedintele companiei, internat intr-un sanatoriu din Alpi. Acesta sustinea ca nu are de gand sa se intoarca, insa era mare nevoie de el. De semnatura lui in fapt.

Ajungand la sanatoriul cu pricina, Lockhart constata ca acolo se petrec lucruri extrem de dubioase. Sfarseste prin a fi diagnosticat de aceeasi boala pe care o aveau toti pacientii internati acolo.

Acum, as putea sa fac multe paralele intre film si prezent, intre pacientii internati acolo si persoane pe care le intalnesti zi de zi. As putea compara acel sanatoriu cu intreaga tara numita Romania. Stiti voi, un strain, dupa cateva luni petrecute la noi, se romanizeaza. Si chiar daca aparent ar trebui sa plece, el nu mai vrea sa plece. Cam cum se intampla cu acei pacienti.

Acum, legat de partea cinematografica a O terapie pentru viata – A cure for Wellness, am fix 5 observatii de facut:

1. Inceput greoi, film mult prea lung. Nu e nimic de adaugat aici, pur si simplu inceputul e foarte plictisitor. De aceeasi parere cu mine sunt atat Angela, cat si Malaezu.

2. Interpretari foarte bune, in special Dane DeHaan (personajul principal).

3. O atmosfera foarte misto, chiar te simti in acel sanatoriu. Claustrofobii vor avea o problema. Dupa mine, un atu mare al filmului.

4. Povestea este indeajuns de bolnava incat sa te crucesti (sau, ma rog, ce reactie ai tu cand esti absolut socat), insa in acelasi timp indeajuns de putin explicata incat sa-ti pui si imaginatia la contributie. Dozata foarte bine dupa mine, chiar daca unii colegi bloggeri simteau nevoia de ceva mai multe explicatii.

5. Aparentul haos lucreaza in avantajul filmului. Un film despre un sanatoriu nu poate fi altfel decat haotic, nebunesc. Haosul il face imprevizibil, desi in momentele cheie, din pacate, este mai previzibil decat ar trebui sa fie un thriller.

Mergeti sa vedeti O terapie pentru viata – A cure for Wellness. Este un film bolnav pe care l-ati putea aprecia. Vedeti, insa, sa nu-l apreciati prea mult. Nu d-alta, dar sunt destule locuri libere in sanatoriile patriei. Este un film nu exceptional, nu foarte bun, doar bun. Salutari CINEMILE tuturor!