Principiul incertitudinii
Principiul incertitudinii este un film romanesc independent, de care au auzit foarte putini oameni. Putini spre deloc. Spun din start: este un film adresat cu precadere celor care lucreaza in domeniul fizicii, cercetatorilor. Ei s-au regasit in film, in povestea lui. Noi, ceilalti, ne-am simtit ca niste intrusi care trageam cu ochiul (si cu urechea) si nu intelegeam mare lucru din ce vedeam.
Pentru cine nu stie, Principiul incertitudinii vine din mecanica cuantica. Nu stau sa vi-l explic, insa principiul in sine este fundamental pentru intelegerea acestui film. Daca nu stii ce e cu el ori daca nu intelegi nimic din explicatii aparent banale de pe site-uri tip Wikipedia, atunci in mod cert filmul omonim NU iti este adresat. Sunt sanse mici sa-ti placa.
Principiul incertitudinii este, trebuie sa recunosc, un titlu atractiv. Pentru cei din domeniul este un titlu „stiintific”, iar pentru noi, ceilalti, pare un joc de cuvinte inteligent. Smart. Deci spun din start: un afis avand acest titlu scris mare ma atrage. Ma convinge.
Tot pe afis este scrisa si distributia. Pe langa doamna Maia Morgenstern (care din pacate nu poate fi VAZUTA, ci doar AUZITA, caci singura scena a ei este una in care o auzim prin intermediul unui telefon), am mai recunoscut-o si pe Erica Moldovan (actrita la Ateneul National din Iasi, cea pe care o tin minte pentru excelentul rol din Imblanzirea Scorpiei!), de aceasta data intr-un rol mai cuminte, iese mult mai putin in evidenta.
Despre filmul efectiv aflati mai multe din clipul de mai sus, de la regizorul si scenaristul Sebastian Badarau. Va recomand clipul de mai sus, exact cum il povesteste Sebastian Badarau. Mi se pare ca as distruge feng-shui-ul facand IN SCRIS rezumatul acestui film. Care film, deja v-am spus, nu prea m-a prins.
Acum ajung la ideea de baza, la ce cred eu despre acest film: nu are nimic artistic in el. Este mult prea INGINERESC construit. Linii drepte, nimic estetic. Nu are niciun fel de poezie in el.
Ca sa fac o comparatie fotbalistica, imaginati-va ca il puneti sa dribleze pe cel mai putin tehnic jucator. Sunt 2 variante: fie el NU va dribla, facand ceea ce stie el sa faca mai bine, fie va calca pe minge. O va sparge.
Evident ca fiecare film are publicul sau, ca fiecare film presupune o munca titanica. Apreciez efortul, apreciez oamenii care au o idee pe care vor sa o puna in aplicare, facand eforturi uriase in acest sens. Nimic gresit in asta, nimic absurd.
Doar ca, ramanand in domeniul fizicii, uneori nu sunt pe aceeasi lungime de unda cu aceste filme. Suntem din filme diferite. Da, indemnul meu este si va fi intotdeauna MERGETI LA FILM SI CONVINGETI-VA SINGURI. Insa in acest caz chiar nu as putea recomanda acest film unui poet, unei persoane sensibile. Nu ca nu va intelege nimic din film, caci filmul are mesaje clare, bine tintite, ci cumva dimpotriva.
Eu am alte pretentii de la un film, in special pe partea vizuala (care aici nu imi ofera chiar nimic). Din ce am inteles de la regizor, el a fost initial teatru radiofonic. Nu prea ascult teatru radiofonic, nu m-a prins ideea, asa ca nu ma pot pronunta in ce masura Principiul incertitudinii ar putea prinde la acel public. Macar acolo nu dezamageste din punct de vedere vizual.
De ce sunt SIGUR ca Principiul incertitudinii va fi apreciat de oamenii din domeniul fizicii? Pai, printre altele, la proiectia la care am fost si eu prezent erau cativa, inclusiv studenti, care marturiseau ca asa decurg lucrurile la acele institute. Ca totul este realist. Ca nu este vorba de imaginatia scenaristului – regizor. Doar ca, vedeti voi, 90% dintre oameni NU sunt interesati de ce se intampla in acele laboratoare. Iar oamenii de acolo par, pentru acesti 90%, niste genii plictisitoare, oameni lipsiti de simt artistic, de poezie. Nu zic ca asa este, nu vreau sa gandesc stereotipic, incerc sa scap de aceasta gandire, insa din pacate acest film confirma aceste idei preconcepute.
Daca as fi fost fizician si as fi stapanit Principiul incertitudinii, conceptul in sine, as fi putut stabili care-s sansele, procentual vorbind, sa va placa acest film. Nefiind fizician, va trebui sa va calculati singuri aceste sanse pe baza articolului de mai sus. Apoi va trebui sa mergeti #LaCinema si sa vedeti daca pronosticul dat de stiinta s-a adeverit sau nu. Daca nu, va trebui sa stabiliti singuri a cui e vina: a voastra, ca ati calculat gresit, a premiselor (ipotezelor) de la care ati pornit ori pur si simplu a … destinului!
Mergeti deci sa vedeti Principiul incertitudinii si vedeti daca am sau nu dreptate. Poate el va fi apreciat si de „celalalt” public. Poate eu am fost intr-o stare neconforma, poate vina e la mine si nu la producatorii filmului. Ori poate, cine stie, am fost chiar prea bland cu filmul, multi urmand a-i gasi multe alte defecte. Voi veti decide, nu eu. Caci eu nu dau verdicte, nefiind judecator. Nici real, nici virtual.
Imi place ca acest blog reuseste sa prezinte o perspectiva diferita a filmului Principiul incertitudinii, pornind de la o abordare mai stiintifica si adresandu-se in primul rand specialistilor in fizica. Este o provocare sa transpui un concept ca principiul incertitudinii intr-un film si cred ca realizatorii au depus un efort considerabil pentru a face acest lucru. Totusi, nu pot sa nu fiu de acord cu tine ca filmul este prea intesat cu detalii tehnice si lipseste cu desavarsire din punct de vedere estetic. Per total, nu m-a convins sa il recomand cu entuziasm si cred ca ar fi o experienta mai placuta pentru cei pasionati de fizica decat pentru mine, pasionata de artele vizuale.