Puncte de suspensie – TIFF 2024
Puncte de suspensie ne spune povestea unui pseudonim literar. Fara sa va dezvalui cine cum facea, va spun doar personajele implicate: un scriitor care se retragea intr-o casa izolata ca sa scrie, care in viata reala, cea neascunsa, era profesor de scriere creativa,, un prieten de-al sau, proprietarul casei, agenta literara a scriitorului, intamplator fosta sa sotie, si o fosta cursanta de-a profesorului. Ce fac toti astia si ce afla intr-un final opinia publica ramane sa descperiti singuri.
Puncte de suspensie mi-a readus in minte discutia despre pseudonimele literare. Discutiile de genul ma lasa rece pe mine, eu prefer sa ma bucur de carti, oricine le-ar fi scris pe acestea. Nu mi-am schimbat niciodata parerea despre vreo carte dupa ce am aflat cine a scris-o. Nici macar daca scriitorul era de fapt scriitoare.
Ce se intampla in spatele scenei ma lasa rece. E drept, uneori se observa diferente radicale intre un roman si altul, motiv pentru care unii cititori mai scrupulosi ajung la concluzia ca pseudonimul este de fapt pentru mai multi autori. Scriu mai multi sub aceeasi umbrela.
Nu, un autor nu este obligat, nici macar moral, sa se infatiseze in fata publicului, nici macar sa-si dezvalui identitatea. Unii se exprima mai bine in scris, prefera anonimitatea. Vor sa mearga linistiti pe strada, fara sa fie acostati, eventual atacati, agresati, de cine stie cine. Altii dimpotriva, adora publicitatea, adora sa fie vedete. Pentru asta s-au apucat de scris, pentru ca operele lor sa ii scoata in prim-plan.
In Romania, dupa cum deja stiti, nu exista ocupatia de agent literar, asa ca pentru publicul autohton povestea este mai greu de inteles. La noi scriitorii sunt si agenti literari, proprii lor agenti literari, drept urmare scriitorii de succes nu sunt cu adevarat cei mai buni scriitori, ci aceia care au si ceva talente si/sau cunostiinte de marketing.
Puncte de suspensie este un thriller ce se desfasoara, in mare parte, intr-o casa pustie, izolata de orice alta fiinta umana. Chiar daca nu avem cliseele specifice povestilor horror ori thriller, cu vremea rea care rupe orice cale de comunicatie, atmosfera aduce aminte de acele povesti. Casa izolata vine la pachet cu posibilitatea ca oricare dintre protagonisti sa il omoare pe celalalt si sa-l ingroape, fara a fi vazut de nimeni. Suspansul era din start mai mare avand in vedere contextul geografic, chiar daca totul se petrecea intr-un decor oarecum de lux, nicidecum intr-unul saracacios, rustic.
Legat de acest lucru, am ajuns sa ma gandesc in cazul multor filme daca ele ar putea fi transformate in spectacole de teatru. Aici raspunsul este clar da, Puncte de suspensie putand fi EXTREM DE USOR dramatizat. Am ajuns sa cred ca in multe cazuri, spectacolul de teatru ar iesi mai bun, eu l-as trai mult mai intens avand in vedere ca totul se petrece in fata mea. Cum cred ca ar fi cazul si aici. Ma rog, depinde si de regizor.
Insa am avut recent o astfel de experienta, la Arad, cu spectacolul Tinutul din miezul verii. Chiar daca acolo parcursul era cumva atipic, un text dramatic a fost facut film, teatrul aradean punand in scena textul original, situatia e cumva asemanatoare. Desi filmul are o distributie stelara, eu am trait mai intens spectacolul de teatru, cel care se desfasoara in fata mea. La fel ar fi si la Puncte de suspensie.
La final, o precizare scurta, dar relevanta: un film precum Puncte de suspensie este savurat cel mai bine de catre cititori, de catre cei care au ceva tangente cu mediul literar. Altfel, povestea ar putea parea seaca in ochii cuiva pentru care scriitorul e doar un nebun excentric si atat.
Mie, ca cititor, mi-a placut mult Puncte de suspensie, este printre cele mai bune filme vazute la TIFF 2024. Recomand filmul, dar avertizez tot publicul, unii s-ar putea sa nu fie pe aceeasi lungime de unda cu mine si cu filmul.
Be the first to leave a reply