Run Uje Run – Nordic Film Festival 3
Run Uje Run a fost filmul de debut al Nordic Film Festival 3. Ca sa intelegeti despre ce este vorba in acest film, imaginati-va urmatoarea situatie: un cantaret cunoscut doar in oraselul lui, sa zicem in Slatina natala, care avea la un moment dat si emisiune la radioul local, hotaraste sa isi scrie scenariul propriului film, in care va si juca alaturi de familia sa.
Eu v-am dat situatia adaptata la tara noastra, insa trebuie sa va imaginati situatia de mai sus intr-un micut orasel suedez. Fix din acest motiv imi este greu sa spun prea multe despre poveste. Sunt convins ca daca as fi trait in acea localitate, daca l-as fi auzit la radio, fie si injurandu-ma, daca l-as fi vazut la stand-up ori la teatru de improvizatie, ori daca i-as fi ascultat, macar din greseala, muzica, l-as fi privit altfel. L-as fi privit ca pe unul de-al meu.
L-as fi privit altfel si daca as fi fost macar suedez. Muzica lui ar fi insemnat ar fi putut insemna mai mult, as fi putut afirma ca e suedez tipic ori, dimpotriva, ca e atipic, ca nu este unul de rand.
L-as fi privit altfel si daca eram nordic, vecin, adica danez ori norvegian.
Insa fix din acest motiv sunt bune, utile, astfel de festivaluri. Inveti lucruri noi, te lovesti de culturi noi, iti pui intrebari.
Evident, intrebarea pe care mi-o pun DE FIECARE DATA este daca UJE ar putea fi roman, daca roman fiind, el s-ar comporta aproximativ la fel. Si indraznesc sa spun ca da.
Fara sa dau spoiler, spun ca momentul sau de cumpana, momentul care-i schimba radical viata, este atunci cand afla ca are Parkinson. Cum hotaraste sa infrunte aceasta boala, cum reactioneaza si ce fac cei din jurul lui ramane sa descoperiti singuri.
Personal, consider ca boala este aceeasi indiferent de cultura, indiferent de tara, drept urmare Parkinsonul se manifesta la fel si-n Suedia, si-n Romania. In plus, ca o „problema” personala, eu empatizez foarte mult cu personajele care au boli fizice. In acest caz, au fost 3 factori care au accentuat mult empatia mea:
- Faptul ca personajul este un om real. V-am mai povestit de atatea ori diferenta dintre fictiune si realitate, cum reactionez eu in cazul unei povesti despre care stiu ca e fictiune, respectiv cum reactionez eu in fata unei povesti despre care stiu ca-i reala.
- Faptul ca boala aceea nu e una care sa fi venit din vina pacientului. Nu stiu daca v-am mai spus asta, dar eu nu pot empatiza cu drogatii. Cu parintii ori (fostii) prieteni ai drogatilor da, dar cu ei nu. Pur si simplu eu vad acea „boala” a lor, dependenta, drept una asumata. Efectiv nu pot empatiza foarte greu cu ei. Insa cu o persoana care se imbolnaveste brusc de ceva fara ca ea sa fie vinovata, de o boala care apare pur si simplu intamplator, empatizez maxim. Cum a fost si-n cazul de fata.
- Faptul ca este o boala incurabila, care te degradeaza treptat. Nu stiu daca v-am zis, insa eu nu ma tem de moarte cat ma tem degradarea mea fizica si psihica de la batranete. Parkinsonul este o boala care te degradeaza, te face incapabil sa desfasori activitati altfel banale.
Ce nu v-am zis si trebuie s-o fac este ca Run Uje Run este o comedie. Desi in multe momente te tenteaza sa lacrimezi, daca astepti un pic vei rade din nou.
Pentru a fi in spiritul filmului, voi incheia cu o gluma:
Doi betivi discuta:
– Auzi, de care boala ar trebui sa ne temem? De Parkinson sau de Alzheimer?
– De Alzheimer. Decat sa uit unde am pus sticla, mai bine o iau in mana, vars jumatate, dar tot mai ajunge ceva-n gura. Si, in plus, cand esti beat oricum iti tremura mana.
Run UJE Run a fost vazut, cum ziceam, in deschiderea Nordic Film Festival 3. Daca-l prindeti in vreun alt festival ori pe vreun streaming, zic sa nu-l ratati!
Be the first to leave a reply