Spun din start: Megalopolis este tipul de film pe care merita sa-l vezi de mai multe ori. Eu l-am vazut pana acum de 2 ori, dar recunosc ca l-as mai vedea. In cazul meu, am actionat in felul urmator: pana sa-l vad prima oara n-am citit nimic despre el, am vrut sa ma surprinda; singurul lucru pe care-l aflasem este ca la film a lucrat si conationalul nostru, Mihai Malaimare jr (aflasem acest lucru din interviul pe care mi l-a dat tatal sau); apoi am vazut filmul in cadrul festivalului Les Films de Cannes a Bucarest 2024; dupa prima vizionare, m-am apucat sa citesc la greu recenzii; apoi, am mers sa-l revad, desi acel RE pare un pic fortat, caci mi s-a parut ca am vazut efectiv alt film.
Sunt aproape convins ca la a treia vizionare as vedea un al treilea film. Nu vreau sa-l vad atat de repede, vreau sa mai astept un pic. Il voi vedea cand va aparea pe vreun stream. Vreau sa traiesc si experienta aceea lenta, de a-l vedea acasa si a-l intrerupe in momentele cheie, pentru a incerca sa ma gandesc mai bine, sa diger ceea ce am vazut.
Despre ce este acest Megalopolis? Si ce anume il face un film atat de important, de relevant?
Sa povestesc intai. Avem un oras numit New Rome, ca si cum Imperiul Roman nu a murit, ci a dainuit pana-n zilele noastre. Ma rog, proiectul Uniunii Europene este un Imperiu Roman al secolelor XX si XXI, deci Noua Roma exista intr-o forma sau alta. Aici New Rome era undeva peste Ocean, in America atat de discutata in aceste zile.Continue reading Megalopolis – Les Films de Cannes a Bucarest 2024
Gustul cireselor – Taste of Cherry este un film din 1997 care pare greu de inteles, greu de „citit”, greu de privit in 2024.
Gustul cireselor – Taste of Cherry ne spune povestea domnului Badii, un om care vrea sa se sinucida. Nu aflam de ce vrea sa faca asta, nu aflam nici daca si-a dus la indeplinire planul. Tot ce aflam este ca el se afla intr-o continua cautare. Oficial, el cauta un om care sa-i puna in aplicare planul: fie sa-l ingroape, daca sinuciderea reuseste, fie sa-l salveze, sa-l scoata de acolo, daca sinuciderea de gres. Pe plan metafizic, domnul Badii se cauta pe el insusi. Cauta un sens pentru existenta sa.
Ideea de baza a filmului este ca nu conteaza de unde pleci, nu conteaza unde ajungi, ci esential este drumul pe care-l parcurgi. Fix pe acesta il vom vedea, vom descoperi cateva personaje, nu va spun cine sunt, cu ce se ocupa, insa intrebarea la care veti afla un raspuns vazand acest film este in ce masura Domnul Badii schimba aceste personaje ori aceste personaje il schimba pe el.Continue reading Gustul cireselor – Taste of Cherry – Les Films de Cannes a Bucarest 2024
The Shrouds este un film nebunesc, de-a dreptul bolnav, extrem de ingenios construit, cu un scenariu care cu adevarat m-a dat pe spate. Desi ar fi trebuit sa spun ca cel mai bun film vazut la festivalul Les Films de Cannes a Bucarest 2024 a fost Megalopolis, acest The Shrouds l-a intrecut.
Pe scurt, avem un bogatan pe nume Karsh (interpretat de Vincent Cassel) care ajunge vaduv. Omul isi iubise enorm sotia, asa ca inventeaza un sistem extrem de ingenios: mormantul inteligent de la GraveTech. Cimitirul in care existau aceste morminte era unul pentru toate religiile, acolo fiind inmormantati deopotriva evrei, atei si crestini.
Ce avea special acest mormant? Pai fiecare cadavru avea in el o camera (sau mai multe), astfel incat tu puteai sa vezi in fiecare moment cadavrul. Cum faceai asta? Aveai o aplicatie pe telefon, aplicatie care se conecta la un singur mormant, cel pe care il detineai.
Saptamana Mare este o adaptare libera a nuvelei O faclie de Paste, scrise de Ion Luca Caragiale in anul 1889. Regizorul si scenaristul Andrei Cohn face 2 lucruri, pe care le putem considera deopotriva calitati ori defecte ale peliculei: schimba finalul (detaliu care schimba RADICAL morala povestii, intregul personaj) si transforma povestea intr-una usor atemporala (intelegem ca actiunea se petrece „undeva demult”, fara sa ni se spuna exact CAND).
Personajul principal este Leiba, un hangiu (carciumar) dintr-un sat uitat de lume. El se cearta cu servitorul sau, Gheorghe, cearta dintre ei petrecandu-se fix in Saptamana Mare. Relatia dintre familia evreului si restul satului era oricum tensionata, cearta sa cu Gheorghe (care aici ajunge „Gheorghita”) parand a fi „picatura care a umplut paharul”.
Limonov: Balada lui Eddie este filmul vazut DUPA marele Megalopolis (despre care voi scrie ulterior), in a doua zi a festivalului Les Films de Cannes a Bucarest 2024. El a rulat si la TIFF 2024, dar acolo nici macar nu-l detectasem. Probabil a fost in acelasi timp cu un film mult asteptat, asa ca nici macar nu m-am mai uitat despre ce-i vorba. In marea selectie a TIFF, filmul a fost exact cum era poetul Limonov in marele New York: o picatura intr-un ocean.
