Metronom – TIFF 2022
Spun din start, inca de la inceputul articolului: eu am vazut filmul Metronom asa cum l-au vazut criticii straini de film. Nu am trait vremurile acelea, Cornel Chiriac si emisiunea Metronom nu-mi spun nimic, iar finala Cupei Davis din 1972 nu-mi starneste niciun sentiment de mandrie. Nu doar ca nu am trait acele 3 finale (cea din 72 a fost doar ultima dintre ele), dar nici mare fan tenis nu sunt.
Pentru mine totul este istorie, chiar daca aceasta istorie este mai importanta, mai relevanta, pentru mine decat pentru un francez, un american ori un britanic. Sunt, deci, indeajuns de obiectiv incat sa pot judeca filmul cu capul si nu cu sufletul, insa indeajuns de implicat emotional incat sa am si niscaiva trairi.
Sambata, 14 octombrie 1972. Ziua a doua a finalei Cupei Davis ce are loc la Bucuresti. Urmeaza meciul de dublu, cel care ar inclina decisiv balanta intr-un sens sau intr-altul.
In aceeasi zi, intr-un apartament obisnuit de bloc din Bucurestiul acelor ani se strang mai multi adolescenti, liceeni de clasa a XII-a. Oficial, pentru un ceai dansant. Neoficial: pentru a se intalni, a bea alcool pe ascuns si a asculta Europa Libera. Acolo se difuza emisiunea Metronom, a lui Cornel Chiriac.
Intalnirea, evident clandestina, sfarseste in beciurile Securitatii. Cine este cel care a turnat, ce anume dorea sa afle Securitatea si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.
Practic, avem 4 fire narative, 4 povesti care se intrepatrund, de fapt o poveste mare, acaparatoare, si 3 fire narative mai mici, care par a sta in umbra.
Firul narativ principal, cel mare, important, este legat de Securitate si omniprezenta ei in viata de zi cu zi. Aici Vlad Ivanov are (din nou) un rol exceptional, un rol atat de bun incat mi se pare ca acest actor ar trebui ales numai si numai in roluri negative. Serios: care este ultimul sau rol pozitiv FOARTE BUN? Dintre cele negative pot enumera vreo 5 fara sa stau prea mult pe ganduri.
Al doilea fir narativ, dezamagitor de scurt pentru multi, este cel muzical. Cum excelent spunea cineva la finalul proiectiei: se aude prea putina muzica buna in acest film din cauza securistilor. Nu as putea spune ca filmul dezamageste din acest punct de vedere, durata este fix cea … permisa de autoritati. La modul cel mai propriu.
Al treilea fir narativ ar fi trebuit sa fie meciul de tenis. Din pacate, acesta este un pretext, bun doar pentru pozitionarea exacta in timp a actiunii. Nu este exploatat deloc, nu este legat in niciun fel de protagonisti.
Al patrulea fir narativ, surprinzator cel mai lung in afara celui principal, este o idila, o relatie de dragoste intre 2 colegi de liceu (Ana, interpretata de Mara Bugarin, si Sorin, interpretat de Serban Lazarovici). Nu va dezvalui nimic, nu va spun ce decizii iau acestia, insa nu pot sa nu imi exprim dezamagirea vizavi de aceste decizii: chiar daca nu am trait acele vremuri, chiar daca eu judec strict filmul, ca poveste, deciziile acestora, ale amandurora, mi se pare, cu orice ochi le-ai privi, gresite. Ilogice. Ok, niste decizii luate de 2 oameni imaturi, de 2 adolescenti, pot fi gresite. Dar parca nici imaturitatea nu este (nu pare) o scuza buna.
Metronom este, per total, un film excelent, bine construit, bine regizat, bine interpretat. Cateva decizii cheie ale personajelor principale il trag in jos, insa nu cu mult. Cei care au trait acea perioada vor privi cu alti ochi acest film, il vor TRAI cu adevarat intens. Cei ca mine ori strainii il vor trata strict ca pe un film istoric.
Inca nu mi-e clar care dintre cele 2 publicuri mari vor fi mai multumite de film, care il vor aprecia mai mult.
Eu am vazut Metronom la TIFF 2022, la o proiectie in aer liber, in Piata Unirii din Cluj. El va intra in cinematografe candva in toamna. Nu este clar la ce alte festivaluri va mai participa, el la TIFF-ul clujean a venit direct de la Cannes.