Etichetă: Psihopatul

Ek Villain – Psihopatul

Ek Villain – Psihopatul

 

Ek Villain POSTER ROMANIA

 

Introducere Ek Villain – Psihopatul

Ek Villain – Psihopatul era unul dintre filmele pe care le asteptam cel mai mult pe 2015. Este ultimul film indian din cinematografe, este acuzat de plagiat (remake), este un film indian atipic (contine condimente coreene, ca sa zic asa) si vine intr-o perioada in care nu se lanseaza foarte multe filme bune.  Imi starnise interesul acest film, era clar ca trebuie sa merg sa-l vad.

EK Villain Psihopatul

Rezumat Ek Villain – Psihopatul

Fiind tipul de film care nu poate fi povestit, ma rezum doar la a preciza faptul ca actiunea se invarte in jurul a doi nelegiuiti. Fiecare avea defectele sale, fiecare avea motivele sale, fiecare avea partile sale bune. Ei devin adversari atunci cand unul ii ucide celuilalt nevasta. Cum se sfarseste aceasta aventura va las pe voi sa descoperiti.

Ek Villain

Puncte de interes Ek Villain – Psihopatul

  • Un film indian atipic, cu personaje tipice filmelor coreene (de unde, de fapt, s-a si inspirat), atipice filmelor indiene.
  • O durata, 129 de minute, la fel de nespecifica filmelor indiene.
  • Ultima productie indiana din cinematografele romanesti. Fie si doar din acest motiv ar trebui sa mergeti la cinema sa-l vedeti.
  • Un titlu interesant, tradus si mai interesant. Teoretic, ar trebui sa avem un Psihopat si un Ticalos sau Raufacator. Unii zic ca titlul s-ar referi doar la primul, la PSIHOPAT. Insa la un moment dat CELALALT personaj, Guru, este strigat dupa gard VILLAIN. Deci, din punctul MEU de vedere, titlul este dat pentru ambele personaje. E drept, are mai multe intelesuri in limba originala, traducerea fiind extrem de greu de facut. Poate fi tradus deopotriva Psihopatul, Nebunul, Ticalosul, Raufacatorul. Sunt curios fiecare ce va intelege si cui va atribui acest titlu.
  • Regizor este Mohit Suri, in varsta de doar 33 de ani. Dintre filmele lui am mai vazut doar Murder 2. Un regizor interesant, ii voi urmari cu atentie si alte filme regizate de el.

 Avanpremiera Ek Villain - Psihopatul

Puncte tari Ek Villain – Psihopatul

  • Psihopatul, criminalul in serie, este un personaj extrem de bine conturat. Este, din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai misto personaje vazute pe marele ecran in 2015.
  • Durata sa mica il face un film extrem de dinamic: daca multe filme indiene par lungite excesiv, de aceasta data, pentru PRIMA oara, am simtit ca un film indian a fost PREA SCURT! O actiune compacta care te tine in scaun 129 de minute fara sa-ti dai seama cand au trecut.
  • Ca orice film indian, sta extrem de bine vizual si auditiv. Este, de altfel, argumentul forte al oricarui film indian. In acest caz, partile muzicale sunt bine inserate si nu sunt deloc deranjante nici macar pentru nefanii filmelor Bollywood.

 Villain Psihopatul

Puncte slabe Ek Villain – Psihopatul

  • Schimbarile de plan temporal sunt, la un moment dat, ametitoare. Poate imi plac mie mai mult filmele liniare, e o chestiune subiectiva, pot recunoaste asta, insa aici schimbarile devenisera la un moment dat obositoare. Si, as zice eu, inutile.
  • Cateva personaje extrem de ciudat conturate. Aici enumar doar pe seful mafiot Caesar si pe politisti. Niste personaje extrem de ofertante, construite superficial.
  • Un titlu deloc comercial, care goneste oarecum fanii filmelor indiene. Ei vor dragoste, romantism, povesti frumoase. Titlul ii sperie pe multi dintre ei.
  • Ca orice remake, trebuie sa raspunda din start la intrebarea: De ce a fost nevoie de reciclarea unei idei deja puse in practica? 

Psihopatul

Opinii Ek Villain – Psihopatul

Mi-a placut foarte mult Ek Villain – Psihopatul, poate si pentru ca imi plac, pe langa filmele indiene, si cele coreene. La coreeni vezi des ideea de confruntare intre 2 TICALOSI. Este, ca sa zic asa, o mancare coreana cu condimente indiene. Mie-mi place, insa multi resping din start ideea de remake. E drept, vreau sa vad si originalul. S-ar putea sa imi placa mai mult acela, dar nu bag mana-n foc.

Altfel, un film bine jucat, cu personaje foarte bune, insa si cateva personaje insuficient conturate. Din punct de vedere vizual, auditiv, dar si al timingului filmul sta foarte bine. Daca va puteti imagina, pentru prima oara am simtit ca un film indian a durat prea putin.

Per total, Ek Villain – Psihopatul reprezinta o iesire frumoasa a filmelor indiene din cinematografe. E drept, un film nespecific peliculelor indiene, nici ca titlu, nici ca durata, nici ca personaje. Sunt curios in ce masura va prinde la public.

Ek Villain Adriana Sandru

Despre Ek Villain – Psihopatul au mai scris Adriana Sandru (autoarea articolului precedent de pe acest blog, cel despre GunMan) si Raluca Uluiteanu. Amandurora le-a placut, desi ele nu sunt fane ale filmelor indiene atat de infocate precum sunt eu. M-am pozat cu ambele bloggerite, asa dupa cum puteti observa 🙂 (sus Adriana Sandru, jos Raluca Uluiteanu).

EK Villain Emil Calinescu Raluca Uluiteanu

Ek Villain – Psihopatul intra de astazi in cinematografe, fiind distribuit in Romania de BML Movie Entertainment. Desi oficial este ultimul film indian din cinematografele romanesti, in sufletul meu tot mai sper ca distribuitorul se va razgandi. Publicul il poate ajuta in acest sens printr-o afluenta crescuta in salile de cinema. Salutari CINEMIL-INDIENE tuturor!