Rapirea lui Heineken
Rapirea lui Heineken
In loc de introducere – Rapirea lui Heineken
Directorul Heineken, directorul Timisoreana, directorul Ursus si directorul Bergenbier ies la o terasa. Este timpul sa comande.
Directorul Timisoreana comanda o Timisoreana, directorul Ursus comanda un Ursus, directorul Bergenbier comanda un Bergenbier. Vine randul directorului Heineken.
– Eu vreau o Cola.
– Cum, ma? Ai innebunit? De ce nu comanzi bere?
– Pai daca voi nu v-ati comandat bere, eu de ce mi-as comanda?
Rezumat Rapirea lui Heineken
Este tipul de film la care orice rezumat se poate transforma in spoiler. Vedem cum a fost planuita rapirea lui Heineken, care au fost motivatiile ei, cum a decurs si, foarte important, ce a urmat dupa aceasta. Ce s-a intamplat cu rapitorii acestuia si cum s-au bucurat ei de bani ramane sa aflati voi mergand la cinema.
Desi nu-s de acord, fiind un fel de spoiler, in toate reclamele si posterele se mentioneaza ca aceasta este cea mai mare rascumparare platita vreodata pe un singur om. Daca reclama afirma asta, eu de ce n-as afirma?
Puncte de interes Rapirea lui Heineken
- Povestea in sine, se pare 100% reala, si urmarile acesteia, sunt principalul punct de interes al filmului.
- Anthony Hopkins, in rolul magnatului Heineken, este punctul principal de interes de pe afis. Ceilalti sunt actori din liga a II-a, cunoscuti si nu prea, insa mult sub nivelul lui Hopkins.
- Regizor este suedezul Daniel Alfredson, cel care a regizat ultimele 2 filme din trilogia Millenium (versiunea originala, suedeza). Nu are foarte multe filme la activ, insa toate filmele sale au fost apreciate atat de catre critici, cat si de catre public.
Puncte tari Rapirea lui Heineken
- Anthony Hopkins joaca extrem de bine. E drept, nici nu are cum sa joace altfel un actor de talia sa. Aici este oarecum avantajat si de catre colegii sai de scena, care parca joaca dinadins sa il evidentieze pe el. Toti ceilalti par fricosi, onoarea de a juca alaturi de el pe scena fiind o caciula mult prea mare pentru ei.
- Filmul are MARELE merit de a respecta intocmai adevarul istoric. E drept, cinematografic ar fi iesit, poate, mai bine.
- Se pune accent nu pe dramatismul zilelor in care domnul Heineken era capturat, nu pe suferintele lui, ci pe trairile rapitorilor. Rapitorii sunt in prim plan tot timpul.
- Foarte bine redata atmosfera anilor 80.
- Muzica este un alt puncte forte al acestui film.
Puncte Slabe Rapirea lui Heineken
- Actorii care interpreteaza pe rapitori joaca extrem de slab. Initial, pe facebook, spusesem ca sunt niste anonimi. Gresisem, dar doar putin. Ei sunt actori celebri, insa in acest film joaca precum niste anonimi. Sunt cunoscuti, Sam Worthington, de exemplu, a jucat in Avatar, insa cam atat.
- Momentele de dramatism lipsesc cu desavarsire. Se trece, poate, prea usor atat peste momentul rapirii, cat si peste momentul predarii magnatului. Inteleg si sunt de acord cu decizia de a pune accent pe trairile rapitorilor, dar anumite momente cheie par tratate cu superficiailitate. Desi totul este real, filmul reuseste sa te faca sa te uiti distant, sa nu intri deloc in febra actiunii.
- Per total, un film cu atata incarcatura are o durata extrem de mica: se termina, parca, prea repede, totul decurgand pe repede inainte in mod inexplicabil.
Opinie Rapirea lui Heineken
Se putea scoate mai mult din Rapirea lui Heineken. Ca sa ramanem in domniul berii, asteptam sa fiu servit cu un Heineken, insa am primit o Timisoreana. Sau un Ciuc. Rece merge, la pret e mai buna, dar cu siguranta nu e Heineken. Puteau sa modifice nitel, sa puna Rapirea domnului Ciuc, un fel de ADAPTARE a actiunii la tara noastra.
Legat de ceilalti actori, am 2 presupuneri:
– Ori domnul Heineken a cerut expres niste actori mediocri, pentru a iesi rolul sau in evidenta (urmasii sai de fapt, pentru ca domnul Heineken a murit in 2003);
– Ori, mai probabil, n-au mai ramas bani de angajat actori buni, toti fiind folositi pentru rascumparare.
Rapirea lui Heineken este, per total, un film decent. Nu este deloc un film slab, insa personal ma asteptam la mult mai mult. Poate-s eu prea pretentios cu brandul Heineken. Apropo de Heineken, sunt mare fan SI al reclamelor la acest produs. Iar legat de Heineken si de filme, trebuie sa va arat o reclama foarte tare la Heineken in care este implicat celebrul James Bond.
Rapirea lui Heineken intra de maine, 10 aprilie, in cinematografe, fiind distribuit in Romania de RoImage. Hai noroc!